Advanced Search

 LEGE nr. 216 din 17 noiembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor


Published: 1998-11-17
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071383/-lege-nr.-216-din-17-noiembrie-1998-pentru-aprobarea-ordonanei-guvernului-nr.-65-1997-privind-regimul-paapoartelor-.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 216 din 17 noiembrie 1998pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998



Parlamentul României adopta prezenta lege. +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 65 din 28 august 1997 privind regimul paşapoartelor în România, emisă în temeiul art. 1 lit. i) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, cu următoarele modificări şi completări:1. Articolul 1 alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Cetăţenii români au garantat dreptul la libera circulaţie şi, în mod corespunzător, au dreptul la eliberarea, deţinerea şi folosirea unui pasaport în condiţiile prezentei ordonanţe."2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai poseda pasaport sau documente de călătorie menţionate la art. 3 alin. (2) li se eliberează, la cerere, paşapoarte consulare de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. (2) Pasaportul consular se eliberează pentru ca titularul să-şi poată continua călătoria, reglementa şederea ori pentru a se înapoia în ţara, pe o perioadă care nu poate depăşi 12 luni. O dată cu intrarea în ţara pasaportul consular îşi pierde valabilitatea. (3) În cazul în care cetăţeanul român nu deţine documente prin care să poată face dovada identităţii sale, pasaportul consular va fi eliberat numai după confirmarea acesteia de către Direcţia generală a poliţiei de frontieră, străini, probleme de migrari şi paşapoarte din cadrul Ministerului de Interne, denumita în continuare Direcţia de paşapoarte."3. La articolul 6, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Pasapoartele diplomatice şi de serviciu se eliberează de către Ministerul Afacerilor Externe, la cererea conducerii autorităţilor publice sau a instituţiilor centrale interesate. (2) Pasapoartele diplomatice se predau de către titulari autorităţii emitente, la încheierea mandatului care a determinat eliberarea documentului, iar pasapoartele de serviciu, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea misiunii oficiale în străinătate."4. La articolul 7 litera A, punctele 4, 11 şi 13 vor avea următorul cuprins:"4. primul-ministru, membrii Guvernului şi persoanele asimilate ministrilor;".............................................................................."11. guvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a României.".............................................................................."13. patriarhul, cardinalul, mitropolitii şi şefii cultelor recunoscute de stat;"5. La articolul 7 litera A, punctele 14 şi 19 se abroga.6. La articolul 7 litera A, punctul 20 va avea următorul cuprins:"20. soţul, sotia şi copiii minori ai persoanelor prevăzute la pct. 1-17, când îl însoţesc pe titular."7. La articolul 7 litera B, punctele 2 şi 4 vor avea următorul cuprins:"2. subprefectii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primării municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, când călătoresc în misiuni oficiale;".............................................................................."4. personalul tehnico-administrativ şi de serviciu al misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare, al reprezentantelor permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, lectorii trimişi în misiune de către Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi soţul, sotia şi copiii minori ai acestora;"8. Articolul 11 alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) Pentru înscrierea în pasaportul unuia dintre părinţi a copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul scris al celuilalt părinte. Consimţământul scris nu este necesar pentru părintele căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă."9. Articolul 13 va avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) În cazuri temeinic justificate, acceptate de către organul emitent, cetăţeanului român, posesor al unui pasaport valabil, i se poate elibera al doilea pasaport. (2) La încetarea situaţiei care a determinat eliberarea celui de-al doilea pasaport, titularul este obligat ca, în cel mult 5 zile, sa-l predea spre păstrare autorităţilor emitente."10. Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. - (1) Cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pasaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când: a) exista date temeinice ca a săvârşit o infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani închisoare şi ca intenţionează sa folosească pasaportul pentru a se sustrage urmăririi penale. Măsura se ia la cererea organelor de poliţie pentru o perioadă de cel mult 7 zile; b) este invinuit sau inculpat într-o cauza penală şi magistratul dispune instituirea măsurii interdicţiei părăsirii localităţii, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, indiferent de faza în care acesta se afla; c) a fost condamnat şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate; d) este urmărit pentru creanţe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată; în acest caz, măsura se ia la cererea celor interesaţi, dacă plata creanţelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă; e) a săvârşit în ţara sau în străinătate fapte de natura sa aducă atingere siguranţei naţionale, menţinerii ordinii publice, protecţiei sănătăţii sau moralei ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altei persoane, care sunt stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau fac obiectul urmăririi penale; dovada faptelor săvârşite în străinătate se face cu acte judiciare recunoscute potrivit legii române; în astfel de cazuri, măsura se ia de către Direcţia de paşapoarte sau de către serviciile teritoriale, după caz, pentru o durată cuprinsă între 3 şi 12 luni, stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise şi cu consecinţele ei. Aceeaşi măsura poate fi luată şi împotriva persoanei care a fost returnată în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state. (2) În situaţiile prevăzute la lit. a), b) şi c), măsura se ia de către Direcţia de paşapoarte sau, după caz, de către serviciile teritoriale subordonate, numai în baza cererii scrise a organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a organelor prevăzute de lege, cu atribuţii de punere în executare a pedepsei închisorii."11. Articolul 16 va avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) Persoanei căreia i s-a aprobat renunţarea la cetăţenia română i se anulează pasaportul emis de către autoritatea română. (2) Pasapoartele găsite, precum şi cele care au aparţinut persoanelor decedate se predau celui mai apropiat serviciu teritorial din subordinea Direcţiei de paşapoarte, în termen de 5 zile lucrătoare."12. Articolul 17 va avea următorul cuprins:"Art. 17. - Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală a persoanei vinovate."13. Articolul 18 litera f) va avea următorul cuprins:"f) efectuarea, fără drept, de modificări sau adaugari în pasaport ori în alt document de călătorie, dacă fapta nu a fost săvârşită în altfel de condiţii încât, potrivit legii, sa constituie infracţiune."14. Articolul 19 va avea următorul cuprins:"Art. 19. - Contravenţiile prevăzute la art. 18 lit. a), b) şi d) se sancţionează cu amendă de la 200.000 lei la 500.000 lei; cele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 500.000 lei la 800.000 lei, iar cele de la lit. e) şi f), cu amendă de la 800.000 lei la 2.000.000 lei."15. Articolul 21 va avea următorul cuprins:"Art. 21. - Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la art. 18 şi 19 se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor."16. Articolul 23 va avea următorul cuprins:"Art. 23. - Cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate, precum şi cei aflaţi temporar în străinătate pentru perioade mai mari de 6 luni pot solicita înregistrarea în evidentele misiunii diplomatice sau ale oficiului consular al României din ţara de domiciliu ori de reşedinţa."17. Articolul 25 va avea următorul cuprins:"Art. 25. - Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate ori cei aflaţi temporar în străinătate, cărora autorităţile statului respectiv le-au aprobat stabilirea, pot depune cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple, în care se menţionează ţara de domiciliu, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, iar când se afla temporar în ţara, la serviciile teritoriale din subordinea Direcţiei de paşapoarte pe raza cărora au avut ultimul domiciliu."18. La articolul 26 alineatele (1) şi (5) vor avea următorul cuprins:"Art. 26. - (1) Furtul pasaportului se declara, de îndată ce a fost constatat, la cea mai apropiată unitate de poliţie.".............................................................................."(5) Cetăţenii români aflaţi în străinătate declara furtul pasaportului la autorităţile de poliţie competente, iar pierderea acestuia, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular român, care procedează conform prevederilor art. 4."19. Articolul 27 se abroga.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,ANDREI CHILIMANAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,ULM SPINEANU------------