Advanced Search

 LEGE nr. 191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Paza


Published: 1998-10-19
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071358/-lege-nr.-191-din-19-octombrie-1998-privind-organizarea-i-funcionarea-serviciului-de-protecie-i-paza.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 191 din 19 octombrie 1998 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază(actualizată la data de 16 ianuarie 2016*)
EMITENT PARLAMENTUL




----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. +  Capitolul I Dispoziţii generale +  Articolul 1 (1) Serviciul de Protecţie şi Pază este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competentelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (2) Serviciul de Protecţie şi Pază are structură militară şi este parte componentă a sistemului naţional de apărare. +  Articolul 2Serviciul de Protecţie şi Pază îşi desfăşoară activitatea cu respectarea Constituţiei României şi a legilor ţării, a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi a regulamentelor militare. +  Articolul 3 (1) Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. (2) Anual sau la cererea Parlamentului, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Serviciului de Protecţie şi Pază. +  Articolul 4 (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul de Protecţie şi Pază colaborează cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale. (2) Instituţiile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să acorde Serviciului de Protecţie şi Pază, în limita competentelor legale, sprijinul necesar îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege. +  Articolul 5Protecţia demnitarilor români în afară teritoriului naţional se asigură de către personalul Serviciului de Protecţie şi Pază, în cooperare cu serviciile speciale cu atribuţii în domeniu, din ţările gazdă. +  Articolul 6Serviciul de Protecţie şi Pază poate stabili relaţii de colaborare cu structuri similare din alte state şi poate încheia tratate la nivel departamental şi înţelegeri tehnice cu organisme internaţionale în domeniul cooperării pe linia protecţiei, pazei şi pregătirii personalului, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 27 decembrie 2007. +  Capitolul II Conducerea, organizarea şi atribuţiile Serviciului de Protecţie şi Pază +  Secţiunea 1 Conducerea Serviciului de Protecţie şi Pază +  Articolul 7 (1) Serviciul de Protecţie şi Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (2) La numirea în funcţie, directorul depune în faţa Preşedintelui României următorul jurământ: "Eu, ..., jur că voi îndeplini cu buna-credinţa şi nepărtinire, în deplinul respect al Constituţiei şi al legilor ţării, atribuţiile ce îmi revin în calitate de director al Serviciului de Protecţie şi Pază." +  Articolul 8 (1) Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază organizează şi conduce activitatea serviciului şi îl reprezintă în relaţiile cu ministerele şi cu alte organe ale administraţiei publice, cu instituţii şi organizaţii din ţară, precum şi cu organisme similare din străinătate. (2) Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază angajează serviciul în relaţiile cu persoanele juridice sau fizice. În acest scop el poate da împuterniciri şi altor cadre din subordine. (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază emite, potrivit legii, ordine şi instrucţiuni. +  Articolul 9 (1) Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază are în subordine nemijlocită un prim-adjunct, care este înlocuitorul sau legal şi şef al statului major, precum şi un adjunct. (2) Prim-adjunctul şi adjunctul au rang de subsecretar de stat şi sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. +  Articolul 10 (1) În cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază funcţionează Consiliul director, ca organ deliberativ. (2) Conducerea operativă a Serviciului de Protecţie şi Pază şi asigurarea îndeplinirii hotărârilor Consiliului director se realizează de către biroul executiv al acestuia. (3) Atribuţiile, modul de funcţionare şi componenţa Consiliului director şi ale biroului executiv se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului de Protecţie şi Pază. +  Secţiunea a 2-a Organizarea Serviciului de Protecţie şi Pază +  Articolul 11Serviciul de Protecţie şi Pază are în compunere un stat major şi structuri operative necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, care sunt subordonate ierarhic numai conducerii serviciului. +  Articolul 12 (1) Structura organizatorică, efectivele în timp de pace şi în timp de război şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului de Protecţie şi Pază se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. (2) Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază poate aduce modificări în interiorul structurii organizatorice aprobate.-------------Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. +  Articolul 13 (1) Serviciul de Protecţie şi Pază are structura proprie de mobilizare şi ţine evidenţa personalului militar şi civil propriu, existent în timp de pace, precum şi a rezerviştilor, conform legislaţiei în vigoare. (2) Normele de funcţionare a structurii prevăzute la alin. (1), activitatea de mobilizare şi evidenţă rezerviştilor se stabilesc de comun acord cu Statul Major General. +  Secţiunea a 3-a Atribuţiile Serviciului de Protecţie şi Pază +  Articolul 14 (1) Serviciul de Protecţie şi Pază, prin structurile sale specializate, are următoarele atribuţii: a) organizează şi execută activităţi pentru prevenirea şi anihilarea oricăror acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizica, libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor a căror protecţie este obligat să o asigure, precum şi pentru realizarea pazei şi apărării sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora; b) organizează şi desfăşoară, deschis sau acoperit, activităţi de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1), în condiţiile stabilite prin lege. Orice informaţie cu valoare operativă de alta natura se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin lege pentru verificarea şi valorificarea acesteia;------------Lit. b) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. c) realizează schimburi de informaţii şi cooperează cu servicii de informaţii şi cu structuri departamentale cu atribuţii în domeniu, în ţara şi în străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor specifice prevăzute la art. 1 alin. (1); d) poate efectua, cu respectarea Legii nr. 51/1991*) privind siguranţa naţională a României, verificări prin: solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări personale; e) solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedura penală, autorizarea efectuării unor activităţi potrivit Legii nr. 51/1991*), în scopul culegerii de informaţii pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Operaţiunile tehnice pentru realizarea acestor activităţi se execută de către Serviciul Român de Informaţii; f) consemnează rezultatele activităţilor prevăzute la lit. d) şi e) în acte de constatare, întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedura penală, care pot constitui mijloace de probă;------------Lit. f) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. g) organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie şi pază, activitatea tuturor forţelor participante din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1);------------Lit. g) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. h) intervine, independent sau în cooperare cu alte organe prevăzute de lege, pentru prevenirea şi contracararea acţiunilor de natura să pună în pericol viaţa, integritatea fizică, sănătatea sau libertatea de acţiune a persoanelor cărora le asigură protecţie şi securitatea obiectivelor păzite, precum şi pentru capturarea sau anihilarea elementelor teroriste ori agresive; i) execută, independent sau în cooperare cu alte organe specializate, acţiuni pentru căutarea, identificarea şi neutralizarea obiectelor suspecte care pot prezenta pericol pentru persoanele protejate sau pentru obiectivele păzite; j) întreprinde, în colaborare cu organe specializate, măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale, profilactice şi terapeutice a demnitarilor a căror protecţie intra în competenta sa şi realizează, prin mijloace proprii, măsurile antiepidemice pentru prevenirea îmbolnăvirilor de natura infectocontagioasă, toxico-chimica sau produse de radiaţiile ionizante, precum şi alte activităţi de profil în obiectivele permanente şi temporare; k) organizează, potrivit legii, activitatea proprie de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii care nu sunt destinate publicităţii;k^1) avizează accesul personalului destinat să desfăşoare activităţi permanente sau temporare în obiectivele din competenta serviciului;------------Lit. k^1) a alin. (1) al art. 14 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, specifice domeniului sau de activitate. (2) Persoanele îndreptăţite să beneficieze de protecţie şi obiectivele a căror pază se asigură de către Serviciul de Protecţie şi Pază se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 14 a fost abrogat de pct. 1 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. (4) Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), precum şi altor persoane, la cererea acestora.----------Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 2 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. (5) Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, stabiliţi potrivit alin. (2), la cererea acestora.----------Alin. (5) al art. 14 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 3 din 12 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016, care modifică pct. 3 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. +  Capitolul III Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază +  Articolul 15 (1) Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază se compune din personal militar şi salariaţi civili. (2) Pe timpul îndeplinirii atribuţiilor, personalul operativ este investit cu exerciţiul autorităţii publice. (3) Personalul militar şi civil care îndeplineşte atribuţii specifice pentru realizarea activităţilor operative se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă. (4) Criteriile de încadrare în grupele I şi a II-a de muncă, precum şi persoanele care beneficiază de grupa I sau a II-a de muncă se stabilesc prin ordin al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. +  Articolul 16 (1) Personalul militar din Serviciul de Protecţie şi Pază are toate drepturile şi îndatoririle stabilite pentru militarii forţelor armate şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute de lege şi de regulamentele militare. (2) Salariaţilor civili li se aplica dispoziţiile Codului muncii şi alte prevederi legale, precum şi reglementările specifice Serviciului de Protecţie şi Pază. (3) Militarii în termen, necesari Serviciului de Protecţie şi Pază, sunt selecţionaţi prin centrele militare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în limitele stabilite prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe baza cererilor adresate Statului Major General. +  Articolul 17 (1) Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază, care executa, conduce sau coordonează misiuni operative ori contribuie la realizarea acestora, beneficiază de un spor de 30%, calculat la solda de bază, respectiv la salariul de bază. (2) Categoriile de personal care beneficiază de sporul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin ordin al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. (3) Personalului Serviciului de Protecţie şi Pază i se asigura gratuit echipamentul de protecţie adecvat misiunilor specifice pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care, ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, i-au fost degradate şi distruse bunuri personale, are dreptul la despăgubiri corespunzătoare acordate de instituţie. (4) Personalului Serviciului de Protecţie şi Pază, care participă la misiuni operative a căror durata depăşeşte 4 ore, i se asigura gratuit un supliment de hrană, în echivalentul a 2.000 de calorii, pentru fiecare zi de misiune. (5) Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază, care are în primire câini de serviciu, are dreptul, pe perioada respectivă, la un spor de 5% din solda de bază. (6) Răspunderea materială a conducătorilor auto aflaţi în misiuni operative pentru prejudiciile rezultate din avarierea autovehiculelor Serviciului de Protecţie şi Pază se stabileşte, în condiţiile legii, ca urmare a efectuării cercetării administrative. În situaţia în care nu se stabileşte răspunderea în sarcina conducătorului auto, prejudiciile sunt suportate de către Serviciul de Protecţie şi Pază.----------Alin. (6) al art. 17 a fost modificat de pct. 4 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. +  Articolul 18 (1) Personalul care, din motive de îmbolnăvire, accidente sau alte asemenea evenimente, survenite pe timpul, din cauză ori în legătura cu serviciul, nu îşi mai poate îndeplini atribuţiile şi este trecut într-o altă funcţie îşi păstrează solda şi celelalte drepturi băneşti avute anterior. (2) Personalul care şi-a pierdut, total sau parţial, capacitatea de muncă în timpul, din cauză ori în legătură cu serviciul, încadrat în gradul I sau în gradul II de invaliditate, primeşte în perioada invalidităţii o pensie egala cu solda netă sau, după caz, salariul de baza net, avut la data survenirii invalidităţii, şi beneficiază, o singură dată, de o compensaţie egală cu de zece ori solda netă sau, după caz, cu de zece ori acelaşi salariu de bază net. (3) Personalul care şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în condiţiile alin. (2), fiind încadrat în gradul III de invaliditate, şi care mai poate executa în continuare profesia beneficiază de o pensie egala cu cel puţin jumătate din solda sau din salariul de bază net, avut în ultima luna de activitate, şi, o singură data, de o compensaţie egală cu de cinci ori aceeaşi solda sau salariu de baza net, precum şi de dreptul de a cumula, în condiţiile legii, pensia cu salariul pe care îl poate primi dintr-o alta activitate desfăşurată. (4) Urmaşii celui decedat în timpul, din cauză ori în legătura cu serviciul beneficiază de o pensie egala cu solda de baza sau, după caz, cu salariul realizat în ultima luna anterioară decesului, precum şi, o singura data, de o compensaţie bănească egala cu de cincisprezece ori solda de bază netă sau, după caz, cu salariul de bază net avut la data decesului. +  Articolul 19 (1) Cadrele militare din Serviciul de Protecţie şi Pază provin din rândurile absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ. În cazul unor posturi din domenii specifice de activitate, pentru care instituţiile militare de învăţământ nu asigura formarea specialiştilor necesari, acestea pot fi încadrate cu persoane pregătite de instituţiile civile de învăţământ şi care îndeplinesc condiţiile legale. (2) Pregătirea specifica a personalului se realizează prin sistemul propriu de instruire sau în unităţile militare şi în instituţiile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ale Serviciului Român de Informaţii ori în instituţii civile. De asemenea, pregătirea se poate desfăşura şi în cadrul unor instituţii similare din străinătate. (3) Serviciul de Protecţie şi Pază poate să pregătească personalul şi să acorde asistenţă de specialitate societăţilor autorizate care au ca domeniu de activitate protecţia fizica a persoanelor, contra cost.------------Alin. (3) al art. 19 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. (4) Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate iniţia, organiza şi desfăşura activităţi de cooperare, instruire şi pregătire cu organisme şi instituţii din străinătate.----------Alin. (4) al art. 19 a fost modificat de pct. 5 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. (5) Serviciul de Protecţie şi Pază poate închiria sau poate pune la dispoziţie pentru folosinţa temporară bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sa, potrivit regimului juridic al acestora, la cererea persoanelor interesate, cu plata folosinţei, conform tarifelor aprobate prin ordin al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază.------------Alin. (5) al art. 19 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 67 din 11 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 24 martie 2003, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. (6) Serviciul de Protecţie şi Pază poate executa, prin staţii proprii autorizate potrivit legii, inspecţii tehnice periodice la autovehiculele din dotare, iar, la cerere, inspecţii tehnice, revizii şi reparaţii la autovehiculele aparţinând altor persoane fizice sau juridice stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Serviciului de Protecţie şi Pază. Inspecţiile tehnice, reviziile şi reparaţiile, precum şi activităţile şi serviciile prevăzute la alin. (3)-(5) şi la art. 14 alin. (3) şi (4) se prestează pe baza tarifelor stabilite prin ordin al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, în condiţiile legii.-------------Alin. (6) al art. 19 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 67 din 11 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 24 martie 2003, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. (7) Serviciul de Protecţie şi Pază poate beneficia, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare în domeniul securităţii, în cadrul programelor finanţate şi cofinanţate de Comisia Europeană, de fonduri structurale, fonduri naţionale sau alte mecanisme financiare, în cadrul unor consorţii cu participare internaţională, sau ca unic aplicant.----------Alin. (7) al art. 19 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 3 din 12 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016, care modifică pct. 6 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. +  Articolul 19^1 (1) Serviciul de Protecţie şi Pază poate îndeplini, potrivit reglementărilor în vigoare, misiuni de protecţie şi pază în afara teritoriului naţional, sub egida unor organisme internaţionale, în condiţiile tratatelor şi acordurilor încheiate. (2) Serviciul de Protecţie şi Pază poate participa, potrivit reglementărilor în vigoare, la acţiunile organizate de Reţeaua Europeană pentru Protecţia Personalităţilor şi de Asociaţia Serviciilor de Protecţie a Demnitarilor. (3) Formarea, pregătirea şi perfecţionarea pregătirii personalului propriu sau al altor instituţii din străinătate în domeniul protecţiei, pazei şi gestionării situaţiilor de criză pentru misiuni sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite se pot realiza în sistemul propriu de instruire al Serviciului de Protecţie şi Pază sau în instituţii similare din străinătate, în condiţiile tratatelor şi acordurilor încheiate.-------------Art. 19^1 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 27 decembrie 2007. +  Articolul 20 (1) Personalul militar şi civil din Serviciul de Protecţie şi Pază are obligaţia de a păstra secretul de stat şi secretul de serviciu, în condiţiile legii. (2) Divulgarea, în orice mod, a datelor sau a informaţiilor care fac obiectul activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază este interzisă şi se pedepseşte conform legii. +  Articolul 21Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază îşi dovedeşte calitatea cu legitimaţia de serviciu, iar pe timpul îndeplinirii misiunilor operative, şi cu insigna de serviciu.Modelul insignei de serviciu este prevăzut în anexa nr. 1. +  Capitolul IV Asigurarea materială şi financiară +  Articolul 22Serviciul de Protecţie şi Pază execută următoarele activităţi: a) elaborează şi fundamentează proiectul bugetului propriu de venituri şi cheltuieli şi asigură execuţia acestuia după aprobarea de către Parlament; directorul Serviciului de Protecţie şi Pază are calitatea de ordonator principal de credite; b) aproba, în limita competentelor sale, documentaţia tehnico-economică pentru lucrările proprii de investiţii şi reparaţii, urmărind executarea acestora la termenele stabilite; c) planifică şi realizează înzestrarea cu armament, muniţii, tehnica, aparatura şi alte materiale, prin contractări cu parteneri interni şi externi sau prin alte modalităţi prevăzute de lege; d) stabileşte, pe baza dispoziţiilor legale, nomenclatorul de materiale, norme de dotare şi consum, depozitare, folosire, întreţinere şi reparare, de declasare şi casare, de decontare, evidenta şi control ale mijloacelor materiale şi financiare; e) încheie, în condiţiile legii, asigurări facultative pentru personalul aflat în misiuni specifice şi pentru mijloacele tehnice folosite. f) planifică, derulează şi implementează proiecte finanţate şi cofinanţate din fonduri europene, naţionale sau alte mecanisme financiare, împreună cu parteneri interni şi externi sau prin alte modalităţi prevăzute de lege.----------Lit. f) a art. 22 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 3 din 12 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016, care modifică pct. 7 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. +  Articolul 22^1Veniturile realizate din activităţile şi serviciile prevăzute de prezenta lege se reţin integral de către Serviciul de Protecţie şi Pază ca venituri extrabugetare şi vor fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor materiale şi de capital. Disponibilul rămas la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor şi va fi folosit cu aceeaşi destinaţie.-------------Art. 22^1 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 67 din 11 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 24 martie 2003, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 9 septembrie 2002. +  Articolul 22^2Abrogat.-------------Art. 22^2 a fost abrogat de art. 10 din LEGEA nr. 562 din 7 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.169 din 9 decembrie 2004. +  Articolul 23 (1) Terenurile, clădirile, spaţiile de lucru, de depozitare şi de cazare, necesare funcţionarii Serviciului de Protecţie şi Pază, sunt asigurate de Guvern, în condiţiile prevăzute de lege. (2) Imobilele deţinute de unităţile Serviciului de Protecţie şi Pază constituie domeniul public de interes naţional. În situaţii temeinic justificate, unele construcţii pot fi trecute în domeniul privat al statului, în condiţiile legii.-------------Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 272 din 3 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 683 din 8 octombrie 2007, care modifică art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 4 decembrie 2006. +  Articolul 24 (1) Pentru exercitarea actului de conducere şi îndeplinirea misiunilor specifice, Serviciul de Protecţie şi Pază îşi organizează un sistem propriu de transmisiuni, folosind în acest scop forţele şi mijloacele aflate la dispoziţia sa. (2) Pe timpul misiunilor specifice sistemul propriu de transmisiuni poate fi folosit şi de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1). +  Articolul 25Serviciul de Protecţie şi Pază dispune de parc propriu de mijloace de transport, destinat îndeplinirii misiunilor specifice. +  Articolul 26 (1) Pentru executarea unor misiuni care nu suferă amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel, personalul Serviciului de Protecţie şi Pază are dreptul să folosească orice mijloace de transport şi de telecomunicaţii, proprietate publică sau privată, cu excepţia celor aparţinând corpului diplomatic. (2) Decontarea cheltuielilor ocazionate în astfel de împrejurări se efectuează în termen de 60 de zile, la cererea proprietarilor, fiind suportate din fondurile Serviciului de Protecţie şi Pază sau, după caz, de către persoanele care au provocat intervenţia. +  Capitolul V Dispoziţii finale +  Articolul 27Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază este autorizat, după caz, să poarte şi să folosească arme de foc, arme albe şi alte mijloace de protecţie şi descurajare, pentru îndeplinirea misiunilor de serviciu, precum şi în scop de autoapărare, în condiţiile prevăzute de lege. +  Articolul 28 (1) În situaţia în care obiectivele a căror pază este asigurată în mod permanent sau temporar de către Serviciul de Protecţie şi Pază sunt în pericol ori atunci când exista informaţii că se intenţionează organizarea unor acţiuni care le-ar putea pune în pericol, acesta, împreună cu autorităţile publice şi cu alte organe de specialitate care, potrivit legii, au competente în domeniu, stabileşte zone de protecţie a obiectivelor respective, în imediata apropiere a acestora, în care, la nevoie, poate interzice sau limita, după caz, accesul. (2) Zonele de protecţie a obiectivelor sunt delimitate, cu semne vizibile, de către Serviciul de Protecţie şi Pază, cu sprijinul de specialitate al autorităţilor publice şi al altor organe abilitate. (3) Zonele de protecţie au acelaşi regim ca şi obiectivele a căror pază este asigurată. (4) Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază, aflat în misiune, este autorizat să legitimeze şi, după caz, să imobilizeze persoanele care pătrund în mod ilegal în zonele cu acces interzis sau limitat, predându-le de urgenţă organelor competente, împreună cu actul de constatare. În aceste situaţii, personalul Serviciului de Protecţie şi Pază are obligaţia de a se legitima. +  Articolul 29 (1) În cazul constatării unei infracţiuni flagrante ori a unor tentative sau acte preparatorii pedepsite de lege, care pun în pericol viaţa, integritatea fizica sau sănătatea persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), cărora li se asigura protecţie, ori obiectivele aflate în pază, personalul Serviciului de Protecţie şi Pază poate imobiliza făptuitorul, predându-l de îndată organelor competente, împreună cu actul de constatare şi cu mijloacele materiale de probă. (2) Serviciul de Protecţie şi Pază nu poate efectua cercetarea sau urmărirea penală, nu poate lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nu dispune de spaţii proprii de reţinere sau de arest. +  Articolul 30 (1) Instituţiile din cadrul cărora fac parte persoanele fizice beneficiare de protecţie şi pază şi cele cărora le aparţin obiectivele păzite în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) pun la dispoziţie Serviciului de Protecţie şi Pază, în mod gratuit, pe baza unei convenţii prealabile, spaţiile şi utilităţile necesare îndeplinirii misiunilor. (2) Instituţiile prevăzute la alin. (1) dispun măsuri pentru achiziţionarea, în condiţiile legii, a mijloacelor tehnice pentru organizarea şi controlul accesului şi vor asigura activitatea de service a acestora.----------Alin. (2) al art. 30 a fost introdus de pct. 8 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. +  Articolul 31 (1) Activitatea operativă a Serviciului de Protecţie şi Pază constituie secret de stat.----------Alin. (1) al art. 31 a fost readus la forma iniţială anterioară modificării aduse de pct. 9 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015, prin abrogarea pct. 9 al art. 4 de către pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 3 din 12 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016. (2) Documentele Serviciului de Protecţie şi Pază se păstrează în arhiva proprie şi pot fi consultate, în condiţiile legii, cu aprobarea directorului acestuia. +  Articolul 31^1Serviciul de Protecţie şi Pază stabileşte, prin ordin al conducătorului instituţiei, propriul sistem de însemne onorifice.----------Art. 31^1 a fost introdus de pct. 10 al art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 14 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 21 octombrie 2015. +  Articolul 32Serviciul de Protecţie şi Pază foloseşte, pentru individualizare şi recunoaştere, emblema, ale carei model şi descriere sunt prevăzute în anexa nr. 2. Emblema este semnul de armă al Serviciului de Protecţie şi Pază. +  Articolul 33 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă. (2) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 28 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
ANDREI IOAN CHILIMAN
Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN
 +  Anexa 1MODELULinsignei de serviciuimage +  Anexa 2DESCRIEREAemblemei Serviciului de Protecţie şi PazăimageÎn centrul reprezentării se găseşte un scut albastru, încărcat cu doua săbii de aur, încrucişate, cu vârful în jos. Scutul este timbrat de o acvila de aur, cruciată, cu cioc roşu, purtând în acesta o cruce de culoare aurie.Sprijinitorii scutului sunt doi lei cu limbile şi ghearele roşii.Deviza, plasată pe o eşarfa de culoare roşie, cuprinde cuvintele "SEMPER FIDELIS", scrise în culoare albă.Emblema este încadrată în partea de sus de denumirea tarii "ROMÂNIA", iar în partea de jos, de iniţialele instituţiei - SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ----