Advanced Search

 LEGE nr. 93 din 5 august 1992


Published: 1992-08-05
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3070247/-lege-nr.-93-din-5-august-1992.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE Nr. 93 din 5 august 1992pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, precum şi răniţilor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 194 din 12 august 1992



Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul 1Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, precum şi răniţilor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Titlul legii se modifica astfel: "Legea pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, celor care au fost reţinuţi în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acţiunile revoluţiei, precum şi celor care au participat direct, în perioada 16-25 decembrie 1989, la luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989." 2. Articolul 2 alineatul 2 se modifica şi se înlocuieşte cu următoarele 3 alineate: "Titlul de Luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 se conferă şi celor care au fost reţinuţi în perioada 16-22 decembrie 1989, ca urmare a participării la acţiunile revoluţiei, precum şi celor care, în perioada 16-25 decembrie 1989, au participat direct la luptele pentru victoria revoluţiei. Persoanele prevăzute la alin. 2 trebuie să facă dovada participării la acţiunile revoluţiei şi să fie recunoscute de o asociaţie, club, fundaţie sau liga a luptătorilor din revoluţie, legal constituite. Dreptul la recunoaşterea calităţii de luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 se stinge în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi." 3. Articolul 3 se modifica şi va avea următorul cuprins: "Art. 3. - În semn de preţuire faţă de participanţii direcţi la acţiunile pentru victoria revoluţiei, care s-au remarcat prin fapte deosebite, se instituie medalia Revoluţia română din decembrie 1989." 4. Articolul 8 se modifica şi se completează după cum urmează: - litera f) se completează cu "Ministerul Apărării Naţionale"; - litera t) se completează astfel: "acordarea cîte unui mic spaţiu, cu chirie, pentru activităţi comerciale, de producţie sau prestări de servicii, fără licitaţie"; - după litera t) se introduce o noua litera t,), cu următorul cuprins: "t,) acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991." 5. După alineatul 1 al articolului 8 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: "Contractul de muncă al luptătorilor pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, încadraţi în unităţi cu capital integral de stat, nu poate fi desfăcut decît pentru motive imputabile lor." 6. Articolul 8 alineatul ultim se modifica şi va avea următorul cuprins: "De drepturile prevăzute la alin. 1 lit. a)-n) şi p)-t) beneficiază şi persoanele prevăzute la art. 2 alin. 2."  +  Articolul 2Prin ordonanţa, Guvernul României va dispune cu privire la sumele necesare acoperirii cheltuielilor rezultate din aplicarea prezentei legi.  +  Articolul 3Legea nr. 42/1990, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr. 146 din 13 iulie 1991, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se republică în Monitorul Oficial al României. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 10 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. PREŞEDINTELE SENATULUIacademician ALEXANDRU BÎRLĂDEANUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORIONEL ROMAN---------------