Advanced Search

 LEGE nr. 2 din 24 martie 1978 privind apărarea civilă în Republica Socialistă România


Published: 1978-03-24
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3069906/-lege-nr.-2-din-24-martie-1978-privind-aprarea-civil-n-republica-socialist-romnia.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 2 din 24 martie 1978privind apărarea civilă în Republica Socialistă România
EMITENT MAREA ADUNARE NAŢIONALA
Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 24 din 27 martie 1978



EXPUNERE DE MOTIVEÎn vederea asigurării unei reglementări unitare şi îmbunătăţite a apărării civile, a fost adoptată alăturată Lege privind apărarea civilă în Republica Socialistă România.Pentru a corespunde mai bine conţinutului activităţilor ce se organizează pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale, cît şi pentru limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer, calamităţilor naturale şi catastrofelor, acţiuni la care participa toate organizaţiile socialiste şi cetăţenii, în cuprinsul legii se foloseşte denumirea de "apărare civilă" în locul celei de "apărare locală antiaeriana".Potrivit prevederilor legii, organizarea apărării civile în Republica Socialistă România are la baza conceptia Partidului Comunist Roman cu privire la apărarea patriei, a cuceririlor revoluţionare ale socialismului, de către întregul popor. În acest scop s-au prevăzut, în conformitate cu Constituţia şi legile tarii, obligaţiile tuturor cetăţenilor, organelor de stat, unităţilor socialiste şi organizaţiilor obşteşti de a participa la realizarea măsurilor de apărare civilă.În vederea creării cadrului organizatoric corespunzător pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor de apărare civilă care revin organelor şi organizaţiilor de stat şi obşteşti, tuturor cetăţenilor patriei, în lege sînt reglementate: scopul, misiunile şi organizarea apărării civile; protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale; limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer şi a urmărilor produse de calamitati naturale şi catastrofe; atribuţiile ministerelor, celorlalte organe centrale şi ale organelor locale ale administraţiei de stat privind aplicarea măsurilor de apărare civilă.Legea tine seama de condiţiile şi particularităţile concrete ale teritoriului tarii noastre, de schimbările intervenite în dezvoltarea economico-socială a judeţelor, localităţilor şi unităţilor socialiste, de dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestora, precum şi de experienta dobîndită de apărarea civilă.Asigurarea mijloacelor materiale şi financiare, precum şi alte măsuri necesare desfăşurării activităţii de apărare civilă, urmează să fie reglementate prin decret al Consiliului de Stat. LEGEprivind apărarea civilă în Republica Socialistă România Apărarea civilă are la baza conceptia Partidului Comunist Roman cu privire la apărarea patriei, a cuceririlor revoluţionare ale socialismului, de către întregul popor.În conformitate cu Constituţia şi legile tarii, toţi cetăţenii, bărbaţi şi femei, fără deosebire de naţionalitate, au obligaţia sa participe activ la toate acţiunile menite să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii economico-sociale, protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale, în timp de război şi în alte situaţii speciale.În acest scop, întreaga populaţie este chemată sa participe în mod organizat la realizarea măsurilor de apărare civilă, fiecare cetăţean avînd datoria să-şi însuşească pe deplin cunoştinţele necesare pentru a putea îndeplini, în orice condiţii, sarcinile ce-i revin în legătură cu apărarea civilă.Pentru realizarea măsurilor de apărare civilă, organele de stat, unităţile socialiste, organizaţiile obşteşti sînt obligate să asigure protecţia populaţiei, integritatea utilajelor şi a celorlalte bunuri materiale, precum şi desfăşurarea normală a procesului de producţie.În vederea creării cadrului organizatoric corespunzător pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor de apărare civilă care revin organelor şi organizaţiilor de stat şi obşteşti, tuturor cetăţenilor patriei, Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege:  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Apărarea civilă, parte componenta a sistemului naţional de apărare, are la baza conceptia partidului şi statului de apărare a patriei de către întregul popor.Apărarea civilă trebuie să asigure pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei pentru desfăşurarea normală a activităţilor economice, politice şi sociale, precum şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natura, în timp de război şi în alte situaţii speciale. +  Articolul 2Toţi cetăţenii patriei, bărbaţi şi femei, indiferent de naţionalitate, au obligaţia de a se pregati în vederea cunoaşterii regulilor şi măsurilor de apărare civilă, de a participa, în caz de nevoie, la realizarea tuturor acţiunilor pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor, pentru asigurarea desfăşurării normale a vieţii economice, politice şi sociale. +  Articolul 3Măsurile de apărare civilă se realizează în concordanta cu celelalte măsuri de pregătire pentru apărarea tarii, potrivit hotărîrilor Consiliului Apărării Republicii Socialiste România şi ordinelor Comandantului Suprem al forţelor armate.Trecerea la aplicarea măsurilor de apărare civilă în situaţii speciale se hotărăşte de Consiliul Apărării, la propunerea ministrului apărării naţionale. +  Articolul 4Apărarea civilă are următoarele misiuni principale: a) pregătirea pentru apărarea civilă a cetăţenilor şi a formatiilor de apărare civilă; b) protecţia cetăţenilor împotriva efectelor armelor de nimicire în masa şi ale armelor obişnuite, prin mijloace individuale, adăpostire, dispersare şi evacuare; c) protecţia bunurilor materiale de orice natura, prin dispersare, evacuare, mascare, camuflare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice care să contribuie la asigurarea funcţionarii neîntrerupte a unităţilor economice în situaţii speciale; d) prevenirea populaţiei şi a personalului muncitor din localităţi şi unităţi socialiste asupra pericolului atacurilor din aer, prin înştiinţare şi alarmare; e) limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer, participarea la restabilirea capacităţii de producţie a unităţilor socialiste; f) identificarea, neutralizarea şi asanarea teritoriului de munitia rămasă neexplodata; g) participarea unităţilor militare şi formatiilor de apărare civilă la acţiunile de localizare şi inlaturare a urmărilor provocate de calamitati naturale şi catastrofe. +  Articolul 5Ministerul Apărării Naţionale organizează, conduce şi coordonează aplicarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi a bunurilor materiale, pregătirea cetăţenilor, precum şi realizarea celorlalte activităţi de apărare civilă în judeţe, localităţi şi în unităţi socialiste. +  Articolul 6Ministerele, celelalte organe centrale, organele locale şi unităţile socialiste au obligaţia de a asigura protecţia personalului muncitor din subordine, a utilajelor şi agregatelor, precum şi de a lua măsurile necesare pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului de producţie şi a celorlalte activităţi economico-sociale.  +  Capitolul 2 Organizarea apărării civile  +  Articolul 7Ministrul apărării naţionale este şeful apărării civile în Republica Socialistă România, avînd sarcina de a conduce, îndrumă şi controla activitatea de apărare civilă, în concordanta cu Consiliul Apărării Republicii Socialiste România şi cu ordinele Comandantului Suprem al forţelor armate.În cadrul Ministerului Apărării Naţionale se organizează Comandamentul apărării civile. +  Articolul 8Miniştrii, conducătorii celorlalte organe centrale şi ai unităţilor socialiste sînt şefii apărării civile din aceste organe şi unităţi.Preşedinţii comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare sînt şefii apărării civile din judeţe, municipii, oraşe şi comune.Şefii apărării civile prevăzuţi la alin. 1 şi 2 conduc şi coordonează activitatea de apărare civilă din organele şi unităţile socialiste sau, după caz, din judeţe, municipii, oraşe şi comune. +  Articolul 9La ministere, celelalte organe centrale, la comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare, precum şi la unităţile socialiste, se organizează formaţii de apărare civilă, comisii de apărare civilă de specialitate şi state majore de apărare civilă. +  Articolul 10Formatiile de apărare civilă se organizează în scopul participării la acţiunile de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer, precum şi a urmărilor calamităţilor naturale şi catastrofelor.În formatiile de apărare civilă sînt încadrate persoane apte de muncă, bărbaţi în vîrsta de la 20-60 ani şi femei de la 20-55 ani, care nu fac parte din alte forme de pregătire pentru apărarea patriei. +  Articolul 11Comisiile de apărare civilă se organizează în scopul studierii şi aplicării măsurilor de apărare civilă pe diferite specialităţi, sanitare, transmisiuni-alarmare, protecţie-adăpostire, protecţie antichimica, electrotehnice şi altele asemenea. +  Articolul 12Statele majore de apărare civilă se organizează în scopul îndrumării şi coordonării activităţii desfăşurate de formatiile şi comisiile de apărare civilă, de întreaga populaţie. +  Articolul 13Organizarea formatiilor, comisiilor şi statelor majore de apărare civilă se stabileşte prin decret al Consiliului de Stat. +  Articolul 14Pentru realizarea măsurilor de apărare civilă, cetăţenii au următoarele obligaţii: a) sa participe la pregătirea pentru apărarea civilă, în scopul însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilor necesare acestei activităţi; b) sa aducă la îndeplinire toate măsurile stabilite de organele de apărare civilă, în timp de pace sau război; c) sa participe la acţiunile de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer, la localizarea şi înlăturarea urmărilor provocate de calamitati naturale şi catastrofe; d) sa participe la realizarea de adaposturi de interes colectiv, precum şi la amenajarea spaţiilor de adăpostire la construcţia sau pe terenul proprietate personală; e) să-şi procure, contra cost, masca contra gazelor şi trusa sanitară antichimica. +  Articolul 15Pregătirea pentru apărarea civilă se executa potrivit programelor elaborate de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi tematicii de specialitate întocmite de ministere şi celelalte organe centrale.La pregătirea pentru apărarea civilă participa formatiile, comisiile de specialitate, statele majore şi şefii apărării civile, garzile patriotice, detasamentele de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, formatiile civile de pompieri, formaţiunile sanitare voluntare şi surorile de Cruce Roşie, personalul muncitor din unităţile socialiste, studenţii, elevii, alte categorii de cetăţeni, precum şi personalul din unităţile militare şi formaţiunile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. +  Articolul 16La ministere şi celelalte organe centrale, în judeţe, în localităţi şi unităţile socialiste se organizează periodic exercitii şi aplicaţii de apărare civilă, potrivit dispoziţiilor de pregătire aprobate de ministrul apărării naţionale.  +  Capitolul 3 Protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale  +  Articolul 17Protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale împotriva efectelor armelor de nimicire în masa şi a armelor obişnuite se asigura printr-un ansamblu de măsuri constind din: înştiinţare şi alarmare, adăpostire, dispersare şi evacuare, mascare, camuflare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice. +  Articolul 18Măsurile de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale se realizează diferenţiat, în raport de categoria localităţilor, precum şi în funcţie de importanţa unităţilor socialiste, unităţilor şi formatiunilor militare.Împărţirea localităţilor pe categorii, precum şi măsurile de apărare civilă care se executa în timp de pace şi în situaţii speciale, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat. +  Articolul 19Înştiinţarea şi alarmarea populaţiei şi a personalului muncitor din localităţi şi unităţi socialiste despre pericolul atacurilor din aer se asigura de către Comandamentul apărării civile şi statele majore de apărare civilă.Înştiinţarea şi alarmarea populaţiei despre producerea calamităţilor naturale şi catastrofelor se fac de către statele majore de apărare civilă, pe baza hotărîrii sefilor apărării civile din judeţele, localităţile şi unităţile socialiste afectate. +  Articolul 20Pentru reducerea efectelor atacurilor din aer, se executa dispersarea şi evacuarea unei părţi din personalul ministerelor, celorlalte organe centrale, organelor locale şi unităţilor socialiste, a unor categorii de cetăţeni, bunuri materiale, precum şi a unor obiecte ce fac parte din patrimoniul cultural naţional.Planurile de dispersare şi evacuare se întocmesc de ministere, celelalte organe centrale, precum şi de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu acordul ministrului apărării naţionale. +  Articolul 21Trecerea la executarea acţiunii de dispersare şi evacuare se hotărăşte de către Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, la propunerea ministrului apărării naţionale. +  Articolul 22Protecţia prin adăpostire a personalului muncitor din unităţile socialiste, precum şi a celorlalţi cetăţeni, împotriva atacurilor din aer cu arme de nimicire în masa şi arme obişnuite, se asigura prin folosirea proprietăţilor naturale ale terenului, a subsolurilor construcţiilor, tunelurilor tehnologice, galeriilor edilitare şi de termoficare, a altor lucrări subterane care pot fi amenajate în acest scop, a adaposturilor de apărare civilă existente, precum şi prin construirea şi amenajarea de adaposturi în timp de pace sau în baza planului de mobilizare a economiei naţionale.Ministerul Apărării Naţionale prezintă, spre aprobare, Consiliului Apărării Republicii Socialiste România propuneri pentru realizarea, în timp de pace, de adaposturi pentru apărarea civilă. +  Articolul 23Protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale împotriva efectului de contaminare al armelor de nimicire în masa se asigura pe baza măsurilor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu celelalte ministere şi organe centrale, precum şi cu comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.  +  Capitolul 4 Limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer şi a urmărilor produse de calamitati naturale şi catastrofe  +  Articolul 24Acţiunile de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer se desfăşoară şi se conduc pe baza dispoziţiilor sefilor apărării civile din judeţele, localităţile, şi unităţile socialiste afectate. +  Articolul 25La acţiunile de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer participa: unităţi militare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, în funcţie de misiunile şi situaţia acestora; formaţii de apărare civilă; efective ale militiei; formaţii civile de pompieri; subunitati de garzi patriotice şi detasamente de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei; formaţiunile sanitare voluntare şi surorile de Cruce Roşie; personalul muncitor din unităţile socialiste; studenţi, elevi şi ceilalţi cetăţeni apţi de muncă. +  Articolul 26Unităţile militare şi formatiile de apărare civilă participa la înlăturarea urmărilor provocate de calamitati naturale sau catastrofe, la restabilirea capacităţilor de producţie afectate de atacurile din aer, la stingerea incendiilor din marile obiective. +  Articolul 27Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi unităţile socialiste care executa lucrări pe terenurile unde sînt indicii ca exista muniţii rămase neexplodate vor lua măsuri pentru asigurarea respectării regulilor de tehnica securităţii muncii, elaborate de către Ministerul Apărării Naţionale.Organele şi unităţile prevăzute la alin. 1 vor desfăşura cu personalul muncitor din subordine, precum şi cu populaţia, activităţi de pregătire privind prevenirea accidentelor în acţiunile de asanare şi deminare a muniţiei.  +  Capitolul 5 Atribuţiile ministerelor, celorlalte organe centrale şi ale organelor locale ale administraţiei de stat privind aplicarea măsurilor de apărare civilă  +  Articolul 28Ministerele şi celelalte organe centrale, precum şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, exercita următoarele atribuţii: a) elaborează şi realizează măsurile necesare funcţionarii neîntrerupte a unităţilor din subordine, în timp de război şi alte situaţii speciale, pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţilor economice, politice şi sociale; b) organizează şi executa, cu personalul muncitor şi mijloace tehnice proprii, limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer, a urmărilor provocate de calamitati naturale şi catastrofe, restabilirea capacităţilor de producţie ale unităţilor socialiste; c) realizează, pe baza planurilor întocmite pe timp de pace, măsurile de protecţie a personalului muncitor şi a bunurilor materiale; d) executa, pe baza tematicii stabilite cu acordul Ministerului Apărării Naţionale, studii, cercetări ştiinţifice, documentaţii de fabricaţie, proiectari şi experimentari, în scopul îmbunătăţirii măsurilor şi perfecţionării mijloacelor de apărare civilă; e) urmăresc, la organele de proiectare şi execuţie, aplicarea normelor legale privind amenajarea spaţiilor de adăpostire pentru apărarea civilă şi modul de întreţinere a acestora de către beneficiari; f) asigura dispersarea şi evacuarea personalului muncitor şi a bunurilor materiale importante; g) asigura prevenirea, protecţia şi pregătirea populaţiei din zonele ce pot fi afectate de accidente nucleare şi chimice ca urmare a activităţii unităţilor subordonate, deţinătoare de surse radioactive şi substanţe chimice; h) informează Comandamentul apărării civile şi statele majore de apărare civilă judeţene şi al municipiului Bucureşti despre situaţiile de calamitati naturale şi catastrofe: inundaţii, cutremure, inzapeziri, alunecări de teren, incendii de proporţii, explozii, accident nuclear, infectare ca urmare a avarierii unor instalaţii cu substanţe nocive, pentru a asigura intervenţia oportuna cu unităţi militare şi formaţii de apărare civilă. +  Articolul 29Ministerul Apărării Naţionale îndrumă şi coordonează aplicarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi a bunurilor materiale la toate organele şi unităţile socialiste, pe întreg teritoriul tarii.Ministrul apărării naţionale prezintă Consiliului Apărării Republicii Socialiste România rapoarte şi propuneri cu privire la măsurile principale de organizare şi asigurare materială a apărării civile şi îi supune spre aprobare planurile centralizate de dispersare şi evacuare a populaţiei. +  Articolul 30Ministerul de Interne asigura măsurile necesare pentru menţinerea ordinii în localităţi, desfăşurarea în condiţii specifice a circulaţiei vehiculelor şi a pietonilor, paza bunurilor unităţilor socialiste şi ale cetăţenilor pe timpul alarmei aeriene, a acţiunilor de dispersare şi evacuare, de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer, precum şi respectarea de către cetăţeni şi unităţile socialiste a regulilor şi măsurilor de apărare civilă. +  Articolul 31Ministerul Sănătăţii, împreună cu comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare, realizează asistenţa medico-sanitară a cetăţenilor în condiţii de război şi asigura aprovizionarea cu sortimentele şi cantităţile necesare de aparatura şi instrumentar medical, singe şi substituienti, medicamente, biopreparate şi alte mijloace necesare acordării asistenţei medicale. +  Articolul 32Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor asigura stabilitatea transporturilor şi a mijloacelor de telecomunicaţii în timp de război, precum şi măsurile necesare pentru transporturile feroviare, auto şi navale în acţiunea de dispersare şi evacuare, transportul răniţilor, precum şi legăturile de telecomunicaţii pentru realizarea activităţilor de apărare civilă. +  Articolul 33Ministerul Energiei Electrice asigura stabilitatea şi funcţionarea neîntreruptă a sistemului energetic naţional în timp de război, ia măsuri pentru refacerea acestuia în caz de distrugere sau avariere şi asigura sursele de energie electrica necesare ducerii acţiunilor de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer. +  Articolul 34Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare stabileşte şi asigura aplicarea măsurilor pentru protecţia animalelor, culturilor, furajelor, cerealelor şi alimentelor; ia măsuri în vederea asigurării sortimentelor şi cantităţilor de aparatura, medicamente şi biopreparate, necesare pe timp de război, în scopul desfăşurării acţiunilor sanitar-veterinare şi fitosanitare. +  Articolul 35Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare judeţene, al municipiului Bucureşti, municipale, orăşeneşti, şi comunale asigura continuitatea funcţionarii reţelelor de gospodărie comunală, de drumuri şi poduri, în scopul desfăşurării normale a activităţilor economice, politice şi sociale în timp de război; conduc acţiunile de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer, a urmărilor provocate de calamitati naturale şi catastrofe; asigura participarea populaţiei la pregătirea pentru apărarea civilă.  +  Capitolul 6 Dispoziţii finale  +  Articolul 36Asigurarea mijloacelor materiale şi financiare, precum şi alte măsuri necesare desfăşurării activităţii de apărare civilă, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat. +  Articolul 37Ministerele şi celelalte organe centrale vor elabora, cu acordul Ministerului Apărării Naţionale, regulamente specifice privind executarea măsurilor de apărare civilă.--------------------------