Advanced Search

pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea studiilor de rezidenţiat


Published: 2015-12-31
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5967837/pentru-aprobarea-regulamentului-cu-privire-la-organizarea-studiilor-de-rezideniat.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
    În temeiul prevederilor articolului 11 alineatul (4) din Legea cu privire la Guvern nr. 64 din 31 mai 1990 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 131-133, art. 1018), cu modificările şi completările ulterioare, articolului 26 din Legea nr. 98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 160-164, art. 537), Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 34, art. 373), cu modificările şi completările ulterioare, Codului educaţiei al Republicii Moldova nr. 152 din 17 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 319-324, art. 634), Legii nr. 264-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 172-175, art. 839), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la organizarea studiilor de rezidenţiat (se anexează).
2. Ministerul Sănătăţii:
1) va organiza admiterea la studiile de rezidenţiat în conformitate cu planurile anuale stabilite de Guvern, necesităţile curente şi strategice ale sistemului de sănătate în medici specialişti;
2) va supraveghea procesul de înmatriculare la studii postuniversitare şi va semna contracte individuale cu medicii rezidenţi privind instruirea şi plasarea în cîmpul muncii a medicilor şi a farmaciştilor;
3) va supraveghea procesul de angajare şi salarizare a medicilor rezidenţi în cadrul bazelor clinice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din instituţiile medico-sanitare publice;
4) va repartiza tinerii specialiști în cîmpul muncii în conformitate cu necesităţile sistemului de sănătate.
3. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”:
1) va asigura înmatricularea la studii de rezidenţiat în conformitate cu planul de admitere pe specialități elaborat de Ministerul Sănătății și coordonat cu Ministerul Educației;
2) în termen de 1 lună de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, va elabora şi va înainta spre aprobare Ministerului Sănătății volumul asistenţei medicale acordate de medicii rezidenţi şi limitele de competenţă la toate specializările şi anii de instruire.
4. Cheltuielile de punere în aplicare a prezentei hotărîri vor fi acoperite din contul și în limitele alocațiilor bugetare aprobate.
5. Ministerul Sănătății va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta hotărîre.
6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR                            Gheorghe BREGA