Advanced Search

cu privire la examinarea autosesizării preşedintelui CCA D. CIOCAN


Published: 2016-02-26
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5967053/cu-privire-la-examinarea-autosesizrii-preedintelui-cca-d.-ciocan.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
    În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. a) din Codul audiovizualului, preşedintele CCA, Dinu CIOCAN, s-a autosesizat cu privire la difuzarea de către postul de televiziune „Euro TV”, la 18.01.2016, ora 09:04:14,  a filmului artistic „Border Lost”.
În temeiul prevederilor art. 37 alin. (3) lit. a) din Codul audiovizualului, Direcţia monitorizare TV din cadrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului a efectuat monitorizarea  serviciului de programe al postului de televiziune „Euro TV” la data de 18 ianuarie 2016.
Rezultatele monitorizării au atestat că postul de televiziune „Euro TV” a difuzat, la data de 18 ianuarie 2016, ora 09:04:14 (durata: 01:41:22), filmul artistic „Border Lost” (Frontiera Pierdută), însoţit de sigla AP, care conţine scene cu limbaj obscen, obscenităţi proliferate şi prin subtitrare în limba română (orele: 09:10:52, 09:44:18, 10:11:58, 10:12:06, 10:17:09, 10:17:21, 10:17:35, 10:26:09, 10:27:03, 10:27:19, 10:27:44). Raportul se anexează.
Ca urmare  a difuzării filmului artistic „Border Lost” (Frontiera Pierdută), postul de televiziune „Euro TV” a comis derogări de la:
• Prevederile art. 6 alin (2) din Codul audiovizualului, care stipulează: „Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie, violenţă exagerată sau limbaj licenţios”.
• Prevederile art. 6 lit. b) din Decizia CCA nr. 98 din  19.07.2012 Cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecţiei copiilor, care stipulează: „Radiodifuzorii nu vor difuza în intervalul orar 6:00-23:00 producţii audiovizuale care prezintă:  b) scene de sex, limbaj sau comportament obscene”.
• Prevederile art. 9 lit. k) din Decizia CCA nr. 98 din  19.07.2012 Cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecţiei copiilor, care stipulează: „Criteriile generale de care titularii de licenţă de emisie vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sînt următoarele: calitatea şi tipologia limbajului”.
• Prevederile art. 12 din Decizia CCA nr. 98 din  19.07.2012 Cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecţiei copiilor, care stipulează: „Radiodifuzorii au obligaţia de a informa sonor şi vizual publicul, înainte de începerea difuzării, cu privire la genul producţiei audiovizuale şi, după caz, cu privire la restricţiile de vizionare potrivit criteriilor prevăzute la art. 11, durata anunţului nu va fi mai mică de 10 secunde”.
• Prevederile art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 30 din 07.03.2013 Cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei, care stipulează: „Se consideră informaţie cu impact negativ asupra copiilor informaţia accesibilă public: care foloseşte limbajul licenţios şi gesturile indecente”.
• Prevederile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 30 din 07.03.2013 Cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei, care stipulează: „Mijloacele de informare în masă nu pot difuza în intervalul orar 6.00-23.00 producţii care prezintă: b) scene de sex, de limbaj sau de comportament obscene”.
În temeiul prevederilor art. 38 alin. (7) din Codul audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a solicitat poziţia postului de televiziune „Euro TV” referitor la difuzarea filmului artistic „Border Lost”.
Prin scrisoarea f/nr. din 29 ianuarie 2016, „MEDIA RESURSE” S.R.L., titulara licenţei pentru postul de televiziune „Euro TV”, a comunicat Consiliului Coordonator al Audiovizualului că la data de 18 ianuarie 2016, ora 09:00, „Euro TV” a difuzat filmul artistic „Border Loft” şi nu „Patrula de frontieră S.U.A.”, o producţie de acţiune, dar fără elemente de agresivitate deosebite, limbaj licenţios sau scene erotice, care ar presupune limitarea vîrstei.
Prezent în cadrul şedinţei publice, reprezentantul postului de televiziune „Euro TV” a declarat că la începutul anului a fost achiziţionat un nou pachet de filme, iar persoana responsabilă nu a fost atentă atît la selectarea filmului difuzat pe post, cît şi la conţinutul textului tradus pe burtieră. Totodată, acesta a menţionat că deja au fost luate măsurile corespunzătoare pentru a nu admite pe viitor astfel de încălcări.
În contextul celor constatate, în urma dezbaterilor publice şi avînd la bază prevederile Codului audiovizualului nr. 260 din 27.07.2006, ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea nr. 433 din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:


1. A lua act de autosesizarea preşedintelui CCA, D. Ciocan, din 04.02.2016 (PRO – (8) UNANIM – D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).
2. A aproba raportul de monitorizare a serviciului de programe al postului de televiziune „Euro TV” (PRO – (8) UNANIM – D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).
3. A avertiza public „MEDIA RESURSE” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „Euro TV”, pentru transmisia serviciului de programe cu încălcarea prevederilor pct. 3.1 lit. a) din Licenţa de emisie seria AC nr. 000069 din 07.10.2014 (nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Codul audiovizualului, art. 6 lit. b), art. 9 lit. k), art. 12 din Decizia CCA nr. 98 din  19.07.2012, art. 3 alin. (1) lit. m), art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 30 din 07.03.2013), în conformitate cu art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. a) din Codul audiovizualului (PRO – (8) UNANIM – D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).
4. În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (8) din Codul audiovizualului şi ale Deciziei CCA nr. 96 din 17.10.2008, la data aducerii la cunoştinţă (primirea prin scrisoare recomandată a deciziei), postul de televiziune „Euro TV” va executa prezenta decizie, va înlătura derogările atestate şi va comunica publicului motivele şi obiectul sancţiunii, în formula legislaţiei în vigoare.
5. Postul de televiziune „Euro TV” va prezenta, în termen de 15 zile, din momentul aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate.
6. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.
7. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

PREŞEDINTELE
CONSILIULUI COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI                                                   Dinu CIOCAN