Advanced Search

privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile


Published: 2016-03-25
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5966057/privind-promovarea-utilizrii-energiei-din-surse-regenerabile.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege creează cadrul necesar pentru aplicarea Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 140 din 5 iunie 2009.


Capitolul IDISPOZIŢII GENERALE


Articolul 1. Scopul şi obiectivele legii
Prezenta lege are drept scop instituirea unui cadru juridic pentru promovarea şi utilizarea energiei din surse regenerabile şi stabileşte obiectivele naţionale obligatorii privind ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie, precum şi ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie în transporturi. Legea defineşte normele referitoare la schemele de sprijin, la garanţiile de origine, la procedurile administrative, la accesul producătorilor de energie din surse regenerabile la reţele.
Articolul 2. Domeniul de reglementare
Prezenta lege reglementează domeniul energiei din surse regenerabile, şi anume:
a) administrarea de stat;
b) calculul ponderii energiei din surse regenerabile;
c) principiile şi obiectivele politicii de stat în domeniul energiei din surse regenerabile;
d) modalităţile de atingere a obiectivelor naţionale;
e) condiţiile de integrare a surselor regenerabile de energie în sistemul energetic naţional;
f) condiţiile de desfăşurare a activităţilor de producere, de transport, de distribuţie şi de comercializare a energiei electrice din surse regenerabile, a biogazului şi a biocarburanţilor;
g) schemele de sprijin pentru valorificarea surselor regenerabile de energie;
h) modalităţile de informare cu privire la sursele regenerabile de energie;
i) direcţiile principale de colaborare în domeniul vizat.
Articolul 3. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică:
biocarburant – combustibil lichid sau gazos pentru transport, produs din biomasă. Amestecul dintre un biocarburant şi un combustibil fosil, în proporţiile stabilite prin actele normative în domeniu, se consideră biocarburant;
biocombustibil solid  – combustibil solid produs direct sau indirect din biomasă;
biogaz – gaz combustibil produs din biomasă, care poate fi utilizat în calitate de combustibil pentru producerea energiei sau care poate fi purificat pentru a fi adus la parametrii de calitate ai gazelor naturale;
biolichide – combustibil lichid produs din biomasă, utilizat în scopuri energetice altele decît pentru transport, inclusiv pentru producerea energiei electrice, a energiei destinate încălzirii şi răcirii;
biomasă – fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din agricultură (inclusiv materii vegetale şi animale), silvicultură și sectoarele industriale conexe, precum şi fracțiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane;
certificat de conformitate – document, eliberat în baza regulilor de certificare, care demonstrează veridic faptul că biocarburantul, identificat în mod corespunzător, este conform cu standardele sau cu alte documente normative în domeniu;
     consum final brut de energie – produse energetice furnizate în scopuri energetice industriei, transporturilor, sectorului casnic, serviciilor, inclusiv serviciilor publice, agriculturii, silviculturii şi pisciculturii, inclusiv consumul de energie electrică şi de energie termică din sectorul de producere a energiei electrice şi a energiei termice, precum şi consumul tehnologic şi pierderile de energie electrică şi de energie termică în reţelele electrice şi în reţelele termice;
cotă maximă de capacitate – valoarea totală a puterii instalate a centralelor electrice, care utilizează același tip de tehnologie de producere a energiei electrice din surse regenerabile, admisă la nivel național pentru aplicarea schemei de sprijin respective, stabilită pentru fiecare tip de tehnologie de producere a energiei electrice din surse regenerabile;
energie aerotermală – energie stocată sub formă de căldură în aerul ambiental;
energie din surse regenerabile – energie obținută prin valorificarea surselor regenerabile, respectiv energia eoliană, solară, aerotermală, geotermală, energia hidro-electrică, biomasa, biogazul, gazul de fermentare a deşeurilor (gazul de depozit) şi gazul provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate;
energie electrică din surse regenerabile – energie electrică produsă de centralele electrice care utilizează doar surse regenerabile de energie, precum şi o cotă a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie  de centralele electrice hibrid care utilizează şi combustibil fosil. Energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu acumulare  din apa pompată anterior în sens ascendent nu este considerată energie electrică din surse regenerabile;
energie geotermală – energie stocată sub formă de căldură sub stratul solid al suprafeţei terestre;
garanţie de origine – document electronic eliberat cu scopul de a demonstra unui consumator final că o cantitate de energie electrică furnizată acestuia a fost produsă din surse regenerabile de energie;
încălzire centralizată sau răcire centralizată – distribuţia de energie termică, sub formă de abur, apă fierbinte sau lichide răcite, de la o sursă centrală de producţie, printr-o reţea, către mai multe clădiri sau locaţii în scopul utilizării acesteia pentru încălzirea sau răcirea spaţiilor ori în procese industriale de încălzire sau răcire;
limită de capacitate – valoarea puterii instalate a centralei electrice, stabilită, în funcție de tehnologia utilizată pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie, în scopul delimitării aplicabilității schemelor de sprijin;
producător de biocarburant – persoană juridică care produce şi comercializează biocarburant în conformitate cu condiţiile stabilite în legile şi alte acte normative în domeniu;
producător eligibil ­– producător de energie electrică din surse regenerabile, care a obţinut dreptul de a i se achiziţiona întregul volum de energie electrică livrată în reţelele electrice la preţurile/tarifele stabilite în conformitate cu prezenta lege;
schemă de sprijin – orice instrument, schemă sau mecanism aplicat pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creşterea preţului la care aceasta poate fi vîndută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a volumului achiziţionat de acest tip de energie;
valoare efectivă – valoarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru unele sau pentru toate etapele unui proces specific de producţie a  biocarburanţilor;
valoare tipică – valoarea estimată a reducerii reprezentative a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru o anumită filieră de producţie a biocarburanţilor;
valoare implicită – valoarea derivată dintr-o valoare tipică prin aplicarea unor factori predeterminaţi şi care poate să fie utilizată în locul unei valori efective.
Articolul 4. Cadrul juridic
(1)  Activităţile în domeniul energiei din surse regenerabile sînt reglementate de prezenta lege, de alte acte legislative şi normative, precum şi de tratatele internaţionale  în domeniu la care Republica Moldova este parte.
(2) În cazul în care un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte conţine alte prevederi decît cele stipulate în prezenta lege, se aplică normele tratatului internaţional.


Capitolul IIPRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE POLITICII DE STAT.COMPETENŢE ADMINISTRATIVE ŞI DE REGLEMENTARE


Articolul 5. Principiile politicii de stat în domeniul
                       energiei din surse regenerabile
(1)  Politica de stat în domeniul energiei din surse regenerabile este implementată în cadrul programelor de stat sectoriale şi locale, monitorizate de către organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii.
(2) Politica de stat în domeniul energiei din surse regenerabile se bazează pe următoarele principii:
a) ajustarea cadrului legislativ naţional la normele şi standardele Uniunii Europene;
b) promovarea energiei din surse regenerabile prin aplicarea schemelor de sprijin în conformitate cu prezenta lege;
c) exercitarea administrării de stat în domeniul energiei din surse regenerabile;
d) asigurarea transparenţei la desfăşurarea activităţilor în domeniu în condiţiile prezentei legi;
e) asigurarea accesului nediscriminatoriu la reţele;
f) asigurarea accesului persoanelor fizice şi juridice la informaţii privind producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
g) asigurarea informării şi educarea publicului cu privire la producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
h) supravegherea procesului de cultivare şi utilizare a soiurilor de plante modificate genetic destinate producerii biocombustibilului solid şi a biocarburanţilor în condiţiile unui ciclu tehnologic închis.
Articolul 6. Obiectivele politicii de stat în domeniul
                        energiei din surse regenerabile
(1)  Obiectivele politicii de stat în domeniul energiei din surse regenerabile sînt următoarele:
a) diversificarea resurselor energetice primare;
b) realizarea unei ponderi a energiei din surse regenerabile de cel puţin 17% în consumul final brut de energie în anul 2020, calculată în conformitate cu prezenta lege;
c) realizarea unei ponderi a energiei din surse regenerabile de cel puţin 10% în consumul final de energie în transporturi în anul 2020, calculată în conformitate cu prezenta lege;
d) promovarea cooperării între autorităţile publice centrale şi locale;
e) asigurarea securităţii, sănătăţii şi protecţiei muncii în procesul de producere a energiei din surse regenerabile;
f) promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;
g) promovarea cercetării şi colaborării tehnico-ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional, implementarea bunelor practici de promovare a utilizării rezultatelor ştiinţifice şi dezvoltării tehnice în domeniul energiei din surse regenerabile;
h) asigurarea comunicării şi informării publicului despre energia din surse regenerabile.
(2) Alte obiective ale politicii de stat în domeniul energiei din surse regenerabile se stabilesc în planul naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile, aprobat de Guvern.
Articolul 7. Calcularea ponderii energiei din surse
                       regenerabile
(1) Consumul final brut de energie din surse regenerabile se calculează ca suma următoarelor:
a) consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile;
b) consumul final brut de energie din surse regenerabile pentru încălzire şi răcire;
c) consumul final de energie din surse regenerabile în transporturi.
(2) La calcularea ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie, biogazul, energia electrică din surse regenerabile şi hidrogenul din surse regenerabile se iau în considerare numai o singură dată.
(3) Biocarburanţii şi biolichidele care nu corespund criteriilor de durabilitate, stabilite în conformitate cu prezenta lege, nu se iau în considerare la calcularea ponderii energiei din surse regenerabile.
(4) La calcularea consumului final brut de energie electrică din surse regenerabile nu se ia în calcul energia electrică produsă de hidrocentralele cu acumulare din apa pompată anterior în sens ascendent. În cazul centralelor electrice hibrid care utilizează surse regenerabile şi convenţionale de energie, se ia în considerare numai acea parte din energia electrică care este produsă din surse regenerabile. În scopul acestor calcule, contribuţia fiecărei surse de energie se calculează în baza conţinutului său de energie.
(5) Consumul final brut de energie din surse regenerabile pentru încălzire şi răcire se calculează ca fiind suma dintre cantitatea de energie destinată încălzirii şi răcirii centralizate, produsă din surse regenerabile, şi consumul suplimentar de energie din surse regenerabile în industrie, în sectorul casnic, la prestarea serviciilor, în agricultură, în silvicultură şi în piscicultură, în scopul încălzirii, răcirii şi prelucrării. În cazul centralelor hibrid care utilizează surse regenerabile şi surse convenţionale de energie, se ia în considerare numai acea parte destinată încălzirii şi răcirii care este produsă din surse regenerabile. În scopul acestor calcule, contribuţia fiecărei surse de energie se calculează în baza conţinutului său de energie.
(6) La calcularea consumului final brut de energie din surse regenerabile pentru încălzire şi răcire, energia geotermală produsă de pompele de căldură se ia în considerare cu condiţia ca energia finală generată să depăşească semnificativ energia primară utilizată pentru punerea în funcţiune a pompelor de căldură.
(7) Energia termică generată de sistemele energetice pasive, în care consumul scăzut de energie se realizează în mod pasiv prin  modul de proiectare a clădirilor sau prin căldura produsă cu utilizarea energiei din surse neregenerabile, nu se ia în considerare la calcularea consumului final brut de energie din surse regenerabile pentru încălzire şi răcire.
(8) Conţinutul energetic al combustibililor utilizați în transporturi, specificați în anexa nr. 2, se ia în considerare ca fiind cel prevăzut în respectiva anexă.
(9) Consumul final de energie din surse regenerabile în transporturi se calculează de către organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul transporturilor în conformitate cu regulamentul aprobat de Guvern şi cu art. 8 din prezenta lege.
(10) Ponderea energiei din surse regenerabile se calculează ca raport între consumul final brut de energie din surse regenerabile și consumul final brut de energie provenită din toate sursele de energie, exprimat în procente.
(11) La calcularea consumului final brut de energie în scopul măsurării respectării obiectivelor naționale şi a traiectoriei orientative prevăzute în anexa nr. 1, cantitatea de energie consumată în sectorul aviaţiei, ca proporţie din consumul final brut de energie, se consideră a fi nu mai mare de 6,18%.
(12) Metodologia şi definiţiile utilizate la calcularea ponderii energiei din surse regenerabile trebuie să fie în concordanţă cu normele statisticii energetice adoptate de Guvern.
Articolul 8. Calcularea ponderii energiei din surse
                        regenerabile în consumul final de energie
                        în transporturi
(1) Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie în transporturi se calculează ca raport între consumul final de energie din surse regenerabile pentru toate tipurile de transport şi consumul final total de energie în transporturi.
(2) La calcularea consumului final total de energie în transporturi se iau în considerare numai benzina, motorina şi biocarburanţii consumaţi de mijloacele de transport rutier şi feroviar, precum şi energia electrică consumată de către mijloacele de  transport electric.
(3)  La calcularea consumului final de energie din surse regenerabile în transporturi se iau în considerare toate tipurile de energie din surse regenerabile consumate de toate tipurile de transport.
(4)  La calcularea cantității de energie electrică din surse regenerabile consumate de autovehiculele electrice, acest consum este considerat ca fiind de 2,5 ori conținutul energetic al energiei electrice din surse regenerabile consumate.
(5)  La calcularea cantității energiei din surse regenerabile consumate de toate tipurile de transport, conținutul energetic al biocarburanţilor produşi din deşeuri, reziduuri, material celulozic de origine nealimentară şi materiale lignocelulozice este înmulţit cu 2.
(6) Pentru realizarea prevederilor prezentului articol, importatorii de produse petroliere principale sînt obligaţi să transmită trimestrial Agenţiei pentru Eficienţă Energetică şi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, pe suport de hîrtie şi în format electronic, informaţii pentru trimestrul precedent cu privire la cantităţile de biocarburanţi utilizaţi în amestec cu produsele petroliere principale importate pe piaţa produselor petroliere.
Articolul 9. Planul naţional de acţiuni în domeniul
                        energiei din surse regenerabile
(1) Organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii elaborează planul naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile, care stipulează obiectivele naţionale privind ponderea energiei electrice din surse regenerabile, a energiei din surse regenerabile în transporturi, a energiei din surse regenerabile pentru încălzire şi răcire pînă în anul 2020.
(2) La elaborarea planului naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile se iau în considerare impactul măsurilor întreprinse pentru a promova eficienţa energetică asupra consumului final de energie și introduse sau propuse de către orice persoană fizică sau juridică, măsurile luate pentru atingerea obiectivelor naţionale stabilite, inclusiv dezvoltarea social-economică, cooperarea dintre autorităţile publice centrale şi locale, transferurile statistice sau proiectele comune planificate, politicile naţionale de dezvoltare a resurselor existente de biomasă şi de mobilizare a unor noi surse de biomasă destinate utilizării în diverse scopuri, precum şi măsurile care trebuie luate pentru a îndeplini cerinţele prezentei legi.
(3) Procesul elaborării planului naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile include o evaluare a necesităţii de dezvoltare a infrastructurii de încălzire şi răcire centralizată, cu scopul de a atinge obiectivul naţional pentru ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie.
(4) Cu excepţia cazurilor în care decide altfel, Guvernul, la propunerea organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii, modifică planul naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile în cazul în care ponderea de energie din surse regenerabile scade sub traiectoria orientativă în perioada imediat precedentă de doi ani prevăzută în anexa nr. 1. Proiectul planului naţional de acţiuni modificat în domeniul energiei din surse regenerabile se prezintă Guvernului pînă la data de 30 iunie a anului următor şi stabileşte măsurile adecvate şi proporţionale pentru a atinge, într-un termen rezonabil, traiectoria orientativă menționată.
(5) La modificarea planului naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile se ţine cont de toate evaluările efectuate în conformitate cu art. 17 alin. (3) şi alin. (4) şi se include o evaluare actualizată a necesităţii de dezvoltare a infrastructurii de încălzire şi răcire centralizată, cu scopul de a atinge obiectivul naţional pentru ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie.


Capitolul IIIADMINISTRAREA DE STAT


Articolul 10. Atribuţiile Guvernului
Guvernul:
a) stabileşte direcţiile prioritare şi obiectivele politicii de stat în domeniul energiei din surse regenerabile;
b) stabileşte modul de organizare şi administrare a activităţii în domeniul energiei din surse regenerabile;
c) aprobă planul naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile elaborat de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii;
d) stabileşte mecanisme, scheme de sprijin şi stimulente pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de stat în domeniul energiei din surse regenerabile;
e) stabilește, aprobă și actualizează, la necesitate, limitele de capacitate și cotele maxime de capacitate în vederea aplicării schemelor de sprijin prevăzute la art. 34;
f) stabileşte măsurile necesare pentru a atinge în termen obiectivul privind energia din surse regenerabile în conformitate cu traiectoria orientativă prevăzută în anexa nr. 1;
g) organizează licitaţiile pentru oferirea statutului de producător eligibil, în conformitate cu art. 35;
h) desemnează furnizorul central de energie electrică, în conformitate cu art. 30.
i) stabileşte pentru întreprinderile din sectorul energetic obligaţii clar definite, transparente, nediscriminatorii şi verificabile referitoare la  energia din surse regenerabile, în condiţiile stabilite de lege;
j)  aprobă regulamentul privind confirmarea statutului de producător eligibil pentru persoanele care dețin sau urmează să dețină centrale electrice cu o putere cumulată ce nu depășește limita de capacitate stabilită conform lit. e);
k) aprobă regulamentul privind desfășurarea licitațiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil persoanelor care dețin sau urmează să dețină centrale electrice cu o putere cumulată mai mare decît limita de capacitate stabilită conform lit. e);
l) aprobă alte regulamente în conformitate cu prezenta lege.
Articolul 11. Atribuţiile organului central de specialitate
                          al administraţiei publice în domeniul
                          energeticii
Organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii:
a) elaborează planul naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile şi îl propune Guvernului spre aprobare;
b) elaborează scheme de sprijin şi măsuri în domeniul energiei din surse regenerabile şi le propune Guvernului spre aprobare;
c) elaborează regulamentele menționate la art. 10 lit. j) și k);
d) elaborează programe şi încheie acorduri necesare pentru activitatea Fondului pentru Eficienţă Energetică, în conformitate cu actele normative;
e) monitorizează îndeplinirea măsurilor adoptate pentru realizarea obiectivelor în domeniul energiei din surse regenerabile.
Articolul 12. Atribuțiile organului central de specialitate
                          al administrației publice în domeniul
                          protecției mediului
Organul central de specialitate al administrației publice în domeniul protecției mediului:
a) elaborează regulamentul privind criteriile de durabilitate pentru biocarburanți, procedura de verificare a respectării criteriilor de durabilitate la producerea biocarburanților, de asemenea elaborează metodologia de calcul al impactului biocarburanţilor asupra emisiilor de gaze cu efect de seră;
b) monitorizează realizarea obiectivelor în domeniul criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți, aplicarea procedurii de verificare a respectării criteriilor de durabilitate la producerea biocarburanților, precum şi aplicarea metodologiei de calcul al impactului biocarburanţilor asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.
Articolul 13. Atribuţiile Agenţiei pentru Eficienţă
                          Energetică
(1) Agenţia pentru Eficienţă Energetică:
a) elaborează, în cooperare cu autorităţile publice locale, programe de informare a publicului cu privire la beneficiile şi aspectele practice ale dezvoltării şi utilizării energiei din surse regenerabile;
b) acordă asistenţă consultativă şi informaţională privind măsurile de sprijin consumatorilor, constructorilor, instalatorilor, arhitecţilor şi furnizorilor de echipamente și sisteme pentru încălzire, răcire și energie electrică şi de vehicule compatibile cu utilizarea energiei din surse regenerabile;
c) asigură informarea publicului cu privire la disponibilitatea şi avantajele ecologice ale diferitelor surse de energie pentru transporturi;
d) promovează utilizarea încălzirii şi răcirii din surse regenerabile de energie la planificarea infrastructurii localităţii;
e) promovează instalarea echipamentelor şi sistemelor pentru utilizarea energiei electrice, încălzirii şi răcirii din surse regenerabile de energie la planificarea, proiectarea, construirea şi renovarea zonelor industriale sau rezidenţiale;
f) asigură informarea, în special a urbaniştilor şi arhitecţilor, despre combinaţia optimă de surse regenerabile de energie, tehnologii cu eficienţă sporită, încălzire şi răcire centralizată la planificarea, proiectarea, construcţia şi renovarea zonelor industriale sau rezidenţiale;
g) desfășoară activități legate de sistemul de certificare prevăzut la art. 23;
h) asigură informarea instalatorilor de echipamente și sisteme despre certificarea şi/sau schemele de calificare stabilite în conformitate cu art. 23;
i) confirmă statutul de producător eligibil  în conformitate cu regulamentul menționat la art. 10 lit. j);
j) elaborează şi menţine un registru al producătorilor eligibili în conformitate cu art. 37 alin. (6);
k) asigură informarea publicului în conformitate cu cap. VI.
(2) În vederea exercitării  atribuţiilor stabilite prin prezenta lege, Agenţia pentru Eficienţă Energetică colaborează, în special prin furnizarea reciprocă de informaţii, cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii, cu autorităţile de reglementare în domeniu, cu organismul naţional de acreditare, cu organismele de evaluare a conformităţii, cu alte autorităţi și instituții publice.
Articolul 14. Atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru
                         Reglementare în Energetică
(1) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică:
a) elaborează şi aprobă actele normative necesare reglementării raporturilor juridice dintre participanţii la piaţa energiei regenerabile, inclusiv regulamentul privind garanţiile de origine, în conformitate cu prezenta lege;
b) eliberează licenţe pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, a energiei termice din surse regenerabile, pentru producerea biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale şi pentru producerea de biocarburant ce urmează a fi procurat de importatorii de produse petroliere principale;
c) elaborează clauzele obligatorii ale contractului pentru achiziţionarea energiei electrice și a energiei termice produse din surse regenerabile, precum şi a biocarburantului;
d) stabileşte modalitatea de repartizare între participanţii la piaţa energiei electrice a energiei achiziţionate de furnizorul central de energie electrică în condiţiile stabilite în Regulile pieţei energiei electrice aprobate de agenție; 
e) stabileşte cotele de repartizare între importatorii de produse petroliere principale a volumelor de biocarburant ce urmează a fi achiziţionate de la producători în conformitate cu prezenta lege;
f) propune Guvernului preţurile plafon pentru energia electrică din surse regenerabile ce vor fi utilizate pentru organizarea licitaţiilor, precum şi calculele aferente acestora, efectuate în funcție de tehnologia de producere;
g) stabilește și aprobă tarifele fixe pentru producătorii eligibili prevăzuți la art. 10 lit. j).
(2) Preţurile plafon și tarifele fixe menționate la alin. (1) lit. f) și g) se calculează, în conformitate cu metodologia aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, pentru fiecare tip de tehnologie de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu utilizarea datelor din practica internaţională privind perioada de exploatare a centralei, costurile de investiţie, costurile aferente întreţinerii şi exploatării centralei, rata de rentabilitate a investiţiilor, determinată în baza metodei costului mediu ponderat al capitalului, şi în funcție de volumul de energie electrică care se preconizează a fi produs.
Articolul 15. Atribuţiile Inspectoratului Energetic de Stat
Inspectoratul Energetic de Stat efectuează supravegherea asupra respectării normelor, regulamentelor, actelor normativ-tehnice şi a regulilor de securitate la instalarea, funcţionarea şi exploatarea cazanelor, furnalelor, sobelor pe bază de biomasă, sistemelor fotovoltaice solare și termice solare, sistemelor geotermale de mică adîncime şi a pompelor de căldură.
Articolul 16. Atribuţiile autorităților publice centrale
                         şi locale în domeniul construcţiilor
(1) Organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor, în cooperare cu autorităţile publice locale, propune sau introduce, după caz, modificări în reglementările şi codurile din domeniul construcţiilor, măsuri necesare pentru creşterea ponderii energiei din surse regenerabile.
(2) Prin reglementările şi codurile de construcţie, autorităţile publice centrale şi locale promovează utilizarea echipamentelor şi a sistemelor de încălzire şi răcire pe bază de energie din surse regenerabile care realizează o reducere semnificativă  a consumului de energie şi întreprind măsuri necesare pentru a promova echipamentele şi sistemele ce corespund prevederilor art. 24.
(3) Autorităţile publice centrale şi locale întreprind măsuri necesare pentru a asigura că clădirile publice noi și cele care trec printr-o renovare majoră îndeplinesc cerinţele minime de performanţă energetică, în conformitate cu actele normative în domeniu.
(4) Autorităţile publice centrale şi locale publică anual, pe paginile lor web oficiale, informaţii despre îndeplinirea cerinţelor minime de performanţă energetică.
Articolul 17. Atribuţiile autorităţilor publice centrale
                         şi locale cu privire la încălzirea şi răcirea
                         centralizată
(1) Autorităţile publice centrale şi locale includ încălzirea şi răcirea din surse regenerabile de energie în planificarea infrastructurii localităţii, ţinînd cont de fezabilitatea economică şi tehnică.
(2) La planificarea, proiectarea, construirea şi renovarea zonelor industriale sau rezidenţiale, autorităţile publice centrale şi locale asigură instalarea de către persoanele fizice și juridice responsabile a echipamentelor şi sistemelor pentru utilizarea energiei electrice din surse regenerabile, pentru încălzire şi răcire din surse regenerabile de energie.
(3) În scopul realizării obiectivelor politicii de stat în domeniul energiei din surse regenerabile, autorităţile publice locale evaluează necesitatea atribuirii  statutului de serviciu de interes public întreprinderilor din sectorul de încălzire centralizată din localităţile respective. Această evaluare se comunică organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii şi este luată în considerare la elaborarea sau modificarea planului naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile.
(4) Autorităţile publice locale cooperează cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii, în conformitate cu art. 9 alin. (2), pentru a evalua oportunitatea construcției unei noi infrastructuri de încălzire şi răcire din surse regenerabile de energie.
(5) În baza evaluării prevăzute la alin. (4), organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii, în coordonare cu autorităţile publice locale, elaborează scheme de sprijin sau alte măsuri în vederea dezvoltării infrastructurilor de încălzire şi răcire centralizată pe bază de biomasă, energie solară, geotermală şi le propune Guvernului spre aprobare.
Articolul 18. Atribuţiile Agenţiei pentru Protecţia
                         Consumatorilor
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor efectuează supravegherea pieţei biocombustibilului solid în conformitate cu Regulamentul cu privire la biocombustibilul solid, aprobat de Guvern.
Articolul 19. Fondul pentru Eficienţă Energetică
(1) Fondul pentru Eficienţă Energetică este persoană juridică independentă și autonomă din punct de vedere financiar, dispune de conturi de decontare în bănci și de sigiliu cu denumirea sa și îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a Fondului pentru Eficiență Energetică, aprobat de Guvern.
(2) Obiectivul principal de activitate al Fondului pentru Eficiență Energetică este atragerea şi gestionarea resurselor financiare în vederea finanţării şi implementării proiectelor în domeniul eficienţei energetice şi al valorificării surselor regenerabile de energie în conformitate cu strategiile şi programele elaborate de Guvern.
(3) Resursele financiare ale  Fondului pentru Eficiență Energetică se păstrează în conturi purtătoare de dobîndă, deschise într-o bancă sau în mai multe bănci comerciale care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova.


Capitolul IVPROCEDURI ADMINISTRATIVE DE LICENŢIERE,AUTORIZARE ŞI CERTIFICARE


Articolul 20. Cerinţe generale
(1) Licenţele în domeniul energiei din surse regenerabile se eliberează în conformitate cu procedura stabilită în Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi în legile speciale.
(2) Actele necesare pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţii în domeniul energiei din surse regenerabile se eliberează de către autorităţile publice în baza unor reguli obiective, transparente, proporţionale şi nediscriminatorii.
(3) Pentru facilitarea procedurilor de licenţiere, de autorizare şi de certificare, Agenţia pentru Eficienţă Energetică propune, după caz, organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii modificarea cadrului normativ respectiv.
Articolul 21.  Activităţile pentru care se acordă licenţe
(1) Producerea energiei electrice din surse regenerabile, producerea energiei termice din surse regenerabile, producerea biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale şi producerea biocarburantului ce urmează a fi procurat de importatorii de produse petroliere principale se supun licenţierii.
(2) Activitatea de producere a energiei electrice din surse regenerabile se desfăşoară în baza licenţei pentru producerea energiei electrice, eliberată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică. Licenţa pentru producerea energiei electrice poate fi obţinută de solicitant, la cerere, pînă la construcţia centralei electrice, la prezentarea de către acesta a tuturor documentelor prevăzute în Legea cu privire la energie electrică, cu excepţia documentului care confirmă că dispune de centrală electrică. În acest caz, dacă în termen de 2 ani de la obţinerea licenţei titularul de licenţă nu a finalizat construcţia centralei electrice, licenţa eliberată acestuia se retrage din oficiu prin hotărîrea agenției.
(3) Activitatea de producere a energiei termice din surse regenerabile se desfăşoară în baza licenţei eliberate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării. Licenţa pentru producerea energiei termice poate fi obţinută de solicitant, la cerere, pînă la construcţia centralei termice, la prezentarea de către acesta a tuturor documentelor prevăzute în Legea cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, cu excepţia documentului care confirmă că dispune de centrală termică. În acest caz, dacă în termen de 2 ani de la obţinerea licenţei titularul de licenţă nu a finalizat construcţia centralei termice, licenţa eliberată acestuia se retrage din oficiu prin hotărîrea agenției.
(4) Centralele electrice de termoficare în regim de cogenerare îşi desfăşoară activitatea în baza licenţei pentru producerea energiei electrice.
(5) Activitatea de producere a biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale se desfăşoară în baza licenţei pentru producerea gazelor naturale, eliberată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în conformitate cu prevederile Legii cu privire la gazele naturale. Licenţa pentru producerea biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale poate fi obţinută de solicitant, la cerere, pînă la construcţia instalaţiei de producere, la prezentarea de către acesta a tuturor documentelor prevăzute în Legea cu privire la gazele naturale, cu excepţia documentului care confirmă că dispune de instalaţie de producere. În acest caz, dacă în termen de 2 ani de la obţinerea licenţei titularul de licenţă nu a finalizat construcţia instalaţiei de producere, licenţa eliberată acestuia se retrage din oficiu prin hotărîrea agenției.
(6) Activitatea de producere a biocarburantului ce urmează a fi procurat de importatorii de produse petroliere principale se desfăşoară în baza licenţei eliberate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică persoanelor care întrunesc următoarele condiţii:
a) sînt înregistrate în Republica Moldova, prezintă documentul confirmativ în acest sens şi nu sînt în procedură de insolvabilitate;
b) prezintă raportul financiar pentru anul precedent, în cazul persoanei juridice care activează, sau extras din contul bancar, în cazul iniţierii afacerii.
(7) Licenţa pentru producerea biocarburantului poate fi obţinută de solicitant, la cerere, pînă la construcţia instalaţiei de producere a biocarburantului, la prezentarea de către acesta a tuturor documentelor prevăzute la alin. (6). În acest caz, dacă în termen de 2 ani de la obţinerea licenţei titularul de licenţă nu a finalizat construcţia instalaţiei de producere a biocarburantului, licenţa eliberată acestuia se retrage din oficiu prin hotărîrea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
(8) Eliberarea licenţelor pentru genurile de activitate specificate la alin. (1) din prezentul articol, prelungirea valabilității lor, reperfectarea licenţelor, eliberarea duplicatelor, suspendarea şi reluarea valabilităţii licenţelor, precum şi retragerea acestor licenţe se efectuează conform procedurilor stabilite în Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător. Termenul de examinare a declaraţiilor privind eliberarea licenţelor pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul energiei din surse regenerabile și privind prelungirea termenului lor de valabilitate este de 15 zile calendaristice.
(9) Termenul de valabilitate a licenţelor pentru genurile de activitate prevăzute la alin. (1) este de 25 de ani.
Articolul 22. Mijloacele tehnice şi dispozitivele care
                         funcţionează pe bază de biocombustibil
                         solid şi biocarburant
(1) Mijloacele tehnice şi dispozitivele care, în conformitate cu documentaţia tehnică ataşată, consumă cel puţin un tip de biocombustibil solid sau de biocarburant ori un amestec cu combustibil fosil fac parte din categoria de mijloace tehnice şi dispozitive care funcţionează pe bază de biocombustibil solid sau de biocarburant.
(2) Caracteristicile de funcționare pe bază de  biocombustibil solid sau de biocarburant a mijloacelor tehnice şi a dispozitivelor se confirmă prin documentele emise de producătorul de astfel de mijloace tehnice şi dispozitive.
(3) Mijloacele tehnice și dispozitivele pot fi reutilate pentru a asigura funcţionarea acestora pe bază de biocombustibil solid sau de biocarburant, cu respectarea cerinţelor de mediu şi de securitate.
(4) Reutilarea mijloacelor tehnice şi a dispozitivelor în conformitate cu alin. (3) se confirmă prin documente emise de agentul economic care a executat reutilarea.
Articolul 23. Sistemul de certificare în domeniul
                         energiei din surse regenerabile
(1) Sistemul de certificare în domeniul energiei din surse regenerabile se bazează pe criterii echivalente cu standardele Uniunii Europene.
(2) Instalatorii de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice solare și termice solare, de sisteme geotermale de mică adîncime şi pompe de căldură, cu capacitatea ce nu depășește 50 kilowați, se certifică în conformitate cu procedura stabilită în regulamentul aprobat de Guvern.
(3) Regulamentul menţionat la alin. (2) trebuie să conțină cerințele obligatorii față de instalatorii de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice solare și termice solare, de sisteme geotermale de mică adîncime şi pompe de căldură, regulile de verificare de către Inspectoratul Energetic de Stat a echipamentului și sistemelor instalate, precum și procedurile de recunoaştere a certificării efectuate de către statele membre ale Uniunii Europene şi de către părţile contractante ale Tratatului Comunităţii Energetice.
Articolul 24. Cerinţele tehnice în domeniul energiei
                         din surse regenerabile
(1) Organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii defineşte cerinţele tehnice pentru echipamentele şi sistemele care produc energie din surse regenerabile pentru a beneficia de schemele de sprijin.
(2) La elaborarea cerinţelor tehnice se ţine cont de standardele naţionale, inclusiv etichete ecologice, etichete energetice şi alte sisteme de referinţe tehnice stabilite de organismele de standardizare.
(3) În cazul biomasei, se vor utiliza tehnologii de transformare cu un randament de cel puţin 85% pentru sectorul casnic şi comercial şi de cel puţin 70% pentru sectorul industrial. La evaluarea randamentului tehnologiilor de transformare se va ţine cont de standardele Uniunii Europene.
Articolul 25. Asigurarea calităţii energiei electrice
                         şi termice din surse regenerabile,
                         a biogazului şi a biocarburanţilor
Calitatea energiei electrice din surse regenerabile, a  energiei termice din surse regenerabile, a biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale şi a biocarburantului ce urmează a fi procurat de importatorii de produse petroliere principale este asigurată în conformitate cu cerinţele tehnice şi indicatorii de calitate stabiliţi în concordanţă cu normele privind producţia, distribuţia şi tehnologia de consum, precum şi în temeiul legilor speciale.
Articolul 26. Asigurarea calităţii biocombustibilului solid
(1) Biocombustibilul solid plasat pe piaţă trebuie să corespundă cerinţelor de calitate stabilite în Regulamentul cu privire la biocombustibilul solid.
(2) Plasarea pe piaţă a biocombustibilului solid se face doar cu deținerea informaţiei privind calitatea produsului (etichetei).


Capitolul VPRODUCEREA ŞI COMERCIALIZAREA ENERGIEI
PRODUSE DIN SURSE REGENERABILE. ACCESUL LA REŢEA


Articolul 27. Obligaţiile producătorilor de energie
                         din surse regenerabile
(1) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile și producătorii de energie termică din surse regenerabile care folosesc, de asemenea, combustibili fosili ţin evidenţa separată a cantităţii de energie produsă pentru fiecare tip de sursă.
(2) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile, producătorii de energie termică din surse regenerabile, producătorii de biogaz ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale şi producătorii de biocarburant ce urmează a fi procurat de importatorii de produse petroliere principale produc energie electrică, energie termică, biogaz şi biocarburant în conformitate cu indicatorii stabiliţi în temeiul legilor speciale.
Articolul 28. Accesul la reţea
(1) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile beneficiază de acces nediscriminatoriu și reglementat la reţelele electrice la tarife publicate, nediscriminatorii, bazate pe costuri, transparente şi previzibile, calculate şi aprobate în conformitate cu Legea cu privire la energia electrică.
(2) Producătorii de biogaz ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale beneficiază de acces nediscriminatoriu și reglementat la reţelele de gaze naturale la tarife publicate, nediscriminatorii, bazate pe costuri, transparente şi previzibile, calculate şi aprobate în conformitate cu Legea cu privire la gazele naturale.
(3) Racordarea centralelor electrice care utilizează surse regenerabile de energie şi a instalaţiilor de producere a biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale se efectuează în mod obiectiv, transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu termenele, condiţiile şi procedura stabilite în Legea cu privire la energia electrică, în Legea cu privire la gazele naturale şi în regulamentele elaborate şi aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
(4) Pentru asigurarea unui acces eficient la reţele, operatorii de reţele sînt obligaţi să ofere solicitanţilor informaţii suficiente cu privire la racordare, inclusiv informaţiile privind:
a) costurile ce se estimează a fi suportate în legătură cu racordarea;
b) termenul de racordare la reţea;
c) planificarea extinderii reţelei în zona respectivă.
(5) Costurile aferente construcţiei instalaţiei de racordare prin care se face legătură dintre centrala electrică care utilizează surse regenerabile de energie şi reţelele electrice sau dintre instalaţia de producere a biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale şi reţelele de gaze naturale se suportă de către solicitant în condiţiile stabilite în mod transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu Legea cu privire la energia electrică, Legea cu privire la gazele naturale şi potrivit regulamentelor elaborate şi aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
(6) Dacă pentru racordarea centralei electrice care utilizează surse regenerabile de energie sau a instalaţiei de producere a biogazului ce urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale este necesară extinderea reţelelor electrice sau de gaze naturale, operatorii de reţele efectuează extinderea în conformitate cu Legea cu privire la energia electrică, cu Legea cu privire la gazele naturale şi cu regulamentele elaborate şi aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, de asemenea suportă costurile aferente extinderii, care se includ în tarif cu condiţia respectării planurilor de investiţii aprobate de agenție.
(7) În conformitate cu Legea cu privire la energia electrică, operatorul reţelei de transport şi de sistem și operatorii reţelelor de distribuţie sînt obligaţi să acorde prioritate energiei electrice din surse regenerabile la dispecerizarea capacităţilor de producere a energiei electrice în măsura în care nu este afectată siguranţa funcţionării sistemului electroenergetic.
(8) Dacă, în scopul garantării securităţii sistemului electroenergetic şi al securităţii aprovizionării cu energie electrică, au fost întreprinse măsuri privind limitarea în mod considerabil a utilizării surselor regenerabile de energie, operatorul reţelei de transport şi de sistem este obligat să informeze Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică cu privire la măsurile întreprinse şi să indice măsurile corective pe care intenţionează să le ia în vederea preîntîmpinării unor limitări necorespunzătoare.
Articolul 29. Condiţiile de bază privind comercializarea
                         energiei electrice din surse regenerabile
                         şi a biocarburantului
(1) Furnizorul central de energie electrică achiziţionează de la producătorii eligibili întregul volum de energie electrică din surse regenerabile livrată în reţelele electrice la preţurile/tarifele stabilite în conformitate cu prezenta lege.
(2) Furnizorii  de energie electrică sînt obligaţi să achiziţioneze energie electrică, lunar, de la furnizorul central de energie electrică la tariful aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică şi în volumele calculate în funcţie de cota-parte stabilită de agenție, în conformitate cu Regulile pieţei energiei electrice. La stabilirea cotei­-părţi, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va ţine cont de cotele deţinute de furnizori pe piaţa energiei electrice. Consumatorii eligibili care consumă energie electrică produsă exclusiv din combustibili fosili sînt obligaţi să achiziţioneze energie electrică, lunar, de la furnizorul central de energie electrică la tariful aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică şi în volumele calculate în funcţie de cota-parte a consumatorului eligibil din consumul total de energie electrică pe ţară.
(3) Importatorii de produse petroliere principale sînt obligaţi să achiziţioneze biocarburant de la producătorii de biocarburant, cu respectarea cotelor stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, cu condiţia ca preţurile propuse de producătorii de biocarburant să nu depăşească preţul mediu de import al produselor petroliere principale corespunzătoare, publicat lunar de agenție pe pagina sa web oficială. La stabilirea cotelor de biocarburant ce urmează a fi achiziţionat de importatorii de produse petroliere principale, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va ţine cont de cotele de import deţinute de aceştia pe piaţa produselor petroliere.
(4) Comercializarea biocarburantului se face cu prezentarea certificatului de conformitate.
(5) Importatorii produselor petroliere principale care comercializează benzină şi motorină pe teritoriul Republicii Moldova sînt obligaţi să asigure corespunderea conţinutului amestecurilor de combustibili livraţi cu normele stabilite prin actele normative în domeniu.
Articolul 30. Furnizorul central de energie electrică
(1) Furnizorul central de energie electrică este desemnat de Guvern.
(2) Furnizorul central de energie electrică are următoarele obligaţii de bază:
a) încheie contracte de achiziţionare a energiei electrice din surse regenerabile cu producătorii  eligibili, în conformitate cu proiectele de contracte elaborate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, şi achiziţionează de la aceştia întregul volum de energie electrică livrată în reţelele electrice, la preţurile/tarifele stabilite în conformitate cu prezenta lege;
b) solicită producătorilor de energie electrică din surse regenerabile să prezinte prognoze anuale, lunare, săptămînale și pentru ziua următoare ale volumelor de energie electrică care urmează a fi livrate în rețelele electrice, conform Regulilor pieţei energiei electrice;
c) colectează şi agregă prognozele privind producerea energiei electrice din surse regenerabile primite de la producătorii eligibili, stabileşte volumele de energie electrică care urmează a fi livrate în reţelele electrice în ziua următoare şi comunică zilnic această informaţie operatorului reţelei de transport şi de sistem şi/sau operatorilor reţelelor de distribuţie, după caz;
d) calculează lunar preţul mediu al energiei electrice achiziţionate şi prezintă Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică informaţia respectivă în condiţiile şi  în termenele stabilite de aceasta;
e) în baza informaţiilor prezentate de operatorul reţelei de transport şi de sistem și de operatorii reţelelor de distribuţie, determină volumele lunare de energie electrică care urmează a fi achiziţionate de fiecare furnizor de energie electrică şi de fiecare consumator eligibil, care consumă energie electrică produsă exclusiv din combustibili fosili, în funcţie de cotele deţinute pe piaţa energiei electrice şi prezintă Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică informaţia respectivă în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta;
f) încheie contracte de furnizare a energiei electrice din surse regenerabile cu furnizorii de energie electrică, atît la tarife reglementate, cît şi nereglementate, şi cu consumatorii eligibili, care consumă energie electrică produsă exclusiv din combustibili fosili, la preţurile aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică;
g) încheie contracte de procurare a energiei electrice de echilibrare pentru a acoperi dezechilibrele ce pot fi provocate în reţelele electrice în legătură cu livrarea energiei electrice din surse regenerabile;
h) transferă furnizorilor de energie electrică garanţiile de origine, ce corespund cantităţii de energie electrică distribuită acestora, în conformitate cu prezenta lege;
i) prezintă Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta, informaţia solicitată în legătură cu activitatea desfăşurată în conformitate cu prezenta lege.
Articolul 31. Garanţiile de origine
(1) Originea energiei electrice din surse regenerabile se atestă prin intermediul garanţiilor de origine emise de către operatorul reţelei electrice.
(2) Garanţiile de origine trebuie să fie emise, transferate şi anulate în mod electronic, în conformitate cu criteriile obiective, transparente şi nediscriminatorii. Procedura de emitere, transfer, anulare şi utilizare a garanţiei de origine, forma cererii pentru eliberarea unei garanţii de origine şi forma garanţiei de origine se stabilesc în regulamentul elaborat şi aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
(3) Operatorul de reţea eliberează garanţia de origine, la cererea producătorului de energie electrică din surse regenerabile, după efectuarea unei expertize la producător, cu scopul confirmării veridicităţii faptului că energia electrică este produsă din surse regenerabile de energie.
(4) O garanţie de origine se emite de operatorul de reţea în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data primirii cererii de la producătorul de energie electrică din surse regenerabile. Pentru fiecare unitate de energie electrică din surse regenerabile (1 megawatt-oră) nu se emite mai mult de o garanţie de origine, astfel încît aceeaşi unitate de energie electrică din surse regenerabile de energie să fie calculată o singură dată.
(5) O garanţie de origine trebuie să conţină date exacte, să fie sigură, imposibil de fraudat şi să specifice cel puţin următoarele:
a)  sursa de energie din care a fost produsă energia electrică şi perioada producerii acesteia (data iniţială şi data finală);
b)  identitatea, locul de amplasare, tipul şi capacitatea instalaţiei de producere unde a fost produsă energia electrică;
c)  dacă şi în ce măsură producătorul a beneficiat de sprijin pentru a investi în instalaţia de producere, dacă şi în ce măsură producătorul a beneficiat în orice alt mod de o schemă naţională de sprijin pentru producerea unei unităţi anume de energie electrică şi tipul schemei de sprijin respective;
d)  data la care instalaţia de producere a fost dată în exploatare;
e)  data şi ţara emiterii, un număr de identificare unic.
Articolul 32. Utilizarea şi recunoaşterea garanţiilor
                         de origine
(1) Garanţiile de origine pot fi utilizate de furnizorii de energie electrică în termen de 12 luni de la data producerii unităţii de energie electrică corespunzătoare. După utilizare, garanţiile de origine se anulează.
(2) Garanţiile de origine emise de operatorul de reţea la cererea producătorului eligibil se transferă de către producătorul eligibil furnizorului central de energie electrică. Furnizorul central de energie electrică transferă furnizorilor de energie electrică garanţiile de origine ce corespund cantităţii de energie electrică repartizată acestora, în condiţiile prezentei legi. Garanţiile de origine ce corespund volumelor de energie electrică din surse regenerabile care au fost achiziţionate de către consumatorii eligibili se prezintă de către furnizorul central de energie electrică consumatorilor eligibili în cauză şi se anulează.
(3) Furnizorii de energie electrică pot utiliza garanţiile de origine, transferate lor de către furnizorul central de energie electrică, pentru a dovedi consumatorilor finali contribuţia sursei regenerabile de energie la structura generală a combustibilului.
(4) Garanţiile de origine nu pot fi utilizate pentru justificarea atingerii obiectivului  naţional stabilit în domeniul energiei din surse regenerabile.
(5) Garanţiile de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi de autorităţile Statelor Contractante ale Tratatului Comunităţii Energetice pot fi supuse procedurii de recunoaştere în condiţiile prezentei legi şi potrivit regulamentului elaborat şi aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. În acest scop, un participant la piaţa energiei electrice depune la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o cerere privind recunoaşterea garanţiilor de origine pe teritoriul Republicii Moldova, cu condiţia că recunoaşterea acestora se solicită în scopul de a demonstra unui consumator final că toată energia electrică sau o parte din aceasta este produsă din surse regenerabile.
(6) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică examinează, în termen de 30 de zile calendaristice, cererea menționată la alin. (5) din prezentul articol şi adoptă decizia privind recunoaşterea unei garanţii de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi de autorităţile Statelor Contractante ale Tratatului Comunităţii Energetice numai în cazul în care garanţia de origine respectivă conţine informaţiile prevăzute la art. 31 alin. (5) şi dacă nu există motive întemeiate de refuz în raport cu exactitatea, fiabilitatea sau veridicitatea acesteia.
Articolul 33. Certificatele de conformitate
(1) Autenticitatea biocarburantului se atestă printr-un certificat de conformitate emis de organismele de evaluare a conformităţii.
(2) Pentru a se putea beneficia de garanţiile prevăzute de prezenta lege, biocarburantul trebuie să corespundă criteriilor de durabilitate. Criteriile de durabilitate pentru biocarburanți, procedura de verificare a respectării criteriilor de durabilitate la producerea biocarburanților, precum şi metodologia de calcul al impactului biocarburanţilor asupra emisiilor de gaze cu efect de seră vor fi stabilite în regulamentul aprobat de Guvern.
(3)  Metodologia de calcul al impactului biocarburanţilor asupra emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să conţină o listă a valorilor tipice, a valorilor implicite, a valorilor implicite dezagregate pentru cultivare, prelucrare, transport şi distribuţie a biocarburanţilor, precum şi condiţiile de utilizare a acestor valori în locul valorilor efective.
Articolul 34. Schemă de sprijin pentru promovarea
    energiei electrice din surse regenerabile
(1) Pentru promovarea producerii și utilizării energiei electrice din surse regenerabile se aplică următoarea schemă de sprijin:
a) preț fix, stabilit în cadrul licitației, conform art. 35, pentru producătorul eligibil care deține sau urmează să dețină centrale electrice cu o putere cumulată mai mare decît limita de capacitate stabilită conform art. 10 lit. e);
b) tarif fix, stabilit conform art. 14, pentru producătorul eligibil care deține sau urmează să dețină centrale electrice cu o putere cumulată ce nu depășește limita de capacitate stabilită conform art. 10 lit. e), dar care nu este mai mică de 10 kilowați.
(2) În conformitate cu prezenta lege, statut de producător eligibil au:
a) producătorii de energie electrică care au cîștigat licitația în condițiile prezentei legi;
b) producătorii de energie electrică cu statut de producător eligibil confirmat în condițiile prezentei legi.
Articolul 35. Procedura de licitaţie pentru oferirea
                          statutului de producător eligibil
(1) În conformitate cu prezenta lege, statutul de producător eligibil se oferă producătorului care a cîştigat licitaţia pentru oferirea statutului de producător eligibil (în continuare – licitaţie).
(2) Licitaţia se organizează de către Guvern sau, la decizia sa, de către o comisie guvernamentală în conformitate cu regulamentul privind desfăşurarea licitaţiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil.
(3) Procedura de licitaţie se bazează pe criterii obiective, transparente şi  nediscriminatorii. Documentaţia de licitaţie stabileşte termenele şi condiţiile, inclusiv preţurile plafon, capacitățile de producere licitate, durata de construcţie, alte criterii, condiţii sau cerinţe care pot varia în dependență de tehnologia de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Anunțul cu privire la licitație se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova cu cel puţin 2 luni înainte de data-limită de prezentare a ofertelor.
(4) În vederea asigurării principiului transparenţei şi nediscriminării, documentaţia de licitaţie se plasează pe pagina web stabilită de organizatorul licitației și indicată în anunțul cu privire la licitație. Documentaţia de licitaţie trebuie să conţină lista completă a criteriilor în baza cărora vor fi stabiliţi cîştigătorii licitaţiei, precum și cuantumul garanției de bună execuție a contractului care nu trebuie să depășească 15% din valoarea de deviz a investiției.
(5) La organizarea, monitorizarea şi controlul procedurii de licitaţie vor fi luate toate măsurile pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor din ofertă.
(6) La licitaţie pot participa toţi doritorii care întrunesc condiţiile şi care corespund criteriilor licitaţiei. Nu pot participa la licitaţie persoanele care vor construi centralele electrice cu echipament utilizat sau echipament nou fabricat cu mai mult de 36 de luni înainte de punerea în funcțiune a centralei. În cazul instalațiilor de cogenerare, bazate pe utilizarea biomasei în calitate de combustibil, se admit la licitaţie doar tehnologii cu randament de cel puţin 80%.
(7) În cazul în care potenţialul producător de energie electrică din surse regenerabile nu a obţinut statutul de producător eligibil în urma participării la licitaţie sau nu a participat la licitaţie, acesta este în drept să comercializeze energia electrică produsă în baza unor condiţii negociate cu participanţii la piaţa energiei electrice.
(8) Statutul de producător eligibil se acordă potenţialilor producători de energie electrică din surse regenerabile care au oferit cele mai mici preţuri de comercializare a energiei electrice în comparaţie cu preţurile plafon, stabilite în conformitate cu prezenta lege, şi a căror capacitate instalată nu depăşeşte cumulativ capacitatea scoasă la licitaţie.
(9) Inspectoratul Energetic de Stat asistă Guvernul sau comisia guvernamentală la stabilirea standardelor tehnice, a cerinţelor tehnice sau a altor cerinţe aplicabile licitaţiei organizate.
Articolul 36. Procedura de confirmare a statutului
                         de producător eligibil
(1) În conformitate cu prezenta lege, statutul de producător eligibil se confirmă pentru producătorul, deținător sau potențial deținător de centrală electrică, care întrunește toate condițiile stabilite în regulamentul privind confirmarea statutului de producător eligibil și care a depus garanția de bună execuție a contractului, ce nu trebuie să depășească 15% din valoarea de deviz a investiției.
(2) Statutul de producător eligibil se confirmă de către Agenția pentru Eficiență Energetică în conformitate cu regulamentul privind confirmarea statutului de producător eligibil, aprobat de Guvern.
(3) Procedura de confirmare a statutului de producător eligibil se bazează pe criterii obiective, transparente, nediscriminatorii și pe principiul „primul venit, primul servit”, pînă la atingerea cotei maxime de capacitate.
(4) În procesul de desfășurare a procedurii de confirmare a statutului de producător eligibil vor fi luate toate măsurile pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor cu privire la solicitant și la datele specifice proiectului acestuia.
(5) Pentru confirmarea statutului de producător eligibil se pot adresa toţi doritorii care întrunesc condiţiile şi care corespund criteriilor stabilite în conformitate cu prezenta lege. Nu poate fi confirmat statutul de producător eligibil pentru persoanele care vor construi centralele electrice din echipament utilizat sau echipament nou fabricat cu mai mult de 36 de luni înainte de punerea în funcțiune. În cazul instalațiilor de cogenerare, bazate pe utilizarea biomasei în calitate de combustibil, se admit doar tehnologii cu randament de cel puţin 80%.
(6) În cazul în care potenţialul producător de energie electrică din surse regenerabile nu a obţinut statut de producător eligibil în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul articol, acesta este în drept să participe la licitaţie și/sau să comercializeze energia electrică produsă în baza unor condiţii negociate cu participanţii la piaţa energiei electrice.
(7) Statutul de producător eligibil se confirmă pentru potenţialii producători de energie electrică din surse regenerabile a căror capacitate instalată în funcție de tehnologia utilizată nu depăşeşte cumulativ limita de capacitate și care întrunesc toate condițiile și criteriile stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(8)  Inspectoratul Energetic de Stat asistă Guvernul la stabilirea standardelor tehnice, a cerinţelor tehnice sau a altor cerinţe aplicabile procedurii de confirmare a statutului de producător eligibil.
Articolul 37. Drepturi și responsabilități
                         ale producătorilor eligibili
(1) După ce a participat la licitaţie şi a obţinut statutul de producător eligibil sau după confirmarea statutului de producător eligibil, producătorul beneficiază de dreptul de a i se achiziţiona întregul volum de energie electrică livrată în reţelele electrice, la preţul stabilit în cadrul licitației, respectiv la tariful stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în conformitate  cu prezenta lege, timp de 15 ani de la punerea în funcţiune a centralei electrice. În acest interval de timp, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ajustează prețurile și tarifele conform metodologiei aprobate.
(2) Dacă un producător eligibil construiește şi pune în funcţiune o centrală electrică cu echipament utilizat sau cu echipament nou fabricat cu mai mult de 36 de luni pînă la punerea în funcțiune ori cu încălcarea celorlalte condiţii stabilite prin prezenta lege, dreptul său de a i se achiziţiona volumul de energie electrică la preţul sau, după caz, la tariful stabilit în conformitate cu prezenta lege se retrage, iar garanția de bună execuție a contractului va fi transferată la bugetul de stat. Capacitatea alocată acestuia va fi returnată şi luată în considerare la următoarea licitaţie sau, după caz, la procedura de confirmare a statutului de producător eligibil.
(3) În cazul în care un producător eligibil nu pune în funcţiune centrala electrică în termen de 24 de luni de la anunţarea rezultatelor licitaţiei sau, după caz, de la data confirmării statutului de producător eligibil, dreptul său de a i se achiziţiona volumul de energie electrică la preţul sau, după caz, la tariful stabilit în conformitate cu prezenta lege se retrage, iar garanția de bună execuție a contractului va fi transferată la bugetul de stat. Capacitatea alocată acestuia va fi returnată şi luată în considerare la următoarea licitaţie sau, după caz, la procedura de confirmare a statutului de producător eligibil.
(4) Modernizarea instalaţiei de producere, înlocuirea echipamentului sau a altor componente ale acesteia nu implică prelungirea sau reluarea perioadei de timp pentru care producătorul eligibil beneficiază de preţul sau, după caz, de tariful stabilit.
(5) Dacă producătorul eligibil intenţionează să majoreze capacitatea centralei electrice existente, acesta urmează să participe la licitaţie/procedura de confirmare a statutului de producător eligibil pentru a obţine dreptul de a i se achiziţiona volumul de energie electrică produsă de capacitatea nou-instalată. În cazul licitației, preţul oferit nu poate depăşi preţul plafon stabilit pentru tipul sursei regenerabile de energie utilizate şi pentru categoria de capacitate în care se încadrează capacitatea cumulată a centralei electrice extinse. În cazul procedurii de confirmare a statutului de producător eligibil, capacitatea cumulată a centralei electrice extinse nu poate depăși limita de capacitate stabilită pentru tipul sursei regenerabile de energie utilizate și urmează să se încadreze în cota maximă de capacitate.
(6) Agenţia pentru Eficienţă Energetică elaborează şi ţine registrul producătorilor eligibili, care conține informaţii privind data la care a fost acordat statutul de producător eligibil sau la care a fost confirmat statutul de producător eligibil, privind capacitatea instalată a centralelor acestora, precum și capacitatea instalată cumulată pe ţară pentru fiecare tip de tehnologie de producere. Informaţiile respective se publică trimestrial pe pagina web oficială a Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.
Articolul 38. Majorarea capacităţii centralelor electrice
                         care produc energie electrică din surse
                         regenerabile
(1) Volumele de energie electrică din surse regenerabile rezultate în urma majorării capacităţii unei centrale electrice existente se consideră ca fiind produse de o centrală electrică separată, care a fost dată în exploatare la data la care a avut loc majorarea capacităţii centralei electrice existente.
(2) În cazul majorării capacităţii centralei electrice existente prin instalarea unei capacităţi adiţionale de producere a energiei electrice care utilizează acelaşi tip de sursă regenerabilă de energie, producătorul, deținător al centralei electrice, este obligat:
a) să livreze volumul de energie electrică produsă de instalaţia existentă pînă la realizarea majorării capacităţii la preţul stabilit în cadrul licitaţiei pentru capacitatea deţinută iniţial, pînă la majorare;
b) să livreze volumul de energie electrică produsă de capacitatea nou-instalată la preţul stabilit în cadrul licitaţiei pentru capacitatea adiţională în funcţie de tipul sursei regenerabile utilizate şi, respectiv, de categoria de capacitate în care se încadrează capacitatea cumulată a centralei electrice extinse.
(3) În cazul în care evidenţa energiei electrice produse de centrala electrică a cărei capacitate de producere a fost majorată se efectuează prin intermediul unui singur echipament de măsurare, volumele menţionate la alin. (2) lit. a) şi b) se calculează proporţional cu capacitatea centralei electrice instalată pînă la efectuarea majorării şi, respectiv, după majorare.
(4) În cazul majorării capacităţii centralei electrice existente prin instalarea unei capacităţi adiţionale de producere a energiei electrice care utilizează un alt tip de sursă regenerabilă de energie, producătorul eligibil va livra volumul de energie electrică produsă de capacitatea nou-instalată la preţul stabilit în cadrul licitaţiei în funcţie de tipul sursei regenerabile utilizate.
(5) În cazul în care două centrale electrice care utilizează tehnologii diferite de producere a energiei electrice din surse regenerabile folosesc un singur echipament de măsurare pentru evidenţa energiei electrice livrate în reţea, pentru toată energia produsă se va aplica cel mai mic preţ stabilit pentru tehnologiile în cauză în cadrul licitaţiei.
Articolul 39. Contorizarea netă a energiei electrice
                        din surse regenerabile
(1) Consumatorul final, deţinător al centralei electrice, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru uz propriu este în drept să livreze în reţeaua electrică surplusul de energie electrică produsă. Furnizorul de energie electrică la tarife reglementate este obligat, la solicitarea consumatorului final, să încheie un contract corespunzător pentru aplicarea mecanismului contorizării nete în condiţiile prezentei legi.
(2) Consumatorul final, deţinător al centralei electrice, care solicită contorizarea netă a energiei electrice din surse regenerabile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 
a) energia electrică trebuie să fie produsă numai din surse regenerabile de energie;
b) centrala electrică trebuie să dispună de o putere instalată de pînă la 100 kilowați, dar nu mai mare decît puterea contractată cu furnizorul de energie electrică la tarife reglementate;
c) centrala electrică trebuie să fie conectată la reţeaua electrică şi să funcţioneze în mod paralel şi sincron cu aceasta;
d) centrala electrică trebuie să fie echipată cu un mecanism de protecţie care să deconecteze automat centrala electrică de la reţeaua electrică şi să întrerupă livrarea energiei electrice în reţea în cazul în care este întreruptă livrarea energiei electrice către consumatorul final, deţinător al centralei electrice.
(3) Centrala electrică trebuie să fie echipată cu echipament de măsurare, instalat din contul consumatorului final, deţinător al centralei electrice, care să înregistreze diferenţa dintre cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică şi cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică de către consumatorul final în cauză. Pentru măsurarea fluxurilor de energie electrică poate fi utilizat fie un contor bidirecţional, care înregistrează cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică şi, respectiv, cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică, fie două contoare unidirecţionale, care să înregistreze separat cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică şi, respectiv, cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică.
(4) Calculul energiei electrice prin aplicarea contorizării nete se efectuează după cum urmează:
a) în cazul în care, la sfîrşitul lunii, cantitatea de energie electrică consumată de consumatorul final, deţinător al centralei electrice, depăşeşte cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică, consumatorul final în cauză va achita furnizorului de energie electrică la tarife reglementate doar diferența dintre cantitatea de energie consumată și cea livrată la tarifele la care furnizorul furnizează energie electrică consumatorilor finali din aceeaşi categorie;
b) în cazul în care, la sfîrşitul lunii,  cantitatea de energie electrică pe care consumatorul final, deţinător al centralei electrice, a primit-o de la furnizor este mai mică decît cantitatea de energie electrică livrată în reţeaua electrică, furnizorul de energie electrică va face soldul energiei livrate în reţeaua electrică şi al celei consumate din reţea, iar diferenţa de cantitate va fi inclusă în contul consumatorului final respectiv pentru a fi utilizată în lunile următoare. Dacă, la sfîrşitul anului, furnizorul stabileşte că consumatorul final, deținător al centralei electrice, a livrat în reţeaua electrică o cantitate de energie ce depăşeşte cantitatea de energie electrică ce a fost consumată din reţea, acest furnizor este obligat să determine şi să achite consumatorului final respectiv contravaloarea energiei electrice neutilizate la preţul mediu de procurare a energiei electrice pe piaţă, inclus în tariful reglementat de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali în anul de gestiune şi publicat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pe pagina sa web oficială.
(5) În cazul în care consumatorul final, deţinător al centralei electrice, reziliază contractul cu privire la contorizarea netă sau se deconectează de la reţeaua electrică, furnizorul de energie electrică este obligat să achite acestui consumator final contravaloarea energiei electrice neutilizate la preţul mediu de procurare a energiei electrice pe piaţă, inclus în tariful reglementat de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali în anul de gestiune  şi publicat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pe pagina sa web oficială.
(6) Beneficiază de mecanismul contorizării nete, în baza principiului „primul venit, primul servit”, consumatorii finali, deţinători ai centralelor electrice, care pot livra în reţelele electrice un volum de energie electrică ce nu depăşeşte cumulativ 1% din cantitatea de energie electrică furnizată de furnizorul de energie electrică la tarife reglementate.
(7) Raporturile juridice dintre furnizorii de energie electrică la tarife reglementate şi consumatorii finali, deţinători ai centralelor electrice, care nu doresc să beneficieze de contorizarea netă sau care nu îndeplinesc condiţiile stabilite în legătură cu mecanismul contorizării nete se stabilesc în conformitate cu principiile şi condiţiile negociate de aceştia, de comun acord, prin încheiere de contracte corespunzătoare.  În acest caz, centralele electrice menţionate trebuie să fie echipate cu instalaţii de protecţie care să  permită deconectarea lor în mod automat de la reţeaua electrică în caz de avarii.
(8) Anual, pînă la 30 aprilie, furnizorii de energie electrică la tarife reglementate vor elabora şi prezenta Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică un raport cu privire la contorizarea netă a energiei electrice din surse regenerabile. Raportul va conţine următoarele informaţii pentru anul precedent:
a) numărul total de consumatori finali, deținători ai centralelor electrice, care beneficiază de contorizare netă, diferenţiat pe tipul sursei regenerabile utilizate;
b) puterea instalată a centralelor electrice;
c) cantitatea de energie electrică (în kilowați-oră) livrată furnizorului de energie electrică la tarife reglementate prin aplicarea mecanismului contorizării nete.


Capitolul VIINFORMAREA ŞI SENSIBILIZAREA OPINIEI PUBLICE


Articolul 40. Informaţii cu privire la echipamente
                         și sisteme
Furnizorul de echipamente şi sisteme pentru încălzire şi răcire, pentru energie electrică din surse regenerabile, asigură accesul la informaţia privind  beneficiile nete, costurile şi eficienţa energetică ale acestor echipamente şi sisteme.
Articolul 41. Informaţii privind amestecul
                         de combustibili la punctele de vînzare
(1) Vînzătorii cu amănuntul de produse petroliere principale sînt obligaţi să afişeze la panou, în punctele de vînzare, informaţii cu privire la cantităţile de biocarburant utilizat în amestec cu produsele petroliere principale comercializate.
(2) Vînzătorii cu amănuntul de produse petroliere principale sînt obligaţi să prezinte trimestrial Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică informaţii cu privire la executarea obligaţiei stabilite la alin. (1).
Articolul 42. Informaţii cu privire la măsurile şi schemele
                         de sprijin
Agenţia pentru Eficienţă Energetică asigură că informaţiile privind măsurile şi schemele de sprijin sînt puse la dispoziţia tuturor solicitanţilor, cum ar fi consumatorii, constructorii, instalatorii, arhitecţii şi furnizorii de echipamente şi sisteme pentru încălzire, răcire și energie electrică şi de vehicule compatibile cu utilizarea energiei din surse regenerabile.
Articolul 43. Sensibilizarea opiniei publice
Agenţia pentru Eficienţă Energetică difuzează informaţia privind energia din surse regenerabile, prin:
a) traininguri;
b) elaborarea programelor de studii privind energia din surse regenerabile, incluse în planul de învăţămînt;
c) asigurarea transparenţei activităţilor, inclusiv informarea privind rolul exemplar al clădirilor publice şi promovarea performanţei în domeniu prin demonstrarea înaltei eficienţe a echipamentelor și sistemelor;
d) crearea unei baze de date pentru distribuirea informaţiei cu privire la dezvoltarea domeniului energiei din surse regenerabile și asigurarea accesului utilizatorilor la această bază de date prin intermediul reţelelor de informare.


Capitolul VIICOOPERAREA INTERNAŢIONALĂ


Articolul 44. Cooperarea internaţională
(1) Programele de promovare a energiei din surse regenerabile se efectuează în conformitate cu standardele internaţionale aplicabile.
(2) Principalele direcţii de cooperare internaţională în domeniul energiei din surse regenerabile sînt:
a) ajustarea cadrului legislativ naţional la normele şi standardele Uniunii Europene;
b) participarea la proiecte internaţionale, inclusiv investiţionale, participarea în cadrul organizaţiilor internaţionale în domeniu;
c) schimbul de informaţii şi tehnologii cu organizaţii similare din alte ţări şi organizaţii internaţionale;
d) participarea la seminare internaţionale, simpozioane şi conferinţe internaţionale în domeniu;
e) dezvoltarea capacităţilor instituţionale în baza acordurilor de cooperare;
f) armonizarea indicatorilor de eficienţă energetică stabiliți de standardele naţionale cu cei prevăzuți în standardele europene;
g) recunoaşterea mutuală a certificării sistemelor şi echipamentelor ce utilizează surse regenerabile de energie în ceea ce priveşte indicatorii de eficienţă energetică.
(3) În vederea creării unor oportunităţi de reducere a costurilor legate de realizarea obiectivelor naţionale, precum şi a facilitării cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul  energiei din surse regenerabile, pot fi puse în aplicare măsuri de flexibilitate, în particular sub formă de transferuri statistice sau scheme comune de sprijin.
(4) Transferurile statistice nu afectează îndeplinirea obiectivului naţional privind ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie.


Capitolul VIIIDISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII


Articolul 45. Dispoziţii finale și tranzitorii
(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 12 luni de la data publicării.
(2) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile pentru care au fost aprobate tarife pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi beneficiază de tariful aprobat, precum şi de garanţia de achiziționare a întregului volum de energie electrică livrată în reţelele electrice, pînă la expirarea perioadei de 15 ani de la data aprobării tarifului, pentru aceasta încheindu-se un contract corespunzător cu furnizorul central de energie electrică.
(3) Fără a aduce atingere oricărei alte prevederi din această lege, Guvernul va avea dreptul de a decide dacă şi în ce măsură Republica Moldova va sprijini energia din surse regenerabile produsă într-o altă ţară.
(4) Obligaţia de a stabili măsuri suplimentare celor prevăzute la art. 10 lit. f) se aplică numai în cazul în care perioada de 2 ani începe la 1 ianuarie 2017 şi numai dacă în perioada-ţintă indicativă media ponderii energiei din surse regenerabile scade sub traiectoria orientativă prevăzută la anexa nr. 1.
(5) Pînă la 31 decembrie 2016, organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor şi autorităţile publice locale propun sau introduc, după caz, în reglementările şi codurile din domeniul construcţiilor sau prin orice alte măsuri cu efect similar, utilizarea unor niveluri minime de energie din surse regenerabile în cazul clădirilor noi şi al celor existente care trec printr-o renovare majoră. Această cerinţă se aplică forţelor armate numai în măsura în care aplicarea ei nu cauzează niciun conflict cu natura şi cu obiectivul principal al activităţilor forţelor armate şi cu excepţia materialelor utilizate exclusiv în scop militar. Încălzirea şi răcirea din surse regenerabile de energie se iau în considerare pentru atingerea nivelurilor minime de energie din surse regenerabile în cazul clădirilor noi şi al celor existente care trec printr-o renovare majoră.
(6) Guvernul, pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi:
a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prevederile prezentei legi;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile prezentei legi;
c) va aproba actele normative necesare pentru executarea prezentei legi.
(7) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi:
a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile prezentei legi;
b) va elabora și va aproba actele normative necesare pentru executarea prezentei legi.
(8) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea energiei regenerabile nr. 160-XVI din 12 iulie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 127–130, art. 550), cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.