Advanced Search

 LEGE nr. 939 din 27 noiembrie 1946 pentru crearea Regiei Autonome a Exploatarilor Agricole Zootehnice, a Industriilor Agricole şi Maşinilor


Published: 1946-11-27
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071970/-lege-nr.-939-din-27-noiembrie-1946-pentru-crearea-regiei-autonome-a-exploatarilor-agricole-zootehnice%252c-a-industriilor-agricole-i-mainilor.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE Nr. 939 din 27 noiembrie 1946pentru crearea Regiei Autonome a Exploatarilor Agricole Zootehnice, a Industriilor Agricole şi Maşinilor
EMITENT MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DOMENIILOR
Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 275 din 27 noiembrie 1946



 +  Capitolul 1 Scop şi patrimoniu +  Articolul 1Se înfiinţează, pe data prezentului decret-lege, pe lîngă şi sub controlul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor "Regia Autonomă a Exploatarilor Agricole, Zootehnice, a Industriilor Agricole şi Maşinilor", cu denumirea prescurtata "R. E. A. Z. I. M.".R. E. A. Z. I. M. este persoana juridică de drept public, cu patrimoniu şi gestiune proprie, organizată conform dispoziţiunilor legii de faţa.Sediul Regiei este în Capitala tarii. +  Articolul 2Scopul acestei Regii este de a face exploatarea raţională a bunurilor agricole şi a întreprinderilor din patrimoniul sau şi punerea lor în slujba agriculturii tarii. +  Articolul 3În vederea atingerii scopului sau, R. E. A. Z. I. M.:Va inzestra toate unităţile tehnice cu mijloace rationale;Va produce şi va aproviziona pe agricultori cu bunuri necesare agriculturii, ca: seminţe, reproducatori, materiale viticole şi horticole şi orice alte bunuri şi mijloace destinate aceluiaşi scop;Va pune la dispoziţia agricultorilor, pentru folosinţă, maşinile, uneltele agricole, atelierele, reproducatorii şi orice alte bunuri de care dispune; Va înlesni valorificarea avantajoasă a produselor agriculturii taranesti, prin industrializare, conservare, standardizare şi orice alte mijloace.Va difuza cunoştinţele agricole prin îndrumarea profesională, culturală a agricultorilor din jurul exploataţiilor şi întreprinderilor sale; Va forma muncitori calificaţi;Va servi prin unităţile ei pentru practica elevilor şi studenţilor din învăţămîntul agricol şi veterinar zootehnic*).------------------Notă *) Text corectat potrivit rectificarii publicată în Monitorul Oficial Nr. 283 din 6 Decembrie 1946. +  Articolul 4Planul de producţie, programul de lucru şi repartizarea pe teritoriul tarii a staţiunilor de maşini agricole şi a instalatiunilor de industrializarea produselor agricole se va executa de Regie după directivele date de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor prin direcţiile de specialitate.  +  Articolul 5Bunurile care trec asupra Regiei sînt de două categorii: bunuri date în proprietate şi bunuri în folosinţă. a) Trec în proprietatea "R. E. A. Z. I. M.-ului":1. Toate bunurile, fermele, exploatările agricole, viticole, horticole, instalatiunile zootehnice, viticole şi horticole, păşunile şi fanetele, maşinile şi uneltele agricole, atelierele de reparat maşini, instalatiunile de orice fel, pentru industrializarea, conservarea, standardizarea şi prelucrarea produselor agricole proprietatea Statului, care au fost date în folosinţă Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, (M. A. D.), Camerelor Agricole, P. A. R. I. D.-ului prin diferite legi sau jurnal al Consiliului de Miniştri, numai dacă pot constitui obiectul unei exploataţii de sine stătătoare, precum şi acelea care pot fi anexate, din punct de vedere administrativ, la alta exploatare.Fac excepţie exploatările cu caracter experimental ale Institutelor de cercetări ştiinţifice pendinte de M. A. D. şi ale Şcolilor de agricultura de toate categoriile.Bunurile provenite de la P. A. R. I. D., care nu sînt indiguite sau supuse operaţiunilor de amelioraţiuni funciare, vor fi exploatate, în vederea pescuitului, de către P. A. R. I. D., atunci cînd vor fi acoperite cu apa.Exploatarea aceasta se va face de P. A. R. I. D., de comun acord cu administraţia locală a Regiei. 2. Toate bunurile agricole, viticole, horticole, zootehnice, păşunile şi fanetele cu clădiri aferente şi inventarul viu şi mort, aflate în proprietatea sau folosinţă celorlalte ministere sau instituţii de Stat, afară de acelea care au caracter de specialitate, în legătură directa cu atribuţiunile autorităţii respective (poligon de tragere, camp permanent de instrucţie, etc.).Trecerea acestora în proprietatea R. E. A. Z. I. M.-ului, se va face pe bază de jurnal de Consiliu de Miniştri, întocmit de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, la cererea Regiei.3. Terenurile agricole cu clădirile aferente şi inventarul viu şi mort, care au fost şi vor fi confiscate şi trecute în patrimoniul Statului, potrivit hotărârilor rămase definitive, date pe baza unor legi excepţionale. 4. Toate baracamentele, atelierele fixe şi mobile de reparat maşinile, aflate în folosinţă Ministerului de Război.Trecerea acestora în patrimoniul R. E. A. Z. I. M.-ului se va face pe bază de jurnal al Consiliului de Miniştri, întocmit de M. A. D., la cererea R. E. A. Z. I. M.-ului.5. Inventarul viu care a intrat în patrimoniul Statului din efectul legii de reforma agrară din 1945, necesar inzestrarii exploatatiei Regiei.6. Toate bunurile cuvenite Statului prin efectul legii Nr. 485 din 1944, care au aparţinut Grupului Etnic German.7. Toate drepturile şi obligaţiunile institutiunilor desfiinţate, prin efectul prezentei legi sau acelea ce sînt în legătură directa cu bunurile trecute în proprietatea R. E. A. Z. I. M.-ului, în afară de datoriile privind bunurile rezultate din aplicarea legii de reforma agrară din 1945 şi care urmează să se reglementeze printr-o lege specială. b) Trec în folosinţă R. E. A. Z. I. M.-ului:1. Toate terenurile agricole aflate în patrimoniul Oficiului Naţional al Colonizarilor, care pînă la apariţia legii de faţa, nu au fost atribuite, urmând ca Regia să le restituie Oficiului Naţional al Colonizarilor, atunci cînd efectiv se vor da la colonizare. 2. Toate bunurile mici rezultate în urma reformei agrare din 1919 - 1921 şi 1945, care nu constituiesc, la publicarea prezentei legi, exploataţii de sine stătătoare şi nici nu sînt anexate, din punct de vedere administrativ, la alte exploatări.  +  Articolul 6Bunurile trecute în proprietatea sau folosinţă Regiei vor fi inventariate de o Comisiune centrala, compusa din trei membri: directorul general al Regiei sau delegatul sau, un delegat al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi un delegat al Ministerului de Finanţe.În măsura nevoilor, comitetul de direcţie, cu avizul comisiei de la alineatul precedent, va putea înfiinţa comisiuni locale de inventariere.Inventarul se va întocmi descriptiv şi enumerativ. El va fi evaluat şi centralizat pînă la 31 Martie 1947, potrivit instrucţiunilor date de Comisiunea centrala.  +  Articolul 7În raporturile cu autorităţile şi particularii, precum şi în faţa instanţelor judiciare, Regia este reprezentată prin directorul sau general sau prin inlocuitorul acestuia, ori prin organele de conducere locală, în limita atributiunilor ce li se conferă.  +  Articolul 8Toate autorităţile Statului, judeţului şi comunei civile şi militare, sînt datoare sa dea concursul lor, la cererea Regiei sau organelor ei subalterne, oricînd li se va cere, în interesul serviciului. +  Capitolul 2 Organele de administrare +  Articolul 9Regia este administrată de: a) Consiliul de administraţie; b) Comitetul de direcţie; c) Directorul general.a. Consiliul de administraţie +  Articolul 10Consiliul de administraţie se compune din 14 membrii anume:1. Directorul general al Regiei.2. Directorul general al Institutului de Cercetări Agronomice al României.3. Directorul general al Institutului Naţional Zootehnic.4. Directorul Producţiei Vegetale, directorul Viticulturii şi Horticulturii şi directorul Creşterii Animalelor din M. A. D.5. Un reprezentant al Ministerului de Finanţe. 6. Doi specialişti în maşini şi industrii agricole din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor sau Ministerul Educaţiei Naţionale.7. Patru agricultori mici, cu proprietatea pînă la 10 ha, din regiuni tipice ale tarii şi recunoscuţi ca buni gospodari.8. Un reprezentant al proprietăţii peste 25 ha, recunoscut ca bun gospodar.Membrii de la punctul 6 vor avea o vechime în serviciu de cel puţin 5 ani.  +  Articolul 11Numirea membrilor consiliului de administraţie se face pe o perioadă de 4 ani. Atît numirea, cat şi revocarea membrilor consiliului de administraţie, se va face prin decret regal, la propunerea M. A. D. Cînd din diferite motive s-ar ivi o vacanta în cursul perioadei de 4 ani, membrul ce se va numi în loc vacant, va funcţiona numai pînă la îndeplinirea acestei perioade.Completarea vacantelor ivite se va face cu persoane din aceeaşi categorie cu membrul ieşit din consiliu. +  Articolul 12Membrii consiliului de administraţie nu vor putea face parte din consiliile sau comitetele instituţiilor sau întreprinderilor concurente sau care lucrează pentru Regie.  +  Articolul 13Consiliul de administraţie va alege la începutul fiecărui an, din sanul sau un preşedinte, care se confirma prin decizia Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Ministrul agriculturii şi domeniilor sau subsecretarul de Stat de la acelaşi departament, pot lua parte oricînd la lucrările consiliului de administraţie, în care caz ei prezidează.Consiliul se întruneşte obligatoriu odată la trei luni sau ori de câte ori va fi convocat de preşedinte în şedinţa extraordinară. Şedinţele consiliului de administraţie sînt prezidate de preşedinte sau în lipsa acestuia de cel mai în vîrsta dintre membrii prezenţi.  +  Articolul 14Deciziunile consiliului de administraţie se vor lua cu majoritate de voturi şi în prezenta a cel puţin 8 membri, printre care, neapărat, directorul general al Regiei sau inlocuitorul sau.În caz de paritate, votul preşedintelui va decide.  +  Articolul 15Directorul general este referentul consiliului de administraţie şi participa obligatoriu la şedinţa cu vot deliberativ. În caz de împiedicare, va delega pe subdirectorul general, care va avea, de asemenea, vot deliberativ.  +  Articolul 16Membrii consiliului de administraţie vor fi retribuiţi cu jeton de prezenta, conform normelor legale în vigoare. +  Articolul 17Consiliul de administraţie are următoarele atributiuni: a) Examinează şi aproba planul de activitate şi de investiţie a Regiei, întocmit de directorul general; b) Întocmeşte bugetul de venituri şi de cheltuieli al Regiei şi-l înaintează spre aprobare Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi Ministerului de Finanţe; c) Aproba bilanţul împreună cu contul de profit şi pierderi, inventarul încheiat la sfîrşitul anului şi evidenta gestiunii diferitelor fonduri speciale; d) Aproba şi înaintează Ministerului Agriculturii şi Domeniilor dările de seama întocmite de Direcţia Generală asupra mersului tehnic şi financiar al Regiei; e) Examinează orice alte lucrări ce-i vor fi supuse de către comitetul de direcţie sau directorul general; f) Decide asupra viramentelor necesare, în cadrul bugetului de cheltuieli, precum şi asupra deschiderilor de credite suplimentare de la fondul de deschidere de credite; g) Decide asupra propunerilor de a depăşi cheltuielile totale prevăzute de buget, în cazul cînd s-ar constata ca exista un plus de venituri, care să acopere plusul de cheltuieli. b. Comitetul de direcţie +  Articolul 18Comitetul de direcţie se compune din: directorul general al Regiei şi din trei membri din consiliul de administraţie şi anume: Directorul Producţiei Vegetale şi Directorul Creşterii Animalelor din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi reprezentantul Ministerului de Finanţe. Directorul general prezidează comitetul de direcţie.Comitetul de întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau.Hotărîrile şi avizele comitetului de direcţie se iau cu majoritate. În caz de paritate, votul preşedintelui decide. +  Articolul 19Membrii comitetului de direcţie vor fi retribuiţi conform normelor legale în vigoare. +  Articolul 20Comitetul de direcţie are următoarele atributiuni: a) Aproba angajarea şi efectuarea operaţiunilor de cheltuieli, în limita creditelor bugetare sau extrabugetare, pînă la un plafon ce va fi stabilit prin jurnalul Consiliului de Miniştri, cu avizul Ministerului de Finanţe. Peste acest plafon, angajarile vor fi aprobate de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. b) Decide efectuarea de împrumuturi pe termen de cel mult 5 ani, pentru sumele necesare exploatarilor. c) Pe baza avizului Consiliului de avocaţi, decide încheierea de tranzacţii pentru stingerea litigiilor pînă la un plafon ce va fi stabilit prin jurnal al Consiliului de Miniştri, cu avizul Ministerului de Finanţe şi avizează asupra celor de o valoare mai mare, care urmează să fie înaintate Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, pentru a fi aprobate de Consiliul de Miniştri; d) Decide încheierea de convenţiuni cu institutiunile publice şi întreprinderile din ţara şi străinătate, ce vor trebui aprobate de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor; e) Avizează asupra proiectului de buget întocmit de directorul general; f) Avizează asupra propunerilor de înfiinţarea diferitelor fonduri speciale de care Regia are nevoie, pentru mersul regulat al exploatări. g) Decide încheierea de împrumuturi pe termen lung pentru investiţii de la institute de credit recomandate de Ministerul Finanţelor. Aceste deciziuni sînt supuse Ministerului Agriculturii şi Domeniilor pentru a fi aprobate prin jurnalul Consiliului de Miniştri, cu avizul Ministerului de Finanţe; h) Decide asupra vânzării sau înstrăinării imobilelor ce nu mai trebuiesc sau nu mai pot servi scopului Regiei, pentru a fi înaintate Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, pe temeiul unei legi de autorizare; i) Avizează asupra bilanţului, contului de profit şi pierderi şi contului de executarea bugetului. De asemeni, dispune asupra modului de întocmire a inventarului şi evaluare a bunurilor; j) Avizează asupra planului de activitate şi de investitiuni al Regiei, pentru a fi supus consiliului de administraţie spre aprobare; k) Avizează asupra darilor de seama întocmite de directorul general asupra mersului tehnic şi financiar al Regiei. +  Articolul 21Comitetul de direcţie poate trece parte din atribuţiunile sale directorului general.c. Directorul general +  Articolul 22Directorul general are următoarele atributiuni: a) Hotărăşte asupra chestiunilor administrative, juridice, financiare, tehnice, comerciale, industriale, de exploatare, control şi inspecţie, date în competinţa Regiei Autonome a Exploatarilor Agricole, Zootehnice, a Industriilor Agricole şi Maşinilor, în conformitate cu legea de faţa; b) Are sub ordinele sale întreg personalul Regiei; c) Angajează cheltuielile, cum şi aprovizionarea de materiale pînă la un plafon ce va fi stabilit prin jurnalul Consiliului de Miniştri; d) Numeşte, angajează, înaintează, transfera, pensionează, sancţionează şi trimite în faţa comisiunilor de disciplina personalul Regiei în conformitate cu dispoziţiunile Statutului funcţionarilor publici, ale legilor de organizare a Corpurilor tehnice şi ale legilor muncitoresti în vigoare; e) Întocmeşte, împreună cu Direcţiunile Centrale, planul de activitate şi investitiuni. f) Întocmeşte, împreună cu Direcţiunile Centrale şi judeţene, proiectul de buget anual de venituri şi cheltuieli al Regiei; g) Întocmeşte, împreună cu Direcţiunea Contabilităţii, inventarul şi bilanţul pe anul expirat, care, împreună cu contul de profit şi pierdere, contul de executarea bugetului, raportul comisiunii de control, avizul comitetului de direcţie şi deciziunea consiliului de administraţie, vor fi înaintate Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, pentru a fi supuse Înaltei Curţi de Conturi prin Ministerul de Finanţe; h) Încheie, cu avizul Consiliului de avocaţi, tranzacţii pînă la un plafon stabilit prin jurnalul Consiliului de Miniştri; i) Controlează aplicarea bugetului; j) Repartizează, cu avizul comitetului de direcţie, între Directiuni şi Servicii, sumele alocate, în conformitate cu trebuinţele fiecărui serviciu; k) Întocmeşte anual darea de seama a activităţii tehnice şi financiare şi comerciale a Regiei; l) Trimite delegaţi sau participa personal la congresele şi conferinţele interne sau internaţionale, în care urmează a se discuta chestiuni de producţie agricolă, maşini sau industrii agricole şi poate da însărcinări speciale pentru diferite studii şi cercetări. m) Îngrijeşte pentru întocmirea caietelor de sarcini pentru lucrări, materiale şi servicii; n) Dispune ţinerea licitaţiilor publice, conform normelor stabilite prin legea de faţa. o) Veghează şi controlează, personal sau prin delegaţii săi, ca înregistrările contabile în bani şi materiale să fie ţinute la zi şi ca întocmirea situaţiunilor financiare, a bilanţului, a conturilor anexe şi a inventarului să se facă la timp; p) Stabileşte normele de funcţionare ale tuturor unităţilor tehnice; q) Controlează, prin organele Regiei, mersul normal al tuturor serviciilor; r) Întocmeşte proiectele de convenţie cu instituţiile publice şi întreprinderile din ţara şi străinătate şi le înaintează cu decizia comitetului de direcţie, Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, pentru aprobare; s) Întocmeşte darea de seama asupra mersului tehnic şi financiar al Regiei; t) Studiază personal sau prin diferite Directiuni şi servicii, orice chestiuni de ordin general sau de importanţa deosebită care ar putea aduce o ameliorare unităţilor tehnice ale Regiei; u) Directorul general poate delega parte din atribuţiunile sale subalternilor săi.  +  Articolul 23Dacă comitetul de direcţie n-a putut fi întrunit, pentru a lua măsuri sau rezolva chestiuni urgente, care ar atrage după sine pericolul unor pierderi sau altor neajunsuri pentru Regie, directorul general este autorizat sa ia, pe propria sa răspundere, măsurile pe care le va găsi cu cale pentru evitarea lor, pe care le va supune apoi spre ratificare comitetului de direcţie la prima lui întrunire.  +  Capitolul 3 Organizarea serviciilor +  Articolul 24Direcţiunea Generală este condusă de un director general, ajutat în exercitarea atributiunilor sale de doi subdirectori generali*).Ei vor fi numiţi prin decret regal şi vor putea fi revocaţi, dacă se stabileşte ca au adus prejudicii materiale şi morale Regiei, constatate prin încheierile consiliului de administraţie.--------------------Notă *) Text corectat potrivit rectificarii publicată în Monitorul Oficial Nr. 283 din 6 Decembrie 1946. +  Articolul 25Pe lîngă Direcţiunea Generală va funcţiona un Corp de inspectori de diverse specialităţi cu atributiuni de îndrumare şi control, al căror număr se va stabili, după necesitaţi, prin buget.Vor funcţiona pentru consultare şi consilieri tehnici de diverse specialităţi, al căror număr va fi stabilit prin buget. +  Articolul 26Direcţiunea Generală este Compusa din Direcţii şi Servicii centrale, precum şi din directiuni judeţene şi din alte servicii exterioare.  +  Articolul 27Fiecare directiune este condusă de un director de specialitate, ajutat de un subdirector. +  Articolul 28Direcţiunile şi serviciile centrale ale Directiunii Generale sînt următoarele:A. Direcţia Exploatarilor Agricole şi Zootehnice, care are următoarele servicii:1. Serviciul agricol, care organizează şi conduce productiunea seminţelor selecţionate.2. Serviciul creşterii animalelor şi reproducatorilor masculi, care organizează şi conduce creşterea şi folosirea animalelor de prasila.3. Serviciul viticol, care organizează şi conduce producţia materialului săditor viticol. 4. Serviciul pomicol şi horticol, care organizează şi conduce producţia materialului săditor pomicol şi horticol. 5. Serviciul industriilor agricole, care organizează şi administrează întreprinderile industriale şi agricole ale Regiei. 6. Serviciul sericicol, apicol şi avicol.7. Serviciul apărării sănătăţii animalelor. 8. Serviciul desfacerii produselor.9. Serviciul bunurilor în folosinţă.B. Direcţia Staţiunilor de Maşini, are următoarele servicii:1. Serviciul organizării: a) Tine fisierul de evidenta a staţiunilor de maşini; b) Colaborează la întocmirea planurilor de investiţii; c) Face propuneri de miscarea personalului. 2. Serviciul exploatării, care elaborează instrucţiuni de organizarea şi funcţionarea maşinilor, în vederea unei exploatări rationale şi cat mai rentabile.3. Serviciul tehnic, care conduce atelierele de reparaţiuni şi se îngrijeşte de reparaţiunea maşinilor.C. Direcţia Planificarii, are următoarele servicii:1. Serviciul centralizarii rezultatelor şi planificarii producţiei. a) Pe baza datelor furnizate de Direcţia Contabilităţii şi cercetările la unităţile tehnice, stabileşte rentabilitatea fiecărei unităţi şi a fiecărei ramuri de producţie. b) Calculează costul producţiei; c) Face propuneri pentru mărirea rentabilitatii; d) Pregăteşte proiectele de planificare a producţiei. 2. Serviciul terenurilor şi al construcţiilor: a) Păstrează arhiva şi planurile cadastrale şi de construcţie existente; b) În colaborare cu Direcţiunea Exploatării, întocmeşte planurile de investiţie ce intră în competenţa sa; c) Face propuneri şi urmăreşte executarea imbunatatirilor funciare; d) Întocmeşte proiectele de construcţie şi executa construcţiile noi; e) Întocmeşte proiectele şi executa reparaţiile şi reconstructiile.3. Serviciul bunurilor şi al achiziţiilor: a) În colaborare cu Direcţiunea Exploatarilor, întocmeşte planul de investiţii ce intră în competinţa sa; b) Pe baza planului de investiţie şi în urma angajării de fonduri necesare, îndeplineşte formalităţile pentru achiziţionarea bunurilor necesare Regiei; c) Conduce depozitele centrale şi pregăteşte, în colaborare cu Direcţia Contabilităţii, instrucţiuni pentru organizarea depozitelor la serviciile exterioare.D. Direcţia Contabilităţii, are următoarele servicii:1. Serviciul veniturilor: a) Urmăreşte situaţia financiară a Regiei, face propuneri pentru procurare de fonduri necesare. b) Organizează realizarea bugetului de venituri şi pregăteşte, lucrările pentru contractarea de împrumuturi.2. Serviciul cheltuielilor:A. Secţia cheltuielilor serviciilor centrale: a) Tine contabilitatea serviciilor centrale ale Regiei; b) În colaborare cu Serviciul bunurilor şi al achiziţiilor şi cu secţia cheltuielilor serviciilor exterioare, pregăteşte lucrările pentru întocmirea bilanţului Regiei.B. Secţia cheltuielilor serviciilor exterioare: a) Pregăteşte normele pentru ţinerea contabilităţii serviciilor exterioare; b) Centralizează datele privitoare la contabilitatea serviciilor exterioare; c) Tine evidenta executării bugetului de către serviciile exterioare; d) Face propuneri pentru utilizarea excedentelor şi acoperirea deficitelor constatate la serviciile exterioare; e) Centralizează bilanţurile serviciilor exterioare; f) Face propuneri pentru facerea inspecţiilor şi miscarea personalului de contabilitate la serviciile exterioare. 3. Serviciul bugetului şi inventarului: a) Pregăteşte lucrările pentru alcătuirea bugetului Regiei; b) Pregăteşte lucrările şi tine inventarul general al Regiei; c) Pregăteşte instrucţiuni pentru întocmirea, ţinerea şi comunicarea la centru a inventarului serviciilor exterioare, în colaborare cu secţia cheltuielilor serviciilor exterioare.E. Direcţia Administrativă, are următoarele servicii: 1. Serviciul personalului: a) Face lucrările în legătură cu miscarea personalului. b) Întocmeşte fişierele personalului, alfabetic şi pe servicii, şi păstrează arhiva cazierelor personalului; c) Executa lucrările în legătură cu mobilizarile pentru lucru. 2. Serviciul calificării şi perfecţionării cadrelor: a) Urmăreşte activitatea şi calificarea personalului şi face propuneri în vederea perfecţionării acestuia; b) Propune organizarea de concursuri între servicii şi între salariaţii Regiei; c) Propune norme de participatiuni la beneficii, prime, taine; d) Organizează practica elevilor şi studenţilor la serviciile Regiei; e) În colaborare cu serviciul respectiv din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, pregăteşte întocmirea programului şi planului de îndrumare profesională a agricultorilor şi urmăreşte aplicarea acestuia; f) Îngrijeşte de biblioteca Regiei şi executa lucrări în legătură cu publicarea darilor de seama şi a oricăror alte publicaţiuni ale Regiei; 3. Serviciul social: a) Pregăteşte condiţiunile contractelor de muncă; b) Poarta grija îmbunătăţirii condiţiunilor de muncă ale salariaţilor (locuinţe, hrana, asistenţa medicală, etc.); c) Urmăreşte aplanarea diferendelor cu salariaţii. d) Administrează economatele.4. Serviciul contencios. 5. Serviciul registraturii şi arhivei.F. Serviciul casieriei. +  Articolul 29Serviciile exterioare ale Regiei sînt următoarele: a) Inspectoratele regionale pentru controlul tehnic şi financiar al Directiunilor judeţene şi al unităţilor de productiune.Şefii Inspectoratelor Regionale Agricole, Zootehnice şi Sanitare Veterinare ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor pot fi însărcinaţi a îndeplini şi funcţia de şefi ai Inspectoratelor regionale ale Regiei; b) Directiuni judeţene de exploatare a bunurilor agricole zootehnice, maşini şi industrii agricole de care depind unităţile tehnice din judeţul respectiv;Direcţiunile judeţene se vor înfiinţa, pe măsura necesităţilor, prin buget.Directorii Camerelor Agricole judeţene, pot fi însărcinaţi a îndeplini şi funcţiunea de directori judeţeni ai Regiei.Directorii judeţeni vor fi ajutaţi în îndeplinirea atributiunilor lor de către un subdirector; c) Unităţi tehnice conduse de câte un administrator, avînd în administrare bunuri care pot face obiectul unor exploatări separate. Aceste unităţi sînt:1. Fermele, tamaslacurile, hergheliile, oieriile, crescatoriile de păsări, pepinierele, viile, livezile de pomi fructiferi, grădini de zarzavat.Organizarea fiecărei unităţi menţionate mai sus, în ceea ce priveşte cadrul activităţii, ramura de productiune şi personalul, se va face de către Direcţiunea generală. 2. Staţiunile de maşini agricole, atelierele de reparat maşini, depozitele de piese de schimb, de combustibil şi lubrifianţi.Organizarea acestor unităţi, în ceea ce priveşte sediul, cadrul activităţii şi personalul, se va face de către Direcţiunea generală.Întrebuinţarea maşinilor agricole se va desfăşura după planul întocmit de comun acord cu şeful ocolului agricol în raza căruia se găseşte staţiunea de maşini. Plata muncilor efectuate cu maşinile agricole se poate face de către agricultori pînă la 5 hectare şi în natură.3. Fabricile, instalatiunile de orice fel pentru prelucrarea, industrializarea, conservarea, standardizarea produselor agricole de orice fel, pivnitele, cramele, serele.Organizarea fiecărei unităţi menţionată mai sus, în ceea ce priveşte cadrul activităţii, ramura productiunii şi personalul, se va face de către Direcţiunea generală, în cadrul programului, fixat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. +  Capitolul 4 Dispoziţiuni relative la personal +  Articolul 30Personalul Regiei este de două categorii: a) Personalul recrutat potrivit prevederilor Statutului funcţionarilor publici sau a legilor de organizare a corpurilor tehnice, care este supus drepturilor şi obligaţiunilor prevăzute de aceste legi; b) Personalul angajat potrivit legii contractelor de muncă. +  Capitolul 5 Organizarea financiară +  Articolul 31Toate operaţiunile Regiei şi înregistrările contabile se fac după normele prevăzute în legile comerciale, acolo unde nu dispune altfel prezenta lege.  +  Articolul 32Regia este obligată a organiza şi a tine contabilitatea în partida dubla, pe unităţi şi feluri de exploatare.  +  Articolul 33Bugetul anual de venituri şi cheltuieli va forma o anexa la bugetul general al Statului, în care vor figura numai beneficiile sau subvenţiile date Regiei.  +  Articolul 34Veniturile Regiei provin din vînzarea produselor de orice categorie, chirii, dobânzi, vânzări de materiale, subvenţii din partea Statului şi alte surse neprevăzute. Subvenţiile din partea Statului, vor fi prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi vor acoperi cheltuielile de investiţie, îndrumare, propaganda şi orice alte cheltuieli ce nu fac obiectul exploatării şi întreţinerii propriu zise, în măsura în care ele nu pot fi acoperite din fondurile proprii ale Regiei.  +  Articolul 35Lucrările executate de Regie pentru instituţiile publice, vor fi plătite pe baza justificarii cheltuielilor pentru materiale şi salarii, plus cheltuieli generale.  +  Articolul 36Anul bugetar începe la 1 Aprilie şi pe sfârşeşte la 31 Martie. +  Articolul 37Operaţiunile de încasări şi plati se vor face prin: Banca Naţionala, Casa de Economii şi Cecuri poştale, Cassa de Depuneri, Administraţiile financiare sau prin Oficiile proprii de casierie ale Regiei.Acestea din urma nu vor păstra asupra lor decât disponibilul strict necesar.  +  Articolul 38În cursul executării bugetului, în caz de nevoie sau pentru a se obţine rezultate mai bune, orice cheltuieli bugetare, cu excepţia celor prevăzute pentru plata personalului administrativ, se pot mari, pe baza propunerilor motivate făcute de directorul general, cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi a Ministerului de Finanţe, dacă vor exista sporuri de venituri corespunzătoare cheltuielilor. +  Articolul 39În cazul cînd în cursul exerciţiului bugetar încasările nu ar ajunge pentru acoperirea cheltuielilor curente, Regia poate obţine avansuri de la Stat sau îşi poate procura sumele necesare prin împrumuturi. +  Articolul 40Pierderile constatate la sfîrşitul anului vor fi creanţelor şi datoriilor. Ministerul de Finanţe, la cererea Regiei şi cu avizul Ministrului Agriculturii şi Domeniilor, poate acoperi pierderile ce vor rezultă. +  Articolul 41La sfîrşitul fiecărui an bugetar, Regia va întocmi inventarul general, care va cuprinde inventarul bunurilor mobile şi imobile, cu evaluarea lor, şi inventarul tuturor reportate în exerciţiul următor.Bunurile mobile se vor socoti cu preţul de cost sau cu preţul zilei, dacă acesta va fi mai mic decât preţul de cost.La bunurile care prin natura lor sînt expuse uzurii şi deprecierii, se va stabili cota de uzura şi depreciere, cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, pe baza propunerii Regiei. +  Articolul 42De asemeni, la sfîrşitul exerciţiului, se va întocmi contul de execuţie bugetară, bilanţul şi contul de profit şi pierderi.Inventarul, bilanţul general, contul de profit şi pierdere şi contul de execuţie bugetară, însoţite de darea de seama a directorului general, asupra rezultatelor obţinute şi de încheierea comisiunii de control, se vor inainta Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, în termen de trei luni de zile de la expirarea exerciţiului, pentru a fi supuse controlului Înaltei Curţi de Conturi prin Ministerul Finanţelor.  +  Articolul 43Din beneficiile anuale se va crea un fond de rezerva, prin prelevarea unei cote de 10%, pînă se va ajunge la 20% din evaluarea bunurilor trecute în inventar.Fondul de rezerva serveşte pentru acoperirea pierderilor produse de cazuri de forta majoră, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor necesare înlocuirii instalatiunilor distruse înainte de termenul de amortizare sau devenite inutilizabile, ca urmare a progreselor tehnice.M. A. D.-ul, în înţelegere cu Ministerul de Finanţe, poate decide, la cererea Regiei, înfiinţarea şi a altor fonduri. +  Articolul 44Lucrările, materialele şi serviciile Regiei se pot executa fie în regie, fie în antrepriza, după cum se va hotărî de organele de administrare competente; ele se vor executa în regie, ori de câte ori capacitatea tehnica şi financiară a Regiei, asigura executarea în condiţiuni superioare şi avantajoase. +  Articolul 45Lucrările, materialele şi serviciile se pot contracta prin buna învoiala: a) Cînd pentru efectuarea lor nu se pot obţine concurenţi; b) Cînd pentru efectuarea lor se cere o capacitate de execuţie fără de care nu se poate garanta un bun rezultat; c) Cînd ele necesita urgenta în executare; d) Cînd materialele sînt produse de arta, instrumente sau maşini de precizie, a căror execuţie nu poate fi încredinţată decât artiştilor sau specialiştilor, cînd fabricarea materialelor se face exclusiv de proprietarul unui brevet de invenţie sau cînd vînzarea se face printr-o singura organizaţie; e) Cînd materialele sînt luate din producţie proprie a întreprinderilor Statului, judeţului sau comunei. f) Cînd bunul mers al Regiei ar fi periclitat prin întârzierea provocată de ţinerea unei licitaţii; g) Cînd în cursul executării furniturii se constată că fiind necesare suplimente ce nu au fost prevăzute şi numai dacă nu depăşesc 30% din valoarea totală a primei adjudecări; h) Cînd lucrările, materialele şi serviciile au valoare pînă la 50 milioane lei pe fel de material, lucrare sau serviciu, fractionarea lor fiind interzisă; i) Cînd plata se va face prin darea unor materiale; j) Ori de câte ori organul competent, care a aprobat lucrarea, materialul sau serviciu, va stabili, pe baza unei examinari prealabile, ca este mai avantajos pentru Regie a contracta prin buna învoiala. +  Articolul 46În toate celelalte cazuri, lucrările, materialele şi serviciile, se vor contracta prin licitaţie publică sau restrânsă. +  Articolul 47Organele competente vor putea hotărî ca licitaţia să fie restrânsă la anumite întreprinderi cînd lucrările, materialele sau serviciile sînt urgente şi nu ar putea aştepta îndeplinirea formelor unei licitaţii publice. +  Articolul 48Licitaţiile se vor anunta prin Monitorul Oficial şi doua ziare principale cel puţin 30 de zile de la data fixată înainte pentru licitaţie. În cazuri urgente acest termen se poate reduce pînă la 10 zile.Licitaţiile restrânse se pot tine pe bază de invitaţii. +  Articolul 49Licitaţiile se vor tine pe bază de planuri, măsurători, devize sau specificaţii şi caiete de sarcini, cuprinzînd toate condiţiunile lucrărilor, materialelor şi serviciilor şi eventualele avantaje acordate.Licitaţiile se pot tine şi pe loturi, în care caz ofertanţii pot oferi executarea unuia sau a mai multor loturi sau chiar a lucrărilor, materialelor şi serviciilor, în întregime. +  Articolul 50Regia poate trata lucrări, materiale şi servicii prin buna învoiala sau licitaţii pe bază de concurs de proiecte.  +  Articolul 51Licitaţiile se ţin de către Comisiunile de licitaţie, instituite de către directorul general.Comisiunile de licitaţie se compun din cel puţin trei funcţionari ai Regiei. Cel mai înalt în grad prezidează comisiunea. Concurentii la licitaţii sînt obligaţi a depune o garanţie provizorie de 5% din valoarea ofertei, în numerar, efecte de Stat sau efecte garantate de Stat, la valoarea nominală, afară de cazurile cînd se va prevedea în textul publicaţiei de licitaţie o garanţie specială.Aceasta garanţie rămasă Regiei, dacă ofertantul, devenit adjudecatar, nu depune garanţia definitivă sau nu semnează contractul în termenele fixate în condiţiunile de licitaţie.Nu se vor primi la licitaţie întreprinderile şterse de pe lista de întreprinderi ale Statului sau ale Regiei. +  Articolul 52La data fixată pentru licitaţii, comisiunea va primi şi deschide ofertele, va verifica garanţiile, va viza ofertele şi anexele lor, încheind proces-verbal, semnat de comisiune şi ofertanţii prezenţi. +  Articolul 53Rezultatul licitaţiei se prezintă cu referat scris, făcut de cel care a întocmit caietul de sarcini, organului competent, care adjudeca asupra ofertantului cu oferta cea mai avantajoasă.Dacă din orice motive acesta este decăzut de la adjudecare pentru neîndeplinirea vreunei condiţiuni privitoare la licitaţie, adjudecarea se poate face ofertanţilor următori, în ordinea clasificarii la licitaţie. +  Articolul 54Licitaţiile se vor anula: a) Dacă s-a constatat ca exista o înţelegere între concurenţi dăunătoare Regiei; b) Cînd s-a făcut sau s-a ţinut fără respectarea formelor legale; c) Cînd preţurile oferite sînt apreciate ca neavantajoase; referentul rămîne răspunzător pentru daunele produse Regiei; d) Cînd împrejurări neprevăzute fac ca furnitura sa nu mai fie necesară în total sau în parte. +  Articolul 55Adjudecatarul va depune o garanţie de execuţie de 10 la suta din valoarea contractului în numerar, efecte de Stat sau în efecte garantate de Stat, în valoarea nominală.Garanţia poate fi înlocuită prin predare de materiale de egala valoare sau prin compensarea sumelor ce adjudecatarul are de primit de la Regie. Comitetul de direcţie va putea primi drept garanţii şi scrisori de garanţie, eliberate de băncile desemnate de Ministerul de Finanţe.Aceasta garanţie rămîne Regiei în caz de neintelegerea totală sau parţială din partea contractantului a obligaţiunilor contractuale.Pentru contractele de furnituri, încheiate pe cel puţin 6 luni, avînd drept obiect predari de materiale în loturi de cel mult două luni, organul competent va putea aproba de la caz la caz ca garanţia definitivă de 10 la suta să fie depusa numai la valoarea corespunzătoare predarilor pe doua luni.  +  Articolul 56Ofertele prezentate la licitaţie leagă pe ofertanţi timp de 10 zile de la data fixată pentru licitaţii, dacă nu se dispune altfel în textul publicaţiunii. +  Articolul 57Receptionarea lucrărilor, materialelor şi serviciilor, se face de comisiuni de recepţie compuse din 3 membri numiţi de organul competent a aproba.În străinătate recepţia se poate face printr-o instituţie publică de specialitate sau pe bază de analize efectuate de la laboratorii desemnate de Regie. +  Articolul 58În nici un contract nu se va stipula obligaţiunea din partea administraţiei de a acorda avansuri. Se exceptează: 1. Avansurile ce se pot acorda întreprinderilor pe bază de garanţii.Ele nu vor putea depăşi 30 la suta din valoarea contractului.Obligaţiunea de a acorda avansuri va fi înscrisă în caietul de sarcini.2. Avansurile acordate institutiunilor publice.Aceste avansuri sînt scutite de garanţii. 3. Provizioanele constituite la Casele de Banca însărcinate cu plata anuităţilor datoriilor publice.Avansuri care se acordă întreprinderilor particulare potrivit pct. 1 din acest articol, vor fi garantate într-unul din modurile următoare: a) Garanţii reale date de întreprinderile contractante sau de terţi; b) Scrisori de garanţii bancare date de băncile desemnate de Ministerul de Finanţe; c) Efecte garantate de Stat socotite la valoarea nominală.Avansurile primite sînt garantate cu un privilegiu asupra întregii averi mobile şi cu ipoteca legală.Ipoteca legală se va înscrie la cererea Directiunii generale asupra imobilelor contractantului şi va dobândi rang de la data înscrierii ei în registrele de publicitate respective. +  Articolul 59Pe baza lucrărilor executate conform contractului şi pentru servicii efectuate şi materiale predate constatate prin situaţii provizorii, verificate de organele în drept, se pot acorda aconturi. Avansurile şi aconturile insumate nu vor putea trece peste 5/6 din valoarea lucrărilor, materialelor şi serviciilor efectuate.La fiecare acont se va opri o parte proporţională din avans astfel încît la executarea completa a contractului avansul să fie integral restituit. +  Articolul 60Materialele, uneltele şi maşinile, care în urma uzurii, degradării sau iesirii din uz, prin ramanere în urma faţă de progresul tehnic nu se mai pot utiliza cu randament economic, pot fi declasate de directorul general pe baza referatelor unor comisiuni compuse din 3 membri desemnaţi de directorul serviciilor respective. +  Articolul 61Vînzările de produse, concesionarile, închirierile şi arendările ce nu depăşesc termenul de un an, se vor face după aceleaşi norme, ca şi pentru procurarile de materiale şi lucrări şi servicii, afară de cazuri cînd pentru asemenea operaţiuni sînt fixate preţuri sau tarife.Concesionarile, închirierile şi arendările ce depăşesc termenul de un an, se vor face numai prin licitaţie publică. +  Capitolul 6 Controlul Regiei  +  Articolul 62Manuitorii de bani publici şi materiale vor fi supuşi controlului periodic obligatoriu şi inopinat ce se va face de şefii ierarhici şi de organele de inspecţie şi control. Actele dresate de persoanele şi organele mai sus prevăzute au puterea doveditoare în ce priveşte constatările făcute în ele şi nu se vor putea combate decât prin înscriere în fals sau prin erori ce rezultă din confruntarea cu registrele şi actele justificative ale operaţiunilor.  +  Articolul 63Pe lîngă Regie va funcţiona o comisiune permanenta de control. Aceasta comisiune se compune din 3 membri numiţi prin decret regal pe o perioadă de 3 ani, şi anume: a) Un membru al Înaltei Curţi de Conturi, în calitate de preşedinte; b) Un delegat al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor; c) Un expert contabil numit de Ministerul de Finanţe.Comisiunea va fi ajutata de unul sau mai mulţi secretari.  +  Articolul 64Verificarea inventarului, a operaţiunilor contabile şi de manuirea banilor şi a materialelor ca şi a operaţiunilor financiare, a registrelor şi actelor respective se executa de comisiunea permanenta de control. +  Articolul 65Membrii şi secretarii Comisiunii de control, vor fi retribuiţi conform normelor legale în vigoare.  +  Articolul 66Înaltă Curte de Conturi este organul suprem de control, preventiv şi de gestiune, pe care îl exercita în conformitate cu dispoziţiunile legii sale organice, a legii contabilităţii publice şi a legii de faţă.Pentru controlul Înaltei Curţi de Conturi, Regia va inainta potrivit art. 24 lit. g, anual pînă la finele lunii a treia, după închiderea exerciţiului bugetar, bilanţul exploatării la care se va anexa contul de profit şi pierdere şi procesul-verbal al Comisiunii permanente de control. Odată cu bilanţul anexele sale se va inainta şi un cont de execuţie a bugetului întocmit în conformitate cu prevederile legii contabilităţii publice. +  Capitolul 7 Raspunderi şi sancţiuni +  Articolul 67Personalul Regiei este răspunzător pentru stricta şi corecta îndeplinire a serviciului, pentru orice fapt sau omisiuni prin care cu rea voinţa sau prin grava neglijenţa sau prin călcarea legilor, regulamentelor, instrucţiunilor sau ordinelor primite, ar aduce vreun prejudiciu Regiei, fiind dator a repara aceste prejudicii. Şefii ierarhiei şi organele de inspecţie şi control, sînt solidar răspunzători pentru prejudiciile ce ar rezultă conform alineatului precedent, în cazul cînd neregulile nu au fost arătate în actele încheiate cu ocazia inspecţiei sau controlului.Dacă paguba sau lipsa provine din culpa mai multora, toţi sînt răspunzători solidar, pentru despăgubiri. +  Articolul 68Pe baza constatărilor organelor competente, directorul general va da deciziune, care va fi executorie provizoriu şi prin care apreciind va imputa în total sau în parte paguba în raport cu vina fiecăruia.Contra deciziunii cel în cauza are drept de apel la Înaltă Curte de Conturi, în termen de 10 zile libere de la Comunicare. +  Capitolul 8 Dispoziţiuni finale şi transitorii +  Articolul 69Directorul general va putea sa hotărască, care din gestionării în bani, valori sau materiale, trebuie să depună garanţii fixând în acelaşi timp şi valoarea garanţiei pentru fiecare categorie.  +  Articolul 70Toate veniturile şi creanţele Regiei se vor urmări conform Codului de procedura fiscală. +  Articolul 71Regia are prioritate la obţinerea autorizaţiilor pentru importul maşinilor, uneltelor agricole şi pieselor necesară acestora, seminţelor şi reproducatorilor.Pentru importul lor va fi necesar întotdeauna avizul tehnic al Regiei.  +  Articolul 72Bunurile mici menţionate la art. 5, lit. b, pct. 2, vor fi organizate în unităţi tehnice; dacă nu se vor putea organiza sub aceasta forma, ele vor putea fi luate din folosinţă Regiei prin jurnal al Consiliului de Miniştri. +  Articolul 73Instrucţiuni date de Direcţiunea Generală vor stabili în amănunt organizarea şi normele de funcţionare ale serviciilor Regiei. +  Articolul 74Plata salariilor personalului ce va fi detaşat de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi de la Camerele Agricole se va face pînă la 1 Aprilie 1947 de către aceste instituţii. +  Articolul 75Toate veniturile provenite din exploatare şi lichidarea bunurilor intrate în patrimoniul Statului, ca urmare a aplicării legii de reforma agrară din 1945, precum şi arenda terenurilor care n-au făcut obiectul unei improprietariri, trec la Regie. +  Articolul 76Din bunurile care sînt în folosinţă Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţiunea Creşterii Animalelor şi Institutului Naţional Zootehnic, trec în proprietatea R. E. A. Z. I. M.-ului următoarele bunuri cu tot materialul zootehnic aferent:Depozitul de armasari Grasi, jud. Neamt.Depozitul de armasari Anadalchioiu şi Pestera, judeţul Constanta.Depozitul de armasari Brebeni, jud. Olt.Depozitul de armasari Izvin, jud. Timiş.Depozitul de armasari Homorod, jud. Tarnava M. Depozitul de armasari Domnita, jud. Brăila. Depozitul de armasari Lucina, jud. Radauti.Ferma Fagarasi, jud. Fagarasi. +  Articolul 77Veniturile ce revin regiei prin legea de faţa prevăzute în bugetele Camerelor Agricole sau oricăror instituţii publice, vor fi trecute în bugetul Regiei. +  Articolul 78Pe data publicării prezentei legi se abroga legea din 22 Aprilie 1940 pentru organizarea serviciului plantelor textile şi legea Nr. 2 din 3 Ianuarie 1945, pentru organizarea Comisariatului General al Administraţiei Bunurilor Grupului Etnic German. Întregul patrimoniu al acestor instituţii, precum şi toate veniturile create prin legi speciale, pînă la data publicării prezentei legi, trec asupra Regiei. +  Articolul 79Toate dispoziţiunile legilor şi regulamentelor contrarii sînt şi rămîn abrogate.----------------------