Advanced Search

 LEGE nr. 82 din 18 mai 1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii


Published: 1999-05-18
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071565/-lege-nr.-82-din-18-mai-1999-privind-nlocuirea-nchisorii-contravenionale-cu-sanciunea-obligrii-contravenientului-la-prestarea-unei-activiti-n-folosul-.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 82 din 18 mai 1999privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 21 mai 1999



Parlamentul României adopta prezenta lege. +  Articolul 1 (1) Sancţiunea închisorii contravenţionale, reglementată prin legi speciale sau prin ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, se înlocuieşte, în condiţiile prezentei legi, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. (2) Sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se aplică de către instanţa judecătorească, dacă exista consimţământul acestuia. (3) Activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul serviciilor publice pentru: întreţinerea parcurilor şi drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, spitalelor, şcolilor, gradinitelor. (4) Serviciile publice enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ. (5) În cazul în care contravenientul nu consimte ca sancţiunea închisorii contravenţionale să fie înlocuită cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, sancţiunea închisorii contravenţionale aplicată de instanţa se executa în arestul poliţiei sau în locuri anume destinate din penitenciare, stabilite de ministrul justiţiei. +  Articolul 2 (1) Sancţiunea privind prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se executa după orele de program ale contravenientului, pe o durată între 50 şi 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare, exclusiv duminica, de 8 ore pe zi. (2) În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancţiunea pe durata fiecărei zile din cursul săptămânii, iar primarul localităţii, prin persoanele împuternicite, poate asigura supravegherea activităţii contravenientului, durata maxima de lucru este de 8 ore pe zi. +  Articolul 3 (1) Sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, aplicată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, se pune în executare de instanţa care a pronunţat hotărârea. O copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare emis în acest scop, se comunică primăriei în a carei raza teritorială îşi are domiciliul contravenientul, precum şi contravenientului. (2) Mandatul de executare se întocmeşte în patru exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei care l-a emis, data emiterii, numărul şi data hotărârii care se executa, datele privitoare la persoana contravenientului: numele, prenumele, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenia, studiile, situaţia militară, ocupaţia şi adresa. Pe lângă aceste menţiuni, mandatul de executare mai cuprinde durata activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient şi unitatea la care se executa sancţiunea, pe care o stabileşte instanţa în cursul judecaţii, pe baza datelor comunicate de primărie. +  Articolul 4 (1) Consiliul local stabileşte prin hotărâre, potrivit prevederilor art. 1, domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul comunităţii. (2) Primarul, căruia îi revine obligaţia sa aducă la îndeplinire mandatul de executare emis de instanţa, stabileşte de îndată conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care făptuitorul executa sancţiunea, precum şi programul de lucru, incunostintand despre măsurile luate instanţa care a pronunţat hotărârea şi unitatea la care se va presta activitatea. (3) La stabilirea conţinutului activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient primarul va avea în vedere pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia, atestate prin acte eliberate în condiţiile legii. (4) Este interzisă repartizarea contravenientului pentru prestarea de activităţi în subteran, în mine, metrou ori în alte asemenea locuri cu un grad ridicat de risc în prestarea activităţii. De asemenea, este interzisă repartizarea pentru prestare de activităţi în locuri periculoase ori care, prin asprimea lor, pricinuiesc suferinţe fizice sau produc daune sănătăţii persoanei. (5) Sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii nu poate fi aplicată în cazul persoanei cu handicap, femeii gravide sau a femeii care are în îngrijire un copil în vârsta de până la 2 ani, precum şi în cazul militarilor în termen. (6) Sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se executa cu respectarea normelor de tehnica şi securitate a muncii. (7) Dacă serviciul public în cadrul căruia contravenientul prestează activitatea a fost concesionat unei societăţi comerciale cu capital integral sau parţial privat, contravaloarea prestaţiilor efectuate se va plati primăriei în a carei raza teritorială se executa sancţiunea. +  Articolul 5 (1) Sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată şi minorilor, dacă făptuitorul, la data săvârşirii faptei, implinise vârsta de 16 ani. Activitatea se prestează pe o durată cuprinsă între 25 de ore şi 150 de ore. (2) Este interzisă obligarea minorului la prestarea unei activităţi care comporta riscuri sau este susceptibilă sa îi compromita educaţia ori sa îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. (3) Primarul, în executarea obligaţiei de a aduce la îndeplinire mandatul de executare emis de instanţa, stabileşte conţinutul activităţii, condiţiile în care aceasta se realizează şi programul de lucru al minorului, asigurând aplicarea efectivă a prevederilor alin. (2). (4) Obligaţia minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal, se aplică şi se executa în condiţiile prezentei legi. +  Articolul 6 (1) Supravegherea executării sancţiunii se asigura de către persoanele împuternicite de primarul localităţii sau de primării sectoarelor municipiului Bucureşti de care aparţine locul în care contravenientul executa sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, în temeiul hotărârii judecătoreşti. (2) Activitatea în folosul comunităţii se prestează conform unui program bazat pe norme orientative de muncă stabilite de primari, care să facă posibila exercitarea controlului, la diferite intervale, de către cei împuterniciţi cu supravegherea executării sancţiunii. (3) Unitatea din domeniul serviciului public la care contravenientul executa sancţiunea este obligată, la cererea primarului, sa comunice datele şi informaţiile solicitate cu privire la executarea sancţiunii. +  Articolul 7Împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii, la condiţiile în care se realizează, precum şi la modul în care se exercită supravegherea contravenientul poate face plângere, care se depune la primăria de care aparţine agentul însărcinat cu supravegherea activităţii. Plângerea, împreună cu actul de verificare a aspectelor sesizate se înaintează, în termen de 5 zile de la înregistrare, instanţei judecătoreşti care a pronunţat hotărârea. +  Articolul 8 (1) Plângerea se soluţionează în termen de 10 zile de la primirea acesteia de către instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea. (2) În cazul în care instanţa constata ca plângerea este intemeiata, dispune, după caz, schimbarea activităţii sau a măsurilor de supraveghere. (3) Hotărârea instanţei de judecată este executorie şi se comunică primăriei la care contravenientul a depus plângerea. +  Articolul 9 (1) Dacă contravenientul a executat cel puţin jumătate din durata sancţiunii aplicate de instanţa judecătorească, a avut o buna conduita şi a fost stăruitor în munca, instanţa poate dispune încetarea executării sancţiunii, la cererea primăriei, a unităţii la care a prestat activitatea sau a contravenientului. (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii sau în timpul executării sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii contravenientul şi-a pierdut total capacitatea de muncă, primăria localităţii în care s-a dispus executarea sancţiunii sesizează instanţa care a pronunţat hotărârea, în vederea înlocuirii acestei sancţiuni cu sancţiunea amenzii, al carei cuantum va fi stabilit în funcţie de întinderea sancţiunii obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, rămasă neexecutata, şi de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă. +  Articolul 10 (1) În cazul în care contravenientul, cu rea-voinţa, nu se prezintă la locul stabilit de instanţa pentru prestarea activităţii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă ori săvârşeşte o noua contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea închisorii contravenţionale, ca sancţiune alternativa alături de amenda, instanţa care a judecat contravenţia, la cererea primarului sau a conducerii unităţii la care contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi să aibă o buna conduita, poate înlocui sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea închisorii contravenţionale, care se executa în locurile prevăzute la art. 1 alin. (5). (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii sau în cursul executării sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii contravenientul a săvârşit o infracţiune, instanţa, la cererea autorităţilor prevăzute la alin. (1) sau a organelor de poliţie, dispune înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea închisorii contravenţionale, care se executa după executarea pedepsei închisorii aplicate pentru acea infracţiune. (3) Judecarea cererii se face în cel mult 5 zile. (4) Contravenientul care a fost prezent la dezbateri sau la pronunţarea hotărârii şi procurorul pot cere reexaminarea cauzei în cel mult 24 de ore de la pronunţarea hotărârii. Dacă contravenientul nu a fost prezent, termenul de 24 de ore curge de la comunicarea hotărârii. (5) Cererea de reexaminare se soluţionează în termen de 3 zile de aceeaşi instanţa, în complet format din 2 judecători. (6) Hotărârea data în cererea de reexaminare este definitivă. +  Articolul 11Dispoziţiile din legile speciale şi din celelalte acte normative referitoare la organele şi la persoanele împuternicite să constate contravenţii şi sa sesizeze instanţa în vederea judecării cauzei, dispoziţiile privitoare la minori, la confiscarea lucrurilor care au servit la săvârşirea contravenţiei, dacă sunt ale contravenientului sau au fost dobândite prin săvârşirea contravenţiei şi dacă nu sunt restituite persoanei vătămate, dispoziţiile privind plata amenzii şi cele prin care se instituite posibilitatea ca instanţa să facă eşalonarea ei şi cele privind plata despăgubirilor pentru paguba cauzată, dispoziţiile privind termenele de prescripţie a aplicării şi executării sancţiunii, procedura de judecată şi căile de atac prevăzute în cazul sancţiunii închisorii contravenţionale, precum şi celelalte dispoziţii privitoare la contravenţii sunt aplicabile şi în cazul sancţiunii obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, dacă nu contravin prevederilor prezentei legi. +  Articolul 12 (1) Executarea amenzii neachitate cu rea-credinţa se face potrivit procedurii executării silite. (2) Dacă contravenientul nu plăteşte amenda şi nici nu exista posibilitatea executării silite, judecătoria în a carei raza teritorială s-a săvârşit contravenţia, la sesizarea unităţii de care aparţine agentul constatator, dispune înlocuirea amenzii cu sancţiunea închisorii contravenţionale sau, dacă exista consimţământul contravenientului, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. +  Articolul 13 (1) Cauzele aflate în curs de judecată, în care agentul constatator a solicitat instanţei aplicarea sancţiunii închisorii contravenţionale, vor fi soluţionate potrivit prezentei legi. (2) Hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a aplicat sancţiunea închisorii contravenţionale, dar care nu au fost puse în executare, la cererea contravenientului, vor fi comunicate primăriei şi organelor de poliţie în a căror rază teritorială acesta domiciliază, iar judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor va menţiona în comunicare numărul orelor de lucru rezultate din înlocuirea sancţiunii închisorii contravenţionale, pe care contravenientul le are de efectuat. Stabilirea orelor de lucru se face în conformitate cu dispoziţiile alin. (5). (3) Judecătorul delegat va comunică, de asemenea, contravenientului sancţiunea pe care o are de executat în urma înlocuirii închisorii contravenţionale, locul unde va fi executată şi numărul orelor de lucru pe care acesta le are de efectuat. (4) Dacă până la intrarea în vigoare a prezentei legi contravenientul nu a executat în întregime sancţiunea închisorii contravenţionale, la cererea acestuia, conducerea locului de deţinere la care executa sancţiunea comunică de îndată instanţei care a pronunţat hotărârea restul de sancţiune rămas neexecutat. Judecătorul prevăzut la alin. (2) înlocuieşte restul sancţiunii contravenţionale cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi procedează potrivit dispoziţiilor alin. (5). (5) Înlocuirea sancţiunii închisorii contravenţionale care nu a fost pusă în executare sau a restului de sancţiune rămas neexecutat cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face socotind o luna de închisoare pentru 50 de ore de activitate. +  Articolul 14Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,VASILE LUPUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 15 aprilie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,ULM NICOLAE SPINEANU-----------