Advanced Search

 LEGE nr. 206 din 11 noiembrie 1998 pentru aprobarea afilierii instituţiei Avocatul Poporului la Institutul Internaţional al Ombudsmanului şi la Institutul European al Ombudsmanului


Published: 1998-11-11
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071380/-lege-nr.-206-din-11-noiembrie-1998-pentru-aprobarea-afilierii-instituiei-avocatul-poporului-la-institutul-internaional-al-ombudsmanului-i-la-institut.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 206 din 11 noiembrie 1998pentru aprobarea afilierii instituţiei Avocatul Poporului la Institutul Internaţional al Ombudsmanului şi la Institutul European al Ombudsmanului
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 23 noiembrie 1998



Parlamentul României adopta prezenta lege. +  Articolul 1Se aprobă afilierea instituţiei Avocatul Poporului, ca membru cu drepturi depline, la Institutul Internaţional al Ombudsmanului, cu sediul la Alberta, Canada, şi la Institutul European al Ombudsmanului, cu sediul la Innsbruck, Austria. +  Articolul 2Sumele necesare pentru plata cotizaţiilor anuale la aceste organizaţii se asigura din bugetul instituţiei Avocatul Poporului. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUIPETRE ROMANAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 12 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,ANDREI CHILIMAN +  STATUTUL INSTITUTULUI INTERNAŢIONAL AL OMBUDSMANULUI- Adoptat în noiembrie 1992 -- Amendat în octombrie 1996 -1. DenumireaDenumirea asociaţiei este "Institutul Internaţional al Ombudsmanului" (I.I.O.).2. SediulSediul asociaţiei se afla la Centrul de Drept al Universitatii din Alberta, 111-th Street şi 88-th Avenue, Edmonton, Alberta. Asociaţia poate înfiinţa şi alte sucursale sau agenţii în Canada ori în străinătate, în funcţie de necesitaţi, prin hotărâre a Consiliului director.3. Ştampila asociaţieiŞtampila asociaţiei va avea forma stabilită de Consiliul director şi va purta înscrise denumirea asociaţiei, anul infiintarii sale, precum şi cuvintele "Incorporated - Canada".3A. Limbile oficialeLimbile engleza, franceza şi spaniola, precum şi oricare alta limba pe care Consiliul director o considera necesară pentru promovarea scopurilor asociaţiei şi a intereselor membrilor acesteia vor fi limbile oficiale folosite în mod treptat de către I.I.O. pentru desfăşurarea activităţilor sale, inclusiv a operaţiunilor curente, ca şi pentru publicaţii. 4. ScopurileScopurile asociaţiei sunt: a) promovarea conceptului de ombudsman şi a instituţiei sale, precum şi încurajarea dezvoltării acesteia în întreaga lume; b) dezvoltarea şi aplicarea de programe care să permită schimbul de informaţii şi de experienta între ombudsmanii din întreaga lume; c) dezvoltarea şi aplicarea programelor educative pentru ombudsmani, pentru personalul acestora şi pentru alte persoane interesate; d) încurajarea şi susţinerea cercetării şi a studiilor în domeniul instituţiei ombudsmanului; e) colectarea, stocarea şi difuzarea informaţiilor şi a datelor cercetărilor cu privire la instituţia ombudsmanului; f) acordarea de burse şcolare, burse universitare, granturi şi de alte forme de sprijin financiar pentru persoane din întreaga lume, în scopul incurajarii dezvoltării conceptului de ombudsman, ca şi pentru încurajarea studiului şi cercetării în domeniul instituţiei ombudsmanului; g) planificarea, organizarea şi supervizarea conferinţelor internaţionale ale ombudsmanului; h) iniţierea altor acţiuni considerate necesare pentru realizarea obiectivelor de mai sus.5. Calitatea de membru a) Asociaţia are cinci categorii de membri: membri cu drept de vot, membri asociaţi, membri de onoare pe viaţa, biblioteci-membre şi membri individuali. b) Membru cu drept de vot este instituţia reprezentată de persoana care deţine funcţia de ombudsman, indiferent de titulatura pe care aceasta o poarta (comisar parlamentar sau orice alta denumire), numita sau aleasă în baza unui act al legislativului, inclusiv o agenţie pentru drepturile omului sau un ombudsman cu unica specializare, al carei rol consta în:(i) investigarea plangerilor adresate de orice persoană sau de un grup de persoane în legătură cu o decizie sau o recomandare, cu o acţiune sau o omisiune săvârşită în probleme de administraţie de către un funcţionar public, un angajat ori de către un membru sau o comisie aparţinând unui organ aflat în competenţa sa;(îi) investigarea plangerilor îndreptate împotriva departamentelor şi a agentiilor guvernamentale sau cvasiguvernamentale;(iii) sarcina ca, în urma investigatiilor efectuate, să facă recomandări către organele aflate în competenţa sa;(iv) exercitarea unei funcţii oficiale pe lângă legislativ sau în numele acestuia, actionand independent faţă de organele aflate în competenţa sa;(v) prezentarea de rapoarte în faţa legislativului, fie în mod direct, fie prin intermediul unui ministru, cu privire la rezultatele activităţilor sale sau cu privire la orice problema specifică rezultată din investigaţiile efectuate,fără a include însă şi persoana sau instituţia cu unica specializare care (vi) are în competenţa sa atât agenţii publice, cat şi organisme private sau se afla în competenţa unui membru cu drept de vot, exceptând situaţia în care Consiliul director da aprobare în acest sens, potrivit art. 5 g).b1) Drepturile şi îndatoririle membrilor cu drept de vot:(i) membrii cu drept de vot au dreptul de a participa la întreaga activitate a I.I.O. atât la nivel regional, cat şi internaţional;(îi) în cazul în care un membru cu drept de vot se considera lezat în exercitarea drepturilor sale, el poate adresa o plângere Consiliului director, iar în cazul în care este nemulţumit de hotărârea luată el o poate ataca la prima întrunire ordinară a membrilor cu drept de vot;(iii) în realizarea oricăror activităţi legate de îndeplinirea scopurilor I.I.O., membrii cu drept de vot vor respecta statutul I.I.O., caracterul profesionist şi nepartizan al scopurilor I.I.O., indeplinindu-şi activitatea fără cheltuieli nerezonabile şi fără taxe administrative. c) Membrii asociaţi sunt persoanele sau agenţiile interesate ori implicate în activităţile de tip ombudsman, care nu pot beneficia de statutul de membru cu drept de vot (organizaţii sau agenţii ca de exemplu: bibliotecile, universităţile, departamentele guvernamentale, precum şi cei care pot fi excluşi în temeiul art. 5 b) pct. (vi). d) Membrii de onoare pe viaţa pot fi numiţi de Consiliul director din rândul persoanelor care au adus servicii deosebite deontologiei sau funcţiei de ombudsman. e) Bibliotecile pot deveni membre şi sunt îndreptăţite sa primească publicaţiile I.I.O. f) Membrii individualiPersoanele fizice care nu pot beneficia de statutul de membru cu drept de vot sau cele care fac parte din aparatul unei instituţii ombudsman şi sunt interesate de activităţile ombudsman pot deveni membri şi sunt îndreptăţite sa primească publicaţiile asociaţiei. Instituţia care gazduieste următoarea Conferinţa Internationala a Ombudsmanului are dreptul sa decidă în legătură cu invitarea de membri individuali la aceasta conferinţa. Instituţia gazda va stabili taxele de participare la conferinţa. g) Clasificarea membrilorComisia de afiliere numita de către Consiliul director va decide asupra cererilor de afiliere ca membru. În cazul existenţei unei contestaţii în legătură cu categoria de membru la care este îndreptăţit candidatul care face cererea de afiliere, Consiliul director se poate pronunţa pentru soluţionarea contestaţiei. Candidatul are dreptul sa atace hotărârea în cadrul întrunirii membrilor la care face trimitere art. 7 a), respectiv art. 7 b), la care membrii au dreptul de a decide prin vot asupra modificării criteriilor pentru orice categorie de membru, situaţie în care se poate modifica şi clasificarea candidaturii celui în cauza. h) Membrii cu drept de vot, membrii asociaţi şi membrii de onoare pe viaţa vor fi invitaţi la toate conferinţele internaţionale ale ombudsmanului sponsorizate de asociaţie. Taxele de participare vor fi stabilite de instituţia gazda, împreună cu Consiliul director. i) Retragerea calităţii de membruOrice membru se poate retrage în orice moment, printr-o notificare scrisă adresată Consiliului director. Consiliul director îi poate retrage calitatea de membru persoanei care nu reuşeşte să-şi menţină statutul la standardele cerute.6. Consiliul director a) Patrimoniul şi activităţile asociaţiei sunt gestionate de către Consiliul director. b) Consiliul director este format din: (1) un membru numit de Universitatea din Alberta, de comun acord cu Facultatea de Drept a Universitatii din Alberta, Edmonton, Alberta; (2) un membru de la instituţia care va gazdui următoarea Conferinţa Internationala a Ombudsmanului; (3) câte 3 sau 4 membri, aleşi din fiecare regiune în baza următoarelor criterii:- maximum 3 membri, când numărul membrilor cu drept de vot este mai mic de 30;- maximum 4 membri, când numărul membrilor cu drept de vot este de 30 sau mai mare. c) Regiunile recunoscute sunt următoarele:- Africa;- Asia;- Australia şi Pacificul;- Caraibele şi America Latina;- Europa;- America de Nord;- orice alta regiune stabilită de Consiliul director. d) (1) Mandatul de director nu va depăşi 4 ani, cu excepţia cazului realegerii sale în funcţie, conform regulilor adoptate de regiunea respectiva; (2) orice loc rămas vacant într-o regiune va fi completat de îndată de regiunea respectiva, conform regulilor adoptate de aceasta; (3) persoanele nominalizate la art. 6 b) pct. (1)-(3) trebuie să înainteze acordul lor secretarului executiv; (4) un director poate fi îndepărtat din funcţie prin votul membrilor cu drept de vot din regiune. e) Directorul al cărui mandat expira pe durata unei întruniri anuale sau speciale va rămâne în funcţie până la încheierea acesteia. f) Directorii care acţionează în aceasta calitate pot exercita toate prerogativele asociaţiei, cu excepţia celor prevăzute a fi exercitate de către membrii cu drept de vot la întrunirile acestora, în conformitate cu legea canadiana a asociaţiilor ("Canada Corporations Act") sau cu prezentul statut. Cu toate acestea, în calitatea lor de membri cu drept de vot, directorii pot exercita toate prerogativele asociaţiei, conferite de legea canadiana a asociaţiilor ("Canada Corporations Act") sau de prezentul statut, pentru a fi exercitate de către membrii cu drept de vot la întrunirile acestora. g) Directorii au următoarele atribuţii: (1) sa autorizeze periodic cheltuielile efectuate în numele asociaţiei şi sa delege, prin rezoluţie, unuia sau mai multor reprezentanţi oficiali ai asociaţiei, dreptul de a face angajari şi de a plati salariile angajaţilor; (2) să efectueze cheltuieli în scopul promovării obiectivelor asociaţiei; (3) sa încheie un contract de tip "trust" cu o societate fiduciara corespunzătoare, în scopul creării unui fond fiduciar pentru capital şi dobânzi asupra căruia asociaţia să poată dispune în interes propriu; (4) să solicite ratificarea din partea majorităţii membrilor cu drept de vot (la reuniunile periodice organizate o dată la 4 ani sau în intervalul dintre reuniuni, prin votul prin corespondenta, o dată pe an) în cazul propunerilor de modificare a cotizaţiilor pentru membrii cu drept de vot sau pentru membrii asociaţi în anul financiar următor. Cu toate acestea, în intervalul dintre întrunirile membrilor cu drept de vot, Consiliul director poate fixa o cotizatie pentru o anumită categorie de membri, în condiţii care să asigure o diferentiere între membrii plătitori; (5) sa autorizeze afilierea ca membru a unui candidat care îndeplineşte condiţiile de afiliere chiar şi în situaţia în care acesta nu-şi poate plati cotizatia; acestuia i se poate acorda o scutire parţială sau totală de la plata cotizatiei, prin decizia Comitetului executiv, în conformitate cu art. 10 h). h) Consiliul director va lua măsurile pe care le considera necesare pentru a oferi asociaţiei posibilitatea de a primi donaţii şi beneficii în vederea realizării obiectivelor sale. i) Periodic, Consiliul director va putea: (1) să obţină sume de bani pe creditul I.I.O., în cuantumul şi în condiţiile pe care le considera potrivite, prin obţinerea de împrumuturi, avansuri, prin eliberarea de cecuri sau prin alte modalităţi; (2) sa emita obligaţiuni sau alte titluri ale I.I.O.; (3) sa gajeze sau sa vândă asemenea obligaţiuni sau titluri pentru sumele şi la preţurile pe care le considera potrivite; (4) sa instituie orice formă de gaj, ipoteca ori alte garanţii asupra oricăror bunuri, mobile sau imobile, asupra oricăror drepturi, reale sau personale, ori obligaţii, prezente sau viitoare, în tot sau în parte, aflate în patrimoniul I.I.O., sa garanteze toate obligaţiunile ori celelalte titluri ale I.I.O. sau orice sume contractate cu titlu de împrumut ori obligaţii, prezente sau viitoare, ale asociaţiei; (5) sa delege prerogativele de mai sus, în tot sau în parte, unuia sau mai multor reprezentanţi oficiali ori unuia sau mai multor directori ai I.I.O. pe care Consiliul director îi va desemna în acest scop, în măsura şi în modalitatea fixate de Consiliul director. j) Directorii nu vor fi remuneraţi pentru serviciile lor, însă pot primi contravaloarea cheltuielilor de participare la întrunirile anuale sau la cele speciale ale Consiliului director, în baza rezoluţiei acestuia.În cazul în care preşedintele, vicepreşedintele sau oricare vicepreşedinte regional nu îşi poate îndeplini funcţiile ca urmare a lipsei fondurilor necesare la bugetul instituţiei proprii, pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare, diurna şi a altor cheltuieli administrative în legătură cu exercitarea atribuţiilor de preşedinte, vicepreşedinte sau vicepreşedinte regional, Consiliul director poate să autorizeze acordarea unei indemnizaţii rezonabile pentru cuantumul de cheltuieli pe care Consiliul director îl considera necesar.7. Întrunirile membrilor cu drept de vot şi ale directorilor a) Întrunirea periodică a membrilor cu drept de vot va fi organizată cu ocazia fiecărei Conferinţe Internaţionale a Ombudsmanului. În anii în care nu se ţin aceste conferinţe internaţionale, membrii cu drept de vot vor da puteri de reprezentare Consiliului director, pe baza unei delegaţii scrise, care va fi depusa la secretarul executiv. b) Întrunirile speciale ale membrilor cu drept de vot pot fi convocate ori de câte ori Consiliul director considera necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea formulată în scris de cel puţin o pătrime din numărul membrilor cu drept de vot. c) Imediat după încheierea fiecărei întruniri a membrilor cu drept de vot, Consiliul director se va reuni pentru probleme organizatorice, alegerea reprezentanţilor oficiali şi pentru a conveni alte măsuri. d) Consiliul director se va reuni şi anual, în intervalul dintre întrunirile periodice ale membrilor cu drept de vot, într-o localitate din Canada sau din străinătate, stabilită de acesta. Pentru întrunirile organizate în străinătate este necesar acordul scris al Consiliului director, care se depune la secretarul executiv. e) Întrunirile speciale ale Consiliului director vor fi convocate de secretarul executiv, la cererea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a cel puţin o pătrime din numărul directorilor, formulată în scris. Acestea vor avea loc la data, ora şi în localitatea stabilite în cuprinsul convocării. f) Fiecare membru cu drept de vot sau, după caz, fiecare director va primi o înştiinţare scrisă cu privire la data şi la locul viitoarei întruniri a membrilor cu drept de vot sau, după caz, a directorilor, cu cel puţin 30 de zile înainte de data acesteia, exceptând situaţia în care se întrunesc directorii, în conformitate cu paragraful c) de mai sus. g) La fiecare întrunire a membrilor cu drept de vot sau, după caz, a Consiliului director, lucrările vor fi prezidate de preşedinte sau, în lipsa lui, de vicepreşedinte ori, în lipsa acestora, de un preşedinte de şedinţa ales cu majoritatea voturilor exprimate de membrii prezenţi sau, după caz, de Consiliul director. Secretariatul va fi asigurat de secretarul executiv sau, în lipsa lui, de o persoană desemnată de preşedintele de şedinţa. h) La întrunirile membrilor cu drept de vot pot participa mai mulţi ombudsmani din partea unei singure instituţii, deşi voturile sunt repartizate pe instituţii; în acest caz însă, instituţia respectiva va dispune de un singur vot.8. Reprezentanţii oficiali ai asociaţiei a) Reprezentanţii oficiali ai asociaţiei sunt preşedintele, vicepreşedintele, secretarul executiv, trezorierul, precum şi alţi oficiali pe care Consiliul director îi va stabili periodic prin rezoluţie. Reprezentanţii oficiali vor fi persoane fizice, cu capacitate deplina de exerciţiu. b) Reprezentanţii oficiali ai asociaţiei, cu excepţia secretarului executiv, vor fi aleşi la reuniunea anuală a Consiliului director. Mandatul reprezentantului oficial începe o dată cu încheierea întrunirii în cadrul căreia a fost ales şi încetează la terminarea întrunirii în cadrul căreia a fost desemnat succesorul sau. c) Consiliul director poate destitui orice reprezentant oficial, funcţionar, angajat sau împuternicit ales sau numit de acesta, oricând considera ca acest lucru este în interesul asociaţiei, fără ca prin măsura demiterii să se încalce însă eventualele drepturi prevăzute prin contract în favoarea persoanei destituite. d) Consiliul director are dreptul de a completa orice loc vacant, pentru orice funcţie, indiferent de motivele care au condus la aceasta situaţie. e) Consiliul director va numi un secretar executiv, ale cărui îndatoriri sunt stabilite de Consiliul director prin rezoluţie.Condiţiile de angajare în postul de secretar executiv sunt aprobate de Consiliul director, la recomandarea preşedintelui. Angajarea se face pe bază de contract.Secretarul executiv poate fi degrevat de îndatoririle sale de către Consiliul director pentru nerespectarea clauzelor din contractul de angajare. De asemenea, Consiliul director poate numi funcţionari şi împuterniciţi, prin rezoluţie, la recomandarea secretarului executiv. f) Remuneraţia cuvenită reprezentanţilor oficiali, funcţionarilor şi imputernicitilor va fi fixată de Consiliul director, prin rezoluţie. Nici un reprezentant oficial nu va fi exclus de la plata acestei compensaţii, pe motive de cumul cu funcţia de director al asociaţiei. g) Durata mandatului reprezentanţilor oficial ai asociaţiei, cu excepţia secretarului executiv, este de un an, până la data alegerii sau numirii în funcţie a succesorilor acestora. Ei pot fi realeşi în funcţie sau li se poate prelungi mandatul cu câte un an. h) Reprezentanţii oficiali pot demisiona în orice moment, în baza unei instiintari adresate în scris Consiliului director, preşedintelui sau secretarului executiv al asociaţiei. Demisia va produce efecte de la data primirii înştiinţării sau de la orice data ulterioară precizată în cuprinsul acesteia. Acceptarea demisiei nu este necesară pentru ca ea să-şi producă efectele, exceptând situaţia în care exista o prevedere expresă în acest sens. i) Nici un reprezentant oficial, funcţionar sau împuternicit al asociaţiei nu va avea dreptul sau autoritatea de a imprumuta bani în numele şi pe seama acesteia, de a face operaţiuni care să angajeze asociaţia, de a institui orice formă de gaj sau de ipoteca asupra bunurilor sale mobile sau imobile, exceptând cazul în care Consiliul director i-a delegat secretarului executiv aceste competente, în termenii şi în limitele precizate prin împuternicirea generală sau specială. j) Consiliul director poate propune preşedintelui care şi-a încheiat mandatul sa rămână consultant pentru o perioadă de cel mult un an.9. Îndatoririle reprezentanţilor oficiali a) Preşedintele, atunci când este prezent, prezidează toate întrunirile membrilor cu drept de vot, ale Consiliului director şi ale Comitetului executiv. El este însărcinat cu supravegherea generală a activităţilor şi a operaţiunilor I.I.O. b) Vicepreşedintele îndeplineşte obligaţiile şi exercită atribuţiile preşedintelui în absenta sau ca urmare a indisponibilitatii acestuia, precum şi orice alte îndatoriri stabilite periodic de către Consiliul director. c) Trezorierul are în custodie fondurile şi valorile asociaţiei şi tine evidenta completa şi exactă a veniturilor şi a cheltuielilor în registrele asociaţiei, efectuează toate depunerile în numerar şi în alte efecte, în numele şi pe seama asociaţiei, în conturile depozitarilor desemnaţi periodic de către Consiliul director. El va efectua plati din fondurile asociaţiei, pe bază de facturi, la ordinul Consiliului director, şi va întocmi o dare de seama asupra tuturor operaţiunilor efectuate în calitate de trezorier, precum şi asupra situaţiei financiare a asociaţiei, pe care o va prezenta preşedintelui şi directorilor cu ocazia întrunirilor periodice ale Consiliului director sau la solicitarea acestora. De asemenea, îndeplineşte orice alte obligaţii stabilite periodic de către Consiliul director. Ca garanţie pentru executarea întocmai a îndatoririlor ce îi revin în exercitarea funcţiei sale şi ca posibilitate de despăgubire a asociaţiei în caz de deces, demisie, retragere sau demitere din funcţie, pentru toate publicaţiile, documentele, facturile, banii sau orice alte bunuri din patrimoniul asociaţiei, aflate în deţinerea şi sub controlul sau, el va depune o sumă în numerar, precum şi unul sau mai multe titluri, a căror valoare să poată fi acceptată de Consiliul director ca fiind satisfăcătoare. d) Secretarul executiv: (1) conduce Secretariatul I.I.O.; (2) propune Comitetului executiv proiectele speciale ale I.I.O. pentru a fi aprobate de Consiliul director; (3) răspunde de publicaţiile I.I.O.; (4) tine la zi lista cuprinzând sursele de finanţare pe proiecte; (5) răspunde la recrutarea noilor membri; (6) aplica Statutul I.I.O. în conformitate cu legislaţia locală. La recomandarea Consiliului director, el supune Comitetului executiv toate propunerile de amendare a statutului, pentru a fi aprobate de adunarea generală; (7) recomanda şi asigura sprijinul administrativ necesar pentru orice ombudsman în legătură cu pregătirea şi desfăşurarea conferinţelor, atelierelor de lucru şi a altor activităţi, ca şi pe probleme de consultanţa în legătură cu activităţile I.I.O.; (8) identifica resursele corespunzătoare pentru proiecte specifice, negociaza şi încheie acorduri pentru finanţarea proiectelor; (9) asigura comunicarea între I.I.O. şi membrii săi, precum şi cu organizaţiile naţionale şi internaţionale; (10) dezvolta şi menţine relaţiile cu persoanele şi cu organizaţiile care militează pentru promovarea sau apărarea drepturilor omului; (11) ia măsurile necesare pentru asigurarea prezentei I.I.O. pe plan internaţional şi militează, îndeosebi, pentru promovarea conceptului de ombudsman, în colaborare cu organizaţiile implicate în apărarea şi promovarea drepturilor omului; (12) se îngrijeşte de înregistrarea votului exprimat de membrii cu drept de vot şi de directori, a procesului-verbal încheiat la întrunirile membrilor cu drept de vot, ale Consiliului director şi ale Comitetului executiv, într-unul sau mai multe registre ţinute în acest scop; se îngrijeşte de trimiterea tuturor instiintarilor în legătură cu întrunirile Consiliului director, ale Comitetului executiv şi ale membrilor cu drept de vot, de ţinerea tuturor registrelor asociaţiei în conformitate cu dispoziţiile legale; păstrează ştampila asociaţiei şi se îngrijeşte de aplicarea ei pe toate actele încheiate în numele asociaţiei; (13) supune Consiliului director şi Comitetului executiv un raport anual asupra activităţii I.I.O., care cuprinde şi raportul cu privire la activitatea secretarului executiv. La fiecare 4 ani, cu ocazia Conferintei Internaţionale a Ombudsmanului, prezintă un raport adunării generale; (14) îndeplineşte toate obligaţiile specifice funcţiei de secretar executiv, precum şi alte îndatoriri stabilite periodic în sarcina sa de către Consiliul director sau de preşedinte; (15) face parte, în calitate oficială, din:- Consiliul director;- Comisia de afiliere;- Comisia pentru proiecte speciale; (16) este membru de jure în Consiliul director, în Comitetul executiv şi în adunarea generală, însă fără drept de vot. e) Toţi ceilalţi reprezentanţi oficiali aleşi de Consiliul director sunt investiti cu autoritate şi îndeplinesc obligaţiile stabilite periodic de către Consiliul director. f) Dacă preşedintele şi vicepreşedintele se afla în imposibilitatea de a-şi exercită prerogativele, Consiliul director va numi, prin rezoluţie, un membru al său pentru a îndeplini obligaţiile preşedintelui pe o perioadă determinata.9A. Reprezentanţii regionali, regiunile şi I.I.O. a) Regiunile constitutive ale I.I.O. sunt delimitate în vederea realizării următoarelor scopuri:(i) promovarea participării regionale la activităţile I.I.O.;(îi) descentralizarea activităţilor I.I.O. b) O regiune constitutivă include toţi membrii acelei regiuni, în conformitate cu art. 10 g). c) O dată creata, fiecare regiune constitutivă îşi va organiza propriile operaţiuni, într-un termen rezonabil. Membrii cu drept de vot din regiune îşi vor alege un reprezentant, numit "vicepreşedinte regional", din rândul directorilor regionali. d) Dacă un vicepreşedinte regional este ales de către Consiliul director în funcţia de preşedinte, de vicepreşedinte sau de trezorier, el va trebui sa demisioneze din funcţia de vicepreşedinte regional, iar membrii cu drept de vot din regiune îşi pot alege un nou vicepreşedinte regional. e) Unul dintre vicepreşedinţii regionali va fi adjunctul preşedintelui I.I.O. pentru regiunea respectiva şi va avea următoarele obligaţii, la nivel regional:(i) sa reprezinte I.I.O. şi să-i promoveze obiectivele;(îi) sa coordoneze activităţile I.I.O.;(iii) sa coordoneze operaţiunile de obţinere de fonduri, de finanţare şi de identificare de resurse;(iv) sa îndeplinească îndatoririle preşedintelui în limitele competentelor delegate de către preşedinte, cu aprobarea Consiliului director. f) Fiecare vicepreşedinte regional va stabili, într-un termen rezonabil şi în colaborare cu membrii Consiliului director din regiunea respectiva şi cu membrii cu drept de vot din regiune, procedura prin care membrii regionali ai Consiliului director să fie aleşi în mod democratic. Dacă procedura nu poate fi convenită în interiorul regiunii, Comitetul executiv va servi ca mediator şi va facilita realizarea unei înţelegeri cu privire la procedura. g) Comitetul executiv al asociaţiei va asigura sprijin operational regiunilor constitutive şi membrilor regionali care solicită acest lucru, în vederea optimizarii resurselor, urmărind activităţile regiunii constitutive.10. Comitetul executiv a) Comitetul executiv al Consiliului director este format din preşedinte, vicepreşedinte, secretar executiv, trezorier. Membrii Comitetului executiv vor decide asupra activităţilor asociaţiei care necesita o rezolvare în intervalul dintre întrunirile Consiliului director al asociaţiei. b) Comitetul executiv al Consiliului director va avea deplina autoritate de a exercita toate atribuţiile Consiliului director în perioada când acesta nu se afla în sesiune, cu excepţia următoarelor prerogative: (1) amendarea, adoptarea sau abrogarea statutului asociaţiei; (2) completarea unui loc vacant în cazul membrilor cu drept de vot; (3) amendarea sau abrogarea oricărei rezoluţii a Consiliului director; (4) amendarea sau abrogarea oricărei restrictii impuse periodic Comitetului executiv, prin rezoluţia Consiliului director; (5) cele prevăzute la art. 6 g) pct. (1) şi (2) şi art. 6 (i) pct. (1)-(5) inclusiv, exceptând cazul în care suma în cauza nu depăşeşte 5.000 dolari S.U.A. Toate activităţile Comitetului executiv vor fi raportate Consiliului director la următoarea întrunire a acestuia. c) Locurile rămase vacante în Comitetul executiv vor fi completate de către Consiliul director. d) Comitetul executiv se întruneşte la intervalele stabilite sau la cererea preşedintelui, vicepreşedintelui sau a secretarului executiv, comunicată tuturor membrilor săi prin înştiinţare scrisă. Aceste întruniri pot avea loc în Canada sau în străinătate. Pentru întrunirile organizate în afară Canadei, este necesar acordul scris al Comitetului executiv, depus la secretarul executiv. e) Comitetul executiv îşi fixează propriile reguli şi proceduri; majoritatea constituie cvorum. Pentru orice măsură decisa de Comitetul executiv este necesar votul afirmativ al majorităţii membrilor săi. f) Orice membru al Comitetului executiv poate fi înlocuit sau destituit de către Consiliul director, în orice moment, iar la data încetării funcţiei de director încetează automat şi calitatea de membru al Comitetului executiv. g) Ca urmare a cererii primite din partea unei instituţii ombudsman, Comitetul executiv poate redistribui acea instituţie către o alta regiune, din considerente de natura politica, culturală, lingvistica sau geografică, sub rezerva acceptării de către regiunea primitoare.Instituţia ombudsman în cauza va transmite o copie de pe cererea sa regiunii constitutive din care face parte, iar Comitetul executiv va solicita opinia acestei regiuni înainte de luarea unei decizii. h) În cazul în care Comitetul executiv obţine dovezi satisfăcătoare în legătură cu existenta unor dificultăţi financiare insurmontabile, care împiedica o instituţie ombudsman, fie ca este vorba de una nou-creata sau deja existenta, să-şi achite cotizatia anuală, în tot sau în parte, el poate acorda instituţiei respective o scutire de plată, provizorie, totală sau parţială, pe o durată de un an, aceasta scutire putând fi prelungită de către Comitetul executiv la prezentarea unor noi dovezi cu privire la existenta în continuare a acestor dificultăţi financiare.11. Înştiinţările a) În cazurile în care este necesară trimiterea de instiintari, acestea vor fi redactate şi expediate prin posta, telegrama, telex sau fax fiecărei persoane îndreptăţite sa primească asemenea înştiinţare, la ultima adresa înregistrată în evidentele asociaţiei. În înştiinţarea cu privire la organizarea unei întruniri trebuie să se menţioneze locul, data şi ora acesteia, precum şi, în cazul unei întruniri cu caracter special, natura problemelor ce vor fi dezbătute. b) Ori de câte ori este prevăzută comunicarea de instiintari în condiţiile legii canadiene a asociaţiilor ("Canada Corporations Act") sau ale prezentului statut, persoana sau persoanele îndreptăţite sa primească asemenea instiintari pot renunţa în scris, sub semnatura proprie, la dreptul de a fi înştiinţate, indiferent dacă aceasta renunţare este facuta înainte sau după data menţionată în scris, exceptând situaţiile în care legea dispune altfel. c) Participarea unei persoane la o întrunire constituie renunţarea la dreptul de a fi instiintata cu privire la organizarea acelei întruniri, cu excepţia cazului în care aceasta participa în scopul declarat de a face obiecţii în legătură cu adoptarea vreunei măsuri, ca urmare a faptului ca întrunirea nu a fost convocată sau organizată statutar. d) Orice măsură care poate fi luată cu ocazia unei întruniri a membrilor cu drept de vot ori, după caz, a Consiliului director, a membrilor Comitetului executiv sau a oricărei comisii poate fi decisa şi fără organizarea unei asemenea întruniri, în cazul prezentării unui acord scris cu privire la conţinutul unei astfel de măsuri, care să fie semnat de toţi membrii cu drept de vot ori, după caz, de directorii sau de membrii Comitetului executiv ori ai altor comisii, şi depus la secretarul executiv al asociaţiei. Înştiinţările vor fi trimise cu cel puţin 14 zile înainte de data întrunirii. Reuniunile de urgenta pot fi organizate în funcţie de necesitaţi, cu condiţia să fie anunţate în scris cu 48 de ore înainte.12. GaranţiiConsiliul director poate cere unora sau tuturor reprezentanţilor oficiali să depună o garanţie pentru suma pe care o va considera necesară.13. Cvorum şi majoritate pentru decizii a) Cvorumul necesar pentru organizarea oricărei întruniri a membrilor cu drept de vot sau, după caz, a Consiliului director va fi majoritatea membrilor cu drept de vot sau, după caz, a Consiliului director. b) Pentru a trece orice moţiune în cadrul oricărei întruniri a membrilor cu drept de vot sau, după caz, a Consiliului director este necesară majoritatea membrilor cu drept de vot prezenţi sau, după caz, a Consiliului director, cu excepţia cazurilor în care legea canadiana a asociaţiilor ("Canada Corporations Act") sau prezentul statut dispune altfel.14. Alte comisiiOri de câte ori considera necesar sau în mod periodic, Consiliul director poate înfiinţa comisii permanente şi/sau speciale formate din una sau mai multe persoane, dintre care cel puţin una să fie membru al Consiliului director, numita de preşedinte, care să îndeplinească sarcinile, să efectueze investigaţiile şi sa întocmească rapoartele stabilite de Consiliul director prin rezoluţie. Aceste comisii îşi vor stabili modul propriu de organizare, precum şi data, ora şi locul întrunirilor, dacă prin rezoluţie nu s-a prevăzut altfel. În caz de absenta sau de descalificare a unui membru al comisiei, membrul sau membrii comisiei prezenţi la întrunire vor putea numi, în unanimitate, o altă persoană în locul celui absent sau descalificat, care să ia parte la întrunire, indiferent dacă este sau nu este întrunit cvorumul necesar.Preşedintele poate înfiinţa o comisie care să îl asiste pe secretarul executiv la stabilirea surselor de finanţare.15. Întrunirile prin telefonUnul sau mai mulţi membri cu drept de vot sau, după ca, membri ai Consiliului director, ai Comitetului executiv sau ai oricărei comisii pot participa la întrunirile membrilor cu drept de vot sau, după caz, ale Consiliului director, Comitetului executiv sau ale oricărei comisii prin intermediul instalaţiilor de teleconferinta sau al echipamentelor similare, prin care toţi participanţii se pot auzi unii pe alţii.16. Înscrisurile şi documentele a) Toate cecurile şi ordinele de plată vor fi semnate în numele asociaţiei şi vor fi contrasemnate de reprezentanţii oficiali sau de împuterniciţii asociaţiei, pe care Consiliul director îi desemnează periodic în acest scop. b) Toate contractele, actele şi înscrisurile vor fi semnate în numele asociaţiei şi vor fi contrasemnate de reprezentanţii oficiali sau de împuterniciţii desemnaţi periodic în acest scop de către Consiliul director. c) Toate contractele, actele şi înscrisurile pe care trebuie aplicată ştampila asociaţiei vor fi stampilate de reprezentanţii oficiali sau de împuterniciţii desemnaţi periodic în acest scop de către Consiliul director.17. DizolvareAsociaţia se poate dizolva în conformitate cu legislaţia canadiana în vigoare la data dizolvării. Directorii nu vor avea dreptul de a participa la repartizarea bunurilor asociaţiei, iar acestea vor fi distribuite potrivit scopurilor şi obiectivelor precizate la art. 4.18. Contabilitatea asociaţiei a) Asociaţia va tine registre contabile care să reflecte:- veniturile şi cheltuielile asociaţiei, detaliate;- bunurile aflate în patrimoniul asociaţiei;- obligaţiile financiare ale asociaţiei;- detalii ale plăţii cotizaţiilor de către membri. b) Conturile asociaţiei vor fi verificate anual de către un cenzor din afară asociaţiei, desemnat în conformitate cu art. 19. c) Anul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. d) Situaţia contabila pe venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil vor fi întocmite până la sfârşitul fiecărui an financiar, iar o copie de pe aceste documente li se va transmite membrilor cu drept de vot ai asociaţiei, care şi-au achitat cotizatia. Situaţia contabila pe venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil trebuie efectuate în conformitate cu normele contabile relevante şi vor fi însoţite de o declaraţie a cenzorului, prin care se atesta ca acestea reflecta situaţia financiară exactă a asociaţiei, ca bunurile din patrimoniu au fost verificate, iar valorile sunt corect înregistrate.19. Cenzorii a) La fiecare întrunire ordinară a membrilor cu drept de vot, aceştia vor numi un cenzor care să verifice contabilitatea asociaţiei. Cenzorul poate funcţiona până la următoarea întrunire ordinară a membrilor cu drept de vot şi poate fi reales. Ori de câte ori funcţia de cenzor rămâne vacanta, Consiliul director va numi o altă persoană. Remuneraţia cuvenită cenzorului va fi stabilită de către Consiliul director. b) Consiliul director va prezenta membrilor cu drept de vot date cu privire la profilul moral şi profesional al persoanei care urmează a fi numita în funcţia de cenzor.20. Despăgubiri pentru directori, reprezentanţii oficiali, funcţionari sau împuterniciţi Orice persoană care a fost sau este parte sau orice persoană care poate deveni parte în cadrul unei proceduri sau acţiuni de natura civilă, penală, administrativă ori disciplinară, fie aceasta iminenta, aflată în curs sau finalizată, în virtutea faptului ca deţine sau a deţinut calitatea de director, reprezentant oficial, funcţionar sau membru cu drept de vot al asociaţiei ori ca îndeplineşte sau a îndeplinit, la cererea asociaţiei, funcţia de director, reprezentant oficial, funcţionar sau membru cu drept de vot în cadrul unei alte asociaţii, va putea fi despagubita integral de asociaţie, în conformitate cu legislaţia canadiana în vigoare la data acordării acestor despăgubiri. Acest drept de despăgubire va putea fi transferat în beneficiul moştenitorilor, al executorilor testamentari şi al administratorilor acestei persoane, fără a exclude celelalte despăgubiri la care persoana este indreptatita în calitate de director, reprezentant oficial, funcţionar sau membru cu drept de vot al asociaţiei sau în orice alta calitate în baza legii, statutului, convenţiei sau a votului exprimat de membrii cu drept de vot şi de directorii asociaţiei, ori în alt mod, şi va fi extins asupra persoanei în cauza şi după încetarea calităţii de director, reprezentant oficial, funcţionar sau membru cu drept de vot al asociaţiei.21. Directori onorificiConsiliul director poate alege unul sau 2 directori onorifici, care vor avea drepturile stabilite prin rezoluţie de către acesta, exceptând dreptul de vot la întrunirile acestuia. Mandatul de director onorific începe la încheierea întrunirii la care acesta a fost ales şi va inceta la încheierea următoarei întruniri anuale a Consiliului director. Directorii onorifici pot fi realeşi pentru unul sau mai multe mandate suplimentare de câte un an.22. AmendamenteStatutul asociaţiei va fi adoptat şi poate fi amendat sau abrogat cu majoritatea voturilor exprimate de membrii cu drept de vot prezenţi la o întrunire convocată cu respectarea procedurii, după comunicarea instiintarilor, în acest sens, către membrii cu drept de vot. În cazul în care Consiliul director considera ca problema în cauza prezintă caracter de urgenta, decizia cu privire la un amendament poate fi luată de majoritatea membrilor cu drept de vot şi comunicată prin posta, telefon sau fax, după înştiinţarea, în acest sens, a membrilor cu drept de vot. Asemenea amendamente trebuie prezentate spre confirmare la următoarea întrunire a membrilor cu drept de vot. Orice adoptare, abrogare sau amendare a statutului nu va intra însă în vigoare înainte de obţinerea unei aprobări a procesului-verbal din partea Ministerului Consumatorilor şi Afacerilor Corporative, în conformitate cu legea canadiana a asociaţiilor ("Canada Corporations Act"). Amendamentele pe care Consiliul director le considera ca având caracter administrativ pot fi aprobate prin hotărârea acestuia. +  STATUTUL ASOCIAŢIEI "INSTITUTUL EUROPEAN AL OMBUDSMANULUI" (I.E.O.) +  Articolul 1Denumirea şi sediul asociaţieiDenumirea asociaţiei este "Institutul European al Ombudsmanului". Sediul asociaţiei se afla la Innsbruck, Austria. +  Articolul 2Obiectivele asociaţieiAsociaţia este o organizaţie ştiinţifică independenta, nonprofit, având următoarele obiective: (1) abordarea în mod ştiinţific a problemelor care privesc drepturile omului, protecţia drepturilor civile şi instituţiile ombudsman la nivel regional, naţional, european şi internaţional; (2) implicarea în activitatea de cercetare în acest domeniu; (3) propagarea şi promovarea conceptului de ombudsman; (4) cooperarea cu instituţiile din Austria, din Europa şi cu cele internaţionale care impartasesc cu scop identic sau similar; (5) acordarea de sprijin ştiinţific instituţiilor ombudsman din Austria şi din străinătate; (6) promovarea schimburilor de experienta la nivel naţional, european şi internaţional. +  Articolul 3Realizarea obiectivelor asociaţieiPentru a-şi îndeplini obiectivele, asociaţia: (1) editează şi promovează publicaţii; (2) organizează sau participa la evenimente importante; (3) emite avize consultative; (4) urmăreşte desfăşurarea activităţilor care vin în sprijinul asociaţiei şi corespund obiectivelor acesteia; (5) realizează o arhiva ştiinţifică. +  Articolul 4Principiile asociaţieiÎn desfăşurarea activităţilor sale, asociaţia trebuie să se conducă după următoarele principii: (1) caracterul ştiinţific: asociaţia va face apel la argumente rationale în formularea opiniilor şi a avizelor consultative şi în realizarea dezbaterilor; (2) serviciul public: asociaţia va presta activităţi în beneficiul publicului larg; (3) autonomia: asociaţia îşi va stabili propriile prioritati în programul de activităţi şi va decide singura asupra modului de realizare a acestora; (4) internationalism. +  Articolul 5Finanţarea asociaţieiAsociaţia este finanţată pe bază de: (1) cotizatii ale membrilor; (2) subvenţii de la autorităţi publice; (3) cadouri şi donaţii de la prieteni şi sustinatori; (4) venituri din propria activitate, în special încasările provenite din activităţi şi din contribuţii pentru serviciile prestate. +  Articolul 6Categorii de membri şi acceptarea de noi membriAsociaţia are următoarele categorii de membri: (1) Membri ordinariMembru ordinar poate fi o persoană fizica sau juridică angrenata în problemele instituţiei ombudsman şi care a consimţit la scopurile asociaţiei. (2) Membri extraordinariMembru extraordinar poate fi o persoană fizica sau juridică: a) al carei interes pentru asociaţie este de asa natura încât poate şi doreşte sa promoveze activităţile acesteia; b) care se implica în problemele referitoare la ombudsmanii europeni, fără să fie însă din Europa. (3) Preşedinte de onoare, membri de onoare Preşedinte de onoare şi membru de onoare al asociaţiei pot fi persoane fizice sau juridice care au adus servicii deosebite asociaţiei. Aceştia sunt aleşi pe viaţa de către adunarea generală, pe baza unei cereri unanime din partea Consiliului director. (4) Consiliul director decide asupra admiterii membrilor ordinari sau extraordinari, iar adunarea generală hotărăşte asupra contestaţiilor la decizia Consiliului director. (5) Încă înainte de constituirea asociaţiei, membrii fondatori pot admite membri cu titlu provizoriu. Aceasta calitate nu va fi însă validată decât după constituirea legală a asociaţiei. +  Articolul 7Drepturile şi obligaţiile membrilorToţi membrii au dreptul de a face cereri în faţa adunării generale şi a Consiliului director în legătură cu obligaţiile ce revin acestor organe. Propunerile de membri pentru Consiliul director pot fi înaintate de membrii ordinari înăuntrul perioadei de depunere a candidaturilor şi trebuie să conţină o declaraţie de acceptare a funcţiei din partea persoanei propuse drept candidat, în cazul în care aceasta va fi aleasă.Membrii ordinari, preşedintele de onoare şi membrii de onoare beneficiază de un loc în adunarea generală şi au drept de vot.Membrii extraordinari pot participa la adunarea generală - cu câte un delegat fiecare -, însă numai cu titlu consultativ.Toţi membrii sunt îndreptăţiţi sa beneficieze de facilităţile asociaţiei şi sa primească publicaţiile sale. Ei sunt obligaţi să facă tot posibilul pentru a promova obiectivele asociaţiei, să respecte statutul şi rezoluţiile statutare adoptate de organele asociaţiei şi, în special, sa transmită acesteia, gratuit, rapoartele şi lucrările importante pe care le-au întocmit. Se va asigura redactarea documentelor în mai multe limbi, în cazul în care subiectul tratat o permite. Detaliile vor fi stabilite de către Consiliul director. +  Articolul 8Încetarea calităţii de membruCalitatea de membru încetează prin deces (pentru persoanele juridice, prin pierderea personalităţii juridice). Toţi membrii au dreptul de a se retrage din asociaţie în orice moment, cu condiţia sa notifice acest lucru în prealabil, printr-o înştiinţare care să poată fi verificata. Cotizaţiile neplătite încă pe anul calendaristic în curs vor trebui însă achitate integral. Adunarea generală are dreptul sa anuleze calitatea de membru, în cazul în care membrii respectivi nu mai îndeplinesc condiţiile necesare.Adunarea generală are dreptul să-i excludă pe membrii care au încălcat principiile asociaţiei, i-au adus atingere reputaţiei sau au acţionat împotriva statutului şi rezolutiilor acesteia.Membrii ordinari şi extraordinari care, după primirea a doua instiintari scrise, nu îşi achită cotizaţiile restante îşi pierd automat calitatea de membru. +  Articolul 9Înfiinţarea de secţiiAdunarea generală are dreptul sa decidă înfiinţarea de secţii în cadrul asociaţiei, specializate în domenii de interes deosebit pentru membri.Consiliul director este însărcinat cu coordonarea activităţii secţiilor. La fiecare adunare generală va fi prezentat un raport asupra activităţilor secţiilor. +  Articolul 10Organele asociaţieiOrganele asociaţiei sunt următoarele: (1) adunarea generală; (2) Consiliul director; (3) preşedintele; (4) cenzorii; (5) tribunalul de arbitraj. +  Articolul 11Adunarea generalăAdunarea generală este alcătuită din: membri ordinari, care beneficiază de drept de vot, preşedintele de onoare, membri de onoare şi membri extraordinari, care participa cu rol consultativ.Adunarea generală ordinară este convocată la fiecare 2 ani şi se tine, în măsura posibilului, cu ocazia Conferintei Europene a Ombudsmanului sau a unei conferinţe internaţionale a ombudsmanului. Convocarea se face de către preşedinte sau, în caz de indisponibilitate a acestuia, de către un vicepreşedinte al asociaţiei.Adunarea generală extraordinară este convocată de preşedinte sau, în caz de indisponibilitate a acestuia, de un vicepreşedinte, atunci când trebuie luate hotărâri importante, ori la cererea a cel puţin o cincime din numărul membrilor ordinari, comunicată în scris pentru înscrierea pe ordinea de zi; în acest din urmă caz, convocarea se va face în termen de cel mult o luna.Convocarea adunării generale se face prin trimiterea de instiintari, în scris, tuturor membrilor, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data întrunirii adunării generale, în care se va menţiona şi proiectul ordinii de zi. Cererile din partea membrilor trebuie înaintate din timp, astfel încât ele sa ajungă la secretariatul adunării generale cel mai târziu cu 3 zile înainte. În cazul în care asemenea cereri nu sunt incluse pe ordinea de zi, ele nu pot fi supuse la vot, cu excepţia situaţiei în care sunt prezenţi mai mult de jumătate din numărul membrilor cu drept de vot.Adunarea generală îşi rezerva următoarele drepturi: (1) sa aleagă preşedintele, 2 vicepreşedinţi şi membrii Consiliului director; (2) sa aleagă 2 cenzori; (3) sa stabilească cotizaţiile membrilor; (4) sa adopte rezoluţii de modificare a statutului; (5) sa adopte rezoluţii cu privire la acordarea de onoruri speciale din partea asociaţiei persoanelor care i-au adus servicii deosebite, îndeosebi cu privire la alegerea preşedintelui de onoare şi a membrilor de onoare; (6) sa aprobe rapoartele Consiliului director, ale cenzorilor şi ale secţiilor; (7) sa aprobe formal actele Consiliului director; (8) sa înfiinţeze secţii; (9) sa stabilească data şi locul următoarei Conferinţe Europene a Ombudsmanului; (10) sa adopte hotărârea de dizolvare a asociaţiei.Cvorumul adunării generale este constituit în prezenta a cel puţin jumătate din numărul membrilor ordinari. Toate voturile şi rezoluţiile adunării generale necesita o majoritate simpla a membrilor cu drept de vot prezenţi. În cazul adoptării rezolutiilor de la pct. (4), (8) şi (10) de mai sus, este necesară însă o majoritate de trei pătrimi din numărul membrilor cu drept de vot prezenţi.Dacă adunarea generală nu a reuşit sa constituie cvorum la data stabilită pentru întrunire, persoana care prezidează şedinţa trebuie să anunţe acest lucru. După trecerea a 30 de minute, se va considera ca adunarea generală constituie cvorum, indiferent de numărul persoanelor participante.Adunarea generală este prezidata de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de un vicepreşedinte. +  Articolul 12Consiliul directorConsiliul director este ales dintre membrii ordinari ai asociaţiei şi este format din:- preşedinte;- 2 vicepreşedinţi;- secretar;- casier;- un reprezentant al fiecărei secţii;- cel puţin 3 membri, dar nu mai mult de 10 membri suplimentari, în funcţie de numărul membrilor asociaţiei.Dacă a fost ales un preşedinte de onoare, acesta va face parte din Consiliul director, având rol consultativ. Consiliul director va numi un reprezentant pentru casier şi secretar, dacă acest lucru este necesar.Consiliul director este ales pe o perioadă de 2 ani, însă va fi menţinut în funcţie până la alegerea noului consiliu director. La încetarea mandatului de ombudsman, persoana respectiva îşi încheie şi funcţia ori calitatea de membru în Consiliul director. Consiliul director are dreptul sa coopteze noi membri. Consiliul director se constituie în cvorum în prezenta a 5 membri. Abţinerea de la vot este permisă. Hotărârile Consiliului director se iau cu majoritate de voturi; în caz de egalitate, votul preşedintelui va decide. Consiliul director răspunde de toate problemele care nu sunt de competenţa celorlalte organe ale asociaţiei, în special de aprobarea bugetului anual şi a exerciţiului financiar.Consiliul director se va întruni de cel puţin două ori pe an şi, la cererea a cel puţin 3 membri ai săi, se va reuni la sediul asociaţiei în termen de o luna de la data primirii acestei cereri.Consiliul director va alege unul dintre membrii săi în funcţia de secretar executiv, care să fie disponibil permanent la sediul asociaţiei. Acesta va fi însărcinat cu conducerea activităţilor curente şi cu orice alte probleme ce i-au fost încredinţate de Consiliul director. +  Articolul 13PreşedintelePreşedintele este ales pe o perioadă de 2 ani, fără dreptul de a fi reales la următoarele alegeri.Preşedintele reprezintă asociaţia, convoacă adunarea generală şi întrunirile Consiliului director şi prezidează şedinţele.Dacă preşedintele este absent sau împiedicat în orice alt mod de a-şi exercită atribuţiile, el va fi reprezentat de un vicepreşedinte.Preşedintele sau, în lipsa lui, un vicepreşedinte va avea drept de semnatura din partea asociaţiei, iar în problemele financiare, împreună cu casierul. Membrul Consiliului director care îndeplineşte funcţia de secretar executiv are drept de semnatura pentru activităţile curente, precum şi în alte probleme ce i-au fost încredinţate de Consiliul director (art. 12). +  Articolul 14CenzoriiCei 2 cenzori aleşi din rândul membrilor ordinari răspund de verificarea modului în care este condusă gestiunea financiară a asociaţiei şi prezintă adunării generale un raport scris. Membrilor Consiliului director le este interzis să fie cenzori. +  Articolul 15Rambursarea cheltuielilorCheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de către persoanele care deţin funcţii în asociaţie nu se rambursează de către asociaţie. Cu toate acestea, Consiliul director poate decide rambursarea parţială sau integrală a cheltuielilor ocazionate de executarea unui contract. +  Articolul 16Tribunalul de arbitrajÎn cazul unui litigiu născut în legătură cu raporturile asociaţiei, atât între Consiliul director şi membrii individuali, cat şi între membrii individuali, tribunalul de arbitraj va soluţiona cauza printr-o hotărâre definitivă, în cadrul asociaţiei. Tribunalul va fi constituit astfel încât fiecare parte să-şi poată numi câte 2 arbitri, care îl vor desemna apoi pe cel de-al cincilea arbitru în calitate de preşedinte. În caz de dezacord cu privire la alegerea preşedintelui, desemnarea acestuia se face prin tragere la sorţi dintre persoanele propuse anterior.Arbitrii vor judeca pe baza statutului, a rezolutiilor adunării generale şi a principiilor generale de drept, iar hotărârile se pronunţa cu majoritate simpla. Hotărârile rămân definitive în interiorul asociaţiei şi se comunică celor două părţi, precum şi Consiliului director, în termen de 6 săptămâni. +  Articolul 17Dizolvarea asociaţieiÎn cazul dizolvării asociaţiei, bunurile aflate în patrimoniul acesteia vor fi repartizate în scopuri care să răspundă interesului publicului larg, în spiritul art. 2 din statut. Adunarea generală va decide în legătură cu această măsură. ---------