Advanced Search

 LEGE nr. 151 din 15 iulie 1998 privind dezvoltarea regionala în România


Published: 1998-07-15
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071317/-lege-nr.-151-din-15-iulie-1998-privind-dezvoltarea-regionala-n-romnia.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 151 din 15 iulie 1998 - (*actualizată*)privind dezvoltarea regionala în România(actualizată până la data de 16 iulie 2003*)
EMITENT PARLAMENTUL




--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 16 iulie 1998. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 16 iulie 2003, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 268 din 7 decembrie 2000; ORDONANTA nr. 27 din 30 ianuarie 2003; LEGEA nr. 256 din 10 iunie 2003.Parlamentul României adopta prezenta lege. +  Capitolul 1 Dispoziţii generale +  Articolul 1Prin prezenta lege se stabilesc cadrul instituţional, obiectivele, competentele şi instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala în România. +  Articolul 2Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala în România sunt următoarele: a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerata a intarzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; b) pregătirea cadrului instituţional pentru a răspunde criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la fondurile structurale şi la Fondul de coeziune ale Uniunii Europene; c) corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora; d) stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontiere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte. +  Articolul 3Finanţarea programelor pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 2 se asigura prin Fondul naţional pentru dezvoltare regionala, care se constituie potrivit prevederilor prezentei legi. +  Capitolul 2 Regiunile de dezvoltare +  Articolul 4 (1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot hotărî, cu acordul consiliilor locale interesate, ca zona care cuprinde teritoriile judeţelor în cauza, respectiv al municipiului Bucureşti, sa constituie regiune de dezvoltare. (2) Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică. +  Articolul 5 (1) Constituirea regiunii de dezvoltare se face printr-o convenţie semnată de reprezentanţii consiliilor judeţene şi, respectiv, al Consiliului General al Municipiului Bucureşti. (2) Regiunile de dezvoltare astfel constituite vor deveni, cu avizul Guvernului, cadrul de implementare şi de evaluare a politicii de dezvoltare regionala. +  Capitolul 3 Structuri teritoriale pentru dezvoltarea regionala +  Articolul 6 (1) Pentru coordonarea activităţilor de promovare a obiectivelor care decurg din politicile de dezvoltare regionala, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se înfiinţează Consiliul pentru dezvoltare regionala ca organ deliberativ. (2) Consiliul pentru dezvoltare regionala are următoarele atribuţii principale: a) analizează şi hotărăşte strategia şi programele de dezvoltare regionala; b) aproba proiectele de dezvoltare regionala; c) prezintă Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala propuneri privind constituirea Fondului pentru dezvoltare regionala; d) aproba criteriile, priorităţile, alocarea şi destinatiile resurselor Fondului pentru dezvoltare regionala; e) urmăreşte utilizarea fondurilor alocate agentiilor pentru dezvoltare regionala din Fondul naţional pentru dezvoltare regionala; f) urmăreşte respectarea obiectivelor regionale. (3) Consiliul pentru dezvoltare regionala este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale, desemnaţi din fiecare judeţ pe durata mandatului. În cazul regiunii de dezvoltare Bucureşti-Ilfov consiliul pentru dezvoltare regionala este alcătuit din preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, primarul general al municipiului Bucureşti, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de sector şi din reprezentanţi ai consiliilor locale din judeţul Ilfov, la paritate cu reprezentanţii sectoarelor municipiului Bucureşti. (4) Consiliul pentru dezvoltare regionala va avea un preşedinte şi un vicepreşedinte. Aceste funcţii vor fi îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către reprezentanţii judeţelor, desemnaţi de acestea. (5) La lucrările Consiliului pentru dezvoltare regionala participa, fără drept de vot, prefectii judeţelor. De asemenea, pot fi invitaţi şi reprezentanţi ai consiliilor locale, municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi ai instituţiilor şi organizaţiilor cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, în funcţie de problematica supusă dezbaterii. (6) Consiliul pentru dezvoltare regionala adopta propriul regulament de funcţionare, pe baza regulamentului-cadru elaborat de Guvern. (7) Consiliile judeţene, consiliile locale şi, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor, după caz, adopta hotărâri cu referire la hotărârile consiliilor pentru dezvoltare regionala, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării acestora.--------------Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 268 din 7 decembrie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 15 decembrie 2000.Alin. (7) al art. 6 a fost introdus de ORDONANTA nr. 27 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 1 februarie 2003.Alin. (7) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 256 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 18 iunie 2003. +  Articolul 7 (1) În cadrul fiecărei regiuni de dezvoltare, în termen de 30 de zile de la înfiinţarea Consiliului pentru dezvoltare regionala, se va constitui o agenţie pentru dezvoltare regionala, coordonata de acesta. (2) Agenţiile pentru dezvoltare regionala sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale. Acestea se organizează şi funcţionează în condiţiile prezentei legi şi ale statutului de organizare şi funcţionare, aprobat de Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala, cu avizul consultativ al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei. (3) Directorul Agenţiei pentru dezvoltare regionala este numit pe bază de concurs şi este eliberat din funcţie de către Consiliul pentru dezvoltare regionala. (4) Finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a Agenţiei pentru dezvoltare regionala se asigura din Fondul pentru dezvoltare regionala, nivelul acestora fiind aprobat de Consiliul pentru dezvoltare regionala. (5) Consiliul pentru dezvoltare regionala aproba organigrama, astfel încât fiecare judeţ să fie reprezentat în mod egal.--------------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de ORDONANTA nr. 27 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 1 februarie 2003.Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 256 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 18 iunie 2003. +  Articolul 8Agenţia pentru dezvoltare regionala are următoarele atribuţii principale: a) elaborează şi propune Consiliului pentru dezvoltare regionala, spre aprobare, strategia de dezvoltare regionala, programele de dezvoltare regionala şi planurile de gestionare a fondurilor; b) pune în aplicare programele de dezvoltare regionala şi planurile de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de Consiliul pentru dezvoltare regionala, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunde faţă de acesta pentru realizarea lor; c) identifica zonele defavorizate din cadrul regiunii de dezvoltare, împreună cu consiliile locale sau judeţene, după caz, şi înaintează documentaţiile necesare, aprobate, în prealabil, de Consiliul pentru dezvoltare regionala, Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala şi Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala; d) asigura asistenţa tehnica de specialitate, împreună cu consiliile locale sau judeţene, după caz, persoanelor fizice sau juridice, cu capital de stat sau privat, care investesc în zonele defavorizate; e) înaintează Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala propuneri de finanţare, din Fondul naţional pentru dezvoltare regionala, a proiectelor de dezvoltare aprobate; f) acţionează pentru atragerea de surse financiare la Fondul pentru dezvoltare regionala; g) gestionează Fondul pentru dezvoltare regionala, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regionala; h) răspunde faţă de Consiliul pentru dezvoltare regionala şi faţă de organele abilitate prin lege pentru corecta gestionare a fondurilor alocate. +  Articolul 9 (1) Programele de dezvoltare regionala se finanţează din Fondul pentru dezvoltare regionala, administrat de Agenţia pentru dezvoltare regionala. (2) Fondul pentru dezvoltare regionala se constituie, anual, din: a) alocaţii de la Fondul naţional pentru dezvoltare regionala; b) contribuţii de la bugetele consiliilor judeţene sau al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele aprobate de consiliile pentru dezvoltare regionala; c) surse financiare atrase din sectorul privat, de la bănci, investitori străini, Uniunea Europeană şi de la alte organizaţii internaţionale. (3) Operaţiunile financiare privind executarea proiectelor de investiţii sunt derulate de agenţiile pentru dezvoltare regionala, prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului. (4) Fondurile pentru dezvoltare regionala nu pot avea alta destinaţie decât cea prevăzută de prezenta lege. (5) Fondurile neutilizate în execuţia bugetară curenta se reportează în anul următor. (6) Gestionarea fondurilor constituite în condiţiile alin. (2) este auditata de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, potrivit atribuţiilor ce îi revin în utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltare regionala, precum şi în calitatea sa de agenţie de implementare a Programului PHARE - Coeziune economică şi socială.--------------Litera b) a alin. (2) al art. 9 a fost modificată de ORDONANTA nr. 27 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 1 februarie 2003.Alin. (6) al art. 9 a fost introdus de ORDONANTA nr. 27 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 1 februarie 2003. +  Capitolul 4 Structuri naţionale pentru dezvoltarea regionala +  Articolul 10 (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala, în vederea promovării obiectivelor politicii de dezvoltare regionala prevăzute la art. 2. (2) Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala are în componenta sa preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor pentru dezvoltare regionala şi, la paritate cu numărul acestora, reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin hotărâre a Guvernului. (3) Preşedintele Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala este primul-ministru. +  Articolul 11Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala are următoarele atribuţii: a) aproba strategia naţionala pentru dezvoltare regionala şi Programul naţional pentru dezvoltare regionala; b) prezintă Guvernului propuneri privind constituirea Fondului naţional pentru dezvoltare regionala; c) aproba criteriile, priorităţile şi modul de alocare a resurselor Fondului naţional pentru dezvoltare regionala; d) urmăreşte utilizarea fondurilor alocate agentiilor pentru dezvoltare regionala din Fondul naţional pentru dezvoltare regionala; e) aproba utilizarea fondurilor structurale şi de tip structural alocate României de către Comisia Europeană, în conformitate cu actele normative emise în acest sens de Guvern; f) urmăreşte realizarea obiectivelor dezvoltării regionale, inclusiv în cadrul activităţilor de cooperare externa a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor.--------------Litera e) a art. 11 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 268 din 7 decembrie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 15 decembrie 2000. +  Articolul 12Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala funcţionează pe baza unui regulament propriu de organizare şi funcţionare, elaborat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. +  Articolul 13 (1) În scopul promovării şi coordonării politicii de dezvoltare regionala, se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala, organ executiv al Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala, cu personalitate juridică, condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat. (2) Statutul, sediul, modul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala se aproba prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala, la propunerea acestuia. (3) Finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala se asigura, anual, din Fondul naţional de dezvoltare regionala, nivelul acestora fiind aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala. +  Articolul 14Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala are următoarele atribuţii principale: a) elaborează strategia naţionala pentru dezvoltare regionala şi Programul naţional pentru dezvoltare regionala; b) elaborează principiile, criteriile, priorităţile şi modul de alocare a resurselor Fondului naţional pentru dezvoltare regionala; c) propune Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala constituirea Fondului naţional pentru dezvoltare regionala; d) asigura managementul financiar şi tehnic al Fondului naţional pentru dezvoltare regionala; e) promovează diferite forme de cooperare între judeţe, municipii, oraşe, comune; f) asigura asistenţa de specialitate consiliilor pentru dezvoltare regionala în procesul de construcţie instituţională; g) propune Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala nominalizarea unor zone drept zone defavorizate, pentru a fi susţinute economic şi financiar prin instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala; h) îndeplineşte funcţia de negociator naţional în relaţiile cu Direcţia de Politica Regionala şi Coeziune din cadrul Comisiei Europene pentru Fondul European de Dezvoltare Regionala şi Fondul de coeziune; i) gestionează fondurile alocate României din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala; j) gestionează fondurile alocate României din Fondul de coeziune; k) coordonează aplicarea Planului naţional de dezvoltare regionala, care sta la baza negocierilor cu Comisia Europeană şi a finantarilor pentru diferite programe comunitare. +  Articolul 15 (1) Pentru finanţarea activităţilor de dezvoltare regionala în România se constituie Fondul naţional pentru dezvoltare regionala din suma care se aloca anual prin bugetul de stat ca poziţie distinctă pentru politica de dezvoltare regionala. Sumele din Fondul naţional pentru dezvoltare regionala neutilizate în execuţia bugetară curenta se reportează în anul următor. (2) La Fondul naţional pentru dezvoltare regionala pot fi atrase şi alte surse de finanţare interne şi internaţionale: a) asistenţa financiară permanenta din partea Uniunii Europene, în cadrul Programului PHARE; b) sumele provenite din fondurile de tip structural, care vor fi asigurate României de către Uniunea Europeană în perioada în care va avea statutul de stat asociat; c) sumele provenite din fondurile structurale, care vor fi asigurate României din momentul aderării sale la Uniunea Europeană; d) asistenţa financiară nerambursabilă din partea unor guverne, organizaţii internaţionale, bănci; e) alte resurse financiare din fondurile aflate la dispoziţia Guvernului. (3) Pentru finanţarea cheltuielilor de asistenţa tehnica necesare în vederea selecţiei şi monitorizarii programelor şi proiectelor de dezvoltare regionala se poate aloca un anumit procent din bugetele programelor şi proiectelor respective.-------------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 268 din 7 decembrie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 15 decembrie 2000.Alin. (3) al art. 15 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 268 din 7 decembrie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 15 decembrie 2000. +  Articolul 16 (1) La solicitarea consiliilor locale sau judeţene, după caz, şi în baza documentaţiilor prezentate de agenţiile pentru dezvoltare regionala, consiliile pentru dezvoltare regionala pot solicita Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala sa propună Guvernului declararea unor zone drept zone defavorizate, pentru a fi susţinute economic prin instrumente specifice politicii de dezvoltare regionala. (2) Facilităţile de care beneficiază zonele defavorizate, criteriile şi condiţiile în baza cărora acestea pot fi acordate se stabilesc prin lege specială. (3) Pe baza criteriilor prevăzute la alin. (2), Guvernul, la propunerea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala, stabileşte facilităţile fiscale concrete de care va beneficia fiecare zona în parte. +  Capitolul 5 Dispoziţii finale şi tranzitorii +  Articolul 17Comisia Naţionala pentru Statistica colectează din regiunile de dezvoltare, constituite potrivit prezentei legi, datele statistice specifice, necesare fundamentarii şi monitorizarii politicilor de dezvoltare regionala. +  Articolul 18Utilizarea sumelor primite din Fondul pentru dezvoltare regionala pentru proiectele de dezvoltare regionala, cu nerespectarea destinaţiei şi a termenelor pentru care au fost acordate beneficiarilor, se constata şi se sancţionează, potrivit legii, de către organele de control abilitate. +  Articolul 19Pentru anul 1998, finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala se asigura din bugetul de stat, pe seama Fondului de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, nivelul sumelor urmând a fi aprobat prin hotărâre a Guvernului. +  Articolul 20În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Guvernul, va aproba prin hotărâre, la propunerea Consiliului pentru Reforma şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, normele metodologice de aplicare a acesteia, precum şi regulamentul-cadru prevăzut la art. 6 alin. (6).Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORANDREI IOAN CHILIMANAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUIPETRE ROMAN-----------