Advanced Search

 LEGE nr. 61 din 5 martie 1998 Legea minelor


Published: 1998-03-05
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3071222/-lege-nr.-61-din-5-martie-1998-legea-minelor.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 61 din 5 martie 1998Legea minelor
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 16 martie 1998



Parlamentul României adopta prezenta lege.Prezenta lege reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România, stimuland valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului. Legea asigura maxima transparenta activităţilor miniere şi concurenta loiala, fără discriminare între formele de proprietate, originea capitalului şi naţionalitatea operatorilor.Investiţiile în domeniul minier sunt încurajate prin facilităţi de ordin fiscal şi administrativ, fiind libere de orice constrângeri în ceea ce priveşte recuperarea investiţiilor şi utilizarea profitului realizat. +  Capitolul 1 Dispoziţii generale +  Articolul 1Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul tarii şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagra, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român. +  Articolul 2 (1) Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt: carbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pamanturi rare şi disperse, sarurile haloide, substantele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase şi semipretioase, turba, namolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele, gazele care le însoţesc şi căldură din sistemele geotermale, apele plate, apele minerale, apele termominerale, precum şi produsele reziduale minero-metalurgice din halde, iazuri de decantare şi alte depozite tehnologice. (2) Prevederile prezentei legi se aplică şi apelor subterane pentru activităţile de explorare, evaluare şi evidenta a rezervelor. +  Articolul 3În înţelesul prezentei legi, termenii privind resursele minerale şi activităţile miniere se definesc după cum urmează:1. activitate miniera - ansamblul de lucrări privind prospectiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prelucrarea, concentrarea, extractia metalurgica şi comercializarea produselor miniere;2. administrare - dreptul acordat de stat, prin autoritatea competentă, unei instituţii publice, de a efectua activităţi miniere în baza unei licenţe;3. autoritatea competentă - Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, care reprezintă, în domeniul resurselor minerale, interesele statului;4. cadastru minier - document de specialitate reprezentând ansamblul lucrărilor specifice, de evidenta tehnica, economică, juridică şi alte informaţii privind perimetrul instituit;5. cartea miniera - document de evidenta prin care se realizează identificarea, înregistrarea şi reprezentarea pe harti şi planuri cadastrale a tuturor lucrărilor cu caracter minier şi geologic, a tuturor terenurilor cu destinaţie miniera şi a celorlalte bunuri imobile din interiorul unui perimetru de exploatare, care cuprinde totalitatea actelor juridice de orice natura privitoare la un perimetru de prospecţiune, explorare şi exploatare sau în legătură cu acesta, precum şi toate datele referitoare la proprietatea terenurilor, la situaţia topografica a perimetrului şi a tuturor lucrărilor şi facilităţilor miniere existente în cadrul acestuia, la situaţia rezervelor şi a producţiei brute pe fiecare tip de resursa minerala;6. concedent - autoritatea competentă abilitata de lege sa acorde concesiunea;7. concesiunea miniera - dreptul acordat de stat, prin autoritatea competentă, unui concesionar de a efectua activităţi miniere în baza unei licenţe;8. concesionar - titularul căruia i se acordă concesiunea miniera;9. dezvoltare - ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor şi carierelor, construirea şi montarea instalaţiilor specifice, a echipamentelor şi a altor utilităţi necesare extractiei, prelucrării, transportului, stocării provizorii a produselor miniere, în formele specifice realizate şi definitive ale produselor reziduale;10. exploatare - ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţa pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice;11. exploatare - ansamblul de studii şi activităţi pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă şi calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare;12. fondul geologic naţional - totalitatea datelor în legătură cu resursele minerale ale tarii, obţinute din activităţi miniere şi petroliere, indiferent de natura suportului de stocare;13. fondul naţional de rezerve - totalitatea rezervelor evidentiate şi înregistrate de către autoritatea competentă pentru fiecare tip de resursa minerala a tarii, determinate conform reglementărilor specifice;14. forta majoră - eveniment imprevizibil, inevitabil şi insurmontabil care generează imposibilitatea temporară sau definitivă de executare, parţială sau totală, a obligaţiilor titularului de licenţă;15. licenta - actul juridic încheiat între concedent şi concesionar, în vederea realizării de activităţi miniere, potrivit prevederilor prezentei legi;16. mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale, definite conform Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, care pot fi afectate prin activităţile miniere;17. minereu radioactiv - acumulari de uraniu, toriu, sub forma de compuşi chimici naturali;18. ministerul de resort - organul specializat al administraţiei publice centrale, cu atribuţii şi competente în domeniul resurselor minerale;19. perimetru de prospecţiune, explorare şi exploatare - aria corespunzătoare protecţiei la suprafaţa a conturului părţii din scoarta terestra, în teritoriul căreia, pe un interval de adancime determinat, se realizează lucrări de prospecţiune, explorare, respectiv de exploatare, precum şi suprafeţele necesare desfăşurării activităţilor de exploatare, prelucrare şi preparare a resurselor minerale situate în afară zacamantului;20. permis de exploatare - actul juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul de exploatare a unor cantităţi determinate de roci utile, turba şi aur aluvionar;21. permis de prospecţiune - actul juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul de a efectua lucrări de prospecţiune;22. pilier de siguranţă - partea din rezervele de resurse minerale sau din rocile inconjuratoare care nu se extrag într-o anumită perioada sau permanent şi în care nu se executa lucrări, în scopul protejării lucrărilor miniere din subteran sau de la suprafaţa perimetrului de exploatare, a malurilor apelor sau a altor obiective de la suprafaţa;23. plan de încetare a activităţii - complexul de documentaţii tehnice, economice, sociale şi de mediu care motiveaza închiderea exploatării şi conţine acţiunile necesare pentru asigurarea finanţării şi realizării efective a măsurilor de încetare a activităţii;24. plan de refacere a mediului - măsurile de restaurare a mediului în perimetrul de exploatare, în conformitate cu Legea protecţiei mediului nr. 137/1995;25. producţie miniera - produsul minier comercializat de către titular;26. produs rezidual miniero-metalurgic - produs remanent depus în halde, iazuri de decantare şi în alte depozite tehnologice, rezultat din extractia miniera, prepararea şi procesul metalurgic al resurselor minerale;27. prospecţiune - ansamblul de studii şi lucrări de suprafaţa care se realizează pentru identificarea posibilităţilor existente unor acumulari de resurse minerale;28. redeventa - plata către stat, raportată la valoarea producţiei miniere, obţinută de titular, reprezentând compensarea scaderii rezervelor de resurse minerale;29. resursa minerala - substanţa naturala din scoarta terestra, formată în urma proceselor geologice, utilizabila, ca atare sau prin prelucrare, în activitatea economico-socială;30. rezerva - partea de zacamant, determinata cantitativ şi calitativ prin lucrări de explorare şi exploatare, având stabilite condiţiile tehnice şi economice de valorificare;31. titular - orice persoană juridică română sau străină care poate efectua activităţi miniere în baza unei licenţe;32. zacamant - acumulare naturala de resurse minerale, valorificabila din punct de vedere tehnic şi economic. +  Articolul 4 (1) Activităţile miniere se efectuează de către persoane juridice care sunt înregistrate conform legii şi sunt specializate în desfăşurarea unor astfel de activităţi sau se organizează în acest scop. (2) Activităţile miniere pot fi efectuate şi de persoane fizice, în condiţiile art. 18-20 din prezenta lege. (3) Activităţile miniere se realizează numai în cadrul unor perimetre autorizate în acest scop de către autoritatea competentă, cu excepţia celor menţionate la alin. (2). +  Articolul 5 (1) Toate datele şi informaţiile, indiferent de modalitatea de stocare, cu privire la resursele minerale româneşti, determinate conform art. 1, vor fi puse la dispoziţie autorităţii competente şi aparţin statului român. (2) Persoanele juridice care efectuează activităţi miniere dispun liber şi neingradit de datele şi informaţiile obţinute, numai în interes propriu, pe toată durata activităţii miniere. (3) Transmiterea către terţi a datelor şi informaţiilor privind resursele minerale din România se face cu acordul autorităţii competente. (4) Datele şi informaţiile cu privire la resursele minerale care, prin conţinutul lor, intra sub incidenţa unei legi speciale, pot circula numai în conformitate cu prevederile acesteia. +  Articolul 6 (1) Accesul la terenurile necesare efectuării activităţilor miniere se face în condiţiile legii, prin: a) vânzare-cumpărare a terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, prin acte legale, la preţul convenit între părţi; b) schimbul de terenuri, însoţit de strămutarea proprietarului afectat şi de reconstructia clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat; c) închirierea terenului pe durata determinata, cu stabilirea uzufructului, pe bază de contracte încheiate între părţi; d) exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în condiţiile legii; e) concesionarea terenurilor proprietate publică; f) asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de licenţă, prin aport la capitalul social, cu contravaloarea terenului; g) alte proceduri prevăzute de lege. (2) Asupra terenurilor necesare activităţilor miniere ce se realizează în afară perimetrului de exploatare, precum şi asupra terenurilor necesare lucrărilor de explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implica se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală, după caz. (3) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit la alin. (2) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta. (4) Durata servituţii legale este cea a activităţilor miniere, iar terenurile care urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri posibile aduse dreptului de proprietate. (5) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală se stabileşte prin negocieri între titularul activităţii miniere şi proprietarii terenurilor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi al echităţii. (6) Orice neintelegeri între titularii activităţilor miniere şi proprietarii terenurilor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. (7) În cazul vânzării bunurilor expropriate în condiţiile alin. (1) lit. d), foştii proprietari sau, după caz, succesorii lor au drept de preemptiune, în care scop vor fi înştiinţaţi despre condiţiile vânzării, pe cale administrativă şi prin publicitate. (8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit şi rezervaţii naturale se face cu avizul organelor în drept. +  Capitolul 2 Regimul de punere în valoare a resurselor minerale +  Articolul 7Resursele minerale se pun în valoare prin activităţi miniere care se concesioneaza companiilor şi societăţilor naţionale miniere, precum şi persoanelor juridice române sau străine sau se dau în administrarea instituţiilor publice de către autoritatea competentă, potrivit prezentei legi. +  Articolul 8 (1) Prospectiunea se realizează pe bază de permis neexclusiv, eliberat, la cerere, pentru un perimetru de forma geometrica, cu laturile orientate nord-sud şi sud-vest, definit prin coordonate topogeodezice. (2) Mărimea perimetrului de prospecţiune este multiplul ariei minime de 45 kmp. (3) Permisul de prospecţiune se eliberează pentru o durată de maximum 3 ani, cu plata anticipata a unei taxe anuale. (4) Din permisul de prospecţiune nu decurge nici un drept de acordare a licenţei de explorare şi/sau de exploatare. (5) Titularului permisului de prospecţiune prezintă autorităţii competente documentaţii anuale privind activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute, precum şi un raport final cuprinzând metodele de investigare aplicate şi rezultatele obţinute. +  Articolul 9 (1) Explorarea se realizează pe baza unei licenţe exclusive acordate, la cerere, persoanelor juridice române sau străine interesate, selecţionate prin concurs semestrial de oferta de către autoritatea competentă, în baza unui program de lucrări şi a constituirii unei garanţii bancare corespunzătoare pentru refacerea mediului. (2) Licenta de explorare se acordă, în condiţiile legii, pentru toate resursele minerale existente în perimetru, în termen de maximum 180 de zile de la data anunţării concursului de oferta, dar nu mai mult de 30 de zile de la data anunţării rezultatului acestui concurs. (3) Licenta de explorare se acordă pentru o durată de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani, cu plata anticipata a unei taxe anuale. (4) Mărimea perimetrului de explorare este multiplul ariei minime de 10 kmp şi se va reduce cu 50%, după primii 2 ani, şi cu încă 25% din perimetrul iniţial, după 4 ani. (5) De regula, perimetrul de explorare este rectangular, cu laturi orientate nord-sud şi est-vest, şi este definit prin coordonate topogeodezice. (6) Titularul licenţei de explorare va prezenta autorităţii competente documentaţii anuale privind activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute şi un raport final cuprinzând metodologia aplicată, lucrările executate şi rezultatele obţinute. (7) La solicitarea titularului licenţei de explorare, acesta are dreptul să obţină licenta de exploatare pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în condiţiile prezentei legi. +  Articolul 10 (1) Exploatarea miniera se realizează pe baza unei licenţe exclusive care se acordă pentru toate resursele minerale dintr-un perimetru de exploatare. (2) Licenta de exploatare se acordă: a) titularului licenţei de explorare, la solicitarea acestuia; b) castigatorului unui concurs de oferta publică, organizat de autoritatea competentă în condiţiile prezentei legi. (3) Licenta de exploatare se acordă, prin negociere, în baza unei cereri, însoţită de: a) studiul de fezabilitate care să asigure valorificarea resurselor minerale şi protecţia zacamantului; b) planul de dezvoltare a exploatării; c) studiul de impact asupra mediului, avizat conform legii; d) planul de refacere a mediului, însoţit de o garanţie bancară, bazată pe valoarea planului de dezvoltare şi a studiului de impact asupra mediului, calculată pe baza normelor de aplicare adoptate conform prezentei legi. (4) Licenta de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire de perioade succesive de câte 5 ani. (5) Titularul licenţei de exploatare va plati o taxa anuală pe suprafaţa şi o redeventa miniera, conform prezentei legi. +  Articolul 11 (1) Licenta se încheie în forma scrisă; pentru exploatare, licenta intră în vigoare după aprobarea acesteia de către Guvern. (2) Prevederile licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, în condiţiile existente la data încheierii. +  Articolul 12Începerea activităţilor miniere prevăzute în licenta se autorizeaza în scris de către autoritatea competentă, în cel mult 60 de zile de la acordarea licenţei. +  Articolul 13 (1) Persoanele juridice străine, care au obţinut dreptul de a efectua activităţi miniere, sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a licenţei, sa înfiinţeze şi sa menţină pe toată durata concesiunii o sucursala sau o filiala în România. (2) În cazul în care doi sau mai mulţi parteneri străini dobândesc, împreună, drepturi miniere cu privire la acelaşi perimetru, obligaţia infiintarii şi menţinerii unei sucursale sau filiale în România revine numai companiei desemnate sa reprezinte interesele lor. +  Articolul 14 (1) Titularul unei licenţe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile asumate, numai cu aprobarea scrisă a autorităţii competente. Orice transfer realizat fără aprobare scrisă este nul de drept. (2) Licenta de dare în administrare nu este transferabila. +  Articolul 15În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului. +  Articolul 16Dreptul obţinut prin dare în administrare sau în concesiune, drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor, nu poate fi în nici un fel afectat de către titular în beneficiul unui terţ, decât în condiţiile art. 14. +  Articolul 17Drepturile de operare obţinute prin licenta pot constitui garanţie pentru împrumuturi bancare, în vederea execuţiei activităţilor miniere prevăzute în licenta, cu aprobarea scrisă a autorităţii competente. +  Articolul 18 (1) Rocile utilizabile în construcţii şi acumularile de turba pot fi extrase de către operatori, în cantităţi determinate şi pe termen limitat, pe bază de permis de exploatare emis de autoritatea competentă. Permisul se eliberează primului solicitant, persoana fizica sau juridică. (2) Pentru exploatările de nisipuri şi pietrisuri din albiile râurilor, permisele de exploatare se eliberează după obţinerea avizelor prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul gospodăririi apelor. (3) Perimetrele pentru care se acordă dreptul de exploatare prin permis se stabilesc şi se reinnoiesc anual de către autoritatea competentă, la solicitarea celor interesaţi. (4) Pentru obţinerea permisului de exploatare, solicitanţii sunt obligaţi la plata taxei pe activitatea de exploatare şi a redeventei miniere, în condiţiile legii. Plata taxei se va face la data eliberării permisului, iar a redeventei, etapizat, pe durata valabilităţii permisului de exploatare. +  Articolul 19Rocile utilizabile în construcţii, argile, nisipuri, pietriş, andezite, bazalturi, calcare, tufuri, precum şi turba şi izvoarele de ape minerale, situate pe suprafeţe de teren aflate în proprietate privată, pot fi folosite de către proprietarul suprafeţei numai pentru nevoile proprii, fără plata taxelor şi a redevenţelor legale. +  Articolul 20 (1) Recuperarea aurului din aluviuni, realizată în afară concesiunilor, se face de către persoane fizice, în baza unui permis de exploatare eliberat de autoritatea competentă. (2) Persoanele fizice autorizate pentru activitatea de recuperare a aurului din aluviuni sunt obligate la plata taxelor şi a redevenţelor prevăzute de lege. +  Articolul 21Concesiunea miniera sau darea în administrare miniera încetează prin: a) expirarea duratei pentru care a fost acordată; b) renunţarea de către titularul licenţei, în condiţiile stabilite la art. 22; c) retragerea concesiunii sau administrării de către autoritatea competentă, conform prevederilor art. 23-25; d) în caz de survenire a unor evenimente care constituie cauze de forta majoră, definite în licenta. +  Articolul 22 (1) Titularul licenţei poate renunţa la ea, dacă, la data notificării renunţării către autoritatea competentă, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) pune la dispoziţie autorităţii competente documentaţia privind activitatea desfăşurată până la data notificării renunţării, precum şi rezultatele acesteia; b) pune la dispoziţie autorităţii competente suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în planul de refacere a mediului şi neexecutate. (2) Autoritatea competenţa verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1), în termen de 60 de zile de la data notificării renunţării. (3) La împlinirea termenului de 60 de zile, prevăzut la alin. (2), licenta este anulată, dacă autoritatea competentă nu a comunicat refuzul sau, aceasta fiind obligată sa emita decizia de încetare a administrării sau concesiunii, cu efect de la plata îndeplinirii termenului. (4) În caz de refuz al autorităţii competente, titularul poate cere instanţei de arbitraj sau judecătoreşti constatarea îndeplinirii condiţiilor anulării unilaterale a licenţei. (5) În cazul în care instanţa judecătorească sau de arbitraj constata îndeplinirea condiţiilor anulării unilaterale a licenţei, autoritatea competentă emite decizia de încetare a administrării sau concesiunii, cu efect de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. +  Articolul 23Autoritatea competenţa retrage licenta titularului sancţionat contraventional, la 30 de zile de la primirea notificării, când constata ca: a) nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate cu privire la termenul de începere a activităţilor miniere; b) continua sistarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 30 de zile fără acordul autorităţii competente; c) utilizează metode şi tehnologii de exploatare, altele decât cele prevăzute în planul de dezvoltare; d) executa activităţi miniere fără autorizaţie. +  Articolul 24Autoritatea competenţa suspenda sau retrage titularului de licenţă concesiunea sau administrarea, când constata ca: a) nu respecta hotărârea unei instanţe de arbitraj sau judecătoreşti cu privire la activităţile miniere; b) este supus procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară pentru insolvabilitate; c) furnizează, cu buna ştiinţa, autorităţii competente date şi informaţii false cu privire la activităţile sale miniere sau încalcă clauzele de confidenţialitate prevăzute în licenta; d) periclitează, prin modul de executare a activităţilor miniere, posibilitatea exploatării viitoare a zacamantului, încalcă normele privind protecţia şi exploatarea raţională a zăcămintelor sau i s-a retras acordul şi/sau autorizaţia privind protecţia mediului şi/sau cea de protecţie a muncii; e) nu achită la termenele stabilite prin licenta taxele, redevenţele şi impozitele datorate statului. +  Articolul 25 (1) Retragerea concesiunii sau administrării pentru oricare dintre motivele prevăzute la art. 23 şi 24 produce efect asupra titularului licenţei, după împlinirea a 30 de zile de la data notificării de către autoritatea competentă. (2) Înlăuntrul termenului stabilit la alin. (1) titularul licenţei poate cere instanţei judecătoreşti sau de arbitraj, după caz, anularea măsurii de retragere a concesiunii sau administrării. (3) La cererea titularului licenţei şi cu audierea autorităţii competente, instanţa poate dispune suspendarea măsurii revocării până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. +  Articolul 26 (1) În cazul în care survine un eveniment dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. d), titularul licenţei notifica autorităţii competente situaţia, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului, cu prezentarea documentelor certificând forta majoră, eliberate de instituţia legal abilitata în acest scop. Încetarea concesiunii sau administrării produce efect după 30 de zile de la data notificării cauzei de forta majoră. (2) Dacă, în limita termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă notifica titularului licenţei refuzul sau de a accepta evenimentul invocat de titular ca fiind o cauza de forta majoră, provocand imposibilitatea definitivă a iniţierii sau continuării executării activităţilor miniere, neimputabila acestuia, titularul licenţei poate cere instanţei de arbitraj sau judecătoreşti, după caz, pronunţarea anulării unilaterale a licenţei pentru caz de forta majoră, fără obligarea la plata de daune-interese. (3) În caz de pronunţare a anulării licenţei, după rămânerea definitivă a hotărârii arbitrale sau judecătoreşti, autoritatea competentă va emite decizia de încetare a concesiunii sau administrării, cu efect la data prevăzută la alin. (1). +  Articolul 27 (1) Decizia de încetare a concesiunii sau administrării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu menţiunea datei la care produce efect, şi se înscrie în Cartea miniera de către autoritatea competentă. (2) La încetarea concesiunii sau administrării pentru oricare dintre cauzele prevăzute la art. 21 lit. a)-c), exploatarea, cu toate dependintele şi anexele tehnologice existente la acea data, revine în proprietatea statului, fără nici o indemnizaţie şi libera de orice drepturi sau sarcini, indiferent de natura acestora. (3) Concesionarii sau administratorii răspund material şi financiar până la refacerea tuturor factorilor de mediu afectaţi de activităţile miniere, în conformitate cu planul de refacere a mediului, aprobat de autoritatea competentă. (4) În termen de maximum 3 luni de la încetarea concesiunii sau administrării, autoritatea competentă va stabili măsurile ce urmează a fi luate cu privire la perimetrul de explorare şi/sau exploatare şi la dotările aferente acestuia, cu consultarea ministerului de resort. (5) Titularul licenţei rămâne ţinut, potrivit regulilor răspunderii civile extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate terţilor din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării sau renunţării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau administrării. +  Capitolul 3 Drepturile şi obligaţiile titularului licenţei +  Articolul 28Titularul licenţei are următoarele drepturi: a) de acces, în condiţiile legii, la terenurile sau suprafeţele necesare desfăşurării activităţilor miniere în limitele perimetrului prevăzut în licenta; b) să execute, în limitele perimetrului acordat, toate activităţile miniere prevăzut în licenta; c) sa dispună asupra cantităţilor de produse miniere realizate; d) sa folosească, în condiţiile legii, surse de apa de suprafaţa sau subterane necesare desfăşurării activităţilor miniere; e) să se asocieze cu alte persoane juridice în vederea executării activităţilor miniere prevăzute în licenta, cu acordul autorităţii competente. Companiile naţionale care valorifica resurse minerale prin licenta vor obţine acordul autorităţii competente şi aprobarea ministerului de resort pentru a se asocia cu alte persoane juridice; f) să obţină de la autoritatea competentă, în condiţiile legii, datele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţilor sale miniere, să deţină şi sa utilizeze aceste date şi informaţii, precum şi pe cele obţinute din activităţile proprii, pe durata valabilităţii licenţei; g) sa intrerupa activitatea pe o perioadă ce depăşeşte 30 de zile, dacă face dovada, în faţa autorităţii competente, ca imbunatateste planul de dezvoltare prin introducerea de tehnologii şi echipamente superioare celor aprobate anterior şi dacă obţine acordul acesteia; h) sa construiască drumuri, poduri, cai ferate, reţele electrice, precum şi alte unităţi de infrastructura necesare activităţilor miniere, în condiţiile legii. +  Articolul 29 (1) Titularul licenţei are următoarele obligaţii: a) să respecte normele, regulamentele şi instrucţiunile emise în aplicarea prezentei legi şi prevederile licenţei; b) sa elaboreze, pe baza licenţei, înaintea începerii şi pe parcursul activităţilor miniere, documentaţii tehnice şi economice pentru realizarea acestora, documentaţii pentru protecţia mediului şi să le supună avizării autorităţii competente, conform art. 8-10. În cazul companiilor şi societăţilor naţionale miniere este necesar avizul prealabil al ministerului de resort; c) să obţină, sa întocmească, sa ţină la zi şi sa transmită autorităţii competente, la termenele fixate, datele, informaţiile şi documentele prevăzute în licenta, referitoare la activităţile miniere executate, precum şi rezultatele obţinute. În cazul minereurilor radioactive, aceste date se vor transmite şi autorităţii competente în domeniu, conform prevederilor legale; d) sa păstreze confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor obţinute de la autoritatea competentă şi ministerul de resort, precum şi din activitatea proprie şi sa nu le difuzeze fără acordul acestora; e) sa recupereze şi sa protejeze asociaţiile naturale de minerale cu valoare estetica şi ştiinţifică, denumite flori de mina, intalnite în lucrările miniere executate şi sa informeze autoritatea competentă; f) sa utilizeze, cu prioritate, în executarea activităţilor miniere, forta de muncă autohtona cu calificare corespunzătoare; g) pentru producţia de resurse minerale obţinută, sa acorde statului român dreptul de preemptiune la achizitionare, conform prevederilor de licenţă, la preţuri internaţionale şi în termeni comerciali; h) în termen de 60 de zile de la încetarea administrării sau concesionarii, prin oricare dintre modurile prevăzute la art. 21, sa procedeze la predarea, către autoritatea competentă, a perimetrului acordat, în condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (5); i) sa îndeplinească, termenele stabilite, măsurile dispuse în scris de către autoritatea competentă, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii; j) să asigure reconstructia ecologica a perimetrelor afectate de activităţile miniere executate conform legii; k) să efectueze la zi măsurătorile topografice necesare şi sa completeze planurile de situaţie a tuturor lucrărilor executate pe parcursul derulării activităţilor miniere, în conformitate cu reglementările elaborate de autoritatea competentă; l) sa nu depoziteze în lucrările executate deşeuri şi substanţe periculoase toxice, radioactive sau orice alte substanţe poluante, decât cu respectarea prevederilor legale; m) să obţină avizul autorităţilor portuare şi al Ministerului Transporturilor pentru efectuarea activităţilor miniere în zona căilor navigabile; n) sa organizeze, pe lângă intrările în mina prin care se face accesul personalului, precum şi în subteran, servicii medicale de prim ajutor, dotate cu personal, aparatura, instrumentar de specialitate şi materiale, conform normelor emise de Ministerul Sănătăţii. (2) În cazul în care titularul licenţei este o companie sau o societate naţionala miniera, aceasta are şi următoarele obligaţii faţă de ministerul de resort: a) sa fundamenteze şi sa transmită, anual, la termenele stabilite, volumele de finanţare necesare realizării lucrărilor prevăzute în licenta; b) sa transmită informaţiile solicitate referitoare la producţia şi investiţiile realizate, precum şi la modul de utilizare a fondurilor acordate de la bugetul de stat; c) sa îndeplinească, în termenele stabilite, măsurile dispuse în scris, potrivit legii; d) sa transmită autorităţii competente datele şi documentele prevăzute la lit. a) - c), aprobate de către ministerul de resort, pentru a fi înregistrate în Cartea miniera şi în Cadastrul minier. +  Capitolul 4 Taxe, tarife şi redevenţe miniere +  Articolul 30 (1) Titularii licenţelor sunt supuşi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere. (2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune se stabileşte la 5.000 lei/kmp. (3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabileşte la 20.000 lei/kmp. Aceasta se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani. (4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabileşte la 5.000.000 lei/kmp. (5) Valoarea taxelor prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) va fi reactualizata, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei. +  Articolul 31 (1) Redeventa miniera cuvenită bugetului de stat se stabileşte la o cota de 2% din valoarea producţiei miniere realizate anual. (2) Redeventa miniera este datorată din ziua începerii realizării producţiei şi este platibila trimestrial, cu scadenţa până la data de 20 a primei luni a trimestrului următor. +  Articolul 32Titularii licenţelor au obligaţia de a transmite autorităţii competente datele şi informaţiile privind valoarea producţiei realizate, în vederea calculării redeventei cuvenite conform legii. +  Articolul 33 (1) Verificarea exactitatii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale şi redeventa miniera se face de către autoritatea competentă, precum şi de către organele administraţiei publice cu atribuţii în domeniul controlului financiar. (2) Pentru neplata în termen a taxei pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale se percep majorări de întârziere, conform legii fiscale, iar pentru neplata la termen a redeventei miniere vor fi stipulate în licenta daune-interese moratorii şi compensatorii. +  Articolul 34 (1) Pentru actele eliberate în exercitarea atribuţiilor sale - avize, permise de prospecţiune, explorare şi exploatare, documente de înregistrare a rezervelor, autorizaţii -, precum şi pentru consultarea şi utilizarea unor documente şi informaţii referitoare la resursele minerale şi a Cărţii miniere, autoritatea competentă percepe tarife stabilite cu avizul Oficiului concurentei. (2) Veniturile realizate, conform alin. (1), de către autoritatea competentă vor putea fi utilizate pentru alcătuirea pachetelor de date, lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea concursurilor, dotări şi elaborarea de studii. Veniturile rămase neutilizate la sfârşitul anului bugetar se preiau ca venituri în anul următor, la dispoziţia autorităţilor competente. +  Articolul 35Plata taxelor, tarifelor şi a redevenţelor prevăzute în prezenta lege nu îl scuteşte pe titularul licenţei de obligaţiile fiscale legale, în măsura în care acestea îi sunt aplicabile, ţinând seama şi de prevederile art. 11 alin. (2). +  Articolul 36 (1) Titularii licenţelor beneficiază de următoarele facilităţi fiscale: a) plata impozitului pe profit la nivelul cotelor de impozit prevăzut de legea în vigoare la data încheierii licenţei, cu reducerea acestuia, conform prevederilor unei legi ulterioare mai avantajoase; b) scutirea de taxe vamale a importurilor de bunuri necesare pentru executarea activităţilor miniere, efectuate de către titulari sau de către subcontractantii acestora; c) scutirea de taxe vamale a importului de bunuri de uz gospodăresc şi personal necesare personalului străin al titularului licenţei, al companiilor afiliate şi al subcontractanţilor străini ai acestora; bunurile care sunt scutite de taxe vamale de import se nominalizeaza în anexe la licenta; d) scutirea de plată taxelor vamale pentru echipamentele, instalaţiile şi aparatura în stare noua, care nu se produc în ţara, importate, necesare pentru acţiunile de refacere a mediului deteriorat în urma activităţilor miniere. (2) Titularii licenţelor, persoane juridice străine, mai beneficiază de facilităţile prevăzute în legile privind investiţiile străine. (3) Facilităţile care se acordă titularilor licenţelor, potrivit prezentei legi, rămân nemodificate pe întreaga durata a licenţei. +  Capitolul 5 Închiderea minelor +  Articolul 37 (1) Activitatea miniera de exploatare a unui zacamant încetează când: a) rezervele exploatabile de resurse minerale s-au epuizat; b) continuarea exploatării a devenit imposibila datorită unor cauze naturale: inundaţii, surpari, alunecări de teren sau provocate - focuri endogene, explozii de gaze -, ale căror efecte nu pot fi inlaturate prin intervenţii tehnice, în condiţii economice; c) exploatarea a devenit nerentabila economic. (2) Când una dintre cauzele enumerate la alin. (1) este constatată legal, titularul licenţei supune autorităţii competente avizarea încetării exploatării. (3) Autoritatea competenţa avizează închiderea definitivă sau temporară a activităţii de exploatare pe baza planului de încetare a activităţii. Pentru perimetrele concesionate companiilor şi societăţilor naţionale miniere, închiderea va fi avizată şi de către ministerul de resort. +  Articolul 38 (1) Iniţiativa de încetare a activităţii unei mine sau cariere aparţine titularului licenţei de exploatare, care prezintă autorităţii competente o cerere însoţită de planul de încetare a activităţii, cuprinzând: a) motivatia încetării activităţii, bazată pe o documentaţie tehnico-economică; b) programul tehnic de dezafectare sau conservare a exploatării; în cazul companiilor şi societăţilor naţionale miniere, programul va fi avizat şi de către ministerul de resort, iar pentru programul de reconstrucţie ecologica, şi de ministerul care coordonează activitatea de protecţie a mediului; c) programul de protecţie socială a personalului, prin redistribuire şi/sau reconversie profesională, despăgubiri financiară şi/sau măsuri de dezvoltare regionala, cu crearea de noi locuri de muncă; d) programul de refacere a mediului şi/sau de prevenire a deteriorării acestuia, ca urmare a încetării activităţii; e) procedura de eliberare a terenului. (2) Activitatea miniera încetează după analiza şi acceptarea de către autoritatea competentă şi ministerul de resort al planului de încetare a activităţii şi după punerea lui în aplicare. Decizia de închidere a minei va fi aprobată de către Guvern. (3) Perimetrele miniere cu activitate de exploatare temporar închisă pot fi date în concesiune altui titular, după încetarea activităţii. Autoritatea competenţa poate organiza concurs public de oferta, pe baza documentaţiei tehnico-economice. +  Articolul 39 (1) Responsabilitatea urmăririi obligaţiilor rezultate din planul de încetare a activităţii minei sau carierei aparţine autorităţii competente; pentru companiile şi societăţile naţionale miniere, aceasta urmărire se va face împreună cu ministerul de resort. (2) În timpul implementarii planului de încetare a activităţii minei sau carierei, titularul trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de către autorităţile legale care au acordat avize. +  Capitolul 6 Autoritatea competenţa +  Articolul 40 (1) Autoritatea competenţa, abilitata pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, este Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, organizată în subordinea Guvernului, care are următoarele atribuţii principale: a) gestionează resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietatea publică a statului, incluzând acordarea şi emiterea licenţelor şi permiselor prevăzute de această lege; b) stabileşte clauzele şi condiţiile permiselor şi licenţelor şi reglementează derularea activităţilor miniere prin norme, regulamente şi instrucţiuni tehnice, emise în aplicarea legii; c) primeşte, verifica şi înregistrează informaţiile privind rezervele de resurse minerale şi organizează fondul geologic naţional; constituie fondul naţional de resurse minerale; datele oficiale cu privire la rezervele de resurse minerale sunt cele înscrise în fondul naţional; d) stabileşte, cu avizul Oficiului concurentei, tarifele prevăzute la art. 34 alin. (1), în condiţiile legii; e) urmăreşte şi verifica producţia de resurse minerale pentru calcularea redevenţelor; f) urmăreşte aplicarea măsurilor stabilite pentru protecţia suprafeţei şi a subsolului, în cursul şi după terminarea activităţilor miniere, în conformitate cu prevederile legale; g) controlează de către titular a prevederilor din licenta, precum şi a celor din normele, regulamentele şi instrucţiunile din domeniu şi dispune măsuri pentru impunerea acestora; h) avizează documentaţiile privind executarea lucrărilor geologice sau de exploatare, precum şi documentaţiile de încetare a activităţilor miniere, numai cu prevederea şi aprobarea, conform legii, a măsurilor de protecţie a mediului şi de reconstrucţie ecologica; i) instituie perimetre de protecţie hidrogeologica pentru zacamintele de ape subterane, minerale şi termominerale, de namoluri şi de turbe terapeutice şi avizează instituirea perimetrelor de protecţie sanitară; j) ordonă sistarea lucrărilor de explorare sau de exploatare, executate în afară perimetrului instituit, a celor fără documentaţii tehnice aprobate, precum şi a celor care, prin modul de desfăşurare, pot conduce la exploatarea nerationala ori la degradarea zăcămintelor, până la înlăturarea cauzelor care le-au produs; k) elaborează reglementările şi instrucţiunile tehnice pentru aplicarea prezentei legi, cu asistenţa ministerelor interesate; l) elaborează şi tine la zi Cartea miniera; actele juridice şi documentele neinregistrate în Cartea miniera nu sunt opozabile terţilor; m) constata şi notifica nerespectarea prevederilor prezentei legi. (2) Înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. +  Capitolul 7 Responsabilităţile ministerului de resort +  Articolul 41Ministerul de resort asigura desfăşurarea activităţilor miniere conform legii, astfel: a) elaborează strategii şi politici în domeniul resurselor minerale, care se supun aprobării Guvernului; urmăreşte şi participa la realizarea acestora în conformitate cu competentele proprii; strategiile şi politicile elaborate se aplică participanţilor la activităţi miniere numai în sens favorabil; b) evalueaza şi aproba bugetul pentru realizarea producţiei de resurse minerale la companiile şi societăţile naţionale miniere, conform art. 29 alin. (2); c) elaborează programe în aplicarea strategiilor şi politicilor prevăzute la lit. a), precum şi a bugetului prevăzut la lit. b), inclusiv programe de prospecţiune şi exploatare care se realizează cu fonduri alocate de la bugetul de stat; d) este ordonator principal de credite pentru alocaţiile bugetare pentru retehnologizare-dezvoltare, prospecţiune şi explorare geologica, cercetare tehnologică, protecţia mediului, restructurare şi alte activităţi în domeniul resurselor minerale; e) asigura întocmirea de studii, pe baza cărora, împreună cu Ministerul Finanţelor, selectioneaza produsele miniere a căror exploatare se realizează cu fonduri de la bugetul de stat; fundamentează preţul acestora în condiţiile legii; f) avizează, împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, normative de protecţie a muncii în minerit; g) elaborează, împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu organizaţiile patronale şi de sindicat, programe de asistenţa medicală şi de asigurări pentru risc şi accidente, pentru reabilitarea şi compensarea celor care au suferit accidente de muncă şi boli profesionale în activitatea miniera; h) avizează studiile de fezabilitate şi planurile de dezvoltare ale companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi încetarea definitivă sau temporară a activităţilor de exploatare; i) fundamentează şi elaborează politici naţionale în domeniul problemelor sociale din zonele cu activitate miniera, împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu organele administraţiei publice locale; j) elaborează proiecte de legi şi proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru activităţile miniere. +  Capitolul 8 Sancţiuni +  Articolul 42Nerespectarea de către titularii permiselor şi licenţelor a obligaţiilor prevăzute în prezenta lege constituie contravenţie, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă contravenţională, după cum urmează: a) de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 13 şi la art. 29 alin. (1) lit. b) şi i); b) de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei, pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 23, precum şi pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 29 alin. (1) lit. a), e), f), k) şi l); c) de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite la art. 4 alin. (2) şi la art. 29 alin. (1) lit. d), g) şi j). +  Articolul 43 (1) Săvârşirea pentru a doua oara a vreuneia dintre contravenţiile sancţionate potrivit prevederilor art. 42, pentru care legea prevede retragerea administrării sau concesiunii, se sancţionează cu dublul amenzii maxime prevăzute la art. 42. (2) Încălcarea în continuare a dispoziţiilor pentru care sunt stabilite sancţiuni la art. 42 atrage după sine aplicarea prevederilor art. 40 alin. (1) lit. j). (3) Contravenţiilor prevăzute la art. 42 le sunt aplicabile, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 25-27. (4) Limitele valorice ale amenzilor prevăzute la art. 42 şi 43 alin. (1) vor fi actualizate periodic, conform procedurii stabilite la art. 30 alin. (5) din prezenta lege. +  Articolul 44Amenzile se fac venit la bugetul de stat. +  Articolul 45Constatarea nerespectării obligaţiilor şi a săvârşirii contravenţiilor, precum şi aplicarea amenzilor se fac prin proces-verbal, încheiat de către personalul împuternicit al autorităţii competente, precum şi de către instituţiile de stat cu atribuţii în domeniul controlului financiar. +  Capitolul 9 Dispoziţii tranzitorii şi finale +  Articolul 46 (1) Instituţiile publice, companiile naţionale miniere şi societăţile comerciale îşi vor continua activitatea numai la acele obiective pe care le au în administrare şi unde, la data publicării prezentei legi, desfăşoară lucrări autorizate de explorare, dezvoltare sau exploatare. (2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, instituţiile publice, companiile naţionale miniere şi societăţile comerciale care desfăşoară activităţi miniere vor finaliza acţiunea de delimitare a perimetrelor de explorare, dezvoltare şi exploatare pentru obiectivele stabilite la alin. (1) şi vor solicita autorităţii competente atribuirea lor în administrare sau concesiune, potrivit prezentei legi. +  Articolul 47Soluţionarea litigiilor în legătură cu interpretarea şi executarea licenţelor este de competenţa instanţelor judecătoreşti din România, dacă părţile nu au convenit soluţionarea pe cale arbitrală, inclusiv a instanţelor internaţionale. +  Articolul 48În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, autoritatea competentă va elabora normele necesare aplicării acesteia, care vor fi supuse aprobării prin hotărâre a Guvernului. +  Articolul 49Ministerul de resort, împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu consultarea sindicatelor şi patronatelor de ramura, vor elabora, în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, Statutul personalului din industria miniera, care se aproba prin hotărâre a Guvernului. +  Articolul 50 (1) Pentru intervenţia rapida, în cazurile de accidente şi avarii, titularul organizează staţii de salvare miniera. (2) Organizarea statiilor de salvare miniera se face la mine şi cariere sau în unităţi centrale pe bazine sau regiuni miniere. Decizia de organizare aparţine titularului, care este obligat să obţină, în prealabil, avizul inspectoratului teritorial pentru protecţia muncii şi al agenţiei teritoriale de mediu. (3) Organizarea şi funcţionarea statiilor de salvare miniera se fac conform legislaţiei româneşti din domeniile protecţiei mediului şi protecţiei muncii. +  Articolul 51 (1) În scopul prevenirii accidentelor în activitatea miniera, precum şi pentru recuperarea forţei de muncă şi/sau acordarea despăgubirilor şi ajutoarelor urmaşilor legali în cazuri de deces se pot organiza, potrivit legii, asociaţii profesionale ca persoane juridice fără scop lucrativ. (2) Asociaţiile prevăzute la alineatul precedent se organizează şi funcţionează în conformitate cu statutul propriu. (3) Obligaţia contribuţiei titularilor licenţelor la fondurile de intervenţie ale asociaţiei va fi înscrisă în statutul acestora, iar cuantumul contribuţiei va fi convenit între părţi. +  Articolul 52Pentru materiile prime radioactive, Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare exercita controlul de securitate nucleara, informează Agenţia Naţionala pentru Energie Atomica, iar aceasta raportează organismelor internaţionale de specialitate, conform acordurilor şi convenţiilor la care România este parte. +  Articolul 53Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României. +  Articolul 54Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abroga.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 19 februarie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREIDEPUTAŢILORANDREI IOAN CHILIMANP. PREŞEDINTELE SENATULUICRISTIAN DUMITRESCU---------