Advanced Search

 LEGE nr. 19 din 6 martie 1995 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe


Published: 1995-03-06
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3070607/-lege-nr.-19-din-6-martie-1995-pentru-aprobarea-unor-ordonane-ale-guvernului-emise-n-baza-legii-nr.-72-1994-privind-abilitarea-guvernului-de-a-emite-o.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE Nr. 19 din 6 martie 1995pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 46 din 10 martie 1995



Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă următoarele ordonanţe emise în temeiul art. 1 lit. c) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe: I. Ordonanţa Guvernului nr. 36 din 5 august 1994 privind unele măsuri pentru organizarea activităţii Regiei Autonome a Lignitului Tirgu Jiu, în vederea continuării lucrărilor de exploatare a lignitului în cariere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 august 1994, cu următoarele modificări: 1. Titlul ordonanţei va avea următoarea redactare: "Ordonanţa privind unele măsuri pentru organizarea activităţii regiilor autonome miniere din cadrul Ministerului Industriilor în vederea continuării lucrărilor de exploatare în cariere şi în subteran a substanţelor minerale utile." 2. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "ART. 1 - În scopul asigurării continuării lucrărilor de exploatare în cariere şi în subteran a substanţelor minerale utile, de către regiile autonome miniere din cadrul Ministerului Industriilor, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va emite, până la intrarea în vigoare a noii legi a mediului, avize şi acorduri de mediu pentru obiectivele miniere cuprinse în strategia de dezvoltare a industriei miniere, aflate în execuţie. Regiile autonome miniere vor prezenta Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului studii globale privind impactul asupra mediului în perimetrele de exploatare în care se executa obiectivele miniere pentru care se solicita emiterea avizelor şi a acordurilor de mediu." 3. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "ART. 2 - Regiile autonome miniere din cadrul Ministerului Industriilor vor elabora anual programe de execuţie a lucrărilor de redare în circuitul agricol şi forestier a terenurilor disponibilizate ca urmare a terminării exploatării obiectivelor miniere prevăzute la art. 1, asigurind şi sursele de finanţare." 4. Articolul 3 va avea următorul cuprins: "ART. 3 - Terenurile dobîndite de unităţile miniere înainte de anul 1990, altele decît cele cu folosinţă iniţială silvică, disponibilizate din activităţile miniere, care au fost readuse în circuitul agricol şi înscrise în evidenta cadastrului funciar general, vor fi puse la dispoziţia comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 din localităţile afectate, urmînd ca acestea sa reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor în favoarea persoanelor fizice, în condiţiile legii." II. Ordonanţa Guvernului nr. 49 din 12 august 1994 privind regimul juridic aplicabil unor societăţi comerciale constituite în temeiul Legii nr. 15/1990, care se restructureaza prin divizare sau fuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, cu următoarele modificări : 1. Articolul 5 va avea următorul cuprins: "ART. 5 - Înfiinţarea societăţii comerciale ca efect al restructurării prin divizare sau fuziune, în condiţiile prevăzute la art. 2-4, se va autoriza, în condiţiile legii, de către instanţele judecătoreşti competente, mentinindu-se cei doi acţionari existenţi, respectiv Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondurile Proprietăţii Private, la care se arondeaza societăţile comerciale înfiinţate." 2. Articolul 6 va avea următorul cuprins: "ART. 6 - Termenele stabilite în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, referitoare la opozabilitatea modificării actelor constitutive ale societăţilor comerciale, precum şi cele prevăzute în favoarea creditorilor curg de la data înmatriculării la Registrul comerţului a societăţilor comerciale înfiinţate prin divizare sau fuziune." Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 februarie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. PREŞEDINTELE SENATULUIprof. univ. dr. OLIVIU GHERMANAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 februarie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORADRIAN NASTASE--------------------