Advanced Search

 LEGE nr. 17 din 8 aprilie 1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative


Published: 1994-04-08
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3070460/-lege-nr.-17-din-8-aprilie-1994-pentru-prelungirea-sau-rennoirea-contractelor-de-nchiriere-privind-unele-suprafee-locative.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE Nr. 17 din 8 aprilie 1994pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 100 din 18 aprilie 1994



Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul 1Contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, supuse normarii şi închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum şi cele folosite de către aşezămintele social-culturale şi de învăţământ, de partide politice, sindicate şi alte organizaţii neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, în aceleaşi condiţii.  +  Articolul 2Contractele de închiriere având ca obiect aceleaşi suprafeţe prevăzute în art. 1, existente la 1 ianuarie 1988, precum şi cele încheiate şi expirate după 1 ianuarie 1988 se reinnoiesc, în aceleaşi condiţii, dacă chiriaşul ocupa şi în prezent spaţiul locativ care a făcut obiectul închirierii.  +  Articolul 3Prevederile art. 1 sau 2 se aplică în mod corespunzător şi celor care deţin cu chirie garaje proprietate de stat.  +  Articolul 4Prevederile art. 2 se aplică şi în cazul litigiilor dintre proprietari şi chiriaşi, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect evacuarea chiriaşilor pentru lipsa de titlu.  +  Articolul 5Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul litigiilor dintre proprietar şi chiriaş având ca obiect schimbul prevăzut de art. 64 din Legea nr. 5/1973 şi nici contractelor de închiriere încheiate de chiriaşi cu proprietari particulari după 1 ianuarie 1990.  +  Articolul 6Nu beneficiază de prevederile art. 1 - 4 chiriaşii care au schimbat în mod abuziv destinaţia spaţiului închiriat. În aceste cazuri, persoanele juridice care exercită dreptul de proprietate al statului sunt obligate sa ceara instanţelor judecătoreşti rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea chiriaşilor.  +  Articolul 7În termen de cel mult 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Guvernul va elabora şi va inainta Parlamentului României proiectul legii chiriilor. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 februarie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORADRIAN NASTASEAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 februarie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUIDORU IOAN TARACILA-------------------------