Advanced Search

 LEGE nr. 104 din 22 septembrie 1992


Published: 1992-09-22
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3070260/-lege-nr.-104-din-22-septembrie-1992.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE Nr. 104 din 22 septembrie 1992pentru modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedura penală şi a altor legi, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 59/1968 şi a Decretului nr. 218/1977
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 1 octombrie 1992



Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul 1Codul penal se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 18^1 alineatul 3 va avea următorul cuprins: "În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplica una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91." 2. Articolul 53 punctul 1 litera b) va avea următorul cuprins: "b) amenda de la 10.000 la 300.000 lei." 3. Articolul 63 alineatele 2 şi 3 vor avea următorul cuprins: "Ori de cîte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 15.000 lei, iar maximul de 75.000 lei. Cînd legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 1 an, minimul special al amenzii este de 25.000 lei şi maximul special de 100.000 lei, iar cînd prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, minimul special este de 40.000 lei şi maximul special de 200.000 lei." 4. Articolul 71 alineatul 3 va avea următorul cuprins: "Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul cînd s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cu excepţiile prevăzute în art. 86^8, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) fiind lăsată la aprecierea instanţei." 5. Articolul 76 alineatul 1 literele e) şi f) vor avea următorul cuprins: "e) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, pînă la minimul general, sau se aplică o amenda care nu poate fi mai mica de 25.000 lei, iar cînd minimul special este sub 3 luni, se aplică o amenda care nu poate fi mai mica de 20.000 lei; f) cînd pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putind fi redusă pînă la 15.000 lei în cazul cînd minimul special este de 40.000 lei sau mai mare, ori pînă la minimul general, cînd minimul special este sub 40.000 lei." 6. Articolul 81 alineatele 1, 2 şi 3 vor avea următorul cuprins: "Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durata, dacă sînt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul cînd condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sînt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o paguba, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată pînă la pronunţarea hotărîrii." 7. Articolul 85 alineatul 3 va avea următorul cuprins: "În cazurile prevăzute la alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul cînd se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei." 8. Secţiunea 3^1 din capitolul 5 al titlului 3 din partea generală va avea următorul cuprins: "Secţiunea 3^1 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere Art. 86^1 Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă sînt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile cînd condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 38; c) se apreciază, ţinînd seama de persoana condamnatului, de comportamentul sau după comiterea faptei, ca pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai savirsi infracţiuni. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sînt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). Dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi 4 se aplică şi în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere. Termenul de încercare Art. 86^2 Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp, stabilit de instanţa, între 2 şi 5 ani. Dispoziţiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului Art. 86^3 Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţa; b) sa anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinta şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) sa comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta. Datele prevăzute la alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la lit. a). Instanţa poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii: a) sa desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţămînt ori de calificare; b) sa nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori sa nu depăşească limita teritorială stabilită, decît în condiţiile fixate de instanţa; c) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite; d) sa nu între în legătură cu anumite persoane; e) sa nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule; f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa conform alin. 3 lit. a)-f) se face de organele prevăzute la alin. 1 lit. a) şi aceleaşi organe sesizează instanţa în caz de neîndeplinire a obligaţiilor pentru luarea măsurilor în condiţiile art. 86^4 alin. 2. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Art. 86^4 Dispoziţiile art. 83 şi 84 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dacă cel condamnat nu îndeplineşte măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţa, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunind executarea în întregime a pedepsei, sau sa prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Art. 86^5 Dispoziţiile art. 85 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 86^1. În cazul cînd se dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere Art. 86^6 Dacă cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept." 9. După secţiunea 3^1, introdusă prin prezenta lege, se introduce secţiunea 3^2, cu următorul cuprins: Secţiunea 3^2 Executarea pedepsei la locul de muncă Condiţii de aplicare Art. 86^7 În cazul în care instanţa, ţinînd seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare, apreciază ca sînt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în alta unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unităţii şi dacă sînt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 5 ani; b) cel în cauza nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul cînd condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38. Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă şi în caz de concurs de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de cel mult 3 ani închisoare şi sînt întrunite celelalte condiţii prevăzute în alineatul precedent. Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol, tilharie şi tortura. Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei. Modul de executare Art. 86 ^8 Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat sa îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii: a) din totalul veniturilor cuvenite potrivit legii, pentru munca prestată cu excepţia sporurilor acordate pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase, se retine o cota de 15-40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor şi cu îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane, care se vărsa la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reţinerii se reduc la jumătate; b) drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reţinerea cotei prevăzute la lit. a); c) durata executării pedepsei nu se considera vechime în munca; d) nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decît prin hotărîrea instanţei de judecată; e) condamnatul nu poate fi promovat; f) condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvîrşită nu poate ocupa funcţii care implica exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv-educative ori de gestiune. Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales. Instanţa poate dispune ca cel condamnat să respecte şi una sau mai multe din obligaţiile prevăzute în art. 86^3. Pedeapsa se executa la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei. Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşura activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspenda. În cazul executării pedepsei într-o alta unitate decît cea în care îşi desfăşura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se executa fără a se încheia contract de muncă. Dispoziţiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător şi în cazul condamnatului care nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei. În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecaţii sau după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare, pedeapsa se executa la locul de muncă, după trecerea în rezerva a acestuia. Revocarea executării pedepsei la locul de muncă Art. 86 ^9 Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanţa revoca executarea pedepsei la locul de muncă. Pedeapsa se aplică potrivit art. 39 alin. 1 şi 2 sau, după caz, ale art. 40. Dacă infracţiunea ulterioară este săvîrşită din culpa, instanţa poate dispune şi pentru aceasta infracţiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc şi pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni. Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respecta măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanţa poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunind executarea pedepsei într-un loc de deţinere. Cînd condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, instanţa revoca executarea pedepsei la locul de muncă şi, ţinînd seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă şi de dispoziţiile art. 72, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sînt întrunite condiţiile prevăzute în art. 81 sau 86^1. Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revoca potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsa rămas neexecutat se executa într-un loc de deţinere. Anularea executării pedepsei la locul de muncă Art. 86^10 Dacă cel condamnat mai savirsise o infracţiune pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii şi acesta se descoperă mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanţa, dacă nu sînt întrunite condiţiile prevăzute la art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă. Anularea se dispune şi în cazul în care hotărîrea de condamnare pentru infracţiunea descoperită ulterior se pronunţa după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabileşte, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni sau recidiva. La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispoziţiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se tine seama dacă una din pedepse se executa la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se executa într-un loc de deţinere. Încetarea executării pedepsei Art. 86^11 Dacă cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o buna conduita, a fost disciplinat şi stăruitor în munca, instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau a condamnatului. Pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă şi pînă la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispoziţiile art. 61 şi 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător. " 10. Articolul 90 va avea următorul cuprins: "Condiţiile înlocuirii Art. 90 Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii: a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită este închisoare de cel mult 1 an sau amenda ori s-au savirsit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, 215, 223 alin. 1, 224 alin. 1, 227 alin. 1, 229 alin. 1, 231 alin. 1 şi 232, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 3.000 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 10.000 lei; b) fapta, în conţinutul ei corect şi în împrejurările în care a fost săvîrşită, prezintă un grad de pericol social redus şi nu a produs urmări grave; c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată pînă la pronunţarea hotărîrii; d) din atitudinea făptuitorului după săvîrşirea infracţiunii rezultă ca acesta regreta fapta; e) sînt suficiente date ca făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplică o pedeapsă. Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de doua ori sancţiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se considera inexistenta în situaţiile prevăzute la art. 38." 11. Articolul 91 va avea următorul cuprins: "Sancţiunile cu caracter administrativ Art. 91 Cînd instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplica una din următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 5.000 la 25.000 lei." 12. Articolele 92 - 97 se abroga. 13. Articolul 109 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Pedepsele ce se pot aplica minorului sînt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvîrşită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani. 14. Termenul unitate militară disciplinară din Codul penal şi din alte legi se înlocuieşte cu termenul închisoare militară.  +  Articolul 2Codul de procedură penală se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 26 va avea următorul cuprins: Competenţa tribunalului militar de mare unitate "Art. 26 Tribunalul militar de mare unitate judeca în prima instanţa: 1. infracţiunile săvîrşite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa tribunalului militar teritorial; 2. următoarele infracţiuni săvîrşite de civili: a) abrogat; b) infracţiunile contra bunurilor aflate în administrarea sau folosinţă Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii ori a Direcţiei Generale a Penitenciarelor; c) infracţiunile prevăzute în art. 348 - 354 din Codul penal şi cele prevăzute în art. 279 alin. 3 lit. a) şi b) şi în art. 280 din Codul penal, dacă au avut ca obiect cantităţi mari sau importante de arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; 3. infracţiunile săvîrşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informaţii ori Direcţia Generală a Penitenciarelor, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. " 2. Articolul 27 punctul 1 litera a) va avea următorul cuprins: "a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-171, 174-177, 190, 212, 218, 219 alin. 3, dacă fapta a avut ca urmare un dezastru, şi alin. 4, art. 223 alin. 3, art. 224 alin. 3, art. 225 alin. 3, art. 226, art. 229 alin. 3, art. 231 alin. 3 şi 4, art. 232 alin. 3 şi 4, art. 248 alin. 2, art. 252, art. 267^1, art. 273 alin. 2, art. 274 alin. 2, art. 275 alin. 3, art. 276, art. 282, 298, 317 şi 356 - 361;" 3. Articolul 28 punctul 1 va avea următorul cuprins: "Tribunalul militar teritorial: 1. judeca în prima instanţa: a) infracţiunile săvîrşite de ofiţerii superiori; b) abrogat; c) abrogat; d) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a) şi b), săvîrşite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv, ori săvîrşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informaţii ori Direcţia Generală a Penitenciarelor; e) infracţiunile săvîrşite de judecătorii tribunalelor militare de mare unitate, de personalul operator din unităţile procuraturilor militare, precum şi infracţiunile săvîrşite de asesori în timpul cînd funcţionează la tribunalele militare de mare unitate; f) abrogat; g) infracţiunile de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; " 4. La articolul 140^1, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: " În cazul în care inculpatul se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei, sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, plîngerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, căruia i se da cuvintul pentru a pune concluzii. " 5. La articolul 159, după alineatul 4 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: "În cazul în care inculpatul arestat se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei, sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, propunerea de prelungire a duratei arestării preventive va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, căruia i se da cuvintul pentru a pune concluzii." 6. Articolul 209 alineatul 3 va avea următorul cuprins: "Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 155 - 171, 174 - 177, 179, 189 - 191, 212, 225 alin. 3, 226, 236, 252, 254, 255, 257, 265, 266, 267^1, 268, 273 - 276, 282 - 285, 299 - 302, 302^2, 317 şi 356 - 361 Cod penal, în cazul infracţiunilor arătate în art. 26 pct. 2 lit. b), art. 27 pct. 1 lit. b) şi d) şi art. 29 pct. 1 lit. b) din acest cod, precum şi în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii. " 7. Articolul 226 alineatul 3 se abroga. 8. Articolul 279 alineatul 2 litera a) va avea următorul cuprins: "a) instanţei de judecată în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, art. 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, dacă făptuitorul este cunoscut. Cînd făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui;" 9. Articolul 280 alineatul 2 va avea următorul cuprins: "Dacă infracţiunea săvîrşită este dintre cele arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), constatările făcute vor fi trimise, la cerere, instanţei sesizate prin plîngere. " 10. Articolul 282 şi articolul 284 alineatele 3, 4 şi 5 se abroga. 11. Articolul 285 va avea următorul cuprins: "Plîngerea greşit îndreptată Art. 285 Plîngerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent. În aceste cazuri, plîngerea se considera valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent." 12. Articolul 286 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Dacă într-o cauza în care s-au făcut acte de cercetare penală se considera ulterior ca fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plîngerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plîngere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală, după caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instanţei competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale. " 13. Articolul 345 alineatul 5 va avea următorul cuprins: "Dacă instanţa a dispus înlocuirea răspunderii penale, o dată cu încetarea procesului penal face aplicarea art. 91 din Codul penal. " 14. Articolul 357 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, soluţia data de instanţa cu privire la infracţiune, indicindu-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 11, precum şi soluţia data cu privire la repararea pagubei. Cînd instanţa face aplicarea art. 86^7 din Codul penal, dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau la alta unitate. Cînd instanţa face aplicarea art. 86^1 din Codul penal, dispozitivul va menţiona măsurile de supraveghere, prevăzute la art. 86^3 alin. 1, la care trebuie să se supună condamnatul, precum şi obligaţiile stabilite de instanţa potrivit art. 86^3 alin. 3. " 15. Articolul 359 va avea următorul cuprins: "Obligaţii ale instanţei în caz de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sau cu executarea pedepsei la locul de muncă Art. 359 În caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, preşedintele atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau a executării pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, preşedintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte. Dacă inculpatul nu este prezent şi instanţa apreciază că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisă, în care i se atrage atenţia potrivit alineatului precedent. În toate cazurile în care s-a pronunţat condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanţa de executare aduce aceasta la cunoştinţa unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea, iar în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, şi organului de poliţie din localitatea unde domiciliază condamnatul." 16. Articolul 379 punctul 2 litera a) va avea următorul cuprins: "a) achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11, rectifica indicarea textelor cînd acestea au fost greşit indicate; cînd instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, face aplicarea art. 91 din Codul penal, iar cînd exista cazul prevăzut în art. 10 lit. b)^1, face aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal." 17. Articolul 419 alineatele 2 şi 3 se abroga. 18. Articolul 422^1 va avea următorul cuprins: "Punerea în executare a pedepsei închisorii cu executarea la locul de muncă Art. 422^1 Pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în 4 exemplare şi cuprinde, pe lîngă menţiunile prevăzute în art. 420, care se aplică în mod corespunzător, şi următoarele date: denumirea, sediul unităţii unde se executa pedeapsa, dispoziţia de executare a pedepsei către conducerea unităţii şi de reţinere şi vărsare la bugetul statului a cotei prevăzute de lege." 19. Articolul 422^2 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis, se trimite cîte un exemplar unităţii unde se va executa pedeapsa, condamnatului şi organului de poliţie din localitatea în care îşi are sediul unitatea." 20. Articolul 440 va avea următorul cuprins: Înlocuirea răspunderii penale Art. 440 "În cazul înlocuirii răspunderii penale, executarea mustrării şi a mustrării cu avertisment se efectuează conform art. 487, care se aplică în mod corespunzător, iar executarea amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443." 21. Articolul 441 se abroga. 22. Articolul 447 va avea următorul cuprins: "Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei Art. 447 Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute în art. 86^4 ori în art. 86^5 din Codul penal, se pronunţa, din oficiu sau la sesizarea procurorului, judecătoria sau tribunalul care judeca ori a judecat în prima instanţa infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Dacă pînă la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute în art. 84 şi 86^4 alin. 1 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează judecătoria sau tribunalul care a pronunţat în prima instanţa suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei." 23. Articolul 447^1 va avea următorul cuprins: "Revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă Art. 447^1 Revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă, în cazurile prevăzute la art. 86^9 şi 86^10 din Codul penal, se dispune, după caz, de către instanţa de executare sau de către instanţa corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla unitatea unde se executa pedeapsa, ori de către instanţa care judeca sau a judecat în prima instanţa infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Sesizarea instanţei se face, din oficiu, de către procuror, de unitate sau de organul de poliţie. În cazul prevăzut în art. 86^9 alin. 4, instanţa poate fi sesizată şi de către cel condamnat." 24. Articolul 449 alineatul 2 va avea următorul cuprins: "Instanţa competenţa sa dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărîri sau, în cazul cînd cel condamnat se afla în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se executa pedeapsa." 25. Articolul 450^1 va avea următorul cuprins: "Încetarea executării pedepsei la locul de muncă Art. 450^1 Încetarea executării pedepsei la locul de muncă se dispune de judecătoria în a carei raza teritorială se afla unitatea unde condamnatul executa pedeapsa. Dispoziţiile art. 450 alin. 2, 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător. Instanţa în faţa căreia hotărîrea a rămas definitivă este obligată sa comunice unităţii unde se executa pedeapsa, precum şi organului de poliţie din localitatea în care îşi are sediul unitatea, copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus încetarea executării pedepsei." 26. Articolul 453 alineatul 3 va avea următorul cuprins: "Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă. În situaţia prevăzută la lit. b), executarea pedepsei poate fi amînată pe perioada stabilită de normele legale cu privire la concediul ce se acordă salariatelor înainte şi după naştere." 27. Articolul 456 va avea următorul cuprins: Instanţa competenţa "Art. 456 Instanţa competenţa sa dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se executa pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanţei de executare." 28. Articolul 457 va avea următorul cuprins: Evidenta întreruperii executării pedepsei " Art. 457 Instanţa care a acordat întreruperea comunică de îndată această măsură locului de deţinere sau, după caz, unităţii unde condamnatul executa pedeapsa şi organului de poliţie, iar dacă întreruperea a fost acordată de instanţa în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere sau unitatea, aceasta comunică măsura luată şi instanţei de executare. Instanţa de executare, administraţia locului de deţinere şi unitatea unde condamnatul executa pedeapsa ţin evidenta intreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere cel condamnat la pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de poliţie în vederea executării. Pe copia mandatului de executare se menţionează şi cît a mai rămas de executat din durata pedepsei. Dacă, la expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă nu se prezintă la unitate, aceasta înştiinţează de îndată instanţa de executare. Administraţia locului de deţinere sau unitatea comunică instanţei de executare data la care a reinceput executarea pedepsei. Timpul cît executarea a fost întreruptă nu se socoteşte în executarea pedepsei." 29. Articolul 458 alineatul 2 va avea următorul cuprins: " Aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de care instanţa corespunzătoare în grad în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere sau unitatea unde condamnatul executa pedeapsa la locul de muncă." 30. Articolul 459 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Aplicarea amnistiei, cînd intervine după rămînerea definitivă a hotărîrii, precum şi aplicarea graţierii se fac de către un judecător de la instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de către un judecător de la instanţa corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere sau unitatea unde se executa pedeapsa la locul de muncă." 31. Articolul 460 alineatul 6 va avea următorul cuprins: "Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care rezolvarea unei din situaţiile reglementate în prezentul titlu este data în competenţa instanţei în a carei raza teritorială se afla locul de deţinere sau unitatea unde cel condamnat executa pedeapsa. Soluţia se comunică instanţei de executare." 32. Articolul 479 va avea următorul cuprins: Cazuri cînd nu se aplică procedura specială "Art. 479 Procedura prevăzută în prezentul capitol nu se aplică infracţiunilor săvîrşite de minori. În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă acestea sînt flagrante şi săvîrşite în condiţiile prevăzute în art. 466, constatarea săvîrşirii lor este obligatorie şi se face potrivit art. 467. Procedura de urmărire şi judecare prevăzută în acest capitol se aplică numai în cazuri infracţiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) şi dacă persoana vătămată a introdus în termen de 24 de ore de la săvîrşirea infracţiunii flagrante plîngerea prealabilă la organul de urmărire penală. În acest scop, persoana vătămată este chemată şi intrebata de organul de urmărire penală dacă înţelege să facă plîngere în termenul mai sus arătat." 33. Articolul 483 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Cauzele în care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenţa obişnuită, de judecători desemnaţi de către preşedintele instanţei." 34. Articolul 504 alineatul 4 va avea următorul cuprins: "Persoanelor arătate în alin. 1 şi 2, care înainte de arestare erau încadrate în munca, li se calculează la vechimea în munca şi timpul cît au fost arestate, iar persoanelor arătate în alin. 1 li se calculează la vechimea în munca şi timpul cît au executat pedeapsa la locul de muncă."  +  Articolul 3Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Denumirea capitolului 1^1 va fi următoarea: "Executarea pedepsei la locul de muncă " 2. Articolul 30^1 va avea următorul cuprins: "Art. 30^1 Pedeapsa se executa la locul de muncă în unitatea - instituţie sau agent economic - unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea la data aplicării pedepsei, dacă aceasta şi-a dat acordul, în temeiul mandatului de executare emis în baza hotărîrii judecătoreşti definitive de condamnare. Pe timpul executării pedepsei, contractul de muncă se suspenda. În cazul în care prin hotărîrea de condamnare s-a dispus ca pedeapsa să fie executată într-o alta unitate decît cea în care cel condamnat îşi desfăşura activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se executa în temeiul mandatului de executare a pedepsei, fără a se încheia contract de muncă. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul cînd cel condamnat nu desfăşura o activitate la data aplicării pedepsei." 3. Articolele 30^2 şi 30^3 se abroga. 4. Articolul 30^4 va avea următorul cuprins: " Art. 30^4 Din venitul cuvenit condamnatului, potrivit normelor legale, pentru activitatea desfăşurată, unitatea retine şi vărsa la bugetul statului o cota stabilită în raport cu venitul, în felul următor: a) 20% pentru venitul net pînă la 8.000 lei; b) 25% pentru partea din venitul net cuprins între 8.001-10.000 lei; c) 35% pentru partea din venitul net cuprins între 10.001-12.000 lei; d) 40% pentru partea din venitul net ce depăşeşte 12.000 lei. Dacă cel condamnat este minor, cotele se reduc la jumătate. În cazul condamnaţilor care au, potrivit legii, persoane în întreţinere, cotele prevăzute la lit. a), b), c) şi d) se reduc la 15%, 20%, 30% şi, respectiv, 35%." 5. Articolul 30^5 va avea următorul cuprins: " Art. 30^5 Condamnatul este obligat să se prezinte la unitatea unde urmează să execute pedeapsa în termen de 5 zile de la primirea mandatului de executare. Condamnatul este obligat sa îndeplinească în mod corespunzător toate îndatoririle pe care le are la locul de muncă, avînd drepturile ce-i revin potrivit legii, cu limitarile prevăzute în art. 86^8 din Codul penal. Locul de muncă nu se poate schimba la cererea condamnatului, decît prin hotărîrea instanţei de judecată. Condamnatul trebuie să respecte, de asemenea, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite de instanţa potrivit art. 86^8 alin. 3 din Codul penal." 6. Articolul 30^6 va avea următorul cuprins: " Art. 30^6 Unitatea comunică instanţei de executare data prezentării condamnatului şi tine evidenta timpului cît acesta lipseşte de la locul de muncă, în vederea asigurării executării integrale a pedepsei. Conducerea unităţii asigura condamnatului condiţii de muncă pentru ca acesta să-şi poată îndeplini obligaţiile ce-i revin şi desemnează, cînd este cazul, un colectiv care va supraveghea conduita condamnatului, sprijinindu-l în vederea îndreptării lui. Unitatea nu poate desface contractul de muncă al condamnatului pe durata executării pedepsei la locul de muncă, cu excepţia cazurilor de revocare şi anulare a executării pedepsei la locul de muncă. Dacă cu prilejul punerii în executare a hotărîrii de condamnare sau în cursul executării se ivesc situaţii care, independent de voinţa condamnatului ori a unităţii, impun schimbarea locului de muncă, unitatea înştiinţează pe judecătorul delegat cu executarea. Primind înştiinţarea, judecătorul delegat cu executarea verifica motivele invocate şi, după caz, ia măsuri de punere în executare sau de continuare a executării ori sesizează instanţa de judecată." 7. Articolul 30^7 va avea următorul cuprins: "Art. 30^7 Dacă se iveşte o cauza de revocare sau anulare a executării pedepsei la locul de muncă, unitatea sau, după caz, organul de poliţie, procurorul ori condamnatul sesizează de îndată instanţa competenţa potrivit art. 447^1 din Codul de procedură penală." 8. Articolul 30^8 va avea următorul cuprins: "Art. 30^8 La expirarea duratei pedepsei, eliberează condamnatului o adeverinta de executare a pedepsei şi înştiinţează instanţa de executare şi organul local de poliţie."  +  Articolul 4Codul muncii se modifica după cum urmează: 1. Articolul 172 alineatul 3 va avea următorul cuprins: "Litigiile dintre persoanele încadrate în munca şi unităţi, în legătură cu încheierea, executarea şi încetarea contractului de muncă, sînt litigii de muncă şi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti sau alte organe prevăzute de lege." 2. Articolul 173 se abroga. 3. Articolul 174 va avea următorul cuprins: " Art. 174 Sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti toate litigiile de muncă ce nu sînt date printr-o dispoziţie expresă în competenţa altor organe."  +  Articolul 5Codul de procedură civilă se modifica după cum urmează: 1. Articolul 1 punctul 2 va avea următorul cuprins: "2. Plingerile împotriva hotărîrilor organelor administrative, în cazurile prevăzute de lege." 2. Articolele 22^1 şi 109^1 se abroga.  +  Articolul 6Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează: Articolul 23 alineatul 4 punctul 2 litera a) va avea următorul cuprins: "a) pricinile privind infracţiunile arătate în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală."  +  Articolul 7Legea nr. 59/1968 privind comisiile de judecată, cu modificările ulterioare, Decretul nr. 218/1977 privind unele măsuri tranzitorii referitoare la sancţionarea şi reeducarea prin munca a unor persoane care au savirsit fapte prevăzute de legea penală, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abroga. Cauzele aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la comisiile de judecată, se trimit judecătoriile în a căror rază teritorială functionau comisiile. Hotărîrile pronunţate de comisiile de judecată, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, sînt supuse căilor de atac şi termenelor de exercitare prevăzute de legea aplicabilă anterior acestei date.  +  Articolul 8Cauzele aflate în curs de judecată la tribunalele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de către acestea pînă la rămînerea definitivă a hotărîrilor. În caz de admitere a recursului, dacă se dispune casarea hotărîrii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cauza se va judeca de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. Cauzele privind infracţiunile care au fost scoase din competenţa organelor procuraturii militare, aflate în curs de urmărire penală la data intrării în vigoare a prezentei legi, trec în competenţa organelor de procuratura judeţene. Actele şi lucrările de urmărire efectuate rămîn valabile.  +  Articolul 9Dacă pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus obligarea la munca corecţională nu a fost pusă în executare sau nu a putut fi executată din motive neimputabile inculpatului pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, instanţa care a pronunţat hotărîrea de condamnare va dispune, din oficiu, fie suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, fie înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii, apreciind în raport cu durata pedepsei pronunţate, cu natura faptei şi cu persoana făptuitorului. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune chiar dacă nu sînt întrunite condiţiile prevăzute în art. 81 sau în art. 86^1 din Codul penal. Amenda se va stabili în limitele şi potrivit criteriilor prevăzute în art. 63 din Codul penal.  +  Articolul 10Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se suplimenteaza schemele de organizare a judecătoriilor cu cîte trei posturi de judecători şi trei posturi de grefieri, a tribunalelor judeţene cu cîte doua posturi de judecători şi a Tribunalului municipiului Bucureşti cu cinci posturi de judecători. De asemenea, se suplimenteaza schemele de organizare a procuraturilor locale cu cîte doua posturi de procurori. Ministerul Economiei şi Finanţelor va introduce modificările corespunzătoare care decurg din prevederile alineatului precedent în indicatorii economico-financiari ai Ministerului Justiţiei şi, respectiv, ai Procuraturii României. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. PREŞEDINTELE SENATULUIacademician ALEXANDRU BÎRLĂDEANUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORMARŢIAN DAN----------------