Advanced Search

 LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei


Published: 1978-07-06
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3069907/-lege-nr.-3-din-6-iulie-1978-privind-asigurarea-sntii-populaiei.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978privind asigurarea sănătăţii populaţiei (actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000)*)
EMITENT MAREA ADUNARE NAŢIONALA




---------------*) Actualizată pînă la data de 18 octombrie 2000 de: Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 (simpla şi republicată); Legea nr. 126 din 22 decembrie 1992; Legea nr. 100 din 26 mai 1998; Legea nr. 146 din 27 iunlie 1999; Ordonanţa de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999; Ordonanţa nr. 109 din 31 august 2000; Legea nr. 176 din 18 octombrie 2000.Programul Partidului Comunist Roman de faurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi inaintare a României spre comunism situeaza în centrul întregii opere de edificare a noii orinduiri - factorul esenţial al dezvoltării economico-sociale -, satisfacerea în condiţii tot mai bune a cerinţelor sale de viaţa, dezvoltarea sa armonioasă, fizica, intelectuală şi morala, afirmarea deplina a capacităţii de muncă şi de creaţie a fiecărui membru al societăţii. Telul suprem al politicii partidului şi statului, esenta însăşi a orinduirii noastre, este asigurarea bunastarii şi fericirii omului, progresul material şi spiritual al poporului.În spiritul umanismului revolutionar ce caracterizează întreaga politica a partidului şi statului, în cadrul programului general de dezvoltare economică şi socială a tarii, de ridicare a gradului de civilizatie şi cultura a poporului, societatea asigura tuturor cetăţenilor condiţii tot mai bune pentru întărirea continua a stării de sănătate, pentru ocrotirea şi consolidarea familiei, creşterea, pregătirea şi educarea noilor generaţii, crearea unei ambiante generale cît mai favorabile dezvoltării sanatoase, menţinerii vigorii şi tineretii întregii natiuni.Prevenirea şi combaterea cauzelor imbolnavirilor, prelungirea duratei activităţii şi a vieţii omului, creşterea unor generaţii viguroase constituie principii de bază ale politicii, partidului şi statului în domeniul sănătăţii publice.În acest scop, societatea aloca în parte importanţa din mijloacele sale materiale pentru înfăptuirea unui complex de măsuri economice, sociale, culturale şi sanitare, care să conducă la dezvoltarea şi întărirea continua a sănătăţii populaţiei, la valorificare factorilor naturali pentru consolidarea acesteia, la refacerea capacităţii de muncă, la perfecţionarea calităţii asistenţei medicale, la ridicarea nivelului de pregătire a personalului sanitar şi la îmbunătăţirea continua a dotării unităţilor sanitare.Potrivit Constituţiei, statul garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii şi asigura accesul neingradit al tuturor cetăţenilor tarii, fără deosebire de naţionalitate, rasa, sex sau religie, la asistenţa medicală.Organele de conducere a activităţii sanitare, unităţile şi întregul personal sanitar răspund de înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul sănătăţii publice, de aplicarea programelor privind asigurarea sănătăţii şi a tuturor celorlalte măsuri de imbunatatire permanenta a asistenţei medicale.Medicii, întregul personal sanitar, trebuie să fie militanti activi pentru asigurarea sănătăţii, sa manifeste dragoste pentru om, daruire şi pasiune în realizarea obligaţiilor ce le revin, să fie oricînd la dispoziţia cetăţenilor, să aibă în întreaga lor activitate o înaltă ţinuta morala, să-şi ridice permanent nivelul pregătirii profesionale.În concordanta cu progresul tehnico-ştiinţific şi cu cerinţele pe care le impune evoluţia societăţii este necesar ca asistenţa medicală a populaţiei să se perfecţioneze neintrerupt şi să asigure cele mai corespunzătoare mijloace şi metode de prevenire şi combatere a imbolnavirilor. Cercetarea ştiinţifică medicală - factor de baza al progresului multilateral al activităţii de asigurare a sănătăţii - trebuie să fie legată tot mai strins de om, de cunoaşterea proceselor fundamentale ale vieţii, de cerinţele practicii medicale.Unităţile sanitare, organizaţiile socialiste, întreaga colectivitate şi fiecare cetăţean în parte au obligaţia să contribuie activ la crearea şi menţinerea condiţiilor corespunzătoare de viaţa şi de muncă în vederea apărării şi dezvoltării stării de sănătate a populaţiei.În scopul stabilirii cadrului juridic unitar de desfăşurare şi perfecţionare a activităţii din domeniul asigurării sănătăţii populaţiei, intaririi răspunderii ce revine organelor, unităţilor şi personalului sanitar. Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.  +  Capitolul 1 Principii generale  +  Articolul 1-15Abrogate.-----------Art. 1-15 au fost abrogate de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Capitolul 2 Organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii populaţiei  +  Secţiunea 1 Unităţile sanitare, atribuţiile şi răspunderile acestora  +  Articolul 16Reţeaua unităţilor sanitare de baza se compune din dispensare medicale, dispensare policlinici şi spitale, organizate pe principiul teritorial sau al locului de muncă.Unităţile sanitare, ca organe de execuţie, răspund, faţă de consiliile populare şi organele de conducere sanitară, de realizarea întregului complex de măsuri, stabilit potrivit legii, pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din raza lor de activitate.Unităţile sanitare din întreprinderi şi instituţii de învăţămînt răspund de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi în faţa organelor de conducere colectivă ale acestora.Fondurile necesare pentru funcţionarea unităţilor sanitare, inclusiv cele pentru retribuirea personalului sanitar, se prevăd în bugetele consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene şi a municipiului Bucureşti. Unităţile sanitare organizate pe lîngă întreprinderi beneficiază şi de mijloace materiale asigurate, potrivit legii, din fondurile pentru acţiuni sociale ale acestora. De asemenea, întreprinderile sînt obligate să asigure spaţiul şi celelalte mijloace necesare pentru întreţinerea şi buna funcţionare a unităţilor sanitare respective. +  Articolul 17Unităţi sanitare se pot organiza în condiţiile prevăzute de lege şi în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor.Pentru activitatea medico-sanitară, aceste unităţi sînt subordonate şi Ministerului Sănătăţii. +  Articolul 18Abrogat.-------------Art. 18 a fost abrogat de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Articolul 19Dispensarul medical constituie unitatea sanitară de baza care se organizează în comune, oraşe şi municipii, întreprinderi şi instituţii de învăţămînt, pentru aplicarea măsurilor sanitare şi acordarea asistenţei medicale generale, profilactice sau curative, populaţiei din teritoriul stabilit.În cadrul dispensarului medical funcţionează cabinete medicale de consultaţii şi tratamente de medicina generală şi, după caz, cabinete de stomatologie, stationare de adulti şi copii, casa de naşteri, puncte sanitare, punct de laborator şi radiologie şi alte asemenea.Dispensarul policlinic este unitatea sanitară organizată în oraşe şi municipii, care funcţionează cu cabinete de medicina generală şi cabinete de consultaţii şi tratamente de specialitate. +  Articolul 20În fiecare comuna se organizează un dispensar medical, care răspunde de realizarea întregului complex de măsuri pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din toate localităţile componente.În comunele cu număr mare de locuitori, dispensarele medicale se pot organiza şi cu cabinetele de specialitate.Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarele conlucreaza cu spitalul cel mai apropiat, stabilit de direcţia sanitară.Dispensarele medicale comunale funcţionează în subordinea direcţiei sanitare judeţene sau a Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti.În comunele unde sînt organizate spitale, acestea îndeplinesc şi atribuţiile dispensarului medical comunal. +  Articolul 21În oraşe şi municipii se organizează unu sau mai multe dispensare medicale sau dispensare policlinici, în raport cu numărul populaţiei şi teritoriul stabilit de direcţia sanitară, corespunzător normelor unitare de structura.Dispensarul medical din oraşe şi municipii funcţionează în subordinea direcţiei sanitare judeţene sau a Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti. Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarul medical conlucreaza cu spitalul stabilit de direcţia sanitară.Dispensarul policlinic se organizează în subordinea spitalului şi asigura atît asistenţa de medicina generală, cît şi cea de specialitate pentru populaţia din teritoriul stabilit. +  Articolul 22Pe lîngă întreprinderi şi instituţii de învăţămînt, în raport cu numărul personalului muncitor sau, după caz, al elevilor ori studenţilor, se pot organiza, potrivit legii, dispensare medicale sau dispensare policlinici.Dispensarele medicale sau dispensarele policlinici organizate pe lîngă întreprinderi sau instituţii de învăţămînt sînt subordonate, după caz, direcţiei sanitare judeţene sau spitalului care asigura asistenţa medicală pentru unitatea respectiva. +  Articolul 23Dispensarul medical îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii: a) urmăreşte respectarea stricta a normelor de igiena publică, asigurarea protecţiei sanitare a fîntînilor, celorlalte surse de apa potabilă, a condiţiilor de igiena în alimentaţia publică, în colectivitatile de copii, tineret şi la locurile de muncă; b) aplica măsurile de prevenire şi combatere a bolilor, precum şi celelalte măsuri prevăzute în programele de sănătate; c) asigura asistenţa medicală a femeii gravide, mamei şi copilului; d) urmăreşte evoluţia stării de sănătate a personalului muncitor, a elevilor şi studenţilor şi, în funcţie de specificul activităţii acestora, face propuneri organelor prevăzute de lege pentru aplicarea măsurilor sanitare necesare; e) desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi antreneaza activul sanitar obştesc şi întreaga populaţie la realizarea măsurilor profilactice; f) efectuează analiza imbolnavirilor care produc incapacitate temporară de muncă în întreprinderile fără dispensar propriu şi constata incapacitatea temporară de muncă; g) acorda asistenţa medicală de urgenta în caz de boala sau accident; h) acorda asistenţa medicală generală, profilactica şi curativă, efectuează tratamente în dispensar ori, după caz, la domiciliul bolnavilor, precum şi analize de laborator; i) asigura continuarea ingrijirilor medicale de către spitale în cazurile în care nu are posibilităţi de diagnostic sau tratament, precum şi în cazul bolnavilor sau suspectilor de boli infectioase care necesita internarea obligatorie; j) acorda ingrijirile medicale în stationarul cu paturi pentru cazurile de îmbolnăviri care necesita o supraveghere medicală permanenta şi nu impun internarea în spital. +  Articolul 24Dispensarul medical din întreprinderi, pe lîngă atribuţiile prevăzute de art. 23, controlează respectarea condiţiilor igienice şi aplicarea măsurilor privind înlăturarea factorilor nocivi de la locul de muncă, efectuează controlul medical periodic şi la încadrarea în munca, analizează imbolnavirile care determina incapacitate de muncă, luînd măsuri pentru reducerea acestora şi întărirea continua a stării de sănătate a personalului muncitor. Spitalul +  Articolul 25-30Abrogate.-------------Art. 25-30 au fost abrogate de art. 21 din Legea nr. 146 din 27 iulie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 370 din 3 august 1999.Statia de salvare +  Articolul 31Statia de salvare se organizează în structura spitalului judeţean, iar în municipiul Bucureşti, în subordinea direcţiei sanitare, pentru asigurarea, în condiţiile legii, a cerinţelor de transport cu mijloace speciale ale unităţilor sanitare din raza sa de activitate şi a asistenţei medicale de urgenta. În acest scop, formaţiunile statiei de salvare au obligaţia de a răspunde solicitărilor cu promptitudine, de a acorda primele îngrijiri medicale şi de a asigura transportul sanitar. +  Articolul 32Programul de muncă al statiei de salvare este de 24 de ore, fără întrerupere, inclusiv duminica şi sărbătorile legale. Centrul de recoltare şi conservare a singelui +  Articolul 33Centrul de recoltare şi conservare a singelui se organizează în structura spitalului judeţean.În municipiul Bucureşti, atribuţiile centrului de recoltare şi conservare a singelui se îndeplinesc de Centrul de hematologie din subordinea Ministerului Sănătăţii.Centrul asigura recoltarea şi conservarea singelui, precum şi prepararea unor derivate din singe necesare asistenţei medicale. În acest scop efectuează analize şi examene periodice ale donatorilor şi participa la acţiunile de educaţie sanitară a populaţiei, în vederea donarii de singe.Totodată, centrul îndrumă activitatea de recoltare şi conservare a singelui, în teritoriul pe care îl deserveşte. Cresa şi leaganul de copii +  Articolul 34Cresa este unitatea sanitară care asigura, în condiţiile legii, creşterea, educarea şi asistenţa medicală a copiilor în vîrsta de pînă la 3 ani, ai căror părinţi sau sustinatori legali sînt încadraţi în munca, se afla în perioada de studii ori în alte situaţii similare.Leaganul de copii este unitatea sanitară cu activitate permanenta prin care se asigura ocrotirea, creşterea, educarea şi îngrijirea medicală a copiilor în vîrsta de pînă la 3 ani, fără sustinatori legali sau care prezintă anumite afecţiuni ori se afla în alte situaţii prevăzute de lege.Cresa şi leaganul de copii funcţionează, în condiţiile prevăzute de lege, în subordinea consiliilor populare sau a spitalelor. Cresa de copii, organizată potrivit normelor unitare de structura pe lîngă o unitate socialistă, funcţionează şi în subordinea acesteia. +  Articolul 35Cresa şi leaganul de copii îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii: a) asigura un program educativ, complex, adaptat fiecărei grupe de vîrsta, în vederea stimulării dezvoltării sanatoase a copiilor şi însuşirii deprinderilor igienice adecvate virstei; b) acorda îngrijirea medicală şi asigura măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor, în special a celor transmisibile; c) asigura alimentaţia raţională şi individualizata, precum şi folosirea de mijloace specifice pentru creşterea rezistentei şi întărirea organismului copiilor. Sanatoriul şi preventoriul +  Articolul 36În zonele cu factori naturali de cura de importanţa şi eficienta deosebită se organizează sanatorii, pe grupe de afecţiuni, care asigura asistenţa medicală prin utilizarea, în principal, a factorilor naturali, în scopul recuperării integrale a bolnavilor, consolidării stării de sănătate şi a capacităţii de muncă a acestora. +  Articolul 37Preventoriile se organizează în scopul recuperării integrale a celor care au suferit de unele boli contagioase, îndeosebi tuberculoza, precum şi pentru prevenirea imbolnavirilor persoanelor care provin din mediu favorizant apariţiei unor astfel de îmbolnăviri. Reţeaua farmaceutica +  Articolul 38Asigurarea cu medicamente a populaţiei şi a unităţilor sanitare se realizează prin farmacii, oficii farmaceutice şi alte unităţi ale comerţului socialist prevăzute de lege, repartizate pe întreg teritoriul tarii.Farmaciile se organizează, potrivit normelor unitare de structura, în subordinea oficiului farmaceutic şi îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii: a) eliberează şi, după caz, prepara medicamente şi alte produse farmaceutice cu respectarea stricta a dispoziţiilor legale; b) răspund de asigurarea necesarului de produse farmaceutice, de conservarea şi preschimbarea acestora în cadrul termenelor de valabilitate; c) desfăşoară acţiuni de combatere a automedicatiei şi a abuzului de medicamente. +  Articolul 39Oficiul farmaceutic se organizează în judeţe şi în municipiul Bucureşti în subordinea direcţiilor sanitare.Oficiul farmaceutic răspunde faţă de consiliul popular judeţean sau al municipiului Bucureşti de întreaga activitate de distribuire a medicamentelor, depozitare şi control al acestora, asigurind aprovizionarea ritmica cu produse farmaceutice, tehnico-medicale şi materiale sanitare a farmaciilor, unităţilor sanitare şi a populaţiei, precum şi prepararea unor produse prin laboratoarele sale de specialitate. Centrul sanitaro-antiepidemic +  Articolul 40-41Abrogate.--------------Art. 40-41 au fost abrogate de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Secţiunea 2 Organele de conducere colectivă ale unităţilor sanitare  +  Articolul 42-49Abrogate.--------------Art. 42-49 au fost abrogate de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Secţiunea 3 Îndrumarea, controlul şi coordonarea activităţii de asigurare a sănătăţii  +  Articolul 50-51Abrogate.------------Art. 50-51 au fost abrogate de Legea nr. 126 din 22 decembrie 1992 publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 8 ianuarie 1993. +  Articolul 52-56Abrogate.-----------Art. 52-56 au fost abrogate de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Capitolul 3 Personalul sanitar  +  Articolul 57Asistenţa medicală a populaţiei se asigura de personalul sanitar format din: a) personal sanitar cu pregătire superioară; b) personal sanitar mediu; c) personal sanitar auxiliar;Profesiunea de medic, farmacist sau dentist se practica numai de persoanele cu diploma de absolvire a unui institut de învăţămînt superior de specialitate şi care sînt autorizate, potrivit Statutului personalului sanitar, de Ministerul Sănătăţii. +  Articolul 58Medicii, farmaciştii, întregul personal sanitar răspund, potrivit legii, de calitatea asistenţei medicale acordate şi au obligaţia sa acţioneze cu înaltă responsabilitate cetateneasca şi profesională pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor, să aibă o atitudine profund umană în întreaga lor activitate, să-şi perfecţioneze continuu pregătirea profesională.  +  Secţiunea 1 Învăţămîntul medical şi farmaceutic  +  Articolul 59Prin învăţămîntul medical şi farmaceutic se realizează formarea şi educarea personalului sanitar mediu şi cu pregătire superioară necesar asigurării sănătăţii populaţiei. +  Articolul 60Personalul sanitar mediu se pregăteşte în licee sanitare, care se organizează, potrivit legii, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului. +  Articolul 61Procesul de pregătire şi educare a elevilor se realizează prin lecţii, lucrări practice, lucrări de laborator, instruire practica şi alte activităţi instructiv-educative, în unităţi de învăţămînt şi unităţi sanitare, pe baza planurilor şi programelor de învăţămînt elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului. +  Articolul 62Studiile liceului sanitar se încheie cu examenul de bacalaureat, care se desfăşoară potrivit normelor stabilite de Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.Absolvenţii liceului sanitar, după efectuarea stagiului de practicant de 9-12 luni în unităţi sanitare şi susţinerea examenului de calificare, vor exercita profesiunea de sora medicală, laborant, tehnician şi alte funcţii prevăzute în nomenclatorul de funcţii pentru personalul sanitar cu pregătire medie.Absolvenţii liceului sanitar cu diploma de bacalaureat au dreptul sa participe la concursul de admitere în oricare instituţie de învăţămînt superior. +  Articolul 63Medicii, farmaciştii şi dentistii se pregătesc în institute medico-farmaceutice sau facultăţi de medicina ori farmacie organizate, potrivit legii, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului şi Ministerului Sănătăţii. +  Articolul 64Instituţiile de învăţămînt superior medical şi farmaceutic sînt obligate să asigure pregătirea multilaterala a studenţilor, pentru ca fiecare medic, farmacist şi dentist să poată îndeplini, în condiţii optime, obligaţiile de asigurare a asistenţei medicale generale - profilactice, curative şi de recuperare medicală -, sa dea dovadă de o înaltă ţinuta morala în exercitarea profesiei. +  Articolul 65Învăţămîntul superior medical şi farmaceutic se desfăşoară integrat cu asistenţa medicală şi cercetarea ştiinţifică medicală, potrivit planurilor şi programelor de învăţămînt elaborate de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului. +  Articolul 66Studiile în învăţămîntul superior medical şi farmaceutic se încheie printr-un examen de diploma.Absolvenţii care au promovat examenul obţin diploma, pe baza căreia pot exercita, în condiţiile legii, profesiunea de medic, farmacist sau dentist. +  Articolul 67Personalul didactic, medici şi farmacisti, din învăţămîntul superior medical şi farmaceutic are obligaţia sa desfăşoare activitate didactica integrată cu asistenţa medicală şi cu cercetarea ştiinţifică, sa participe la acţiunile de specializare şi de perfecţionare profesională a personalului sanitar, potrivit programelor elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului. +  Articolul 68În vederea asigurării calităţii asistenţei medicale la nivel corespunzător şi a stabilizarii cadrelor medicale în comune, după absolvirea învăţămîntului superior medicii vor efectua, în condiţiile prevăzute de lege, o perioadă de practica în spitale sau alte unităţi sanitare, pe baza unui program stabilit de Ministerul Sănătăţii, sub îndrumarea nemijlocită a unor medici cu experienta şi competenţa profesională deosebită, după care vor lucra în unităţile în care au fost repartizaţi. +  Articolul 69Organizarea, îndrumarea şi controlul desfăşurării procesului de învăţămînt medical şi farmaceutic se asigura de către Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.  +  Secţiunea 2 Obligaţiile personalului sanitar cu pregătire superioară  +  Articolul 70Personalul sanitar cu pregătire superioară cuprinde medici, farmacisti, precum şi biologi, chimisti şi alt personal de specialitate cu pregătire superioară, care lucrează în domeniul asigurării sănătăţii. +  Articolul 71În exercitarea profesiei, medicul, indiferent de specialitatea şi unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, are următoarele obligaţii principale: a) să aplice şi sa folosească procedeele şi mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate şi prevenirea imbolnavirilor; b) sa controleze aplicarea stricta a normelor de igiena, sa vegheze la menţinerea şi promovarea sănătăţii fiecărui cetăţean, sa desfăşoare o susţinută activitate de educaţie sanitară; c) sa urmărească modul cum sînt asigurate condiţiile igienice la locul de muncă şi sa dispună măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea pericolelor de imbolnavire a personalului muncitor; d) să aplice cu promptitudine măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, profesionale şi a bolilor cronice; e) să asigure asistenţa medicală permanenta a bolnavilor pe care îi are în îngrijire, să aplice tratamentul medical corespunzător şi sa promoveze măsuri profilactice pentru prevenirea complicatiilor şi cronicizarea bolilor; f) sa prescrie şi sa folosească numai medicamentele şi produsele biologice de uz uman necesare pentru efectuarea tratamentului, cuprinse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, sa prevină şi sa combata abuzul de medicamente, sa semnaleze organelor competente reactiile neprevăzute ale acestora; g) sa folosească gimnastica medicală pentru tratarea şi recuperarea medicală a bolnavilor, corectarea deficienţelor fizice şi functionale şi sa recomande practicarea exerciţiilor fizice pentru întărirea organismului şi menţinerea sănătăţii; h) sa întocmească corect şi cu simt de răspundere documentele medicale, potrivit normelor legale; i) sa participe, în caz de producere a unor calamitati naturale, epidemii sau accidentari, la acţiunile de prim-ajutor şi de asistenţa medicală; j) sa manifeste deplina înţelegere faţă de bolnavi, sa evite orice atitudine care poate influenţa negativ evoluţia bolii; sa nu primească sau sa condiţioneze, în orice fel, acordarea ingrijirilor medicale ori îndeplinirea celorlalte atribuţii ce-i revin de obţinerea unor sume de bani ori alte avantaje materiale; k) sa acorde primul ajutor şi să asigure asistenţa medicală bolnavului pînă la dispariţia stării de pericol pentru sănătatea sau viaţa acestuia ori pînă la internarea bolnavului într-o unitate sanitară; l) să asigure continuitatea asistenţei medicale, sa răspundă la solicitarile bolnavilor şi sa locuiască în localitatea în care se afla unitatea sanitară; în acest scop, consiliile populare vor sprijini cadrele medicale pentru obţinerea, potrivit legii, a locuinţelor necesare. +  Articolul 72Farmacistul are următoarele obligaţii principale: a) sa participe, alături de medic, la activitatea de apărare şi îngrijire a sănătăţii populaţiei, prevenirea abuzului de medicamente şi combaterea automedicatiei; b) sa îndrume populaţia asupra modului de utilizare a medicamentelor, respectării dozelor prescrise şi a consecinţelor folosirii incorecte a acestora; sa popularizeze în rindul cetăţenilor folosirea plantelor medicinale în profilaxia şi tratamentul unor boli; c) sa prepare şi sa elibereze medicamentele prevăzute în Farmacopeea română, cu respectarea stricta a normelor tehnice, stabilite de Ministerul Sănătăţii; d) sa urmărească în permanenta calităţile fizico-chimice ale medicamentelor, sa sisteze consumul celor necorespunzătoare şi sa semnaleze, de îndată, organelor competente, modificările constatate; e) să asigure păstrarea, conservarea şi securitatea medicamentelor, potrivit dispoziţiilor legale, şi sa nu elibereze medicamentele cu termen de valabilitate expirat; f) sa colaboreze permanent cu medicul pentru utilizarea raţională şi eficienta a mijloacelor terapeutice şi sa-l informeze ori de cîte ori apar probleme deosebite în consumul de medicamente; g) sa urmărească cu stricteţe respectarea riguroasă a tehnologiilor de fabricaţie şi a calităţii produselor farmaceutice în cazul în care îşi desfăşoară activitatea într-o unitate de producţie a medicamentelor. +  Articolul 73Biologul, chimistul şi celălalt personal de specialitate cu pregătire superioară din unităţile sanitare au obligaţia sa participe, potrivit specialitatii lor, alături de medic şi farmacist, la activitatea de asistenţa medicală a populaţiei.  +  Secţiunea 3 Obligaţiile personalului sanitar mediu şi auxiliar  +  Articolul 74Personalul sanitar mediu este format din surori medicale, laboranti, tehnicieni medicali şi alte cadre cu pregătire medie de specialitate. +  Articolul 75Personalul sanitar mediu îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al medicului şi are, în principal, următoarele obligaţii: a) participa la acţiunile de prevenire şi combatere a imbolnavirilor, la activitatea de educaţie sanitară; b) asigura igiena individuală şi îngrijirea permanenta a bolnavului, administrează alimentaţia şi medicamentele prescrise; c) efectuează, potrivit indicatiei medicului, tratamente şi îngrijiri medicale, recoltari de probe, analize de laborator şi alte prestaţii medicale; acorda primul ajutor medical; d) supraveghează în permanenta starea bolnavilor şi informează pe medic asupra evoluţiei bolii, răspunde cu promptitudine la solicitarile acestora, fiindu-i interzis sa primească sau sa pretindă sume de bani ori alte avantaje materiale de la bolnavii pe care îi are în îngrijire; e) răspunde de buna păstrare a aparaturii, utilajelor şi instrumentarului şi a celorlalte materiale din dotare şi executa pregătirea şi sterilizarea instrumentarului şi materialului, cu respectarea normelor tehnice-sanitare.În reţeaua farmaceutica personalul sanitar mediu îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al farmacistului şi executa operaţii de recepţie, preparare şi eliberare a medicamentelor sau produselor biologice de uz uman. Este interzisă manipularea de către acest personal a produselor toxice sau stupefiante. +  Articolul 76Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori şi alt asemenea personal care asigura curăţenia şi păstrarea igienei unităţilor sanitare, pregătirea materialelor necesare activităţii, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; îndeplineşte alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii.  +  Secţiunea 4 Disciplina personalului sanitar  +  Articolul 77Personalul sanitar are obligaţia să aplice tratamentul medical corespunzător fiecărei boli şi să respecte normele medicale de tratament.Nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzătoare care cauzează vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, provoacă o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viaţa unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepseşte potrivit legii penale. +  Articolul 78Actele, datele şi informaţiile medicale obţinute de personalul sanitar în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisă.Nu constituie divulgare a secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor sau informaţiilor prevăzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziţii legale. +  Articolul 79 (1) Abrogat. (2) Personalului sanitar căruia i s-a suspendat dreptul de exercitare a profesiunii îi este interzis sa dea consultaţii, sa prescrie retete, sa prepare medicamente, să facă tratamente sau sa administreze orice mijloace de tratament din domeniul medicinei sau farmaciei, în calitate de medic, farmacist sau dentist, cu excepţia situaţiilor de acordare a primului ajutor.------------Alin. (1) al art. 79 a fost abrogat de art. 48 din Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 14 iulie 1995; abrogat de Legea nr. 74 (republicată) din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 12 decembrie 2000. +  Articolul 80Abrogat.------------Art. 80 a fost abrogat de art. 48 din Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 14 iulie 1995; abrogat de Legea nr. 74 (republicată) din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 12 decembrie 2000. +  Articolul 81Abrogat.------------Art. 81 a fost abrogat de art. 48 din Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 14 iulie 1995; abrogat de Legea nr. 74 (republicată) din 6 iulie 1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 650 din 12 decembrie 2000. +  Capitolul 4 Întărirea stării de sănătate a populaţiei şi prevenirea imbolnavirilor  +  Secţiunea 1 Igiena mediului de viaţa şi munca  +  Articolul 82-92Abrogate.-----------Art. 82-92 au fost abrogate de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Secţiunea 2 Apărarea şi dezvoltarea sănătăţii mamei, copilului şi tineretului  +  Articolul 93-96Abrogate.------------Art. 93-96 au fost abrogate de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Articolul 97Părinţii săi ceilalţi ocrotitori legali au obligaţia, la orice solicitare a unităţilor sanitare, să prezinte copilul pentru examinare medicală şi aplicarea măsurilor profilactice.  +  Secţiunea 3 Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile  +  Articolul 98Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile constituie o obligaţie permanenta pentru organele, unităţile şi personalul sanitar, precum şi pentru unităţile socialiste şi toţi cetăţenii.În îndeplinirea acestei obligaţii organele, unităţile şi personalul sanitar răspund de: a) declararea, tratamentul şi, după caz, izolarea obligatorie a bolnavilor, suspectilor de boli transmisibile şi al purtatorilor de germeni patogeni; b) vaccinarea preventivă, efectuarea investigatiilor clinice, epidemiologice şi de laborator, aplicarea tratamentelor profilactice şi curative, precum şi urmărirea realizării măsurilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare; c) supravegherea epidemiologica a foştilor bolnavi, suspectilor sau purtatorilor de germeni patogeni şi interzicerea primirii, încadrării, menţinerii sau reluării activităţii acestora în colectivităţi de copii, în sectorul alimentar, la exploatarea instalaţiilor centrale de alimentare cu apa potabilă şi în alte unităţi, dacă prezenta lor constituie pericol pentru sănătatea populaţiei; d) aplicarea de măsuri sanitare speciale, la punctele de trecere a frontierei de stat, în localităţi şi unităţi, pentru persoane, alimente, mărfuri, vehicule şi altele. +  Articolul 99Personalul sanitar care constata sau este informat de existenta unui caz de boala transmisibila are obligaţia de a lua imediat toate măsurile pentru prevenirea răspîndirii bolii în rindul populaţiei sau în colectivităţi şi de a informa de îndată unitatea sanitară ierarhic superioară.De asemenea, personalul sanitar este obligat sa ia măsuri de urgenta pentru izolarea bolnavului, efectuarea anchetei epidemiologice preliminare, identificarea sursei de infectie, înregistrarea şi supravegherea, prin examinari clinice şi de laborator, a persoanelor cu care bolnavul a venit în contact, precum şi alte măsuri în raport de specificul bolii transmisibile. +  Articolul 100În cazul apariţiei unui focar epidemic, în caz de iminenta de epidemie ori în situaţii de calamitate naturala, Ministerul Sănătăţii, unităţile sanitare şi personalul sanitar au obligaţia sa dispună următoarele: a) interzicerea consumului şi comercializării alimentelor, obiectelor, materialelor ori substanţelor contaminate sau provenite din mediu contaminat, ori reconditionarea sau distrugerea acestora; b) efectuarea dezinfectiei, dezinsectiei sau deratizarii în anumite zone, localităţi, locuri de muncă, gospodării şi mijloace de transport; c) stabilirea măsurilor necesare cu privire la transportul sau interzicerea transportării cadavrelor în afară localităţii unde s-a produs decesul; d) restrîngerea sau suspendarea, pe perioade limitate, în condiţiile legii, a activităţii unităţilor socialiste, a circulaţiei de persoane, vehicule, de mărfuri, de alimente, de obiecte ori de alte bunuri din şi în spre anumite zone sau localităţi; e) stabilirea sarcinilor de intervenţie operativă ce revin unităţilor de asistenţa medicală şi de cercetare ştiinţifică medicală, cu privire la prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile. +  Articolul 101Orice persoană care se afla pe teritoriul Republicii Socialiste România are obligaţia să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, dispuse de unităţile sanitare.Bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea este obligatorie se stabilesc de Ministerul Sănătăţii. +  Articolul 102Organele de militie au obligaţia ca, la cererea personalului sanitar, sa acorde sprijin pentru aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, faţă de persoanele care refuza sau se opun acestor măsuri. +  Articolul 103Pentru intervenţia urgenta, în situaţia apariţiei unor focare de boli epidemice, se constituie la Ministerul Sănătăţii o rezervă antiepidemica de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, aparate şi alte materiale specifice. Volumul rezervei antiepidemice se aproba anual prin planul naţional unic. +  Articolul 104Ministerul Sănătăţii asigura schimbul de informaţii epidemiologice cu organele sanitare competente din alte state sau cu organizaţiile internaţionale corespunzătoare, potrivit regulamentelor internaţionale, convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care Republica Socialistă România este parte.  +  Secţiunea 4 Prevenirea şi combaterea bolilor cronice netransmisibile  +  Articolul 105Pentru prevenirea şi combaterea bolilor cronice netransmisibile - cardiovasculare, cancer, reumatism, de nutriţie şi alte boli -, precum şi pentru eliminarea factorilor ce favorizează apariţia acestora, organele, unităţile şi personalul sanitar sînt obligate sa organizeze acţiuni largi de profilaxie, să efectueze studii pentru cunoaşterea factorilor care influenţează negativ starea de sănătate, sa depisteze şi sa trateze imbolnavirile în faze precoce în vederea recuperării bolnavului. +  Articolul 106Unităţile sanitare sînt obligate sa ia în evidenta persoanele la care se depisteaza bolile cronice netransmisibile stabilite de Ministerul Sănătăţii şi să asigure tratamentul de specialitate corespunzător. +  Articolul 107În cazul imbolnavirilor cu incapacitate temporară de muncă, personalul medical este obligat sa stabilească, concomitent cu indicaţiile de tratament, măsurile de recuperare a capacităţii de muncă şi sa urmărească, împreună cu unităţile socialiste, respectarea acestora. Totodată, unităţile sanitare vor sprijini încadrarea persoanelor care suferă de asemenea boli într-o activitate corespunzătoare capacităţii lor de muncă. +  Articolul 108Bolnavii psihici care, din cauza stării de tulburare în care se afla, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală proprie sau a altora ori tulbura, în mod repetat şi grav, condiţiile normale de viaţa sau de muncă sau pot savirsi fapte prevăzute de legea penală, sînt supuşi obligatoriu la tratament medical într-o unitate sanitară, potrivit legii.  +  Secţiunea 5 Educaţia fizica şi sportul  +  Articolul 109În scopul dezvoltării armonioase, fizice şi morale, a fiecărui cetăţean, calirii şi fortificarii organismului, prevenirii imbolnavirilor, creşterii capacităţii de muncă şi de creaţie, precum şi pentru folosirea în mod util şi placut a timpului liber, conducerile unităţilor socialiste au obligaţia sa dezvolte practicarea educaţiei fizice şi sportului, turismului de masa, excursiilor, drumetiilor, de către preşcolari, elevi, studenţi şi întreg personalul muncitor, precum şi sa imbunatateasca conţinutul educativ al acestor activităţi. +  Articolul 110Unităţile şi întregul personal sanitar au obligaţia sa sprijine şi sa orienteze activitatea de educaţie fizica şi sport a cetăţenilor, ţinînd seama de specificul muncii acestora, de starea de sănătate şi capacitatea lor fizica. +  Articolul 111Instituţiile de învăţămînt sînt obligate sa dezvolte şi să asigure creşterea eficientei educaţiei fizice în învăţămîntul de toate gradele, sa organizeze activitatea sportiva de masa a elevilor şi studenţilor, sa realizeze programe diversificate de educaţie fizica şi sport, în scopul intaririi organismului şi formării unor deprinderi sanatoase de muncă şi viaţa.Totodată, instituţiile de învăţămînt şi profesorii de educaţie fizica sînt obligaţi, la recomandarea medicului, să aplice programe speciale de gimnastica pentru elevii şi studenţii care prezintă deficiente în dezvoltarea lor fizica. +  Articolul 112Unităţile socialiste sînt obligate sa desfăşoare o intensa activitate de atragere a oamenilor muncii la practicarea sistematica a educaţiei fizice şi sportului şi, cu sprijinul medicului de întreprindere, sa dezvolte gimnastica de reconfortare în producţie, în vederea inlaturarii oboselii şi creşterii randamentului în munca. +  Articolul 113Ministerul Sănătăţii, împreună cu Consiliul Naţional pentru Educatei Fizica şi Sport, elaborează norme igienico-sanitare pentru cultura fizica şi sport, dezvolta cercetările privind creşterea continua a capacităţii fizice a organismului, organizează activitatea de medicina sportiva, asigura controlul şi asistenţa medico-sanitară a sportivilor de performanţă.  +  Secţiunea 6 Educaţia sanitară a populaţiei  +  Articolul 114Educaţia sanitară are ca scop însuşirea de către populaţiei a cunoştinţelor necesare cu privire la igiena individuală, a mediului, alimentaţia raţională, prevenirea imbolnavirilor, evitarea abuzului de medicamente, pentru formarea deprinderilor igienice, cunoaşterea principalelor semne de boala şi acordarea, în caz de nevoie, a primului ajutor. +  Articolul 115Activitatea de educaţie sanitară se desfăşoară pe baza planului unic de educaţie sanitară, adoptat de Consiliul Sanitar Superior, care cuprinde, în principal, următoarele: a) educarea copiilor şi tinerilor în probleme sanitare şi de prim-ajutor, precum şi în vederea formării deprinderilor igienice; b) integrarea educaţiei sanitare în procesul general instructiv-educativ al instituţiilor de învăţămînt de toate gradele; c) dezvoltarea acţiunilor de educaţie sanitară privind familia şi creşterea copiilor; d) educaţia sanitară a oamenilor muncii în vederea formării comportamentului igienic necesar prevenirii imbolnavirilor, bolilor profesionale sau accidentelor, precum şi a intaririi capacităţii de muncă, combaterii abuzului de medicamente, de alcool, a fumatului şi a altor deprinderi dăunătoare sănătăţii; e) diversificarea şi îmbunătăţirea conţinutului materialelor educativ-sanitare prin presa, radioteleviziune, cinematografie sau alte modalităţi; f) antrenarea populaţiei la înfăptuirea programelor de sănătate pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor. +  Articolul 116Ministerul Sănătăţii coordonează, controlează şi răspunde de realizarea planului unic de educaţie sanitară.Ministerul Educaţie şi Învăţămîntului, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, celelalte ministere, organe centrale şi locale, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist, Organizaţia Pionierilor, Radioteleviziunea Română, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizica şi Sport, Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistă România, precum şi presa centrala şi locală, sînt obligate să-şi aducă contribuţia, prin mijloace specifice, la realizarea acţiunilor de educaţie sanitară.  +  Capitolul 5 Asistenţa medicală a populaţiei  +  Secţiunea 1 Asistenţa medicală generală şi de urgenta  +  Articolul 117Asistenţa medicală a populaţiei se acordă, de regula, în unităţile sanitare.Asistenţa medicală poate fi acordată şi la locul de muncă, la domiciliu sau la locul accidentului, după caz. +  Articolul 118Toţi cetăţenii au dreptul la asistenţa medicală, asigurata de către dispensarul medical, dispensarul policlinic sau, după caz, spitalul cel mai apropiat, în raza căruia se afla domiciliul ori locul de muncă. +  Articolul 119Internarea bolnavului se efectuează, în principal, în cazul bolilor transmisibile, al urgentelor sau al unor boli cronice care impun aplicarea unui tratament sau efectuarea unor investigaţii în condiţii de spitalizare.Internarea în spital se face, de regula, la indicaţia medicului specialist sau, în situaţii deosebite, a medicului din dispensar. Aceştia sînt obligaţi, cu excepţia urgentelor medico-chirurgicale, să asigure efectuarea analizelor necesare pentru stabilirea diagnosticului în condiţii de ambulator şi scurtarea perioadei de internare.Dacă spitalul de care aparţine bolnavul nu poate asigura ingrijirile medicale necesare este obligat să asigure internarea bolnavului într-un alt spital sau într-o unitate de specialitate. +  Articolul 120Concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă a personalului muncitor se acordă de conducerea unităţii socialiste pe baza certificatului medical.Certificatele medicale pentru incapacitate temporară de muncă se eliberează, în condiţiile prevăzute de lege, de către unitatea sanitară care deserveşte personalul muncitor din unitatea socialistă respectiva.În caz de urgenta medicală, unitatea care acorda asistenţa de urgenta este obligată sa confirme în scris diagnosticul, tratamentul aplicat şi durata de spitalizare sau de imobilizare obligatorie la domiciliu; certificatul medical se eliberează de unitatea sanitară de care aparţine bolnavul, după verificarea datelor comunicate de unitatea care a acordat asistenţa medicală de urgenta şi a stării de sănătate a persoanei în cauza. +  Articolul 121Spitalele au obligaţia sa comunice dispensarului, pentru bolnavii care au fost în tratamentul lor, toate datele necesare continuării tratamentului. +  Articolul 122Unităţile sanitare sînt obligate să asigure permanent asistenţa medicală necesară, programarea judicioasă pe ore şi specialităţi a tuturor bolnavilor care solicită consultaţii sau tratament, în asa fel încît sa evite aglomeratia şi asteptarile indelungate ale acestora. +  Articolul 123Abrogat.-----------Art. 123 a fost abrogat de art. 36 din Legea nr. 100 din 26 mai 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 1 iunie 1998. +  Articolul 124Ingrijirile medicale se efectuează cu consimţămîntul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sînt îndreptăţite a-şi da acordul.În cazuri grave, în care pentru salvarea vieţii minorului, precum şi a persoanelor lipsite de discernămînt ori în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, este necesară o îngrijire medicală de urgenta, iar consimţămîntul sau încuviinţarea persoanelor în drept nu se poate obţine în timp util, îngrijirea medicală va fi efectuată de medic pe proprie răspundere.În cazul refuzului de îngrijiri medicale, se va solicita declaraţia scrisă în acest sens, medicul fiind obligat sa informeze bolnavul ori persoana indreptatita a-şi da consimţămîntul asupra consecinţelor ce decurg din neacceptarea acestor îngrijiri.Prevederile acestui articol nu se aplică în cazurile în care, potrivit legii, pentru apărarea sănătăţii publice, îngrijirea medicală este obligatorie. +  Articolul 125Asistenţa medicală de urgenta se acordă de toate unităţile sanitare permanent, la orice ora din zi sau noapte, indiferent de domiciliul persoanei.Personalul sanitar este obligat sa acorde primul ajutor medical indiferent de specialitate, de locul unde se afla, sau dacă este în timpul ori în afară programului de lucru.Acordarea primului ajutor la locul accidentului sau imbolnavirii constituie o obligaţie şi pentru formaţiunile sanitare ale Crucii Roşii din Republica Socialistă România, de la locurile de muncă, din comune, oraşe sau municipii, precum şi pentru echipele speciale de salvare. +  Articolul 126Transportul de urgenta al accidentatilor, bolnavilor şi femeilor gravide, cu mijloace sanitare de transport rutiere, navale, şi aeriene, se asigura prin grija unităţii sanitare teritoriale. +  Articolul 127Toţi cetăţenii, începînd de la vîrsta şcolară, sînt obligaţi să-şi însuşească cunoştinţele privind acordarea primului ajutor.Orice persoană care este de faţa la producerea unei accidentari sau îmbolnăviri grave este obligată sa acorde primul ajutor în limita posibilităţilor sale, sa anunţe unitatea sanitară cea mai apropiată, sa sprijine personalul sanitar în acordarea primului ajutor medical, sa pună la dispoziţie mijloacele de transport de care dispune şi să asigure transportul gratuit al accidentatilor şi bolnavilor pînă la unitatea sanitară cea mai apropiată. Aceste măsuri se aplică şi pentru femeile gravide a căror stare necesita asistenţa medicală de urgenta. +  Articolul 128Unităţile socialiste sînt obligate sa sprijine acţiunea de instruire şi educaţie sanitară a populaţiei în probleme de prim-ajutor.Ministerul Sănătăţii împreună cu Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistă România şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului asigura instruirea şi educaţia sanitară a populaţiei în probleme de prim-ajutor.  +  Secţiunea 2 Terapia cu singe, plasma şi derivate de singe.Prelevarea şi transplantarea de tesuturi şi organe umane  +  Articolul 129-137Abrogate.------------Art. 129-137 au fost abrogate de art. 24 din Legea nr. 2 din 8 ianuarie 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 13 ianuarie 1998. +  Capitolul 6 Asistenţa medicală, balneara şi climatica  +  Secţiunea 1 Organizarea asistenţei medicale în staţiunile balneare şi climatice  +  Articolul 138-144Abrogate.-------------Art. 138-144 au fost abrogate de art. 21 din Ordonanţa nr. 109 din 31 august 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 426 din 2 septembrie 2000. +  Secţiunea 2 Prospectarea, exploatarea şi protecţia factorilor naturali balneari şi climatici  +  Articolul 145-155Abrogate.-------------Art. 145-155 au fost abrogate de art. 21 din Ordonanţa nr. 109 din 31 august 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 426 din 2 septembrie 2000. +  Capitolul 7 Medicamentele, produsele biologice, aparatele şi produsele tehnico-medicale  +  Articolul 156-168Abrogate.-------------Art. 156-168 au fost abrogate de art. 110 din Ordonanţa de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999. +  Articolul 169Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu organele centrale interesate, asigura informarea şi documentarea personalului sanitar asupra medicamentelor, produselor biologice de uz uman*), aparatelor şi produselor tehnico-medicale, precum şi asupra noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în domeniul medicinei.Publicitatea privind medicamentele, produsele biologice*), aparatele şi produsele tehnico-medicale se face numai cu avizul Ministerului Sănătăţii.-------------*)Prevederile referitoare la produsele medicamentoase cuprinse în art. 169 au fost abrogate de art. 110 din Ordonanţa de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999. +  Articolul 170Abrogat.-------------Art. 170 a fost abrogat de art. 110 din Ordonanţa de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999. +  Articolul 171Aparatele*) şi produsele tehnico-medicale ce se folosesc în investigaţiile şi tratamentul medical şi în alte activităţi în legătură cu asistenţa medicală, protezele ortopedice, dentare, oculare, auditive, mijloacele speciale de mişcare şi alte asemenea se autoriza de Ministerul Sănătăţii.--------------*) Prevederile referitoare la dispozitivele medicale cuprinse în art. 171 au fost abrogate de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 176 din 18 octombrie 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 544 din 2 noiembrie 2000. +  Articolul 172Punerea în circulaţie, utilizarea sau experimentarea pe om a medicamentelor, produselor biologice de uz uman*), aparatelor**) şi produselor tehnico-medicale care nu sînt autorizate sau, după caz, înregistrate de Ministerul Sănătăţii, sînt interzise şi se sancţionează potrivit legii. -------------*) Prevederile referitoare la produsele medicamentoase, cuprinse la art. 172 au fost abrogate de art. 110 din Ordonanţa de urgenta nr. 152 din 14 octombrie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 octombrie 1999.**) Prevederile referitoare la dispozitivele medicale cuprinse în art. 172 au fost abrogate de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 176 din 18 octombrie 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 544 din 2 noiembrie 2000. +  Capitolul 8 Cercetarea ştiinţifică medicală  +  Articolul 173Cercetarea ştiinţifică medicală are ca obiective principale aprofundarea cunoaşterii fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viaţa moderna, prevenirea imbolnavirilor, frînarea proceselor degenerative ale organismului, prelungirea duratei vieţii şi a perioadei de activitate a omului, aplicarea de noi metode şi tehnici de profilaxie, diagnostic, tratament şi recuperare, utilizarea intensiva a resurselor indigene, a plantelor medicinale şi a factorilor naturali de cura. +  Articolul 174Ministerul Sănătăţii împreună cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie răspund de orientarea cercetării ştiinţifice medicale pentru rezolvarea problemelor esenţiale ale asigurării sănătăţii populaţiei, de legarea acestora de cerinţele dezvoltării armonioase, fizice şi psihice, a omului, de realizarea obiectivelor planului unic de cercetare ştiinţifică medicală.Ministerul Sănătăţii conduce activitatea de cercetare ştiinţifică medicală şi răspunde de promovarea noului în domeniul medicinei, de ridicare permanenta a calităţii asistenţei medicale în toate unităţile sanitare prin aplicarea şi generalizarea rezultatelor ştiinţifice. +  Articolul 175Cercetarea ştiinţifică este integrată cu activitatea de asistenţa şi de învăţămînt medical şi se desfăşoară în cadrul planului unic de cercetare ştiinţifică medicală.Planul unic de cercetare trebuie să cuprindă următoarele orientări prioritare: a) aprofundarea cunoaşterii multilaterale a organismului uman, a proceselor şi mecanismelor care condiţioneaza starea de sănătate şi a celor care provoacă îmbolnăviri; b) creşterea posibilităţilor de adaptare ale organismului şi colectivităţii la factorii mediului ambiant, la condiţiile noi de viaţa şi de muncă; c) prevenirea şi combaterea imbolnavirilor prin identificarea şi reducerea factorilor de risc şi îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor de depistare precoce, de tratament şi de recuperare; d) perfecţionarea asistenţei medicale a populaţiei, în raport cu evoluţia stării de sănătate şi cu dezvoltarea social-economică a tarii; e) dezvoltarea producţiei de medicamente şi de aparatura medicală, prin valorificarea resurselor indigene şi asigurarea cercetărilor pentru introducerea lor în practica medicală.La cercetarea ştiinţifică în domeniul ocrotirii sănătăţii participa şi unităţi de cercetare din alte domenii şi ramuri de activitate. +  Articolul 176Academia de Ştiinţe Medicale, potrivit statutului sau, organizează şi controlează întreaga activitate de cercetare ştiinţifică medicală şi răspunde de realizarea planului unic de cercetare la nivelul dezvoltării stiintelor medicale pe plan mondial, precum şi de obţinerea unor rezultate cu aplicabilitate practica, care să ducă la perfecţionarea asistenţei medicale.În acest scop, Academia de Ştiinţe Medicale are, în principal, următoarele atribuţii: a) elaborează planul unic de cercetare ştiinţifică medicală şi îl adapteaza periodic la necesităţile asigurării sănătăţii, pe baza dinamicii stării de sănătate a populaţiei şi în raport cu nivelul stiintelor medicale; b) organizează, îndrumă şi controlează activitatea de cercetare ştiinţifică inclusă în planul unic de cercetare medicală, indiferent de subordonarea unităţilor sau colectivelor care desfăşoară aceasta activitate; c) organizează concentrarea potenţialului de cercetare pentru înfăptuirea obiectivelor prevăzute în planul unic de cercetare şi scurtarea perioadei de cercetare-valorificare; d) organizează şi coordonează, pe domenii, activitatea de cercetare, astfel încît să se asigure aplicarea unor metodologii unitare de cercetare şi obţinerea de rezultate utile pentru practica medicală şi cercetarea ştiinţifică; e) face propuneri de valorificare a rezultatelor cercetării în activitatea practica şi urmăreşte rezultatele obţinute; f) ia măsuri pentru utilizarea raţională a bazei materiale, organizează laboratoare centrale dotate cu aparatura de virf în vederea utilizării acesteia în comun de către cercetare, învăţămînt şi practica medicală; g) organizează şi asigura, prin colectivele de cercetare, îndrumarea tehnica şi metodologică a unităţilor sanitare, potrivit programului stabilit de Ministerul Sănătăţii; h) organizează şi controlează perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului de cercetare, precum şi utilizarea judicioasă a acestuia în activităţile integrate, de cercetare, învăţămînt şi practica medicală; i) stimuleaza activitatea creatoare a întregului personal sanitar şi sprijină introducerea de noi tehnici şi mijloace în cercetarea ştiinţifică şi practica medicală. +  Articolul 177Institutele, centrele şi colectivele de cercetare medicală, instituţiile de învăţămînt superior medical şi farmaceutic, spitalele clinice sînt obligate sa realizeze obiectivele ce le revin prin planul unic de cercetare, sa urmărească valorificarea în practica medicală şi activitatea de microproducţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi sa acorde asistenţa tehnica de specialitate pentru unităţile de profil din reţeaua sanitară, să asigure şi, după caz, sa sprijine activităţile de formare şi perfecţionare a cadrelor. +  Articolul 178Personalul de cercetare ştiinţifică medicală este obligat sa cunoască temeinic problemele de sănătate publică din domeniul sau de activitate, să-şi perfecţioneze continuu pregătirea profesională, să-şi aducă contribuţia la descoperirea de noi metode şi mijloace pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale a populaţiei. +  Articolul 179Ministerul Sănătăţii stabileşte unităţile şi condiţiile în care se pot experimenta mijloace şi metode noi de profilaxie, diagnostic, tratament şi recuperare medicală şi aproba introducerea în practica medicală a rezultatelor cercetării ştiinţifice. +  Articolul 180Uniunea societăţilor de ştiinţe medicale, organizaţia obsteasca, ştiinţifică şi profesională a personalului sanitar, trebuie să contribuie, potrivit statutului sau, la dezbaterea şi difuzarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi practicii medicale, la organizarea unui larg schimb de experienta în scopul perfecţionării continue a pregătirii profesionale şi al creşterii calităţii asistenţei medicale. +  Articolul 181Academia de Ştiinţe Medicale şi Uniunea societăţilor de ştiinţe medicale asigura schimbul de informaţii ştiinţifice în domeniul asigurării sănătăţii publice şi contribuie la afirmarea ştiinţei şi practicii medicale româneşti pe plan internaţional.  +  Capitolul 9 Activitatea medico-legală  +  Articolul 182Asistenţa medico-legală consta în efectuarea de expertize, examinari, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţa, a cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. +  Articolul 183Decesul unei persoane sau faptul ca copilul s-a născut mort se constata şi se certifica de medic, cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, constatarea se poate face de alte organe. +  Articolul 184Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare care exercită atribuţii de stare civilă vor inregistra decesul unei persoane constatat potrivit art. 183, numai pe baza certificatului constatator de moarte, eliberat de unitatea sanitară. +  Articolul 185În cazul decesului survenit în unităţile sanitare, autopsierea este obligatorie în scopul precizarii sau confirmării cauzei decesului. Autopsierea se face de medicul legist sau de medicul desemnat în acest scop de direcţia sanitară, în unitatea sanitară respectiva, cu excepţia cazurilor medico-legale care fac necesară efectuarea autopsiei în alt loc.În situaţia în care se constată că decesul a survenit din culpa personalului sanitar, medicul legist sau cel desemnat de direcţia sanitară să efectueze autopsia este obligat sa sesizeze organele judiciare competente.Ori de cîte ori exista suspiciuni ca moartea unei persoane a fost cauzată din culpa medicală, la efectuarea autopsiei este obligatorie şi prezenta procurorului. De asemenea, procurorul are dreptul sa ceara, atunci cînd este necesar, refacerea autopsiei de către o comisie medico-legală, în prezenta sa.Directorul unităţii sanitare poate aproba, cu avizul medicului şef de secţie, neefectuarea autopsiei dacă nu exista impedimente de ordin medico-legal. +  Articolul 186Situaţiile şi condiţiile în care se acordă asistenţa medico-legală, actele ce se întocmesc sau se eliberează, se stabilesc potrivit legii.  +  Capitolul 10 Dispoziţii finale  +  Articolul 187Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, precum şi materială sau civilă, a persoanei vinovate.Practicarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de către alte persoane decît cele autorizate de Ministerul Sănătăţii, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiţii decît cele stabilite potrivit legii, constituie infracţiune şi se sancţionează de legea penală.De asemenea, constituie infracţiune şi se sancţionează de legea penală condiţionarea ingrijirilor medicale de primirea unor sume de bani sau de obţinerea altor avantaje materiale. +  Articolul 188Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sînt obligate sa suporte cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată acesteia. +  Articolul 189Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.Pe aceeaşi dată se abroga:- Legea sanitară şi de ocrotire nr. 236/1930, publicată în Monitorul Oficial nr. 154 din 14 iulie 1930, cu modificările ulterioare;- Legea nr. 508/1939 privind reglementarea practicii de cosmetician, publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 9 iunie 1939;- Legea nr. 189/1943 pentru organizarea sanitară a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 171 din 23 martie 1943, cu modificările ulterioare;- Decretul nr. 141/1953 pentru prevenirea şi combaterea bolilor venerice, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 9 aprilie 1953;- Decretul nr. 212/1953 privind reglementarea practicii profesiunii de medic, publicat în Buletinul Oficial nr. 16 din 16 mai 1953;- Decretul nr. 974/1965 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Inspectoratului sanitar de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 din 30 decembrie 1965, cu modificările ulterioare;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 297/1952 privitoare la ocrotirea copilului, publicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 14 mai 1952;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1830/1953 pentru reorganizarea asistenţei medico-sanitare a muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din întreprinderile industriale, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 38 din 13 iunie 1953;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 190/1954 pentru crearea şi manipularea rezervelor antiepidemice în cadrul Ministerului Sănătăţii;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1022/1954 privind acordarea de gratuitate la internarea şi transportul anumitor categorii de bolnavi şi insotitorilor lor, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 36 din 7 iulie 1954;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri 1302/1955 privind aprobarea regulamentului pentru paza sanitară a frontierelor, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 46 din 22 august 1955;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri şi a Uniunii Generale a Sindicatelor din România nr. 9/1960 cu privire la organizarea odihnei şi tratamentului oamenilor muncii în staţiunile climaterice şi balneoclimaterice;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 202/1970 privind trecerea unor unităţi sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 558/1970 privind îmbunătăţirea activităţii balneoclimatice şi modificarea unor dispoziţii din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 405/1965, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 560/1970 privind reglementarea asistenţei medicale cu plata, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1946/1970 privind trecerea unor unităţi sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare,- precum şi orice alte dispoziţii contrare.---------------------------------