Advanced Search

 LEGE nr. 3 din 30 decembrie 1971 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Demografie


Published: 1971-12-30
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3069831/-lege-nr.-3-din-30-decembrie-1971-%2528%252arepublicat%252a%2529-privind-nfiinarea%252c-organizarea-i-funcionarea-comisiei-naionale-de-demografie.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 3 din 30 decembrie 1971 (*republicată*)privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Demografie
EMITENT MAREA ADUNARE NAŢIONALA
Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 1 din 2 ianuarie 1973



 +  Articolul 1Se înfiinţează Comisia Naţionala de Demografie, organ al Consiliului de Stat, care are sarcina de a studia fenomenele demografice şi de a face propuneri Consiliului de Stat cu privire la problemele ce interesează politica demografică a partidului şi statului.  +  Articolul 2Comisia Naţionala de Demografie are următoarele atribuţii principale: a) întocmeşte studii privind evoluţia fenomenelor şi proceselor demografice în cadrul dezvoltării economice şi sociale a tarii, în care scop: - analizează modificările intervenite în structura economică şi socială şi influenţa acestor modificări asupra evoluţiei fenomenelor şi proceselor demografice; - studiază dinamica populaţiei în perspectiva şi implicatiile acesteia asupra necesităţilor de dezvoltare a învăţămîntului, utilizării depline şi rationale a forţei de muncă, producţiei bunurilor de consum, transporturilor, locurilor de agrement şi sport, precum şi asupra altor probleme legate de nivelul de trai al populaţiei; - studiază procesele de sistematizare şi urbanizare şi efectele demografice ale acestora; - studiază efectele demografice ale poluarii mediului înconjurător; b) prezintă Consiliului de Stat propuneri de măsuri social-economice, culturale, sanitare, legislative şi altele asemenea, în vederea promovării unei politici demografice corespunzătoare dezvoltării generale a tarii; c) urmăreşte aplicarea măsurilor stabilite în domeniul sau de activitate, precum şi eficienta acestora, informand Consiliul de Stat despre rezultatele obţinute; d) coordonează pe plan naţional activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul demografiei; în acest scop colaborează cu academiile de ştiinţe şi celelalte organe centrale interesate; e) da indicaţii de specialitate, potrivit legii, comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti de demografie; f) colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale la elaborarea proiectelor de acte normative şi la adoptarea de măsuri care interesează domeniul sau de activitate; g) întreţine, potrivit legii, în domeniul sau de activitate, relaţii de colaborare cu organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale la care Republica Socialistă România este parte; h) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.  +  Articolul 3În îndeplinirea atributilor sale, Comisia Naţionala de Demografie va cere ministerelor, celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare, precum şi organizaţiilor din subordinea acestora, lucrările, datele şi informaţiile ce-i sînt necesare.  +  Articolul 4Comisia Naţionala de Demografie este alcătuită din preşedinte şi membri, numiţi prin decret al Consiliului de Stat. În Comisia Naţionala de Demografie vor fi numiţi oameni de ştiinţa, cadre didactice şi alte cadre cu înaltă pregătire a căror activitate este legată de problemele de demografie, precum şi reprezentanţi ai Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului, Consiliului Culturii şi educaţiei Socialiste, Ministerului Justiţiei, Ministerului Apărării naţionale, Ministerului de Interne, Comitetului de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, Direcţiei Centrale de Statistica, Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Academiei de Ştiinţe Medicale, Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, Consiliului Naţional al Femeilor, Uniunii Tineretului Comunist şi Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie. De asemenea, în Comisia Naţionala de Demografie vor fi numiţi preşedintele Comisiei de demografie a municipiului Bucureşti şi unii presedinti de comisii judeţene de demografie.  +  Articolul 5Pentru efectuarea studiilor, cercetărilor ai altor lucrări. Comisia Naţionala de Demografie constituie colective de lucru în a căror componenta intra membri ai comisiei, precum şi specialişti din diverse domenii de activitate care au contingenta cu problemele demografice, desemnaţi de preşedintele comisiei cu acordul conducătorului instituţiei sau organizaţiei în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Studiile, cercetările şi celelalte lucrări se dezbat în plenul Comisiei Naţionale de Demografie, ale carei concluzii şi propuneri se supun spre aprobare Consiliului de Stat.  +  Articolul 6Comisia îşi desfăşoară activitatea în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adopta hotărîri cu majoritatea membrilor ce o compun. Şedinţele comisiei au loc cel puţin o dată pe trimestru sau ori de câte ori este necesar şi se convoacă în timp util de preşedinte.  +  Articolul 7La şedinţele comisiei pot fi invitaţi delegaţi ai unor organe şi organizaţii de stat ori obşteşti interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii. De asemenea, la şedinţele comisiei pot fi invitaţi şi specialişti din cadrul unor organe şi organizaţii de stat, din institute de cercetări şi din instituţii de învăţămînt.  +  Articolul 8Comisia în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa Consiliului de Stat pentru întreaga activitate a comisiei, fiecare membru al comisiei răspunde în faţa acesteia şi a preşedintelui comisiei pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt încredinţate.  +  Articolul 9Între şedinţele comisiei, preşedintele rezolva problemele curente ale activităţii acesteia şi stabileşte măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărârilor comisiei.  +  Articolul 10Preşedintele informează comisia asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre şedinţe.  +  Articolul 11Preşedintele reprezintă Comisia Naţionala de Demografie în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale.  +  Articolul 12Secretariatul Comisiei Naţionale de Demografie se asigura de un colectiv restrâns de specialişti din schema aprobată pentru aparatul Consiliului de Stat. +  Articolul 13În scopul creării condiţiilor organizatorice necesare analizarii şi aplicării în mod unitar a măsurilor judeţene şi a municipiului Bucureşti de demografie. Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de demografie sînt subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare şi Comisiei Naţionale de Demografie.  +  Articolul 14Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de demografie exercita în mod corespunzător, pe plan local, atribuţiile ce revin Comisiei Naţionale de Demografie.  +  Articolul 15În îndeplinirea atribuţiilor lor, comisiile de demografie vor cere organelor locale ale administraţiei de stat, organizaţiilor din subordinea acestora, precum şi celorlalte unităţi economice şi sociale din cuprinsul judeţelor sau municipiului Bucureşti, lucrările datele şi informaţiile ce le sînt necesare, cu respectarea prevederilor legale.  +  Articolul 16Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti de demografie sînt alcătuite din preşedinte şi membri. Unul dintre membri este şi secretarul comisiei. Prim-vicepreşedintele comitetului executiv al consiliului popular este şi preşedintele comisiei de demografie. Componenta comisiilor se aproba de consiliul popular, la propunerea comitetului executiv. În comisii vor fi desemnaţi oameni de ştiinţa, cadre didactice şi alte cadre cu înaltă pregătire, a căror activitate este legată de problemele de demografie, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor de statistica, sanitară, pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale, ai inspectoratului şcolar, ai comitetelor de cultura şi educaţie socialistă, ai organelor de justiţie şi militie, ai uniunilor cooperatiste agricole de producţie, ai organizaţiilor de femei, de tineret, ai organizaţiilor sindicale locale, precum şi membri ai comitetelor executive ale consiliilor populare municipale, orăşeneşti, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi comunale, după caz.  +  Articolul 17Dispoziţiile articolelor 5-10 se aplică în mod corespunzător şi comisiilor judeţene şi municipiului Bucureşti de demografie. ------------