Advanced Search

 LEGE nr. 14 din 28 decembrie 1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România


Published: 1972-12-28
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3069821/-lege-nr.-14-din-28-decembrie-1972-privind-organizarea-aprrii-naionale-a-republicii-socialiste-romnia.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 14 din 28 decembrie 1972privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România
EMITENT MAREA ADUNARE NAŢIONALA
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 29 decembrie 1972



 +  Capitolul 1 +  Articolul 1Republica Socialistă România este stat socialist suveran, independent şi unitar - în care întreaga putere aparţine poporului - iar teritoriul sau este inalienabil şi indivizibil.Este interzisă acceptarea sau recunoaşterea vreunei acţiuni a unui stat străin sau a oricărei situaţii - indiferent de natura sa, inclusiv capitularea generală, ocuparea teritoriului naţional - care în timp de pace sau de război ar aduce vreo atingere suveranităţii, independentei naţionale şi integrităţii teritoriale a Republicii Socialiste România sau care ar slabi în orice fel capacitatea de apărare.Orice asemenea act de acceptare sau recunoaştere este nul şi neavenit, ca fiind contrar orinduirii de stat şi intereselor supreme ale naţiunii noastre socialiste. +  Articolul 2Apărarea patriei, a suveranităţii şi independentei naţionale, a unităţii şi integrităţii sale teritoriale, în cazul unei agresiuni armate sau a unei acţiuni îndreptate împotriva cuceririlor revoluţionare ale oamenilor muncii din Republica Socialistă România, este o datorie sfînta a fiecărui cetăţean român, bărbat sau femeie, indiferent de naţionalitate. +  Articolul 3Organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România are la baza conceptia fundamentală a sistemului de apărare elaborata de Consiliul Apărării şi asigură realizarea în timp de pace a tuturor măsurilor necesare pentru ridicarea continua a capacităţii de apărare a statului.Organizarea apărării naţionale are drept scop să asigure condiţiile necesare ducerii luptei pe tot teritoriul patriei, valorificind întregul potenţial uman şi economic şi subordonindu-l efortului de apărare a tarii în caz de război.La elaborarea conceptiei fundamentale a sistemului de apărare, precum şi la ducerea acţiunilor de lupta împotriva agresorului, se vor respecta prevederile înţelegerilor internaţionale la care Republica Socialistă România este parte referitoare la legile şi obiceiurile războiului. +  Articolul 4Organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România priveşte:- pregătirea populaţiei pentru apărare;- pregătirea teritoriului pentru apărare;- pregătirea economiei naţionale pentru apărare. +  Articolul 5Organele supreme ale puterii de stat şi organele centrale ale administraţiei de stat, consiliile populare şi comitetele lor executive, precum şi celelalte organizaţii socialiste au obligaţia de a lua din timp de pace toate măsurile necesare pentru întărirea capacităţii de apărare a tarii.  +  Capitolul 2 +  Articolul 6În conformitate cu prevederile constituţionale, Marea Adunare Naţionala, iar în intervalul dintre sesiunile acesteia, în caz de urgenta, Consiliul de Stat, proclama în interesul apărării tarii, a ordinii publice sau a securităţii statului, starea de necesitate în unele localităţi sau pe întreg teritoriul tarii, declara mobilizarea parţială sau generală ori starea de război. Starea de război poate fi declarata numai în cazul unei agresiuni armate împotriva Republicii Socialiste România sau împotriva unui alt stat faţă de care Republica Socialistă România are obligaţii de apărare mutuala armate prin tratate internaţionale, dacă s-a produs situaţia pentru care obligaţia de declarare a stării de război este statornicită. +  Articolul 7Tratativele privind suspendarea totală a ostilităţilor pe timp determinat pentru încheierea armistitiului general ori local, încetarea stării de război ori încheierea tratatului de pace, pot fi duse numai cu aprobarea Marii Adunări Naţionale iar în intervalul dintre sesiunile acesteia, a Consiliului de Stat, la propunerea Consiliului Apărării R.S.R., de către persoanele împuternicite de acestea.Tratatele pentru suspendarea ostilităţilor pe un anumit sector al frontului şi pentru o durată limitată pot fi duse de comandantii locali din împuternicirea comandantului suprem al forţelor armate. +  Articolul 8Consiliul Apărării al R.S.R. are sarcina de a examina, coordona şi soluţiona principalele probleme în domeniul apărării tarii şi asigurării securităţii statului, atît în timp de pace cît şi în timp de război. În acest scop: a) stabileşte conceptia fundamentală a sistemului de apărare a R.S.R.; b) aproba măsurile privind organizarea generală şi pregătirea forţelor armate şi a garzilor patriotice; c) aproba planurile de mobilizare şi întrebuinţare în război a forţelor armate şi a garzilor patriotice; d) aproba măsurile referitoare la dislocarea şi redislocarea trupelor pe teritoriul tarii; e) adopta măsurile principale privind pregătirea operativă a teritoriului tarii; f) aproba şi urmăreşte realizarea planurilor referitoare la asigurarea mijloacelor materiale necesare pentru apărarea şi securitatea tarii, precum şi a planului de mobilizare a economiei naţionale elaborat de Consiliul de Miniştri; g) stabileşte măsurile principale privind organizarea materială a apărării locale antiaeriene; aproba planul de dispersare şi evacuare a populaţiei; h) asculta rapoarte ale ministerului apărării naţionale, ministerul de interne şi şeful de stat major al garzilor patriotice de la Comitetul Central al P.C.R., precum şi ale administraţiei de stat, referitoare la apărarea şi securitatea statului; i) examinează şi propune M.A.N., respectiv Consiliului de Stat, proclamarea stării de necesitate, mobilizarea parţială sau generală, precum şi declararea stării de război; j) în caz de atac armat prin surprindere, ia de îndată toate măsurile necesare pentru respingerea atacului şi apărarea tarii; k) în timp de război, conduce operaţiunile de lupta şi de mobilizare a întregului potenţial uman şi material al tarii;Consiliul Apărării poate îndeplini şi alte atribuţii privind apărarea şi securitatea tarii.Preşedintele Consiliului Apărării este comandantul suprem al forţelor armate ale R.S.R.Hotărîrile Consiliului Apărării sînt obligatorii pentru toate organele la care ele se referă.Consiliul Apărării răspunde pentru întreaga sa activitate în faţa C.C. al P.C.R. - organul politic conducător - şi în faţa M.A.N. - organul suprem al puterii de stat în R.S.R.; în intervalul dintre sesiunile M.A.N., Consiliul Apărării răspunde şi faţă de Consiliul de Stat.Organizarea şi funcţionarea Consiliului Apărării se realizează potrivit legii. +  Articolul 9Consiliul de Miniştri organizează aplicarea măsurilor generale privind apărarea tarii, potrivit hotărîrilor Consiliului Apărării R.S.R., în care scop: a) conduce, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, în legătură cu realizarea sarcinilor privind asigurarea capacităţii de apărare a tarii; b) elaborează din timp de pace proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale şi proiectul bugetului de stat, pentru primul an de război; c) stabileşte măsurile pentru realizarea producţiei de bunuri materiale necesare populaţiei în timp de război, precum şi a producţiei de interes deosebit pentru nevoile de apărare; d) ia măsuri pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare; e) ia măsuri, potrivit hotărîrilor Consiliului Apărării, pentru organizarea generală a forţelor armate şi fixarea contingentelor anuale de cetăţeni care urmează să fie chemaţi la îndeplinirea serviciului militar; f) ia măsuri din timp de pace pentru constituirea rezervelor materiale necesare pe timp de război, atît pentru nevoile apărării cît şi ale populaţiei. +  Articolul 10Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne infaptuiesc, potrivit legii, politica partidului şi statului în domeniul apărării tarii, a ordinii publice şi a securităţii statului, fiecare în domeniul sau de activitate; participa împreună cu celelalte ministere şi organe centrale ale administraţiei de stat, cu comitetele executive ale consiliilor populare şi cu orice alte organizaţii socialiste, la pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei, pentru apărare.În acest scop, Ministerul Apărării Naţionale: a) analizează nevoile de apărare a tarii şi propune Consiliului Apărării măsurile privind ridicarea continua a capacităţii ei de apărare, îmbunătăţirea organizării, inzestrarii şi pregătirii armatei, dislocarea şi redislocarea trupelor, pregătirea operativă a teritoriului, precum şi proiectul planului de întrebuinţare a armatei în caz de război: b) asigura pregătirea militară a tuturor cetăţenilor români, organizează, conduce şi îndrumă pregătirea operativă, de lupta, politica şi tehnica în armata; c) organizează şi asigura pregătirea în probleme de apărare a patriei, a activistilor de partid şi de stat cu funcţii de conducere în organele centrale şi locale de partid, de stat şi obşteşti; d) asigura organizarea şi desfăşurarea muncii politico-educative a militarilor în vederea cunoaşterii şi infaptuirii politicii marxist-leniniste a P.C.R., educării lor în spiritul patriotismului socialist şi al internationalismului proletar, al dragostei netarmurite faţă de patrie, popor şi partid, al hotărîrii de a apara cuceririle revoluţionare, hotarele patriei, independenta, suveranitatea sa naţionala şi pacea; e) asigura armamentul, munitia, tehnica de lupta şi alte materiale necesare garzilor patriotice şi activităţii de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei; f) înfăptuieşte sarcinile ce-i revin potrivit prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea apărării locale antiaeriene în R.S.R.; g) sprijină activitatea celorlalte ministere şi altor organe centrale ale administraţiei de stat, a comitetelor executive ale consiliilor populare şi a altor organizaţii socialiste, privitoare la pregătirea teritoriului potrivit intereselor apărării tarii şi controlează modul în care acestea îşi duc la îndeplinire sarcinile ce le revin; h) urmăreşte, îndrumă şi controlează pregătirea de mobilizare a ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, a comitetelor executive ale consiliilor populare şi a altor organizaţii socialiste, în vederea nevoilor de apărare a tarii. +  Articolul 11Comitetul de Stat al Planificarii, împreună cu ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, a comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, elaborează propuneri pentru proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale pentru primul an de război.La elaborarea şi aplicarea planului de mobilizare a economiei naţionale, Comitetul de Stat al Planificarii îndeplineşte aceleaşi atribuţii ce-i revin prin lege cu privire la planurile de stat curente şi de perspectiva.Împreună cu titularii de plan, Comitetul de Stat al Planificarii propune realizarea, prin planurile de stat curente şi de perspectiva, a măsurilor privind pregătirea de mobilizare a economiei şi teritoriului. +  Articolul 12Ministerul Finanţelor, pe baza proiectului planului de mobilizare a economiei naţionale, elaborează propuneri pentru proiectul planului financiar centralizat şi proiectul bugetului de stat, pentru primul an de război.Ministerul Finanţelor, în colaborare cu Comitetul de Stat al Planificarii, propune măsuri pentru acoperirea financiară a planului de mobilizare a economiei naţionale pentru primul an de război. +  Articolul 13Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat şi organizaţiile centrale cooperatiste iau măsuri din timp de pace, fiecare în domeniul sau de activitate, pentru pregătirea de mobilizare a economiei şi a teritoriului în vederea satisfacerii nevoilor de apărare şi asigurarea desfăşurării normale a activităţilor economice, sociale şi politice pe timp de război.Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului împreună cu Ministerul Sănătăţii vor introduce în programul de învăţămînt al facultăţilor de medicina, al şcolilor de asistenţi medicali şi şcolilor de surori medicale cicluri de lecţii privind medicina în campanie.Pentru elaborarea materialului didactic, Ministerul Apărării Naţionale va acorda asistenţa tehnica necesară.Organele de conducere colectivă ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi ale organizaţiilor centrale cooperatiste, vor analiza, ori de cîte ori este nevoie, modul în care au fost îndeplinite, de către aceste organe şi organizaţii centrale şi unitatiile subordonate lor, sarcinile pentru apărare.Miniştrii sau conducătorii celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat şi cooperatiste vor desemna pe unul dintre adjunctii lor să se ocupe nemijlocit de rezolvarea tuturor problemelor de apărare în cadrul organelor centrale respective sau al unităţilor subordonate, care va tine legătură directa cu Ministerul Apărării Naţionale - Marele stat major.Miniştrii, conducătorii celorlalte organe ale administraţiei de stat şi cooperatiste, precum şi conducătorii oricăror organizaţii socialiste răspund, fiecare în domeniul sau de activitate, de realizarea sarcinilor de apărare luînd în acest scop toate măsurile ce se impun; prezintă Consiliului Apărării, ori de cîte ori li se cere, rapoarte privind stadiul pregătirii populaţiei, teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare. +  Articolul 14Consiliile populare judeţene, municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale, precum şi comitetele lor executive, iau măsuri în unităţile administrativ-teritoriale în care au fost alese aceste consilii populare, pentru pregătirea de subordonare şi a teritoriului, precum şi pentru realizarea sarcinilor ce le revin din planul de mobilizare a economiei naţionale.Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti întocmesc, ţin la curent şi pun la dispoziţia centrelor militare monografia economică militară a unităţilor administrativ-teritoriale respective. +  Articolul 15În vederea coordonării şi realizării măsurilor de apărare pe plan local, la judeţe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, oraşe şi comune, funcţionează consilii locale de apărare, organe deliberative, care au sarcina de a soluţiona problemele de apărare atît în timp de pace, cît şi în timp de război. +  Articolul 16Consiliul judeţean de apărare şi cel al municipiului Bucureşti este format din:Preşedinte: - primul secretar al comitetului judeţean de partid şi preşedinte al comitetului executiv al consiliului popular judeţean respectiv al municipiului Bucureşti. Membrii: - primul vicepreşedinte al comitetului executiv al consiliului popular; - secretarul comitetului executiv al consiliului popular; - primul secretar al comitetului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, al U.T.C.; - comandantul militar al garnizoanei sau al unei unităţi militare, desemnat de Ministerul Apărării Naţionale; - comandantul centrului militar, care este şi secretarul consiliului local de apărare; - şeful inspectoratului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, al Ministerului de Interne; - şeful de stat major al garzilor patriotice; - şeful de stat major al apărării locale antiaeriene; - comandantul grupului de pompieri; - şefii direcţiilor judeţene, respectiv ale municipiului Bucureşti, sanitare, PTTR şi directorii sau împuterniciţii regionalelor de cale ferate, ai întreprinderilor de transporturi auto şi, după caz, ai celor aeriene şi navale; - şeful serviciului I al consiliului popular judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. Consiliile judeţene de apărare şi cel al municipiului Bucureşti sînt subordonate şi răspund pentru întreaga lor activitate faţă de comandantul suprem al forţelor armate, Consiliul Apărării al R.S.R., iar pe plan local, faţă de comitetul judeţean de partid, consiliul popular judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. +  Articolul 17Consiliul municipal, de sector al municipiului Bucureşti, orasenesc şi comunal de apărare este format din:Preşedinte: - primul secretar sau, acolo unde nu exista aceasta funcţie, secretarul comitetului municipal, de sector al municipiului Bucureşti, orasenesc sau municipal de partid. Membri: - primarul, sau cînd acesta este şi secretar al comitetului de partid, primul vicepreşedinte ori unul dintre vicepreşedinţii comitetului executiv al consiliului popular, acolo unde nu exista funcţie de prim-vicepreşedinte; - secretarul comitetului executiv al consiliului popular, care este şi secretarul consiliului local de apărare; - primul secretar sau, acolo unde nu exista aceasta funcţie, secretarul comitetului U.T.C., municipal, de sector al municipiului Bucureşti, orasenesc sau comunal; - comandantul militar al garnizoanei sau al unei unităţi militare acolo unde nu exista astfel de unităţi, desemnat de Ministerul Apărării Naţionale ; - şeful organului local al Ministerului de Interne; - şeful de stat major al garzilor patriotice; - şeful de stat major al apărării locale antiaeriene, acolo unde exista. La sectoarele municipiului Bucureşti şi la municipiile în care funcţionează centre militare, din consiliul local de apărare face parte şi comandantul centrului militar, care este şi secretar al consiliului de apărare.Consiliile locale de apărare prevăzute la acest articol se subordonează consiliului judeţean de apărare, respectiv al municipiului Bucureşti, şi răspund pentru întreaga lor activitate în faţa comitetului municipal, de sector al municipiului Bucureşti, orasenesc sau comunal de partid, precum şi în faţa consiliilor populare corespunzătoare. +  Articolul 18Consiliile locale de apărare care funcţionează la judeţe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, oraşe sau comune, pe timp de pace sau război au următoarele atribuţii principale: a) asigura îndeplinirea hotărîrilor C.C. al PCR, ale M.A.N. şi ale Consiliului Apărării, a ordinii şi dispoziţiilor comandantului suprem; de asemenea, asigura îndeplinirea hotărîrilor comitetelor de partid şi consiliilor populare cărora le sînt subordonate; b) iau măsuri de pregătire a populaţiei, garzilor patriotice, formatiilor civile de apărare antiaeriana, de pompieri, sanitare şi a detasamentelor de tineret care se pregătesc pentru apărarea patriei şi urmăresc asigurarea lor din punct de vedere material, potrivit dispoziţiilor legale; c) analizează cererile prezentate de unităţile militare pentru nevoile lor la mobilizare, iar hotărîrile luate în aceasta privinta vor fi aduse la îndeplinire de către comitetele executive ale consiliilor populare; d) iau măsurile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de recrutare, încorporare, evidenta militară şi mobilizare; e) organizează şi conduc în mod unitar acţiunile pentru prevenirea şi lichidarea efectelor calamităţilor naturale, a incendiilor, pentru apărarea sănătăţii populaţiei, a avutului obştesc, respectarea liniştii şi ordinii publice; f) iau măsuri din timp de pace pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţilor economice, politice şi sociale şi de ducere a acţiunilor de lupta în timp de război, precum şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de ori ce natura împotriva efectelor armelor de nimicire în masa şi ale armelor obişnuite; g) pe timpul ducerii acţiunilor de lupta pe teritoriul aflat în raza lor de activitate subordonează marilor unităţi militare garzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare, asigurind participarea forţelor umane şi resurselor materiale necesare, iar în cazul cînd pe teritoriul respectiv nu acţionează mari unităţi militare, organizează şi conduc nemijlocit acţiunile de lupta ale tuturor formatiunilor de apărare; h) constituie şi pregătesc unităţi, subunitati şi grupuri ale luptei de rezistenta în condiţiile ducerii acţiunilor de lupta pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic şi conduc acţiunile acestora în timp de război; i) iau măsuri cu privire la mobilizarea economiei şi pregătirea operativă a teritoriului din raza lor de activitate, în scopul satisfacerii nevoilor de apărare; j) în interesul apărării, al ordinii publice şi securităţii statului, stabilesc măsurile necesare pentru efectuarea de rechiziţii şi chemări pentru prestări de servicii potrivit prevederilor legii rechizitiilor. +  Articolul 19Convocarea consiliului local de apărare se face de către preşedintele acestuia, semestrial şi ori de cîte ori este nevoie.În cazul cînd consiliul local de apărare examinează probleme ce se referă la mobilizarea economiei, la apărarea locală antiaeriana sau la pregătirea operativă a teritoriului, pot fi invitaţi sa participe şi conducătorii organizaţiilor socialiste interesate. +  Articolul 20Pentru rezolvarea operativă a problemelor curente privind organizarea apărării, la judeţe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, oraşe şi la comune funcţionează birouri ale consiliilor locale de apărare formate din: a) la judeţe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti:- preşedintele consiliului local de apărare;- prim-vicepreşedintele comitetului executiv al consiliului popular;- secretarul comitetului executiv al consiliului popular;- comandantul militar al garnizoanei sau al unei unităţi militare, acolo unde exista astfel de unităţi, desemnat de Ministerul Apărării Naţionale;- şeful organului local al Ministerului de Interne;- comandantul centrului militar, acolo unde funcţionează centre militare;- şeful de stat major al garzilor patriotice. b) la oraşe şi comune:- preşedintele consiliului local de apărare;- primarul sau, atunci cînd acesta este şi secretar al comitetului de partid, primul vicepreşedinte ori unul dintre vicepreşedinţii comitetului executiv al consiliului popular, acolo unde nu exista funcţia de prim-vicepreşedinte;- secretarul comitetului executiv al consiliului popular;- comandantul militar al garnizoanei sau al unei unităţi militare, acolo unde exista astfel de unităţi, desemnat de Ministerul Apărării Naţionale;- şeful organului local al Ministerului de Interne;- comandantul sau, după caz, şeful de stat major al garzilor patriotice. +  Articolul 21Organele de conducere colectivă ale tuturor organizaţiilor socialiste sînt obligate sa ia toate măsurile necesare în vederea realizării sarcinilor de apărare ce le revin. Ele răspund în faţa consiliilor locale de apărare în a căror rază de activitate este situata fiecare organizaţie, pentru modul în care aduc la îndeplinire sarcinile de apărare.  +  Capitolul 3 +  Articolul 22Toţi cetăţenii români, indiferent de sex, au datoria să se pregătească pentru fi în măsura sa îndeplinească misiuni în legătură cu apărarea patriei.Pregătirea militară a cetăţenilor români pentru apărarea patriei se organizează pe baza conceptiei fundamentale a sistemului de apărare a R.S.R. stabilită de Consiliul Apărării şi a ordinelor comandantului suprem al forţelor armate, realizindu-se prin:A. îndeplinirea serviciului militar obligatoriu în cadrul unităţilor şi formatiunilor militare ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale,în condiţiile stabilite prin prezenta lege;B. participarea la alte forme de pregătire a populaţiei pentru apărare: a) garzi patriotice; b) formaţii de apărare locală antiaeriana; c) formaţiuni de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei; d) alte organe sau organizaţii ce se vor stabili prin lege. +  Articolul 23Durata şi normele generale privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii militare a cetăţenilor români cuprinşi la formele de pregătire prevăzute la art. 22 lit. B se aproba de către Consiliul Apărării. +  Articolul 24Pregătirea militară a cetăţenilor în cadrul formelor prevăzute la art. 22 lit. B (lit. b, c şi d) se realizează sub coordonarea, controlul şi îndrumarea Ministerul Apărării Naţionale. +  Articolul 25În interesul apărării R.S.R., persoanele apte de muncă, începînd cu vîrsta de 16 ani împliniţi, pot fi chemate pentru prestări de servicii, în condiţiile prevăzute de legea rechizitiilor. +  Articolul 26Forţele armate ale R.S.R. se compun din unităţile subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne şi au misiunea sa apere independenta, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei, precum şi cuceririle revoluţionare ale întregului popor. +  Articolul 27Cetăţenii români fac parte din forţele armate în condiţiile stabilite prin prezenta lege. +  Articolul 28Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi cetăţenii români, indiferent de sex, şi se îndeplineşte de către aceştia în următoarele forme: a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporaţi s-au prezentat la centrele militare, unităţi sau formaţiuni militare şi pînă la data trecerii lor în rezerva; b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenţii de liceu admişi în instituţiile de învăţămînt superior s-au prezentat la centrele militare şi pînă la data trecerii lor în rezerva; c) ca elevi în şcoli militare sau în instituţii militare de învăţămînt superior, de la data la care aceştia s-au prezentat la şcolile sau instituţiile militare de învăţămînt superior şi pînă la data absolvirii acestora; d) în calitate de rezervişti concentraţi sau mobilizati, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unităţi sau formaţiuni militare şi pînă la data inminarii livretului militar cu mutatia de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare; e) în calitate de cadre permanente-ofiţeri, maiştri militari şi subofiteri ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, de la data acordării gradului şi pînă la data trecerii acestora în rezerva sau direct în retragere.Studenţii instituţiilor de învăţămînt superior stabiliţi prin hotărîre a Consiliului de Miniştri pot îndeplini serviciul militar şi prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţămînt. +  Articolul 29Cetăţenii R.S.R., bărbaţi, pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar, din anul în care împlinesc 20 de ani, pînă la împlinirea virstei de 50 de ani, cu excepţiile prevăzute în art. 45 alin. 2 şi 4, art. 57, 62 şi 67 din prezenta lege.Între limitele de vîrsta prevăzute la alineatul precedent, pe timpul cît nu îndeplinesc serviciul militar, cetăţenii se găsesc în rezerva forţelor armate.Femeile în vîrsta de la 18 la 45 de ani, cetatene ale R.S.R., pot fi luate în evidenta militară şi vor putea fi chemate sa îndeplinească serviciul militar în condiţiile stabilite prin prezenta lege. +  Articolul 30Nu îndeplinesc serviciul militar: a) alienaţii şi debilii mintali; b) inaptii pentru serviciul militar cu scoaterea din evidenta pentru invaliditati sau boli permanente, altele decît cele prevăzute la lit. a; c) cei condamnaţi la închisoare, pe timpul executării pedepsei penitenciare. +  Articolul 31Durata serviciului militar este de la 1 an la 4 luni pentru militarii în termen din toate armele, în afară de militarii în termen încorporaţi la marina militară şi la navele graniceresti, pentru care durata serviciului este 2 ani. Pentru stabilirea datei trecerii în rezerva, durata serviciului militar în termen se socoteşte începînd din prima zi a lunii următoare incorporarii.Durata serviciului militar, ca militari cu termen redus, este de 9 luni.Ţinerii prevăzuţi la alineatul precedent îndeplinesc serviciul militar după ce au fost declaraţi reusiti la examenul de admitere în instituţiile de învăţămînt superior, înainte de începerea cursurilor anului I.Durata serviciului militar pentru studenţii instituţiilor de învăţămînt superior stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniştri, care au executat pregătirea militară pe timpul studiilor, este de 2 luni.În caz de nevoie durata serviciului militar în termen poate fi prelungită cu cel mult 8 luni şi anume: pentru primele 3 luni, prin ordinul ministrului apărării naţionale, iar pentru următoarele 5 luni, prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. Pentru militarii cu termen redus, durata serviciului militar poate fi prelungită cu cel mult 2 luni şi anume: pentru prima luna, prin ordinul ministrului apărării naţionale, iar pentru următoarea luna, prin hotărîre a Consiliului de Miniştri.În cazul cînd, din diferite motive, ţinerii întrerup îndeplinire serviciului militar, aceştia se considera lasati la vatra şi pot fi reincorporati pentru continuarea îndeplinirii serviciului militar, în condiţiile şi cu durata prevăzute de prezenta lege.Timpul cît militarii în termen condamnaţi executa pedeapsa închisorii într-o unitate militară disciplinară nu se considera în calculul duratei serviciului militar. După executarea pedepsei,cei în cauza îşi continua îndeplinirea serviciului militar. În perioada cît executa pedeapsa închisorii într-o unitate militară disciplinară, militarii în termen condamnaţi au gradul de soldat. +  Articolul 32Cetăţenii care îndeplinesc serviciul militar se numesc militari, iar cei care se găsesc în rezerva se numesc rezervişti. +  Articolul 33Militarii şi rezervistii sînt:- soldati;- gradati;- subofiteri;- maiştri militari;- ofiţeri: inferiori, superiori, generali şi amirali, maresali. +  Articolul 34Gradele militarilor şi rezervistilor, în ordinea lor ierarhica sînt: a) pentru soldati:- soldat; b) pentru gradati:- fruntas;- caporal;- sergent; c) pentru subofiteri:- sergent-major;- plutonier;- plutonier-major;- plutonier-adjutant; d) pentru maiştri militari:- maistru militar clasa a IV-a;- maistru militar clasa a III-a;- maistru militar clasa a II-a;- maistru militar clasa I;- maistru militar principal; e) pentru ofiţeri:- ofiţeri inferiori:- sublocotenent;- locotenent;- locotenent-major;- căpitan, căpitan-locotenent pentru marina militară;- ofiţeri superiori:- maior, căpitan de rangul III pentru marina militară;- locotenent-colonel, căpitan de rangul II pentru marina militară;- colonel, căpitan de rangul I pentru marina militară;- generali şi amirali:- general-maior, contraamiral pentru marina militară;- general-locotenent, viceamiral pentru marina militară;- general-colonel, amiral pentru marina militară;- general de armata;- maresali. +  Articolul 35Militarii depun jurămîntul militar de credinţa poporului şi patriei.Jurămîntul militar are următorul cuprins:"Pentru îndeplinirea datoriei sacre de apărare a patriei înscrisă în Constituţie, eu........, cetăţean al R.S.R., intrînd în rindurile forţelor armate, jur credinţa nestramutata poporului român şi patriei mele socialiste.Jur sa respect legile tarii, sa execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandantilor şi sefilor mei, atît în timp de pace cît şi în timp de război.Jur sa nu-mi precupetesc single şi viaţa pentru a apara pămîntul stramosesc, independenta şi suveranitatea patriei, cauza socialismului.Dacă voi calca jurămîntul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor R.S.R.". +  Articolul 36În vederea îndeplinirii serviciului militar în termen, centrele militare efectuează în fiecare an recrutarea tinerilor.Prin recrutare se înţelege luarea tinerilor în evidenta militară, stabilirea aptitudinilor acestora pentru serviciul militar şi repartizarea lor pe arme în vederea incorporarii.Sînt recrutati ţinerii care în perioada de la 1 ianuarie la 31 decembrie al anului cînd se face recrutarea împlinesc vîrsta de minimum 19 ani. Ţinerii care cer să fie încorporaţi înainte de termen pot fi recrutati în anul în care împlinesc vîrsta de 18 ani.Elevii liceelor sau ai altor şcoli echivalente acestora sînt recrutati în ultimul an de studii, chiar dacă nu au împlinit vîrsta prevăzută la alineatul precedent.Ţinerii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul precedente, chiar dacă nu au primit ordine de chemare, sînt obligaţi să se prezinte în faţa comisiilor locale de recrutare-încorporare în perioada recrutarii, sau cel tirziu pînă în ultima luna a anului respectiv, la centrele militare judeţene, pentru a fi recrutati.Ţinerii recrutati de comisiile locale de recrutare-încorporare se numesc recruti. +  Articolul 37Recrutarea tinerilor şi încorporarea recrutilor se fac de către comisiile locale de recrutare-încorporare, constituite pe lîngă centrele militare, comisii ce pot funcţiona atît în localităţile de reşedinţa ale centrelor militare, cît şi în alte localităţi. Pe lîngă un centru militar pot funcţiona una sau mai multe comisii locale de recrutare-încorporare.Fiecare comisie locală de recrutare-încorporare se compune din:Preşedinte: - un ofiţer superior numit de către comandantul centrului militar. Membri: - un delegat al comitetului executiv al consiliului popular local; - un delegat al inspectoratului judeţean sau al municipiului Bucureşti al Ministerului de Interne; - un medic din localitatea în care funcţionează comisia, desemnat de directorul direcţiei sanitare judeţene sau a municipiului Bucureşti. Secretar: - un ofiţer sau subofiţer din cadrul centrului militar. Din comisiile locale de recrutare-încorporare, în afară de medicul desemnat de directorul direcţiei sanitare judeţene sau a municipiului Bucureşti, pot face parte şi medici militari desemnaţi de Ministerul Apărării Naţionale.Hotărîrile comisiilor de recrutare-încorporare se comunică tinerilor şi recrutilor. +  Articolul 38Comisiile locale de recrutare-încorporare au următoarele atribuţii: a) examinează medical ţinerii la recrutare şi recrutii la încorporare, stabilind dacă sînt apţi sau nu pentru serviciul militar, în conformitate cu prevederile baremului medical aplicabil în Ministerului Apărării Naţionale; b) repartizează la recrutare ţinerii pe arme, iar la încorporare recrutii pe unităţi şi formaţiuni militare, pentru îndeplinirea serviciului militar; c) acorda scutiri de serviciu militar recrutilor care sînt unici sustinatori de familie, precum şi aminari de la încorporare pentru motive de boala, greutăţi familiale deosebite sau pentru studii, în condiţiile prevăzute la art. 48 şi 49 din prezenta lege. +  Articolul 39Ţinerii sau recrutii pot face contestaţie împotriva hotărîrilor comisiilor locale de recrutare-încorporare la comisia judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, de recrutare-încorporare, care se constituie din:Preşedinte: - comandantul centrului militar. Membri: - delegatul comitetului executiv al consiliului popular jude- ţean sau al municipiului Bucureşti; - medicul centrului militar, iar în lipsa acestuia, un medic de- semnat de directorul direcţiei sanitare judeţene sau a muni- cipiului Bucureşti, altul decît cel care a făcut parte din co- misia de recrutare-încorporare. Contestaţia se depune la comisia judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, de recrutare-încorporare, în termen de cel mult 3 zile de la comunicarea hotărîrii care se ataca.Preşedintele comisiei fixează termen şi ia măsuri de rezolvare a contestaţiei în termen de maxim 5 zile de la data înregistrării.Hotărîrea comisiei judeţene este definitivă. +  Articolul 40Pentru clarificarea situaţiei medico-militare a recrutilor în perioada dintre recrutare şi încorporare, precum şi a rezervistilor, se pot organiza la nevoie, pe lîngă centrele militare, la propunerea acestora, comisii de expertiza medico-militară, compuse din:Preşedinte: - comandantul centrului militar sau un ofiţer numit de acesta. Membri: - medicul centrului militar; - un medic desemnat de directorul direcţiei sanitare judeţene sau a municipiului Bucureşti.  +  Articolul 41Examinarea medicală de specialitate la comisiile de recrutare-încorporare şi la comisiile de expertiza medico-militară se efectuează în spitale sau policlinici, de către medici specialişti sau medici primari, desemnaţi de directorul direcţiei sanitare judeţene sau a municipiului Bucureşti. Aceşti medici fac parte din comisiile de recrutare-încorporare sau, după caz, din comisiile de expertiza medico-militară. +  Articolul 42Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti asigura comisiilor de recrutare-încorporare care funcţionează în cuprinsul judeţului sau municipiului localuri corespunzătoare, iluminatul şi incalzitul acestora, mobilier, materiale şi personal pentru întreţinerea localurilor şi personal ajutator pentru întocmirea documentelor de recrutare-încorporare.Cheltuielile ce se fac cu aceste activităţi se suporta de către comitetele executive ale consiliilor populare.Comitele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, prin direcţiile sanitare, asigura personalul medico-sanitar şi auxiliar, precum şi instrumentarul medical şi medicamentele necesare efectuării examenului medical prevăzut la art. 38 şi 41. De asemenea, organizează tratamentul medical şi asigura recrutilor asistenţa şi tratament medical gratuit în spitale pentru acele boli care îi fac inapti temporar pentru serviciul militar.Recrutii bolnavi sînt obligaţi să se prezinte pentru tratament medical la unităţile sanitare la care au fost repartizaţi. +  Articolul 43Recrutarea şi încorporarea cetăţenilor români aflaţi în străinătate se efectuează în condiţiile prezentei legi, în termen de cel mult 6 luni de la înapoierea lor în ţara. +  Articolul 44În vederea îndeplinirii serviciului militar în termen, centrele militare efectuează în fiecare an încorporarea recrutilor.Prin încorporare se înţelege prezentarea recrutilor la centrele militare, examinarea medicală, repartizarea şi trimiterea acestora la unităţi şi formaţiuni militare, pentru îndeplinirea serviciului militar. +  Articolul 45Sînt încorporaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen cetăţenii români care în perioada de la 1 ianuarie la 31 decembrie al anului incorporarii împlinesc vîrsta de 20 de ani.Pot fi încorporaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, la cererea acestora, şi cetăţenii care au împlinit vîrsta de 18 ani.Limita maxima de vîrsta pînă la care cetăţenii români pot fi chemaţi sa îndeplinească serviciul militar în termen este de 26 de ani. Cei chemaţi pînă la împlinirea acestei virste vor fi încorporaţi şi îndeplinesc serviciul militar în termen cu durata prevăzută la art. 31 alin. 1.Absolvenţii liceelor sau ai şcolilor echivalente acestora sînt chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în cursul anului în care au absolvit liceul, chiar dacă au vîrsta mai mica de 20 de ani, însă nu înainte de perioada în care se tine în anul respectiv examenul de admitere în instituţiile de învăţămînt superior şi în şcolile de specializare postliceala.Absolvenţii liceelor de cultura generală care, pentru a se putea înscrie la concursul de admitere în învăţămîntul superior tehnic şi agronomic, trebuie să efectueze stagiul de un an în producţie, vor fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen numai după efectuarea acestui stagiu dacă nu au reuşit la examenul de admitere în învăţămîntul superior. Cei care nu vor efectua stagiul în producţie vor fi încorporaţi. +  Articolul 46Pentru a fi încorporaţi, recrutii sînt obligaţi să se prezinte la data, ora şi locul prevăzute în ordinele de chemare.De asemenea, sînt obligaţi să se prezinte la încorporare şi ţinerii care din diferite motive nu au fost recrutati dar fac parte din contingentul respectiv. Aceştia se vor prezenta la centrele militare pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, pînă cel mai tirziu la sfîrşitul lunii în care împlinesc vîrsta de 20 ani.Prin contingent se înţelege totalitatea cetăţenilor români născuţi între 1 ianuarie şi 31 decembrie al aceluiaşi an. Contingentul este indicat de anul naşterii.Ordinul de chemare la recrutare sau încorporare, precum şi pentru clarificarea situaţiei militare a recrutilor, se inmineaza în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală referitoare la modul de comunicare a actelor procedurale.În cazul în care la domiciliu nu este găsit cel chemat şi nici persoanele care locuiesc cu acesta, ordinul de chemare se preda organului militiei, care are obligaţia sa ia măsuri de îndată pentru a găsi persoana chemată şi să-i inmineze ordinul de chemare. +  Articolul 47Cetăţenii supuşi incorporarii care se găsesc arestaţi preventiv sau sînt trimişi în judecata prin rechizitoriu nu vor fi încorporaţi pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a soluţionat cauza penală. +  Articolul 48Recrutii care sînt unici sustinatori de familie şi contribuie efectiv la întreţinerea acesteia sînt scutiţi de serviciul militar dacă: a) sotia recrutului este bolnava încadrată în gradul I sau II de invaliditate; b) recrutul are unul sau mai mulţi copii minori, iar sotia acestuia este decedata; c) tatăl recrutului este în vîrsta de cel puţin 62 ani şi mama 57 ani; d) ambii părinţi sînt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vîrsta; e) părintele supravieţuitor îndeplineşte una din condiţiile de mai sus; f) părintele despărţit legal sau în fapt, aflat în întreţinerea recrutului, îndeplineşte una din condiţiile prevăzute la lit. c şi d dacă despărţirea a avut loc cu cel puţin 2 ani înainte de recrutare.De asemenea, sînt scutiţi de serviciul militar şi recrutii care sînt unicii sustinatori ai surorilor şi fraţilor minori ori invalizi de gradul I sau II, dacă contribuie efectiv la întreţinerea lor.Recrutii înfiaţi beneficiază de prevederile lit. c-f din prezentul articol dacă înfierea a avut loc cu cel puţin 2 ani înainte de recrutare.Se considera unic sustinator al părinţilor ori al surorilor sau fraţilor minori recrutul care: a) nu mai are alte surori sau fraţi majori apţi de muncă; b) mai are alte surori sau fraţi majori sau aceştia nu pot contribui la întreţinerea părinţilor deoarece :- sînt elevi sau studenţi la cursurile de zi;- îndeplinesc serviciul militar în termen sau cu termen redus;- sînt elevi în şcolile militare de ofiţeri, maiştri militari, subofiteri activi sau de rezerva;- sînt invalizi de gradul I sau II.Prin contribuţie efectivă se înţelege participarea permanenta a recrutului la întreţinerea părinţilor, surorilor şi fraţilor minori, cu o parte însemnată din veniturile lui, precum şi la îngrijirea acestora în cazul cînd prezenta recrutului este absolut necesară. +  Articolul 49Amînarea de la încorporare se acordă: a) recrutilor gasiti la încorporare bolnavi de una dintre bolile prevăzute în baremul medical aprobat de Ministerul Apărării Naţionale; b) elevii liceelor sau ai şcolilor echivalente acestora şi ai şcolilor de specializare postliceala de la cursurile de zi, precum şi elevilor de la cursurile serale ale liceelor industriale, pînă la absolvirea şcolii; c) celor care au greutăţi familiale deosebite şi care se încadrează în următoarele situaţii:- ambii părinţi sînt bolnavi clasaţi în gradul III de invaliditate;- părinţii au cel puţin 2 copii minori, iar copilul cel mai mare este incorporat;- părinţii îndeplinesc condiţiile de vîrsta pentru ca fiul să fie scutit de serviciul militar, dar mai au un fiu sau fiica majori încadraţi în gradul III de invaliditate, care au cel puţin 2 copii minori şi nu pot contribui la întreţinerea părinţilor;- unul dintre părinţi este decedat, iar cel în viaţa are vîrsta de peste 40 ani şi întreţine cel puţin 2 copii minori;- recrutul nu are părinţi, a fost crescut de bunici sau alte persoane, de la vîrsta de 1-14 ani, nu a fost înfiat, locuieşte cu cei care l-au crescut, aceştia sînt bolnavi şi se încadrează în cadrul I sau II de invaliditate ori au vîrsta prevăzută în art. 48 lit. c;- recrutul este căsătorit, are cel puţin 2 copii sub vîrsta de 7 ani;Pentru cazurile prevăzute la subalin. 1, 2, 4 şi 5 ale lit. c, venitul mediu lunar al celor ce au nevoie de întreţinere sa nu fie mai mare decît cuantumul minim stabilit la pensia integrală pentru limita de vîrsta sau pensia de serviciu pentru o vechime de 25 ani, prevăzut în dispoziţiile legale, exclusiv indemnizaţia pentru copii.Pierd dreptul de amînare de la încorporare şi sînt încorporaţi în condiţiile stabilite de prezenta lege:- elevii exmatriculati pe termen nelimitat sau pe o durată mai mare de 1 an;- elevii care întrerup studiile cu aprobarea organelor competente pe o perioadă mai mare de 2 ani;- elevii care repeta anul de studii sau clasa mai mult de 1 an, din lipsa de interes la învăţătura sau abateri grave. +  Articolul 50În cazul cînd încetează cauzele de scutire sau de amînare prevăzute de art. 48 şi 49 din prezenta lege, recrutii pot fi chemaţi pentru a îndeplini serviciul militar dacă nu au împlinit vîrsta de 26 ani. +  Articolul 51Absolvenţii de liceu, reusiti la examenul de admitere în instituţiile de învăţămînt superior, îndeplinesc serviciul militar cu termen redus, beneficiind de drepturile prevăzute pentru elevii şcolilor militare. Încorporarea lor se va face la 1 octombrie al fiecărui an.În timpul duratei de 9 luni de instrucţie li se vor putea acorda grade de fruntas, caporal sau sergent, în raport cu nivelul însuşirii cunoştinţelor militare. +  Articolul 52Militarii prevăzuţi la articolul precedent care pe timpul îndeplinirii serviciului militar manifesta lipsa de interes sau comit abateri disciplinare grave se trimit sa îndeplinească serviciul militar în termen cu durata prevăzută la art. 31 alin. 1 din prezenta lege, fără a li se lua în considerare timpul efectuat în condiţiile prevăzute în art. 51 din prezenta lege.Militarii prevăzuţi la alineatul precedent precum şi cei care pe timpul îndeplinirii serviciului militar obţin rezultate nesatisfacatoare la pregătirea militară, au o comportare neregulamentara ori dau dovada de neglijenţa faţă de ţinuta militară, vor fi comunicaţi instituţiilor de învăţămînt unde au fost admişi. Pe baza notarilor comandantilor de unităţi militare, conducerile instituţiilor de învăţămînt superior vor hotărî dacă cei în cauza pot frecventa cursurile sau este cazul sa li se aplice alte sancţiuni disciplinare. +  Articolul 53După îndeplinirea duratei de 9 luni, cei prevăzuţi la art. 51 sînt trecuţi în rezerva cu gradele militare acordate pe timpul satisfacerii serviciului militar. +  Articolul 54Pe timpul cît urmează cursurile de învăţămînt superior, studenţii continua instruirea militară în cadrul garzilor patriotice constituite în instituţiile de învăţămînt pe care le frecventează. +  Articolul 55După absolvirea instituţiilor de învăţămînt superior cei care au îndeplinit serviciul militar în condiţiile prevăzute la art. 51 din prezenta lege vor executa o convocare metodica cu durata de 2 saptamini, pentru verificarea cunoştinţelor în vederea acordării gradului de ofiţer sau subofiţer de rezerva, în condiţiile stabilite prin Statutul corpului ofiţerilor şi Statutul corpului subofiţerilor.Cei care nu reuşesc la examen rămîn cu gradul militar avut la data trecerii în rezerva.Pe timpul convocării de 2 saptamini cei în cauza beneficiază de drepturile prevăzute pentru elevii şcolii militare. +  Articolul 56Absolvenţii şcolii militare, după ce au reuşit la examenul de bacalaureat sau la examenul de admitere în şcolile militare, sînt consideraţi încorporaţi la şcoala militare la care au fost repartizaţi de către Ministerul Apărării Naţionale.Cei care nu au reuşit la examenul de bacalaureat sau la examenul de admitere în şcolile militare de ofiţeri ori nu s-au prezentat pentru susţinerea acestui examen sînt încorporaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen la unităţile militare.Absolvenţii liceelor militare care comit abateri incompatibile cu calitatea de ofiţer sînt încorporaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen la unităţile militare. +  Articolul 57Condiţiile de admitere în instituţiile militare de învăţămînt se stabilesc de către Ministerul Apărării Naţionale, în măsura în care nu sînt prevăzute prin alte acte normative.La concursul de admitere se pot prezenta ţinerii care au împlinit cel puţin 18 ani.Cei admişi sînt consideraţi încorporaţi.Pe timpul examenelor de admitere în instituţiile militare de învăţămînt, Ministerul Apărării Naţionale asigura gratuit candidaţilor cazare, hrana, asistenţa medicală şi medicamente în condiţiile stabilite pentru elevii acelor instituţii militare. De asemenea, le asigura gratuit documente militare de transport de la domiciliu la locul unde se tine examenele, iar celor reusiti, de la domiciliu la instituţia militară de învăţămînt. +  Articolul 58Candidaţii admişi în liceele militare, şcolile militare de ofiţeri, de maiştri militari şi subofiteri, în Academia militară, precum şi în instituţiile civile de învăţămînt superior pentru care cheltuielile de întreţinere se suporta de Ministerul Apărării Naţionale ori Ministerul de Interne vor încheia angajamente scrise în condiţiile stabilite de lege.În cazul ca au îndeplinit serviciul militar înainte de intrarea în instituţiile militare de învăţămînt, sînt trecuţi în rezerva cu gradul avut la intrarea în aceste instituţii.Elevii din şcolile militare de ofiţeri, de maistrii militari şi subofiteri activi sau din instituţiile militare de învăţămînt superior, care nu mai pot continua cursurile din cauza de boala sau pentru alte motive decît cele prevăzute la alin. 1 la prezentul art., dar sînt apţi pentru serviciul militar combatant, sînt trimişi la unităţi militare, pentru continuarea serviciului militar în termen sau sînt trecuţi în rezerva, acordindu-li-se grade potrivit prevederilor statutelor corpurilor ofiţerilor, corpului maiştrilor militari şi corpului subofiţerilor, precum şi instrucţiunilor ministrului apărării naţionale emise în baza art. 102 din prezenta lege. +  Articolul 59Elevii şcolilor militare de ofiţeri, de maiştri militari şi subofiteri activi şi elevii instituţiilor superioare de învăţămînt superior care sînt eliminati pentru lipsa de interes la studii sau abateri disciplinare grave sînt trimişi sa îndeplinească serviciul militar în termen la unităţi militare, fără a li se lua în considerare timpul petrecut în instituţia militară de învăţămînt. În cazul ca au îndeplinit serviciul militar înainte de intrarea în instituţiile militare de învăţămînt, sînt trecuţi în rezerva cu gradul avut la intrarea în aceste instituţii.Elevii din şcolile militare de ofiţeri, de maiştri militari şi subofiteri activi sau din instituţiile militare de învăţămînt superior, care nu mai pot continua cursurile din cauza de boala sau pentru alte motive decît cele prevăzute la alin. 1 al prezentului articol, dar sînt apţi pentru serviciul militar combatant sau necombatant, sînt trimişi în unităţile militare, pentru continuarea serviciului militar în termen sau sînt trecuţi în rezerva, acordindu-li-se grade potrivit prevederilor statutelor corpului ofiţerilor, corpului maiştrilor militari şi corpului subofiţerilor, precum şi instrucţiunilor ministrului apărării naţionale emise în baza art. 102 din prezenta lege. +  Articolul 60Studenţilor instituţiilor de învăţămînt superior stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniştri, care au executat pregătirea militară pe timpul studiilor şi au efectuat convocări sau au urmat cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţămînt timp de 2 luni, li se acordă grade de ofiţer în rezerva, dacă promovează examenul de absolvire a acestor forme de pregătire, în condiţiile stabilite de Statutul corpului ofiţerilor. +  Articolul 61Cadrele permanente ale forţelor armate se compun din: subofiteri, maiştri militari şi ofiţeri, în activitate. +  Articolul 62Limita de vîrsta în grad pînă la care cadrele permanente ale forţelor armate pot fi menţinute în activitate este următoarea:a) Subofiţerii:   - sergenţii-majori .......................................45 ani   - plutonierii ............................................50 ani   - plutonierii-majori .....................................55 ani   - plutonierii-adjutanţi ..................................60 anib) Maiştrii militari:   - maiştrii militari clasa a IV-a, maiştrii militari clasa a III-a şi maiştrii militari clasa a II-a ...........................50 ani   - maiştrii militari clasa I ..............................55 ani   - maiştrii militari principali ...........................60 anic) Ofiţerii:         - sublocotenenţii ........................................30 ani   - locotenenţii ...........................................35 ani   - locotenenţii-majori ....................................40 ani   - căpitanii şi căpitanii-locotenenţi .....................45 ani   - maiorii şi căpitanii de rangul III .....................50 ani   - locotenenţi-coloneii şi căpitanii de rangul II .........55 ani   - coloneii, căpitanii de rangul I, generalii-maiori, contraamiralii, generalii-locotenenţi, viceamiralii ......60 aniPentru gradele de general-colonel, amiral, general de armata şi mareşal nu sînt limite de vîrsta.Subofiterii, maiştri militari şi ofiţerii necesari formării forţelor armate pot fi mentinuti în activitate peste limitele de vîrsta în grad prevăzute la lit. a, b şi c.Menţinerea în activitate a cadrelor permanente peste limitele de vîrsta în grad prevăzute la lit. a, b şi c se hotărăşte de către ministrul apărării naţionale. +  Articolul 63Normele referitoare la: provenienţă cadrelor permanente şi a celor în rezerva, acordarea gradelor, numirea lor în funcţie, stabilirea duratei de stagiu în grad, durata concediului de odihnă, trecerea în rezerva şi în retragere, retrogradarea şi degradarea militară, precum şi alte norme în legătură cu situaţia lor militară, se stabilesc prin Statutul corpului subofiţerilor, Statutul corpului maiştrilor militari şi Statutul corpului ofiţerilor, aprobate prin decret al Consiliului de Stat. +  Articolul 64Soldatii şi gradatii se iau şi se ţin în evidenta rezervei forţelor armate de la trecerea lor în rezerva şi pînă la împlinirea virstei de 50 ani. +  Articolul 65După vîrsta, soldatii şi gradatii în rezerva se împart în 3 clase: a) clasa I pînă la 35 de ani inclusiv; b) clasa a II-a, de la 36 ani pînă la 45 ani inclusiv; c) clasa a III-a, de la 46 ani pînă la împlinirea virstei de 50 ani. +  Articolul 66Pentru menţinerea şi perfecţionarea nivelului de pregătire militară, soldatii şi gradatii în rezerva pot fi chemaţi la concentrare la datele şi pe duratele stabilite prin ordinul ministrului apărării naţionale, astfel:- pe timpul cît se găsesc în clasa I şi a II-a ori de cîte ori este nevoie fără ca durata fiecărei concentrari să depăşească 3 luni;- pe timpul cît se găsesc în clasa a III-a, la o singura concentrare cu durata de cel mult 3 luni. +  Articolul 67Subofiterii, maistrii militari şi ofiţerii în rezerva se împart după vîrsta în 3 clase, astfel:                 GRADELimita de vîrstă   clasa Iclasa a II-aclasa a III-a   a)Subofiţerii în rezervă:           - sergenţii-majori şi plutonierii40 ani45 ani55 ani     - plutonierii-majori şi plutonierii-adjutanţi45 ani50 ani60 ani   b)Maiştrii militari în rezervă:           - maiştrii militari clasa a IV-a şi maiştrii militari clasa a III-a45 ani50 ani60 ani     - maiştrii militari clasa a II-a şi maiştrii militari clasa I50 ani55 ani60 ani     - maiştrii militari principali55 ani-60 ani   c)Ofiţerii în rezervă:           - sublocotenenţii, locotenenţii şi locotenenţii-majori35 ani45 ani55 ani     - căpitanii şi căpitanii-locotenenţi40 ani50 ani55 ani     - maiorii şi căpitanii de rangul III45 ani50 ani55 ani     - locotenenţi-coloneii şi căpitanii de rangul II50 ani55 ani60 ani     - coloneii şi căpitanii de rangul I--60 ani     - generalii-maiori, contraamiralii, generalii-locotenenţi, viceamiralii--60 aniOfiţerii în rezerva medici şi cei cu specialităţi militare de inginer şi subinginer care au grade de la sublocotenent la maior, respectiv căpitan de rangul III inclusiv, rămîn în rezerva forţelor armate şi după depăşirea limitei de vîrsta prevăzute pentru gradul respectiv în clasa a III-a, pînă la vîrsta de 60 ani.Pentru gradele de general colonel, amiral, general de armata şi mareşal în rezerva nu sînt limite de vîrsta. +  Articolul 68Pentru menţinerea şi perfecţionarea nivelului de pregătire militară, subofiterii, maistrii militari şi ofiţerii în rezerva, pot fi chemaţi la concentrare la datele şi pe durata stabilite prin ordinul ministrului apărării naţionale astfel: a) subofiterii, maistrii militari şi ofiţerii în rezerva, pe timpul cît se găsesc în clasa I, în fiecare an pe o durată de 3 luni; b) subofiterii, maistrii militari pe timpul cît se găsesc în clasa a II-a, la 2 concentrari cu o durată de cel mult 3 luni fiecare; c) subofiterii, maistrii militari şi ofiţerii în rezerva, pe timpul cît se găsesc în clasa a III-a, la o singura concentrare cu o durată de 2 luni.De asemenea, subofiterii maistrii militari şi ofiţerii în rezerva pot fi chemaţi pentru instruirea periodică, fără scoaterea din producţie, pe baza ordinului ministrului apărării naţionale. Instruirea periodică se executa în 56 de ore repartizate în decursul a 4 luni şi jumătate.Pot fi chemaţi la instruirea periodică subofiterii, maistrii militari şi ofiţerii în rezerva, după cum urmează: a) în fiecare an, pe timpul cît se găsesc în clasa I; b) de doua ori, pe timpul cît se găsesc în clasa a II-a; c) o singură dată, pe timpul cît se găsesc în clasa a III-a; +  Articolul 69Durata concentrarilor poate fi prelungită în caz de nevoie, astfel: a) prin ordinul ministrului apărării naţionale, cu 2 luni; b) prin hotărîre a Consiliului de Miniştri, peste termenul prevăzut mai sus. +  Articolul 70După declararea mobilizării, chemarea pentru mobilizare sau chemările ulterioare în timp de război se fac potrivit ordinului ministrului apărării naţionale.Ordinul de chemare la concentrare sau mobilizare se inmineaza în condiţiile stabilite la art. 46 din prezenta lege. +  Articolul 71La declararea mobilizării, toţi militarii din forţele armate, precum şi rezervistii concentraţi se considera mobilizati şi rămîn în continuare în marile unităţi, unităţile şi formaţiunile militare, pînă la primirea de noi dispoziţii. +  Articolul 72Pentru satisfacerea nevoilor economiei naţionale în timp de război, pot fi mobilizati la locul de munca, în condiţiile stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniştri, cetăţenii care lucrează în ramurile importante ale economiei naţionale şi în administraţia de stat. +  Articolul 73Persoanele supuse obligaţiilor militare au următoarele îndatoriri: a) sa lupte pentru apărarea independentei şi suveranităţii patriei, pentru cauza socialismului şi a păcii, neprecupetindu-şi single şi viaţa; b) în orice împrejurare sa îndeplinească cu devotament şi demnitate datoria de credinţa faţă de patrie şi popor, luptind cu hotărîre şi fermitate pentru prevenirea, descoperirea şi curmarea oricăror acţiuni îndreptate împotriva intereselor statului şi poporului muncitor; c) să respecte întocmai legile tarii şi jurămîntul militar, sa cunoască temeinic şi sa îndeplinească în mod constiincios cerinţele regulamentelor militare, ordinele comandantilor şi sefilor; d) sa pretuiasca onoarea şi gloria de lupta a forţelor armate ale R.S.R., precum şi demnitatea gradului militar pe care-l poarta; e) sa suporte cu tărie toate greutatile şi privatiunile serviciului militar, sa manifeste iniţiativa, curaj şi dirzenie în îndeplinirea îndatoririlor ce le revin; f) sa cunoască şi sa păstreze cu grija armamentul şi tehnica de lupta ce li s-au încredinţat, precum şi celelalte bunuri ale armatei şi poporului; g) să fie cinstiti, drepti, sinceri şi disciplinaţi, să-şi ridice continuu nivelul conştiinţei socialiste, pentru a contribui la dezvoltarea şi întărirea patriei; h) sa păstreze cu stricteţe secretul de stat şi de serviciu; i) sa participe cu conştiinciozitate la toate şedinţele şi convocările de pregătire militară, în formele stabilite de organele competente, în vederea ridicării continue a nivelului de cunoştinţe militare şi a formării deprinderilor privind minuirea armamentului şi tehnicii de lupta; j) sa păstreze cu grija şi în cele mai bune condiţii documentele de evidenta militară aflate asupra lor; k) să se prezinte la organele de evidenta militară în termen de 5 zile de la data trecerii lor în rezerva, pentru a fi luati în evidenta; l) sa răspundă cu promptitudine la chemările tuturor organelor de evidenta militară, prezentindu-se la locul şi data stabilite de acestea. +  Articolul 74Ţinerii chemaţi la recrutare, recrutii şi rezervistii sînt obligaţi: a) să se prezinte la locul, data şi ora prevăzute în ordinele de chemare emise de centrele militare; b) să se prezinte la organul de evidenta militară pentru:- scoaterea din evidenta înainte de plecarea la noul domiciliu;- luarea în evidenta înainte de 5 zile de la data sosirii la noul domiciliu, dar nu mai tirziu de 10 zile de la scoaterea din evidenta;- anunţarea schimbării domiciliului în raza teritorială a aceluiaşi organ de evidenta militară;- viza livretului militar sau anunţarea pierderii ori deteriorării acestuia, respectiv a adeverintei de recrutare; c) sa anunţe, prin prezentarea personală sau în scris, la centrul militar:- cu 10 zile înaintea plecării, absentarea de la domiciliu pe o perioada mai mare de 45 zile;- în termen de 5 zile, schimbările survenite în situaţia lor cu privire la locul de muncă, studii sau calificare, starea sănătăţii şi schimbarea numelui.Obligaţiile prevăzute de prezentul articol revin recrutilor şi în cazul schimbării reşedinţei pe o durată mai mare de 45 zile.Recrutii şi rezervistii din localităţile în care sînt centre militare se prezintă la acestea, iar cei din alte localităţi se prezintă la organele locale ale militiei. +  Articolul 75Neprezentarea la recrutare, încorporare sau concentrare la data fixată prin ordinul de chemare poate fi motivată: a) cînd tînărul, recrutul sau rezervistul este bolnav şi nu se poate deplasa; b) în cazul decesului unui membru al familiei tinarului, recrutului sau rezervistului ori al unui părinte, frate sau sora; c) în cazuri de forta majoră.În situaţia prevăzută la lit. a, cei în cauza sînt obligaţi să facă dovada cu certificatul medical eliberat de organele sanitare competente.Pentru cazurile prevăzute la lit. b şi c, cei în cauza sînt obligaţi să prezinte la centrul militar dovezi eliberate de comitetul executiv al consiliului popular local sau de alte organe competente, din care sa rezulte cauza neprezentarii la data stabilită.Cei chemaţi la recrutare, încorporare sau concentrare ori, după caz, membrii familiilor lor precum şi organizaţiile socialiste unde lucrează aceştia au obligaţia de a anunta de îndată centrelor militare motivele neprezentarii la locul, data şi ora prevăzute în ordinele de chemare, urmînd ca, în termen de 3 zile, să prezinte actele justificative. +  Articolul 76Recrutii chemaţi la centrele militare în vederea incorporarii, dar care nu au fost încorporaţi precum şi cei lasati la vatra ori trecuţi în rezerva, sînt obligaţi să se prezinte la locurile de muncă în termen de 5 zile de la data la care li s-a comunicat că nu au fost încorporaţi, respectiv în termen de 15 zile de la data lasarii lor la vatra ori a trecerii în rezerva.În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a obligaţiilor prevăzute la alineatul precedent, contractele de muncă ale celor în cauza pot fi desfăcute disciplinar, în temeiul art. 13 lit. e din Legea nr. 1/1970 (legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat).Unităţile militare sînt obligate sa comunice în timp util, în scris, organizaţiilor socialiste interesate numele recrutilor care au fost chemaţi la încorporare dar nu au fost încorporaţi, data la care salariaţii admişi în şcolile militare sau în instituţiile militare de învăţămînt superior trebuie să se prezinte la acestea, precum şi data lasarii la vatra a militarilor care la încorporare aveau calitatea de salariaţi. Data trecerii în rezerva pentru cei care au îndeplinit serviciul militar este cea consemnată pe livretul militar. +  Articolul 77Militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii instituţiilor militare de învăţămînt şi rezervistii au dreptul, pe timpul îndeplinirii serviciului militar, la hrana, echipament, întreţinere, cazare, asistenţa medicală, medicamente şi solda, în condiţiile stabilite de dispoziţiile legale. De asemenea, au dreptul la documente militare de transport la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar, la trecerea în rezerva, la lăsarea la vatra, la desconcentrare sau demobilizare, în caz de concedii, permisii, internari şi iesiri din spitale, precum şi dreptul la pensie în caz de accidente sau boli ce au provocat invaliditate, survenite în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare în condiţiile prevăzute de legislaţia pensiilor.Drepturile studenţilor care executa pregătirea militară pe timpul studiilor şi care efectuează convocări sau urmează cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţămînt timp de 2 luni se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. +  Articolul 78Militarii în termen, militarii cu termen redus şi elevii instituţiilor militare de învăţămînt au dreptul sa primească ajutoare, în caz de deces al sotiei, copiilor sau al unui alt membru de familie aflat în întreţinerea acestora înainte de încorporare, în cuantumul stabilit prin dispoziţiile legale pentru salariaţii din organizaţiile socialiste de stat.Ajutoarele prevăzute la aliniatul precedent se plătesc de organizaţiile socialiste pentru cei care înainte de încorporare aveau calitatea de salariat ori de comitetele executive ale consiliilor populare locale, pentru cei care nu au avut aceasta calitate.În caz de deces al militarilor în termen, al militarilor cu termen redus şi al elevilor instituţiilor militare de învăţămînt, ajutorul de deces se acordă în cuantumul şi condiţiile stabilite pentru salariaţi şi se plăteşte de Ministerul Apărării Naţionale.Militarii prevăzuţi la alin. 1 din prezentul articol, precum şi soldatii şi gradatii în rezerva concentraţi sau mobilizati, au dreptul la expedierea gratuita, în contul Ministerului Apărării Naţionale, a scrisorilor trimise prin unităţile militare. +  Articolul 79Cadrele permanente ale forţelor armate beneficiază de solda, echipament, concedii de odihna, asistenţa medicală şi medicamente, pensie, documente militare de transport, precum şi de orice alte drepturi, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale.Membrii de familie ai cadrelor permanente beneficiază, prin Ministerul Apărării Naţionale,de asistenţa medicală, documente militare de transport în cazul mutării cadrelor dintr-o garnizoana în alta, pensie de urmaş, ajutor sau despăgubiri în cazul decesului militarului, precum şi de alte drepturi, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale. +  Articolul 80Recrutii chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar au următoarele drepturi: a) sa primească de la organizaţiile socialiste la care sînt salariaţi toate drepturile la zi, inclusiv compensaţia în bani a concediului de odihnă neefectuat; b) sa primească de la Ministerul Apărării Naţionale documente de transport şi hrana pe timpul transportului de la centrele militare la unităţi, precum şi în alte situaţii, cu aprobarea ministrului apărării naţionale. De aceste drepturi beneficiază şi ţinerii chemaţi la recrutare, precum şi rezervistii chemaţi la concentrare sau mobilizare. +  Articolul 81Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau elevi în şcolile militare de ofiţeri de rezerva se menţin în condiţiile prevăzute de lege.Contractele de muncă ale celor prevăzuţi în alineatul precedent nu pot fi desfăcute decît ca urmare a desfiinţării unităţii sau restringerii activităţii acesteia. În aceste situaţii unitatea sau organul ierarhic superior, după caz, este obligată să asigure plasarea celor în cauza în aceleaşi munci sau în munci echivalente, la alte unităţi din aceeaşi localitate, potrivit pregătirii şi capacităţii lor profesionale, comunicînd aceasta şi unităţii militare la care angajatul a fost incorporat.Contractele de munca ale salariaţilor care au fost admişi în şcolile militare sau în instituţiile militare de învăţămînt superior se desfac pe data prezentării la aceste şcoli şi instituţii, prevăzută în comunicarea facuta potrivit prevederilor art. 76 alin. 3 din prezenta lege.Posturile în care sînt încadrate persoanele prevăzute la alin. 1 pot fi ocupate, pe timpul cît acestea îndeplinesc serviciul militar, numai pe baza unor contracte de muncă pe durata determinata.La stabilirea numărului mediu scriptic de salariaţi se va lua în considerare numai numărul salariaţilor încadraţi temporar pe posturile celor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar.Compensaţia în bani pentru concediul de odihnă neefectuat, plătită recrutilor chemaţi la încorporare, se retine din salariul acestora, în trei rate lunare, în cazul în care nu au fost încorporaţi, au fost lasati la vatra ori au fost trecuţi în rezerva, dacă s-au reintors în unităţi pînă la 1 decembrie al anului calendaristic în care au fost chemaţi la încorporare. Celor aflaţi în aceasta situaţie unitatea este obligată să le acorde în natura concediul de odihnă rămas neefectuat. +  Articolul 82Pe toată durata concentrarii rezervistii primesc: a) soldatii şi gradatii:- solda prevăzută de dispoziţiile legale, de la unităţile militare la care sînt concentraţi;- o indemnizaţie lunară egala cu jumătate din salariul lor mediu, luindu-se ca baza salariul calculat pe ultimile 3 luni, de la organizaţiile socialiste la care au lucrat.Membrii cooperativelor meşteşugăreşti şi membrii colegiilor de avocaţi primesc toate drepturile băneşti prevăzute pentru militarii în termen, de la unităţile militare la care sînt concentraţi, iar de la cooperativele sau colegiile ai căror membri sînt primesc lunar jumătate din cîştigul lor mediu, luindu-se ca baza cîştigul realizat pe ultimele 3 luni.Membrii cooperativelor agricole de producţie primesc toate drepturile băneşti prevăzute pentru militarii în termen, de la unităţile militare la care sînt concentraţi, iar de la cooperativele ai căror membri sînt, un ajutor lunar egal cu jumătate din cîştigul mediu realizat pe ultimele 12 luni din munca în cooperativa; b) subofiterii, maistrii militari şi ofiţerii:- solde şi alte drepturi băneşti stabilite potrivit dispoziţiilor legale, ca şi pentru cadrele militare permanente, de la unităţile militare la care sînt concentraţi.Organizaţiile socialiste sînt obligate ca, pe timpul concentrarii soldatilor, gradatilor, subofiţerilor, maiştrilor militari şi ofiţerilor în rezerva, să le păstreze locul şi funcţia avute la data concentrarii.În cazul incapacităţii temporare de munca intervenita pe timpul concentrarii, care se prelungeşte şi după data desconcentrarii, rezervistii primesc, în condiţiile legii, de la organizaţiile socialiste ai căror salariaţi sînt, ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat, de la data desconcentrarii. De acest drept beneficiază şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti, ai cooperativelor agricole de producţie şi ai colegiilor de avocaţi, prin sistemele proprii de asigurări, în condiţiile reglementărilor în vigoare. +  Articolul 83Ţinerii chemaţi la recrutare ,recrutii şi rezervistii care au calitatea de salariaţi şi sînt chemaţi de către centrele militare pentru a da relaţii în legătură cu evidenta militară au dreptul la concediu de maxim 3 zile, cu plata corespunzătoare a salariului calculat în raport cu salariul mediu realizat pe ultimele 3 luni. În mod corespunzător, de acest drept beneficiază şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti sau ai colegiilor de avocaţi, care primesc o indemnizaţie calculată pe baza cîştigului mediu realizat pe ultimele 3 luni, precum şi membrii cooperativelor agricole de producţie, care primesc o indemnizaţie calculată în raport cu cîştigul mediu realizat pe ultimele 12 luni din munca în cooperativa. +  Articolul 84Pe lîngă drepturile prevăzute la acest capitol, militarii şi rezervistii beneficiază şi de alte drepturi prevăzute în dispoziţiile legale. +  Articolul 85Conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii de evidenta militară, pe întreg teritoriul R.S.R., se executa de către Ministerul Apărării Naţionale.Evidenta militară a recrutilor se tine după domiciliul sau reşedinţa acestora, iar a rezervistilor numai după domiciliu.Prin organe de evidenta militară se înţeleg centrele militare şi organele militiei.Centrele militare funcţionează în localităţile de reşedinţa de judeţ, în municipiul Bucureşti şi sectoarele acestuia şi în alte municipii stabilite de Ministerul Apărării Naţionale. +  Articolul 86Evidenta militară a cetăţenilor R.S.R., care se găsesc în străinătate pe o durată mai mare de 45 zile, se tine de misiunile diplomatice sau, acolo unde nu sînt misiuni diplomatice de oficiile consulare ale R.S.R. din ţările respective. +  Articolul 87Centrele militare ţin evidenta nominală şi numerică a tuturor recrutilor şi rezervistilor care au domiciliul, precum şi a recrutilor care au reşedinţa pe teritoriul lor.Efectuează mutaţiile de luare sau scoatere din evidenta în adeverintele de recrutare sau în livretele militare, ale recrutilor şi rezervistilor care au domiciliul în localitatea de reşedinţa, precum şi pentru recrutii care îşi schimba reşedinţa în aceasta localitate. +  Articolul 88Centrele militare au dreptul sa cheme recrutii şi rezervistii pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară. Recrutii pot fi chemaţi de cel mult 3 ori pe an, iar rezervistii de cel mult 2 ori pe an.Documentul de evidenta militară aflat asupra recrutilor este adeverinta de recrutare, iar pentru rezervişti livretul militar, care se eliberează gratuit.Livretul militar se vizează periodic, la datele ce se vor anunta, de către centrul militar în a cărui evidenta se afla titularul. Pierderea livretului militar se publică în Buletinul Oficial al R.S.R. +  Articolul 89Centrele militare verifica şi îndrumă activitatea organizaţiilor socialiste privind ţinerea evidentei militare a recrutilor şi rezervistilor.De asemenea, sprijină şi îndrumă organele militiei în ceea ce priveşte ţinerea evidentei militare a recrutilor şi rezervistilor. +  Articolul 90Comitetele executive ale consiliilor populare comunale au următoarele obligaţii privind evidenta militară a tinerilor, recrutilor şi rezervistilor care au domiciliul, precum şi a tinerilor şi recrutilor care au reşedinţa pe teritoriul comunelor: a) sa recenzeze anual ţinerii care urmează să fie recrutati; sa întocmească tabele nominale cu aceştia şi să le trimită, la cerere, centrelor militare; b) sa inmineze tinerilor ordinele de chemare la recrutare. Aceştia vor fi însoţiţi şi prezentaţi comisiilor de recrutare-încorporare, de către preşedinţii sau secretarii comitetelor executive; c) sa inmineze recrutilor ordinele de chemare la încorporare sau pentru clarificarea situaţiei militare şi sa organizeze trimiterea acestora la data, ora şi locul prevăzute în ordinele de chemare; d) să asigure inminarea ordinelor de chemare la concentrare sau mobilizare rezervistilor şi sa organizeze trimiterea acestora la data, ora şi locul prevăzute în ordinele de chemare. Aceasta ultima obligaţie revine şi comitetelor executive ale consiliilor populare ale municipiilor şi oraşelor în care nu funcţionează centre militare.Cazurile de deces al recrutilor şi rezervistilor se comunică centrelor militare de către comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti. +  Articolul 91Organele militiei din municipii, oraşe şi comune au următoarele obligaţii privind evidenta militară a recrutilor şi rezervistilor care au domiciliul ori a recrutilor care au reşedinţa în localităţile respective: a) sa ţină în comune, evidenta nominală a cetăţenilor supuşi obligaţiilor militare; b) sa efectueze în documentele privind evidenta militară ale recrutilor şi rezervistilor, în municipiile, oraşele şi comunele unde nu funcţionează centre militare, mutatia de luare sau scoatere din evidenta, sa inmineze rezervistilor ordinele de chemare la concentrare sau la mobilizare şi să-i trimită la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare; c) sa întocmească anual, în municipii şi oraşe, tabele nominale cu ţinerii care au domiciliul sau reşedinţa în localităţile respective şi care urmează să fie recrutati şi să le predea centrelor militare, la cererea acestora; d) să efectueze în buletinele de identitate ale cetăţenilor supuşi obligaţiilor militare, în localităţile unde sînt centrele militare, menţiunea de schimbare a domiciliului, iar în cele ale recrutilor - şi de stabilire sau schimbarea reşedinţei, numai după ce aceştia fac dovada ca au fost luati în evidenta de către centrele militare; e) sa ia măsuri de îndată sa identifice locul unde se afla persoana chemată şi să-i inmineze ordinul de chemare, în situaţia cînd acesta nu a putut fi inminat din cauza ca persoana respectiva sau persoanele cu care locuieşte nu au fost găsite la domiciliu; f) sa urmărească, în baza măsurilor ordonate de către organele de urmărire penală, şi sa conducă la locul indicat de către acestea pe ţinerii neprezentati la recrutare, precum şi pe recrutii şi rezervistii neprezentati la încorporare, respectiv la concentrare sau mobilizare. +  Articolul 92Organizaţiile socialiste au următoarele obligaţii în legătură cu evidenta militară: a) sa ţină la zi evidenta nominală a recrutilor şi rezervistilor şi sa comunice lunar centrelor militare angajarile şi plecarile din serviciu ale acestora. Evidenta se va tine de compartimentul ori persoana desemnată de conducătorul organizaţiei socialiste; b) sa verifice înainte de angajarea în serviciu dacă recrutii şi rezervistii poseda adeverinta de recrutare sau, după caz, livret militar, cu menţiunea ca au fost luati în evidenta de centrul militar sau organul militiei din localitatea unde îşi au domiciliul sau reşedinţa şi să le pună în vedere, dacă este cazul, să-şi clarifice înainte de a fi angajaţi situaţia militară; c) sa întocmească anual tabele nominale cu ţinerii care urmează să fie recrutati şi să le predea centrului militar, la cererea acestuia; d) sa inmineze tinerilor ordinele de chemare la recrutare, recrutilor ordinele de chemare la încorporare, cît şi ordinele de chemare în vederea clarificarii situaţiei militare a recrutilor şi rezervistilor, emise de centrul militar, pentru salariaţii care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde funcţionează respectiva organizaţie socialistă; e) sa inmineze rezervistilor ordinele de chemare la concentrare sau mobilizare; f) sa verifice dacă recrutii şi rezervistii respecta regulile de evidenta militară şi sa ia măsuri ca aceştia să se prezinte la organul de evidenta militară, în termen de 10 zile, în cazul cînd nu poseda adeverinta de recrutare sau livret militar ori nu au în adeverinta de recrutare, respectiv în livretul militar, menţiunea de luare în evidenta de către centrul militar sau organul militiei din localitatea unde îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa; g) se acordă un concediu fără plata de 5 zile, înainte de data prezentării la centrul militar, recrutilor chemaţi la încorporare pentru îndeplinirea serviciului militar, în scopul rezolvarii problemelor personale şi familiale; h) sa comunice centrelor militare, nominal, absolvenţii liceelor de cultura generală care s-au încadrat pentru a efectua stagiul în producţie precum şi cei care l-au întrerupt din diferite motive, pe parcurs.Obligaţiile prevăzute în prezentul articol revin în mod corespunzător, atunci cînd este cazul, şi instituţiilor de învăţămînt, pentru recrutii elevi şi studenţi de la cursurile de zi. De asemenea, instituţiile de învăţămînt sînt obligate sa comunice centrului militar numele elevilor şi studenţilor care au întrerupt studiile fără o justificare legală, au fost exmatriculati sau au rămas a doua oara repetenti.Instituţiile de învăţămînt superior sînt obligate în plus sa comunice centrelor militare numele candidaţilor reusiti la examenul de admitere, în termen de 10 zile de la afişarea rezultatelor acestuia. +  Articolul 93Comitetele executive ale consiliilor populare, organele militiei, instanţele judecătoreşti şi celelalte organizaţii socialiste sînt obligate sa comunice centrelor militare schimbările survenite în datele de evidenta ale recrutilor şi rezervistilor. +  Articolul 94Pentru asigurarea desfăşurării activităţii centrelor militare, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene, municipale şi de sector ale municipiului Bucureşti, în afară obligaţiilor prevăzute în articolele precedente din prezenta lege, le revin şi următoarele sarcini: a) să asigure centrelor militare localuri care sa permită desfăşurarea activităţii lor zilnice în condiţii corespunzătoare şi sa suporte cheltuielile de reparaţii, întreţinere şi amenajare a acestora, precum şi plata iluminatului, incalzitului, canalizarii şi salubritatii. Pentru localurile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, folosite de centrele militare, repartiţiile se suporta de acest minister, iar celelalte cheltuieli se suporta de către comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, municipale sau de sector.Comitetele executive ale consiliilor populare prevăzute la alin. 2 nu pot dispune mutarea centrelor militare din localurile ce le-au fost puse la dispoziţie decît cu acordul Ministerului Apărării Naţionale ; b) sa asigure, din bugetul local, inzestrarea centrelor militare care funcţionează pe raza lor teritorială cu inventarul necesar ca: mobilier, cazarmament, maşini de scris, maşini de calculat, maşini de multiplicat, materiale de propaganda şi agitatie, rechizite, precum şi alte materiale, după normele stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, de acord cu Comitetul de stat pentru Economia şi Administraţia Locală; c) să asigure pentru autovehiculele din dotarea centrelor militare: carburanţii şi lubrefianţii necesari îndeplinirii sarcinilor de serviciu, întreţinerea, reparaţiile curente şi materialele necesare executării acestora, anvelopele precum şi garaje.Reparaţiile capitale se vor executa prin grija Ministerului Apărării Naţionale. +  Articolul 95Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior care nu au îndeplinit serviciul militar în una din formele prevăzute la art. 28 din prezenta lege sînt încorporaţi după terminarea studiilor şi îndeplinesc serviciul militar ca elevi în şcolile militare de ofiţeri de rezerva sau ca militari cu termen redus. +  Articolul 96Durata serviciului militar pentru cei prevăzuţi la articolul precedent este de 6 luni, cu excepţia celor care sînt instruiti în specialitatile militare intendenta şi finanţe, carburanţi, lubrefianţi, cai ferate şi serviciul medical, pentru care durata serviciului militar este de 4 luni.Durata serviciului militar prevăzută în prezentul art. poate fi prelungită cu cel mult 3 luni şi anume: pentru prima luna prin ordinul ministrului apărării naţionale, iar pentru următoarele 2 luni prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. +  Articolul 97Absolvenţii institutelor de învăţămînt superior prevăzuţi la art. 95 sînt chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar pînă la împlinirea virstei de 50 ani. +  Articolul 98Elevii şcolilor militare de ofiţeri de rezerva care sînt eliminati pentru lipsa de interes la studii sau abateri disciplinare grave sînt trimişi sa îndeplinească serviciul militar la unităţi militare, ca militari cu termen redus cu durata prevăzută la art. 96, fără a li se lua în considerare timpul petrecut în şcoala. +  Articolul 99Absolvenţilor şcolilor militare de ofiţeri de rezerva li se acordă grade de ofiţeri de rezerva în condiţiile stabilite prin Statutul corpului ofiţerilor.Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior, la terminarea serviciului militar în unităţi militare ca militari cu termen redus, li se pot acorda grade de ofiţeri sau subofiteri în rezerva în condiţiile stabilite de Statutul corpului ofiţerilor şi Statutul corpului subofiţerilor, precum şi de gradati sau soldati în rezerva. +  Articolul 100Cei care au calitatea de studenţi la cursurile de zi, serale sau fără frecventa ai instituţiilor de învăţămînt superior, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de amînare de la încorporare pînă la absolvirea acelor instituţii.Dreptul la amînare de la încorporare se pierde în situaţiile prevăzute pentru elevi la art. 49 alineatul ultim din prezenta lege. +  Articolul 101Prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător militarilor din Ministerului de Interne.Expresiile ministrul apărării naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale din cuprinsul art. 10 lit. c, art. 31, 38, 56, 57, 59, 62, 66, 68, 69, 70, 78, 79 şi 80 ale prezentei legi se referă, după caz, şi la ministrul de interne ori Ministerul de Interne. +  Articolul 102Prin instrucţiuni ale ministrului apărării naţionale se va stabili modul de executare a prevederilor prezentului capitol de către organele subordonate, precum şi de ţinere a evidentei militare de către comitetele executive ale consiliilor populare şi celelalte organizaţii socialiste.Modalitatea examinării medicale a recrutilor şi rezervistilor, a tratamentului medical al recrutilor, asigurarea cu instrumentar medical, medicamente şi personal sanitar, precum şi întocmirea fisei de sănătate pentru tineri, se stabilesc prin instrucţiuni comune ale ministrului apărării naţionale şi ministrului sănătăţii. Modul de executare a dispoziţiilor prezentului capitol privind obligaţiile ce revin organelor de militie se stabileşte prin instrucţiuni comune ale ministrului apărării naţionale şi ministrului de interne. +  Articolul 103Obligaţiile prevăzute în prezentul capitol pentru organizaţiile socialiste revin în mod corespunzător şi oricăror alte persoane juridice sau fizice care au salariaţi.Prevederile art. 76 şi 82 se aplică în mod corespunzător, potrivit reglementărilor existente în sectoarele respective, şi membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi ai Cooperativelor Agricole de Producţie. +  Articolul 104Garzile patriotice sînt unităţi de lupta inarmate ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate, constituite în scopul intaririi capacităţii de apărare a patriei.Ele au misiunea ca, împreună cu forţele armate, sa participe activ la apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului, a muncii sale paşnice, a suveranităţii şi securităţii patriei, la apărarea oraşelor şi comunelor, a instituţiilor şi celorlalte organizaţii socialiste.Garzile patriotice participa, prin subunitati destinate şi pregătite special, la activităţile de sprijinire a granicerilor în paza frontierei de stat, precum şi a militiei în menţinerea ordinii publice.Garzile patriotice sprijină pregătirea tineretului pentru apărarea patriei prin instructaje, cu baza materială şi prin participarea la aplicaţii tactice. +  Articolul 105Garzile patriotice îşi desfăşoară activitatea sub conducerea nemijlocită a CC al PCR, a comandantului suprem al forţelor armate şi a organelor locale ale partidului. Organizarea, pregătirea garzilor patriotice şi folosirea lor în lupta se aproba de Consiliul Apărării.Întreaga activitate a garzilor patriotice este sprijinita de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi unităţile din subordinea acestora. +  Articolul 106Pe timp de război, în situaţia cînd pe teritoriul unde acţionează garzi patriotice desfăşoară acţiuni de lupta mari unităţi sau unităţi ale forţelor armate, garzile patriotice se subordonează comandantului marii unităţi sau unităţii militare. +  Articolul 107Garzile patriotice se organizează pe principiul teritorial şi al locului de muncă, în raport cu importanţa obiectivelor şi cu nevoile de apărare a patriei. +  Articolul 108Garzile patriotice sînt formate din cetăţeni ai RSR, muncitori, ţărani şi intelectuali, bărbaţi pînă la vîrsta de 60 ani şi femei pînă la 55 ani, fără deosebire de naţionalitate. Cei care doresc pot activa în garzile patriotice şi peste aceste limite de vîrsta. +  Articolul 109La CC al PCR, la comitetele judeţene, municipale, de sector ale municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale de partid, precum şi la unele organizaţii economice, întreprinderi şi instituţii funcţionează state majore ale garzilor patriotice, constituite din cadre militare active şi de rezerva, prin care organele de partid îndrumă şi conduc instruirea şi acţiunile garzilor patriotice. +  Articolul 110Dotarea garzilor patriotice cu armament şi munitia necesară, cu tehnica şi aparatura de specialitate, inzestrarea cu harti, regulamente, literatura militară de specialitate, se asigura de către Ministerul Apărării Naţionale. Verificarea tehnica şi repararea armamentului, în măsura în care nu pot fi făcute de către organizaţiile socialiste, se asigura de către Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul de Interne.Echipamentul necesar luptătorilor se asigura de către întreprinderi, instituţii, organizaţii economice, organizaţii cooperatiste sau consilii populare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Echipamentul intră în patrimoniul acestora şi se da spre folosinţă luptătorilor garzilor patriotice pentru instruire şi acţiuni. +  Articolul 111Conducătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor economice şi preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare sînt obligaţi sa pună la dispoziţie încăperi amenajate conform instrucţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, pentru păstrarea armamentului, muniţiei, tehnicii şi a altor materiale din inzestrarea garzilor patriotice şi să asigure mijloacele necesare pentru transportul luptătorilor şi pentru desfăşurarea şedinţelor de pregătire, suportînd cheltuielile aferente.În comune, armamentul şi munitia se păstrează la posturile de militie, iar tehnica şi alte materiale care nu pot fi depozitate la un loc cu armamentul, în încăperi asigurate de către comitetele executive ale consiliilor populare. +  Articolul 112Conducătorii organizaţiilor socialiste, împreună cu comandantii garzilor patriotice, iar la comune preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare, cu şefii posturilor de militie şi comandantii garzilor patriotice, răspund de securitatea şi paza armamentului, muniţiei, tehnicii de lupta şi a altor materiale din inzestrarea garzilor patriotice. +  Articolul 113Statul major al garzilor patriotice de la CC al PCR va elabora în baza dispoziţiilor prezentei legi, regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora, care se va supune aprobării Consiliului Apărării. +  Articolul 114Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe centrale, preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare, conducătorii organizaţiilor economice, întreprinderilor, instituţiilor şi ai altor organizaţii socialiste, sînt obligaţi sa acorde tot sprijinul necesar bunei desfăşurări a activităţii garzilor patriotice. +  Articolul 115Apărarea locală antiaeriana se organizează în scopul desfăşurării normale a activităţilor economice, politice, sociale şi de ducere a acţiunilor de lupta pe timp de război şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natura împotriva efectelor armelor de nimicire în masa şi ale armelor obişnuite, în condiţiile stabilite de legea specială. +  Articolul 116Apărarea locală antiaeriana se realizează în concordanta cu celelalte măsuri de pregătire pentru apărarea teritoriului tarii şi cu cerinţele activităţilor productive şi sociale care se desfăşoară în timp de război şi se aplică în raport cu importanţa localităţilor şi organizaţiilor socialiste. +  Articolul 117Cetăţenii români au obligaţia de a se pregati pentru cunoaşterea şi aplicarea regulilor şi măsurilor de apărare locală antiaeriana. +  Articolul 118Activitatea de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei se organizează potrivit legii, cu cetăţeni ai RSR -băieţi şi fete şi anume: cu tineretul şcolar începînd cu cl. IX-a (anul I), pe toată durata şcolarizării, cu elevii şcolilor de specializare postliceala din anul I şi II, precum şi cu tinerîi din unităţile economice, instituţii şi comune, în vîrsta de la 16 la 20 ani, şi are ca scop educaţia patriotica, instruirea militară generală şi de apărare locală antiaeriana, precum şi pregătirea de specialitate în cadrul unor cercuri tehnico-aplicative.Instruirea tinerilor se realizează în centre de pregătire organizate pe lîngă întreprinderi, instituţii, organizaţii economice, unităţi de învăţămînt, comune sau pe grupe de întreprinderi, instituţii sau organizaţii economice şi este condusă de către ofiţeri, subofiteri şi gradati din rezerva, selecţionaţi din rindul salariaţilor organizaţiilor socialiste pe lîngă care funcţionează centrul de pregătire. +  Articolul 119Activitatea de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei se desfăşoară sub conducerea UTC, cu sprijinul organelor de stat, în condiţiile stabilite de lege.Ministerul Apărării Naţionale asigura armamentul, munitia şi alte materiale de instruire necesare activităţii de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, precum şi instruirea metodica a comandantilor centrelor de pregătire. +  Articolul 120Membrii garzilor patriotice ai formatiilor de ALA, comandantii formatiilor de PTAP, precum şi membrii altor formaţiuni de pregătire militară au următoarele drepturi: a) primesc asistenţa medicală, medicamente, spitalizare şi pensie, în aceleaşi condiţii ca şi salariaţii, pentru accidente sau bolile ce au provocat invaliditate survenite pe timpul participării acestora la şedinţele de pregătire militară. În condiţiile similare, beneficiază de aceste drepturi şi ţinerii care participa la PTAP; b) li se considera ca activitate în îndeplinirea serviciului militar perioada cît aceştia se afla în executarea misiunilor de lupta ordonate, în timp de război, mobilizare sau stare de necesitate, în aceste situaţii fiind supuşi legislaţiei şi jurisdicţiei militare; c) ofiţerii, maistrii militari, subofiterii, gradatii şi soldatii în rezerva care activează în garzile patriotice sau îndeplinesc funcţia de comandanti ai formatiunilor de PTAP au prioritate la înaintarea în gradul următor, iar cei cu merite deosebite pot fi inaintati la gradul următor fără executarea concentrarilor prevăzute în statutele corpului ofiţerilor, corpului maiştrilor militari şi corpului subofiţerilor sau în instrucţiunile Ministerului Apărării Naţionale. +  Articolul 121Membrii garzilor patriotice şi ai formatiunilor de ALA, comandantii şi ţinerii - băieţi şi fete - din formaţiunile de PTAP, membrii ai altor formaţiuni de pregătire militară precum şi ceilalţi cetăţeni, sînt obligaţi: a) sa participe cu regularitate la convocările, şedinţele şi chemările în scopul pregătirii militare sau îndeplinirii misiunilor ordonate; b) să-şi însuşească cunoştinţele şi deprinderile necesare minuirii armamentului şi tehnicii de lupta şi să-şi perfecţioneze continuu pregătirea militară; c) sa îndeplinească întocmai ordinele primite şi sa păstreze secretul de stat; d) sa păstreze şi sa întreţină în perfecta stare bunurile primite în scopul pregătirii; e) să-şi însuşească cunoştinţele de ALA şi sa aducă la îndeplinire orice alte măsuri pe aceasta linie; f) să-şi procure contra cost masca contra gazelor şi trusa sanitară antichimica; g) sa participe la amenajări de adaposturi pentru ALA; h) sa participe la acţiuni de limitare şi lichidare a urmărilor atacurilor din aer, la localizarea şi înlăturarea urmărilor provocate de calamitati naturale şi catastrofe.  +  Capitolul 4 +  Articolul 122Pregătirea teritoriului pentru apărare are la baza conceptia fundamentală a sistemului de apărarea RSR elaborata de Consiliul Apărării şi conţine ansamblul de măsuri necesare a se lua în timp de pace, pe linia pregătirii de mobilizare, în scopul satisfacerii nevoilor operative ale forţelor armate şi asigurării protejării pe timp de război a populaţiei, a bunurilor materiale şi a bunurilor culturale, împotriva armelor de nimicire în masa şi a armelor obişnuite. +  Articolul 123Măsurile pentru pregătirea teritoriului în scopul satisfacerii nevoilor operative ale forţelor armate se stabilesc de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, fiecare în domeniul sau de activitate, de regula odată cu elaborarea planurilor de perspectiva de dezvoltare a economiei naţionale şi se supun centralizat, de Ministerul Apărării Naţionale, aprobării Consiliului Apărării.Aceste măsuri se realizează de ministere şi celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat prin planurile de stat curente şi de perspectiva, precum şi prin planurile de mobilizare a economiei naţionale pentru primul an de război. +  Articolul 124Măsurile pentru pregătirea teritoriului în scopul protecţiei cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natura împotriva efectelor armelor de nimicire în masa şi ale armelor obişnuite se stabilesc şi se realizează potrivit prevederilor cu privire la apărarea locală antiaeriana. +  Articolul 125În scopul îndeplinirii măsurilor ce le revin privind pregătirea teritoriului pentru apărare, ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, organele centrale cooperatiste şi ale celorlalte organizaţii obşteşti, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti au următoarele obligaţii: a) să solicite avizul Ministerului Apărării Naţionale privind amplasamentele noi ale obiectivelor economice ce urmează a fi incluse în planurile de stat curente şi de perspectiva; b) sa propună includerea în planurile de stat curente şi de perspectiva, construirea în timp de pace a spaţiilor de adăpostire pentru ALA şi de depozitare pentru bunurile materiale necesare asigurării nevoilor forţelor armate şi populaţiei pe timp de război; locul de amplasare a acestora se va stabili cu acordul Ministerului Apărării Naţionale; c) sa studieze şi sa realizeze măsurile de apărare locală antiaeriana privind: amenajarea de spaţii de adăpostire în mine, canale, tunele şi folosirea judicioasă a reliefului terenului pentru protecţia cetăţenilor; executarea de mijloace individuale de protecţie şi a mijloacelor şi dispozitivelor pentru camuflarea luminilor; executarea degazarii, dezactivarii şi dezinfectarii mijloacelor de transport şi tehnicii; tratarea sanitară a personalului; d) sa ţină seama, în activitatea de dezvoltare şi modernizare a căilor de comunicaţii, a mijloacelor de transport şi telecomunicaţii civile, ca acestea să poată fi folosite şi pentru satisfacerea nevoilor de apărare, în care scop, lucrările respective vor fi avizate în prealabil de Ministerul Apărării Naţionale. +  Articolul 126Pe timp de război, ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, organele centrale cooperatiste şi ale celorlalte organizaţii obşteşti, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti iau măsuri pentru refacerea operativă parţială sau totală a obiectivelor care au suferit distrugeri, în scopul asigurării funcţionarii lor continue.  +  Capitolul 5 +  Articolul 127Pregătirea economiei naţionale pentru apărare cuprinde ansamblul de măsuri necesare a se lua în timp de pace, în cadrul pregătirii de mobilizare, în vederea valorificării întregului potenţial economic al tarii şi subordonarii acestuia, în caz de nevoie, efortului de apărare. +  Articolul 128CSP, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. 1 din prezenta lege, elaborează propuneri pentru proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale pentru primul an de război. +  Articolul 129Proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale cuprinde, pe ministere, celelalte organe ale administraţiei de stat, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, sarcinile ce le revin pentru asigurarea necesităţilor forţelor armate, economiei naţionale şi populaţiei pentru un an de război, precum şi resursele ce se au în vedere pentru realizarea acestor sarcini. +  Articolul 130Proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale şi a bugetului de stat se întocmeşte pentru primul an al planului de perspectiva de dezvoltare a economiei naţionale ca an de baza, iar anual se actualizează în măsura în care survin modificări în necesităţile forţelor armate sau în resursele şi nevoile economiei naţionale, care influenţează gradul de asigurare a cererilor. +  Articolul 131Proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale şi al bugetului de stat elaborat de Consiliul de Miniştri se supune aprobării Consiliului Apărării.După aprobare, planul de mobilizare a economiei naţionale va fi difuzat de către CSP titularilor de plan în părţile ce îi privesc, pentru a fi desfăşurat pe unităţi, în vederea luării măsurilor corespunzătoare. +  Articolul 132Punerea în aplicare a planului de mobilizare a economiei naţionale se aproba de Marea Adunare Naţionala sau, după caz, de Consiliul de Stat, la propunerea Consiliului Apărării. +  Articolul 133Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat şi cooperatiste, CPJ-urile şi al municipiului Bucureşti, care potrivit planului de mobilizare a economiei naţionale, au sarcini pentru forţele armate în legătură cu producţia şi reparaţiile de armament, muniţii, tehnica de lupta şi alte produse militare, asigurarea transporturilor militare, a legăturilor de telecomunicaţii, spitalizarea şi tratamentul militarilor în spitale de zona interioară, vor stabili capacitatile de mobilizare necesare pentru realizarea nevoilor şi vor lua măsuri din timp de pace, prin planurile de stat curente şi de perspectiva, pentru asigurarea şi menţinerea acestora în stare de funcţionare.Constituie capacităţi de mobilizare: a) În industrie:- documentaţia, utilajele, instalaţiile şi suprafeţele de producţie, pregătite pentru a realiza fabricatia şi reparaţia de armament, muniţii, tehnica de lupta şi alte produse militare. b) În transporturi şi telecomunicaţii:- documentaţia, utilajele şi instalaţiile destinate a satisface în exclusivitate nevoile de transporturi şi telecomunicaţii solicitate de forţele armate. c) Pentru ocrotirea sănătăţii:- documentaţia, utilajele, instalaţiile, aparatura şi instrumentarul, mijloacele sanitare şi suprafeţele din unităţile medico-sanitare, cercetare şi producţie, care participa la asigurarea asistenţei medico-sanitare a răniţilor şi bolnavilor proveniţi din rindul forţelor armate şi a victimelor din rindul populaţiei. +  Articolul 134Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, CPJ-urile şi al municipiului Bucureşti care, potrivit planului de mobilizare a economiei naţionale, au sarcini pentru forţele armate şi de asigurare medicală a victimelor din rindul populaţiei, vor lua măsuri de creare şi păstrare a rezervelor de mobilizare prin prevederi în planurile de stat curente şi de perspectiva, astfel: a) În industrie:- acumularea principalelor sortimente de materii prime, materiale, semifabricate şi subansamble, echipament tehnologic complet, unele maşini şi utilaje specializate, instalaţii complexe, aparatura de măsura şi control şi alte produse, care sa asigure desfăşurarea procesului de fabricaţie în timp de război la produsele militare. b) În transporturi şi telecomunicaţii:- acumularea de materiale, aparatura subansamble, piese de schimb şi utilaje specifice ramurii, care să asigure realizarea sarcinilor ce le revin prin planul de mobilizare a economiei naţionale. c) Pentru ocrotirea sănătăţii:- acumularea de aparatura, instrumentar medical, materiale medicale consumabile, materii prime pentru medicamente şi alte produse pentru completarea dotării unităţilor medico-sanitare care au sarcini de mobilizare şi dotare a formatiilor spitaliceşti care se pun în funcţie, la mobilizare, ca spitale de zona interioară, cum şi pentru producerea de medicamente şi materiale sanitare necesare la război. +  Articolul 135Nomenclatorul materialelor, grupelor de materiale şi produse, Nomenclatorul grupelor de medicamente şi produse tehnico-medicale, precum şi nivelurile rezervelor de mobilizare, se aproba odată cu planurile de stat curente şi de perspectiva, la propunerea ministerelor, cu avizul CSP. +  Articolul 136Condiţiile referitoare la crearea şi păstrarea capacităţilor şi rezervelor de mobilizare se vor reglementa prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. +  Articolul 137În timp de război, materiile prime, materialele şi produsele industriale constituite, potrivit legii, în rezerve de stat pot fi folosite pentru satisfacerea nevoilor de apărare, cu aprobarea Consiliului Apărării, la propunerea Consiliului de Miniştri. +  Articolul 138În vederea asigurării capacităţii de lupta a trupelor, tinindu-se seama de necesităţile completării pierderilor şi a consumurilor pe timp de război, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne vor acumula din timp de pace, în cadrul rezervelor proprii, armament, muniţii, tehnica de lupta şi materiale.Nomenclatorul şi nivelurile acestor rezerve se vor propune de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, fiecare în părţile ce le privesc, şi se vor aproba de Consiliul Apărării, iar acumularile respective se vor realiza prin planurile de stat curente şi de perspectiva. +  Articolul 139Materialele perisabile ce se vor acumula în condiţiile art. 138 şi care depăşesc posibilităţile de improspatare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne se vor constitui ca rezerva, în custodie, la unităţile economice, în vederea improspatarii lor din producţia curenta. Cantităţile de produse din această categorie vor fi stabilite de beneficiari împreună cu CSP şi ministerele interesate, în funcţie de posibilităţile de improspatare. +  Articolul 140În interesul apărării RSR, a ordinii publice şi a securităţii statului pot fi rechiziţionate bunuri aparţinînd organizaţiilor socialiste de stat, organizaţiilor cooperatiste ori altor organizaţii obşteşti, celorlalte persoane juridice, precum şi persoanelor fizice, în conformitate cu dispoziţiile legale privind rechizitiile. +  Articolul 141Pentru asigurarea continuităţii activităţilor pe timp de război sau în alte situaţii excepţionale, ministerele şi celelalte organe centrale, toate organizaţiile socialiste sînt obligate sa stabilească din timp măsuri pentru pregătirea personalului care să înlocuiască pe cei chemaţi în forţele armate. Pe timp de război, contractul de muncă se poate desface la cererea salariaţilor organizaţiilor socialiste ,numai cu aprobarea celui ce angajează. +  Articolul 142Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, organizaţiilor centrale cooperatiste şi ale organizaţiilor obşteşti, precum şi CPJ-urile şi al municipiului Bucureşti, vor satisface cu prioritate, potrivit planului de stat, atît nevoile forţelor armate, cît şi cererile furnizorilor de produse destinate sectorului de apărare. +  Articolul 143Îndrumarea şi controlul privind pregătirea economiei naţionale pentru apărare se exercită de către: a) Ministerul Apărării Naţionale, cu privire la măsurile de pregătire de mobilizare luate de către ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, CPJ-urile şi al municipiului Bucureşti, precum şi de unităţile subordonate acestora, pentru realizarea sarcinilor de plan privind asigurarea cererilor forţelor armate, întocmirea lucrărilor de mobilizare la locul de muncă, pregătirea teritoriului pentru nevoile operative ale forţelor armate şi ALA; b) CSP, cu privire la îndeplinirea de către ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, CPJ-urile şi al municipiului Bucureşti, precum şi de unităţile subordonate acestora, a sarcinilor ce le revin pe linia pregătirii economiei naţionale pentru mobilizare; c) Ministerul Finanţelor, pentru activitatea economico-financiară a ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, CPJ-urilor şi al municipiului Bucureşti, precum şi a unităţilor subordonate acestora, pe linia pregătirii de mobilizare; d) Ministerul Sănătăţii, cu privire la îndeplinirea în domeniul sau de activitate a acţiunilor şi măsurilor privind pregătirea de mobilizare medico-sanitară; e) celelalte ministere şi organe centrale ale administraţiei de stat sau cooperatiste, CPJ-urile şi al municipiului Bucureşti, cu privire la îndeplinirea de către unităţile subordonate a sarcinilor pe linia pregătirii de mobilizare. +  Articolul 144Ministerul Apărării Naţionale şi CSP prezintă Consiliului Apărării rapoarte privind stadiul pregătirii economiei naţionale pentru apărare.  +  Capitolul 6 +  Articolul 145Cheltuielile necesare organizării, inzestrarii, întreţinerii efectivelor, precum şi finanţării investiţiilor forţelor armate, se suporta din bugetul de stat, dacă prin lege nu se dispune altfel. +  Articolul 146Mijloacele materiale şi financiare necesare garzilor patriotice, activităţii de PTAP şi realizare a măsurilor ALA se asigura în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare. +  Articolul 147Fondurile necesare realizării măsurilor pentru pregătirea operativă a teritoriului, creării capacităţilor şi rezervelor de mobilizare ce urmează a se folosi în timp de război se suporta de la bugetul de stat. +  Articolul 148Fondurile necesare asigurării transportului, depozitarii, conservării, efectuării probelor de calitate şi manipulării rezervelor de mobilizare, precum şi cele legate de administrarea şi paza depozitelor în care acestea sînt constituite, se suporta din bugetul de stat.În cazul în care materialele constituite în rezervele de mobilizare sînt păstrate în depozite comune cu cele destinate producţiei curente a organizaţiilor economice şi întreprinderilor, cheltuielile necesare depozitarii, conservării, administrării şi pazei spaţiilor de depozitare se suporta din cheltuielile de producţie sau circulaţie ale organizaţiilor economice şi întreprinderilor. +  Articolul 149Normele metodologice privind finanţarea constituirilor şi improspatarilor a cheltuielilor legate de depozitarea, administrarea şi conservarea materialelor rezerva de mobilizare, precum şi evidenţa contabilă şi de gestiune, se vor stabili de către Ministerul Finanţelor cu avizul CSP.  +  Capitolul 7 +  Articolul 150Unităţile socialiste de orice fel pot fi militarizate în timp de război oricînd interesele apărării naţionale a RSR impun aceasta, în scopul desfăşurării în bune condiţii a întregii lor activităţi pentru realizarea tuturor sarcinilor de plan. +  Articolul 151Prin militarizarea unităţilor socialiste se înţelege punerea sub control, disciplina şi jurisdicţie militară a întregului personal al acestora, care va fi socotit mobilizat sau chemat pentru prestări de servicii, corespunzător situaţiei militare ce o are, astfel: a) cei care sînt supuşi obligaţiilor militare sînt consideraţi mobilizati; b) cei care nu sînt supuşi obligaţiilor militare sînt consideraţi pentru prestări servicii, potrivit legii speciale.Cei prevăzuţi la lit. a şi b de mai sus sînt consideraţi militari mobilizati în timp de război, cu gradele din evidenta militară, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor de la începutul capitolului.În aceleaşi categorii intra şi personalul mobilizat pentru lucru sau cel chemat pentru prestări de servicii conform legii rechizitiilor, în unităţile socialiste nemilitarizate. +  Articolul 152Militarizarea unităţilor socialiste se va face prin decret al Consiliului de Stat, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată de Consiliul Apărării.Măsura aprobată în alineatul precedent poate fi propusă de Ministerul Apărării Naţionale, din iniţiativa proprie, sau la propunerea ministerelor ori a altor organe centrale interesate. +  Articolul 153Pe timpul militarizarii lor, unităţile socialiste se afla sub controlul Ministerului Apărării Naţionale, exercitat direct sau prin unităţile militare anume destinate. +  Articolul 154Prin control se înţelege supravegherea întregii activităţi a unităţilor socialiste militarizate, precum şi a modului de asigurare a ordinii şi disciplinei, în scopul de a se crea toate condiţiile necesare pentru realizarea întocmai şi la timp a sarcinilor de plan ce le revin. +  Articolul 155La unităţile socialiste militarizate se pot numi, la nevoie, comandanti militari de către Ministerul Apărării Naţionale, cu aprobarea Consiliului Apărării. +  Articolul 156Personalul unităţilor socialiste militarizate nu poate părăsi serviciul şi nici nu i se poate desface contractul de muncă din iniţiativa celui ce angajează, decît cu aprobarea organului militar care exercită controlul asupra activităţii unităţilor respective, pe baza propunerilor comandantului militar acolo unde exista, cu acordul organului militar de control.În cazuri bine motivate, comandantul militar sau organul militar de control poate cere pe cale ierarhica, Ministerului Apărării Naţionale, în interesul bunului mers al unităţii socialiste militarizate, schimbări de personal. Hotărîrea se va lua cu avizul prealabil al organului de conducere colectivă din unitatea respectiva şi al ministerului sau organului central de resort. +  Articolul 157Pentru infracţiunile săvîrşite de personalul unităţilor socialiste militarizate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, competenţa de judecată revine tribunalelor militare, cu respectarea dispoziţiilor din codul de procedura penală privitoare la competenţa după materie şi după calitatea persoanei.Urmărirea penală poate începe numai la sesizarea comandantului militar, acolo unde exista, sau a comandantului organului militar care exercită controlul şi se efectuează de aceştia sau de către ofiţerii cu cercetarea penală anume desemnaţi în acest scop.Supravegherea activităţii de cercetare penală, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecata se efectuează de procuratura militară, conform prevederilor Codului de procedura penală. +  Articolul 158Organizarea şi funcţionarea unităţilor socialiste militarizate, măsurile privind asigurarea securităţii, ordinii şi disciplinei, sancţiunile şi modul lor de aplicare pentru personalul din unităţile militarizate, precum şi alte aspecte specifice, se stabilesc prin lege specială.  +  Capitolul 8 +  Articolul 159Încălcarea prevederilor prezentei legi, în măsura în care constituie infracţiune, se pedepseşte potrivit legii penale. +  Articolul 160Constituie contravenţie următoarele fapte săvîrşite de ţinerii chemaţi la recrutare, recruti sau rezervişti: a) neprezentarea în mod nejustificat a recrutului sau rezervistului la organul de evidenta militară, pentru scoaterea din evidenta; b) neprezentarea în mod nejustificat a recrutului sau rezervistului la organul de evidenta militară în termenul de 5 zile de la data sosirii la noul domiciliu, pentru a fi luat în evidenta, dar nu mai tirziu de 10 zile de la data scoaterii din evidenta; c) neprezentarea în mod nejustificat a recrutului sau rezervistului la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare emis de centrul militar, pentru clarificarea situaţiei militare; d) neanuntarea la organul de evidenta militară, de către rezervişti, cu 10 zile înaintea plecării, a absentarii de la domiciliu pe o durată mai mare de 45 zile sau de către recrut a absentarii de la domiciliu ori a schimbării reşedinţei pe o durată mai mare de 45 zile; e) pierderea adeverintei de recrutare din vina recrutului; f) pierderea livretului militar din vina rezervistului; g) neprezentarea în mod nejustificat a tinarului la recrutare la data, ora şi locul stabilite în ordinul de chemare, dacă fapta nu constituie infracţiune de sustragere de la recrutare; h) neprezentarea în termen legal a rezervistului pentru primirea sau viza livretului militar; j) încredinţarea unei alte persoane a livretului militar, dacă aceasta nu s-a făcut cu scopul ca livretul militar să fie folosit fără drept.Contravenţiile prevăzute la lit. d, e şi h se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 lei.Contravenţiile prevăzute la lit. a, b, c şi f se sancţionează cu amendă de la 50 la 200 lei.Contravenţiile prevăzute la lit. g şi i se sancţionează cu amendă de la 100 la 300 lei. +  Articolul 161Constituie contravenţii următoarele fapte săvîrşite de salariaţii unităţilor socialiste: a) netinerea evidentei militare a recrutilor şi rezervistilor conform dispoziţiilor legale; b) neintocmirea şi netrimiterea în timpul cerut a tabelelor nominale cu ţinerii care urmează a fi recrutati sau omiterea unor tineri de pe aceste tabele; c) neînmînarea în termen a ordinelor de chemare a tinerilor, recrutilor şi rezervistilor; d) netrimiterea în termenul stabilit a dovezilor de primire a ordinelor de chemare; e) necomunicarea în termenul stabilit a schimbărilor survenite în datele de evidenta ale recrutilor şi rezervistilor; f) angajarea în serviciu a recrutilor fără a fi luati în evidenta militară în raza cărora domiciliază sau îşi au reşedinţa ori a rezervistilor fără a fi luat în evidenta de către organul de evidenta militară în raza cărora domiciliază; g) necomunicarea în termen la centrele militare a numelui şi celorlalte date personale ale elevilor şi studenţilor exmatriculati care au întrerupt studiile fără o justificare legală sau care au rămas a doua oara repetenti.Contravenţiile prevăzute la lit. b, d şi e se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 lei.Contravenţiile prevăzute la lit. a, c, f şi g se sancţionează cu amendă de la 100 la 300 lei.Sancţiunile prevăzute în prezentul articol, se aplică salariaţilor desemnaţi de conducerea organizaţiilor socialiste cu ţinerea evidentei militare, cu inminarea ordinelor de chemare, celor care răspund de angajarea personalului, precum şi celor însărcinaţi, potrivit legii, să facă diferite comunicări privind evidenta militară, care au savirsit contravenţia.Pentru săvîrşirea aceloraşi fapte, personalul organelor militiei se pedepseşte disciplinar de către şefii ierarhici. +  Articolul 162Contravenţiile se constata de ofiţeri, subofiteri şi salariaţii centrelor militare anume împuternicite de comandantul centrului militar, precum şi de şefii posturilor, birourilor, secţiilor sau serviciilor de militie cu sarcini de evidenta militară. Agentul constatator aplica şi sancţiunea.Plîngerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei se rezolva de către comandantul centrului militar.Dispoziţiile prezentului articol se intregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, care se aplică în mod corespunzător.  +  Capitolul 9 +  Articolul 163Decretul nr. 468/1957 pentru reglementarea îndeplinirii serviciului militar, modificat prin decretele nr. 80/1960 şi nr. 693/1963, republicat în Buletinul Oficial nr. 17 din 24 noiembrie 1964, modificat prin decretele nr. 726/1965 şi nr. 711/1966; Decretul nr. 765/1968 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea garzilor patriotice; HCM nr. 361/1954 pentru reglementarea operaţiunilor de recrutare, pregătirea recrutilor pentru încorporare şi a incorporarii acestora; HCM nr. 535/1957 pentru stabilirea atribuţiilor şi normelor generale de organizare şi funcţionare a comisariatelor militare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi, se abroga. +  Articolul 164Prezenta lege intră în vigoare la data de 31 martie 1973.-----------------------