Advanced Search

 LEGE nr. 721 din 19 iulie 1917 pentru modificarea articolelor 19, 57 şi 67 din Constituţiune


Published: 1917-07-19
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/romania/3069780/-lege-nr.-721-din-19-iulie-1917-pentru-modificarea-articolelor-19%252c-57-i-67-din-constituiune.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
LEGE nr. 721 din 19 iulie 1917pentru modificarea articolelor 19, 57 şi 67 din Constituţiune
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 20 iulie 1917



FERDINAND I,Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României,La toţi de faţă şi viitori, sănătate:Camerile de revizuire, pe temeiul art. 128 din Constituţiune au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează: +  Articolul 19Proprietatea de orice natură precum şi creanţele asupra Statului sînt sacre şi inviolabile.Nimeni nu poate fi expropriat de cât pentru cauză de utilitate publică legalmente constatată şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.Prin cauză de utilitate publică se înţelege comunicaţiunea, salubritatea publică, lucrările de apărare a ţărei şi cele de interes militar, cultural, istoric sau archeologic, de irigaţiuni, căderi de apă, de secare de bălţi, de regularea cursurilor apelor, de canalizare, de înpădurire sau de creare de zone de protecţiune a pădurilor, de comasare a proprietăţilor mici rurale sau a terenurilor urbane, de înfiinţare de aşezăminte industriale arătate prin lege specială, construcţiunile de edificii publice de către Stat, judeţe sau comune, precum şi orice alte lucrări de interes public.Aliniatele 4, 5 şi 6 din art. 19 rămîn.I. Pentru cauză de utilitate naţională se sporeşte întinderea proprietăţei rurale ţărăneşti prin exproprierea terenurilor cultivabile în măsura şi condiţiunile următoare, în scopul de a se vinde ţăranilor cultivatori de pămînt, cu precădere ţăranilor mobilizaţi din această categorie, sau a familiilor lor dacă ei au murit din cauza sau în timpul răsboiului.Se vor expropria în întregime: a) Terenurile cultivabile ale Domeniului Coroanei, ale Casei Rurale şi ale tuturor persoanelor morale publice sau private, fundaţiuni, etc., chiar cînd actele de fundaţiune, de donaţinne, testamentele sau orice alte dispoziţiuni sub orice titlu ar prevedea direct sau prin orice fel de clauze prohibitive neînstrăinarea lor sau le-ar fi dat o altă afectaţiune specială; b) Proprietăţile rurale, în cuprinderea lor totală, ale supuşilor Statelor străine, fie că sînt străini prin origina lor, fie că au devenit străini prin căsătorie sau în alt mod; c) Proprietăţile rurale, în cuprinderea lor totală, ale absenteiştilor.Din toate aceste proprietăţi, ca şi din proprietăţile Statului - cari de asemenea se vor vinde ţăranilor cultivatori de pămînt - Statul va putea rezerva pământurile cultivabile cari au o destinaţiune specială sau cărora li se va putea da o asemenea destinaţiune specială răspunzând unui interes general.II. Se va expropria din proprietăţile rurale particulare o întindere de 2.000.000 hectare teren cultivabil. Exproprierea se va face pe temeiul unei scări progresive care se va determina de legea de expropriere, scară care va începe cu proprietăţile avînd o întindere dela 100 hectare în sus pămînt cultivabil, minimum intangibil.Întinderea proprietăţilor se va socoti după starea lor juridică la data de 15 August 1916, ţinându-se însă seamă de efectul succesiunilor deschise dela această dată pînă la promulgarea legei generale de expropriere.În calculul acestor 2.000.000 de hectare nu vor intra proprietăţile cari se expropriază în întregime şi cari sînt prevăzute la alin. I, literile a şi b, ci numai cele dela litera c, în porţiunea lor cultivabile.Terenurile constatate petrolifere sînt excluse dela exproprierea de mai sus pînă la o îndindere de 12.000 ha în toată ţara cu condiţiunea ca proprietarul care ar fi supus exproprierei unui asemenea teren să dea o întindere egală de teren cultivabil în acelaşi judeţ sau într'un judeţ limitrof.III. Peste exproprierele de terenuri prevăzute la alin. I literile a, b şi c şi alin. II, legea de expropriere va mai prevede, pentru regiunile de munte, înfiinţarea de izlazuri comunale formate prin exproprierea din proprietăţile private, cari nu intră în categoria de mai sus, numai a suprafeţei solului trebuincios.IV. Preţul terenurilor expropriate pentru cauză de utilitale naţională se va fixa în ultimă instanţă de Curţile de apel, iar plata lui se va putea face în titluri de rentă emise de Stat, amortizabile şi purtătoare de o dobândă de 5% pe an, socotită fiind valoarea nominală drept valoare reală.V. Lucrările pentru întocmirea legilor generală şi specială de expropriere pentru utilitate naţională vor începe de îndată. Aceste legi vor fi promulgate cel mai târziu în termen de şease luni dela liberarea teritoriului.Legea generală de expropriere pentru cauză de utilitate naţională, care va desvolta principiile cuprinse în acest articol, se va vota conform ultimului aliniat al art. 128 din prezenta Constituţiune.Dispoziţiunile ei vor fi înscrise în acest articol din care fac de drept parte. +  Articolul 57Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români majori, prin votul universal, egal, direct, obligatoriu şi cu scrutin secret pe baza reprezentărei proporţionale.Legea electorală va fixa modalitatea compunerei Camerei deputaţilor. +  Articolul 67Senatul se compune din senatori aleşi şi din senatori de drept.Legea electorală va fixa compunerea Senatului.Principiile din legea electorală relative la compunerea Adunărei deputaţilor şi Senatului fiind considerate ca dispoziţiuni constituţionale vor fi înscrise în acest articol.Aceste principii se vor vota conform aliniatului ultim al articolului 128 al acestei Constituţiuni.Această lege s'a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa dela 14 Iunie anul 1917 şi s'a adoptat cu majoritate de una sută treizeci voturi, contra patrusprezece.Preşedinte,V.G. Morţun.(L.S.A.D.)Secretar,Nicolae N. Paul.Această lege s'a votat de Senat în şedinţa dela 20 Iunie anul 1917 şi s'a adoptat cu majoritate de şaptezeci şi nouă voturi contra a cinci.Preşedinte,Em. Porumbaru.(L.Ş.S.)Secretar,Dr. Sadoveanu.Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie învestită cu sigiliul Statului şi publicată prin Monitorul Oficial.Dat în Iaşi, la 19 Iulie 1917.(L.S.St.)FERDINANDPreşedintele consiliuluide miniştri,Ion I.C. Brătianu.Ministrul justiţiei,M.G. Cantacuzino._______________