Advanced Search

privind măsurile de reglementare preventivă a pieței accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie


Published: 2015-12-18
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5968004/privind-msurile-de-reglementare-preventiv-a-pieei-accesului-utilizatorilor-finali%252c-persoane-fizice-i-juridice%252c-la-un-post-fix-din-reeaua-public-de.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
privind măsurile de reglementare preventivă a pieței accesului
utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din
reţeaua publică de telefonie



Publicat : 18.12.2015
în Monitorul Oficial

Nr. 340-346
    art Nr : 2535

În temeiul prevederilor art. 9 alin.(1) lit. k), l), m) şi u), art. 51 alin. (1) și (2),  art. 52 alin. (1) și (3) și ale art. 53 alin. (1), (3) și (4) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 51-54, art. 155), cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu pct.14 şi pct.15 lit. b) din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (în continuare ANRCETI), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.905 din 28 iulie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 143-144, art.917);
Având în vedere prevederile Regulamentului privind identificarea şi analiza pieţelor relevante din domeniul comunicaţiilor electronice şi desemnarea furnizorilor de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe aceste pieţe, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr. 55 din 29 decembrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 34-36, art. 117), cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont de concluziile din Analiza pieţei accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie, iterația 3 (2015), Consiliul de Administraţie


HOTĂRĂŞTE:


1. Se identifică relevantă reglementării preventive piaţa accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie.
2. Piaţa relevantă a produsului cuprinde serviciile de acces la un post fix din reţeaua publică de telefonie furnizate prin intermediul liniilor analogice PSTN, liniilor de tip ISDN PRI şi BRI, VoIP de bandă largă, precum şi serviciile de acces la un post fix furnizate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile terestre (CDMA fix).
3. Limitele geografice ale pieţei accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie sunt teritoriul naţional.
4. Se desemnează S.A.„Moldtelecom”, IDNO 1002600048836, drept furnizor cu putere semnificativă pe piaţa accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la un post fix din reţeaua publică de telefonie.
5. Se mențin obligaţiile speciale preventive impuse în sarcina S.A.“Moldtelecom” prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr. 12 din 25.05.2012, cu modificarea şi completarea unor puncte conform Anexei.
6. Prezenta hotărâre se completează de drept cu alte reglementări emise de ANRCETI în acest sens.
7. Prezenta hotărâre se comunică S.A.„Moldtelecom” şi Consiliului Concurenţei în termen de 3 zile lucrătoare din data aprobării.
8. Partea dispozitivă a prezentei hotărâri se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.