Advanced Search

cu privire la examinarea şi avizarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003


Published: 2016-01-22
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5967646/cu-privire-la-examinarea-i-avizarea-proiectului-de-lege-pentru-modificarea-i-completarea-codului-de-procedur-penal-al-republicii-moldova-nr.-122-xv-di.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
cu privire la examinarea şi avizarea proiectului de lege
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală
al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003



Publicat : 22.01.2016
în Monitorul Oficial

Nr. 13-19
    art Nr : 78

La 21 decembrie 2015, prin scrisoarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova nr. 28-1d/15-472 din 15.12.2015, în adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit spre examinare şi avizare proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003.
Astfel, proiectul înaintat este înaintat spre avizare în conformitate cu dispoziţiile art. 21 al legii nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative.
Proiectul examinat are drept scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni. Scopul modificărilor propuse rezultă din necesitatea eficientizării procesului de documentare a multor categorii de infracţiuni, anume prin responsabilizarea instituţiilor care vor obţine statutul de organ de constatare, care vor fi obligate să transmită actele de constatare şi mijloace materiale de probă în termene restrînse organului de urmărire penală corespunzător. În aşa mod se va exclude transmiterea materialelor organului de urmărire penală după o perioadă îndelungată de timp de la finalizarea controalelor, remiterea unor acte de sesizare neîntemeiate şi formale, întocmite doar în scopul de a mima o activitate eficientă, fie de a plasa pe seama organelor de drept responsabilitatea adoptării unor decizii asupra cazurilor care în mod evident nu cad sub incidenţa legii penale.
Ca urmare a examinării proiectului nominalizat, avînd în vedere dezbaterile publice, în temeiul prevederilor art. 39-41 din Codul audiovizualului nr. 260 din 27.07.2006, a Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea nr. 433 din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului


DECIDE:


1. A aproba şi a prezenta Procuraturii generale a Republicii Moldova Avizul asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (PRO – (8) UNANIM – D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, D. VICOL, M. ONCEANU-HADÎRCĂ).
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.

PREŞEDINTELE
CONSILIULUI COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI                                           Dinu CIOCAN