Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA, judecători,
cu participarea dnei Eugenia Mîța, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 4 mai 2016,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 8 iulie 2016 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct. 7) din Legea nr. 1036 din  17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, ridicată de avocatul Ion Nichita în dosarul nr.2-261/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.
2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 4 mai 2016 de către judecătorul Victor Boico din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.
A. Circumstanțele cauzei
3. La 27 februarie 2015, printr-un ordin al ministrului justiției, Andrei Tanas a fost concediat în temeiul articolului 24 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar.
4. La 24 martie 2015, Andrei Tanas a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției privind restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenței și repararea prejudiciului material şi moral.
5. În cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2015, avocatul său, Ion Nichita, a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituționalitate a articolului 20 pct. 7) din Legea nr. 1036 din  17 decembrie 1996 și transmiterea sesizării Curții Constituționale, prin intermediul Curții Supreme de Justiție.
6. Prin încheierea din 19 noiembrie 2015, instanţa a dispus trimiterea sesizării la Curtea Supremă de Justiție. La 22 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a restituit dosarul, în contextul pronunţării hotărârii Curții Constituționale nr.2 din 9 februarie 2016. Ca urmare, la 4 mai 2016, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct. 7) din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 a fost depusă la Curtea Constituțională de către Judecătoria Buiucani.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată  în M.O., 2016, nr. 78, art.140) sunt următoarele:


Articolul 20Accesul liber la justiţie


„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”


Articolul 21Prezumţia nevinovăţiei


„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”


Articolul 23Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle


„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”


Articolul 26Dreptul la apărare


„ (1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”


Articolul 46Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia


„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.
(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.”


Articolul 54Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi


„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”


Articolul 114Înfăptuirea justiţiei


„Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”
8. Prevederile relevante ale Legii nr. 1036 din  17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar (republicată  în M.O.,2008, nr. 183-185, art. 654) sunt următoarele:


Articolul 20 (18/4)Concedierea colaboratorilor sistemului penitenciar


„Colaboratorul sistemului penitenciar poate demisiona sau poate fi concediat la iniţiativa conducerii:
[...]
7) pentru încălcarea disciplinei – în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de serviciu, comise în mod repetat în decursul unui an după aplicarea sancţiunii disciplinare pentru o încălcare similară; comiterii sistematice a unor asemenea fapte; comiterii unei singure fapte grave care a prejudiciat considerabil interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ori ale persoanelor juridice; prezentării la serviciu în stare de ebrietate sau consumului de băuturi alcoolice, de substanţe stupefiante ori toxice în timpul serviciului sau al absenţei de la serviciu fără motive întemeiate mai mult de patru ore;
[...]”


Articolul 24 (20/2)Răspunderea disciplinară a colaboratorilor
sistemului penitenciar


„(1) Colaboratorilor sistemului penitenciar le pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:
[...]
g) concedierea din sistemul penitenciar.
(2) Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu poate fi aplicată decît o  singură sancţiune disciplinară.
(3) Sancţiunea disciplinară – concedierea din sistemul penitenciar, în cazurile prevăzute la art.20 pct.6) şi 7) din prezenta lege, poate fi aplicată pentru comiterea unei singure abateri disciplinare grave.
[...]”
ÎN DREPT     A. Argumentele autorului sesizării
9. În motivarea excepției autorul susține că articolul 20 pct. 7) din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996, potrivit căruia colaboratorul sistemului penitenciar poate fi concediat la iniţiativa conducerii pentru încălcarea disciplinei, contravine  articolelor 20, 21, 23, 26, 46, 54 și 114 din Constituție.
10. Astfel, autorul excepției susține că prevederea legală criticată încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare, garantate de articolele 20 și 26 din Constituție, și nu respectă principiul prezumției nevinovăției consacrat de articolul 21 din Constituție. La fel, se invocă faptul că norma contestată admite o ingerință în activitatea instanțelor de judecată.
11. De asemenea, autorul consideră că sintagmele „fapte grave” și „prejudiciu considerabil” din articolul 20 pct. 7) sunt generale și nu asigură accesibilitatea și previzibilitatea normei, fiind contrară articolului 23 din Constituție, iar drept consecință permit aplicarea lor discreționară la concedierea colaboratorului sistemului penitenciar.
12. Adițional, autorul excepției a invocat că norma contestată, care constituie drept temei de eliberare din funcție, aduce atingere dreptului de proprietate. Or, în ultimă instanță, persoana este lipsită de posibilitatea de a desfășura o anumită activitate și de a beneficia de salariu.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea reține următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor ține de competența Curții Constituționale.
15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Ion Nichita în dosarul nr.2-261/16, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.
16. În speță, Curtea reține că autorul excepției invocă faptul că articolul 20 pct. 7) din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, și anume sintagmele „fapte grave” și „prejudiciu considerabil”, încalcă prevederile articolelor 20, 21, 23, 26, 46, 54 și 114 din Constituție.
17. Curtea reține că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele/actele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
18. În acest sens, Curtea subliniază că, potrivit articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată și să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele.
19. Astfel, Curtea nu poate reține critica textului legii în raport cu dispozițiile articolului 20 din Constituție privind accesul liber la justiție și articolul 26 din Constituție, care garantează dreptul la apărare, întrucât textul legal ce face obiectul excepției nu împiedică colaboratorul sistemului penitenciar să conteste actul în baza căruia a fost concediat și nici nu interzice ca, ulterior, în cadrul instanței de judecată, să fie asistat de un apărător.
20. Curtea subliniază că, prin generalitatea formulării sale, art. 20 din Constituție permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim. Astfel, orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţa judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.
21. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit cadrului legal existent, actul de aplicare a unei sancţiuni disciplinare nu este exclus de la controlul judecătoresc. La sesizarea părţii interesate, instanţa de judecată urmează să se pronunţe asupra legalităţii sancţiunii aplicate.
22. În același timp, Curtea menționează că norma articolului 21 din Constituție, care garantează prezumția nevinovăției, nu are incidență în prezenta cauză.
23. Cu referire la generalitatea formulării normei contestate, care stabilește concedierea din sistemul penitenciar pentru încălcarea disciplinei, Curtea subliniază că aceasta urmează a fi aplicată în ansamblu cu toate prevederile legale care reglementează activitatea în sistemul penitenciar și obligațiile colaboratorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În același timp, pct. 26 din Statutul disciplinar al colaboratorilor sistemului penitenciar al Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 308 din 19 martie 1998, stabilește că „sancţiunile disciplinare trebuie să fie conforme cu vinovăţia celui ce a săvârşit încălcarea şi cu gravitatea încălcării săvârşite. La aplicarea pedepsei, se vor lua în considerare: caracterul, împrejurările şi consecinţele încălcării săvârşite, conduita anterioară a colaboratorului, timpul aflării lui în serviciu. Sancţiunea disciplinară trebuie să fie justă, nepărtinitoare şi se va aplica numai după cercetarea (constatarea) faptelor şi obţinerea explicaţiilor de la vinovat.”
24. În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine că o persoană poate pretinde la drepturile sale salariale doar pentru perioada efectivă în care a desfăşurat o anumită activitate. Încetarea raporturilor de muncă are drept consecinţă  stingerea drepturilor la plăţile salariale.
25. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie nu garantează dreptul la dobândirea proprietăţii (a se vedea Kopecky v. Slovacia, hotărâre din 28 septembrie 2004, nr. 44912/98, § 35). Reclamantul poate pretinde încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 doar în măsura în care decizia contestată se referă la „proprietatea” sa în sensul acestei dispoziţii. „Proprietatea” poate fi o „proprietate existentă”, sau active, inclusiv creanţe, cu privire la care solicitantul pretinde că el sau ea are cel puţin o „speranţă legitimă” de a obţine satisfacerea efectivă a dreptului său de proprietate. Per a contrario, speranţa recunoaşterii unui drept de proprietate, care nu a fost posibil de exercitat în mod efectiv, nu poate fi considerată drept „proprietate” în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (a se vedea Kopecky, citată mai sus, § 35).
26. Analizând în ansamblu excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta vizează aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii.
27. În lumina celor expuse, Curtea menționează că sesizarea este nefondată și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolelor 26 alin. (1) și 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin. (1) şi (3), 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale și pct. 28 lit. d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională


DECIDE:


1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 pct. 7 din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, ridicată de avocatul Ion Nichita în dosarul civil nr.2-261/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE               Alexandru TĂNASE