Advanced Search

privind Raportul auditului conformității utilizării mijloacelorfinanciare publice pentru organizarea și desfășurarea de cătreComisia Electorală Centrală și unele consilii electorale de circumscripție a alegerilor locale generale din 2015


Published: 2016-03-11
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5966926/privind-raportul-auditului-conformitii-utilizrii-mijloacelorfinanciare-publice-pentru-organizarea-i-desfurarea-de-ctrecomisia-electoral-central-i-unel.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
privind Raportul auditului conformității utilizării mijloacelor
financiare publice pentru organizarea și desfășurarea de către
Comisia Electorală Centrală și unele consilii electorale de
circumscripție a alegerilor locale generale din 2015



Publicat : 11.03.2016
în Monitorul Oficial

Nr. 55-58
    art Nr : 8

Curtea de Conturi, în prezența președintelui Comisiei Electorale Centrale, dl Iurie Ciocan, șefului Direcției financiare economice din cadrul Comisiei Electorale Centrale, dna Liliana Voiticovschi, șefului Direcției finanțele autorităților publice din cadrul Ministerului Finanțelor, dl Andrei Prisăcar, auditorului intern al Comisiei Electorale Centrale, dna Elizaveta Oțel, precum și a altor persoane responsabile din cadrul Comisiei Electorale Centrale, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) și art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curții de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului conformității utilizării mijloacelor financiare publice pentru organizarea și desfășurarea de către Comisia Electorală Centrală și unele consilii electorale de circumscripție a alegerilor locale generale din 2015.
_______________________________________
1 Legea Curții de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (în continuare – Legea nr.261-XVI din 05.12.2008).

Misiunea de audit a fost realizată în temeiul art.28, art.30 și art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008, în conformitate cu Programele activității de audit ale Curții de Conturi pe anii 2015 și, respectiv, 2016, avînd drept scop oferirea unei asigurări rezonabile referitor la conformitatea gestionării fondurilor publice privind desfășurarea alegerilor locale generale din 2015.
Auditul a fost realizat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit ale Instituțiilor Supreme de Audit, aplicabile conform Hotărîrii Curții de Conturi2, și potrivit cadrului normativ-metodologic instituțional aferent.
_______________________________________
2 Hotărîrea Curții de Conturi nr.60 din 11.12.2013 „Cu privire la aplicarea Standardelor Internaționale de Audit ale Instituțiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curții de Conturi”.

Reieșind din obiectivul auditului, din volumul resurselor financiare alocate pentru organizarea alegerilor, precum și urmare a identificării zonelor cu probabilitate de apariție a riscurilor, abordarea de audit a fost una bazată pe proceduri de fond, probele de audit fiind acumulate prin contrapunerea informațiilor obținute ca rezultat al examinării raportului financiar, registrelor contabile, documentelor primare și informațiilor financiare.
Examinînd rezultatele auditului și audiind Raportul prezentat, precum și explicațiile persoanelor cu funcții de răspundere prezente în ședința publică, Curtea de Conturi


a constatat:


pentru Comisia Electorală Centrală, din bugetul de stat inițial au fost aprobate alocații în sumă totală de 73,0 mil.lei, din care 65,0 mil.lei – pentru organizarea alegerilor locale generale din 2015, fiind ulterior precizate în sumă de 63,4 mil.lei. Totodată, pentru organizarea și desfășurarea turului doi de scrutin, alocațiile au fost suplinite din fondul de rezervă al Guvernului cu suma de 10,98 mil.lei, aceste mijloace urmînd a fi restabilite la o ulterioară rectificare a bugetului de stat pe anul 2015.
Conform Raportului financiar al Comisiei Electorale Centrale la situația din 30.09.2015, cheltuielile de casă pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor din contul mijloacelor bugetului de stat și fondului de rezervă au însumat, respectiv, 61,0 mil.lei și 9,97 mil.lei, fiind executate la nivel de 96,2% și, respectiv, de 90,8% față de alocațiile precizate. De menționat că, potrivit informației oferite de Ministerul Finanțelor, în urma rectificărilor bugetare (2015), cu luarea în considerare a soldurilor mijloacelor neutilizate (atît din contul alocațiilor de bază, cît și din contul fondului de rezervă), bugetul Comisiei Electorale Centrale a fost majorat cu circa 7,4 mil.lei, totodată fiind restabilite mijloacele fondului de rezervă al Guvernului (10,98 mil.lei).
Auditul a constatat că gestiunea resurselor bugetare pentru campania alegerilor locale din 2015 în linii generale a întrunit cerințele cadrului normativ.  Totodată, gestiunea cheltuielilor per ansamblu pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale generale nu a întrunit rigorile unei discipline financiar-bugetare exemplare, ceea ce a condiționat anumite nereguli în retribuirea muncii; achiziții publice; managementul financiar-contabil.
Reieșind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) și alin.(4), art.16 lit.c) și art.34 alin.(3) din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi


hotărăște:


1. Se aprobă Raportul auditului conformității utilizării mijloacelor financiare publice pentru organizarea și desfășurarea de către Comisia Electorală Centrală și unele consilii electorale de circumscripție a alegerilor locale generale din 2015, anexat la prezenta Hotărîre.
2. Prezenta Hotărîre și Raportul de audit se remit:
2.1. Comisiei Electorale Centrale și se cere asigurarea implementării recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acțiunilor concrete în vederea înlăturării deficiențelor constatate, precum și cu stabilirea termenelor și a persoanelor responsabile de implementarea acestora;
2.2. Ministerului Finanțelor, pentru informare și luare de atitudine privind necesitatea revizuirii, de comun cu Comisia Electorală Centrală, a legislației electorale, în scopul optimizării cheltuielilor bugetare, în special prin redimensionarea numărului de membri ai comisiilor/birourilor electorale în funcție de numărul de alegători arondați;
2.3. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare.
3. Se ia act că, pe parcursul desfășurării misiunii de audit Comisia Electorală Centrală: (i) a efectuat corectările/recalculările de rigoare privind retribuirea muncii, în sumă totală de 235,2 mii lei; (ii) a operat corectările privind procurarea și trecerea direct la cheltuieli a bunurilor materiale, în sumă totală de 3751,0 mii lei; (iii) a restabilit în evidența contabilă bunurile materiale decontate neregulamentar, în sumă de 8,5 mii lei.
4. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.1. din prezenta Hotărîre se va informa
Curtea de Conturi în termen de 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curții de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.