de inadmisibilitate a sesizării nr. 10g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1 alin. (2) şi articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţeruluide urmărire penală


Published: 2016-03-25

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$20 per month, or Get a Day Pass for only USD$4.99.
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Tudor PANȚÎRU,
Dl Victor POPA,  judecători,
cu participarea dlui Maxim Iurcu, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 18 februarie 2016,
înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând preliminar sesizarea menţionată,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 26 februarie 2016 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:


ÎN FAPT


1. La 18 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1 alin. (2) şi articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.


A. Motivele sesizării


2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.
3. Conform articolului 1 alin. (1) al Legii nr. 333 privind statutul ofiţerului de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege. Alineatul (2) al acestui articol stabilește că nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, stabilit prin lege.
4. Totodată, articolul 4 alineatul (4) al legii stabilește că procurorul, prin ordonanţa sa, la propunerea ofițerului de urmărire penală, poate desemna şi alţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Vamal în calitate de ofiţeri de urmărire penală.
5. În acelaşi timp, potrivit art. 2 alin. (4) din Codul de procedură penală, normele juridice cu caracter procesual din alte legi pot fi aplicate doar cu condiţia includerii acestora în Cod.
6. În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 23 și 25 din Constituţie.


B. Legislația pertinentă


7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:


Articolul 1Statul Republica Moldova


„(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului este republica.
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”


Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle


„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”


Articolul 25 Libertatea individuală şi siguranţa persoanei


„ (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.
(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”
8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M. O., 2013, nr 248-251, art. 699) sunt următoarele:


Articolul 2Legea procesuală penală


„(1) Procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de prezentul cod.
(2) Principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal.
(3) Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei procesuale penale naţionale. Nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia.
(4) Normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia includerii lor în prezentul cod.
(5) În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă independenţa judecătorească, principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.”


Articolul 253Organele de urmărire penală


„(1) Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în cadrul:
1) Ministerului Afacerilor Interne;
2) Serviciului Vamal;
3) Centrului Naţional Anticorupţie.
(2) Organele de urmărire penală sunt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi în cadrul instituţiilor menţionate în alin.(1) şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.
(3) Ofiţerii de urmărire penală sunt independenţi, se supun legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală şi ale procurorului.
(4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este stabilit prin lege.”
9. Prevederile relevante ale Legii nr. 333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală (M.O., 2006 nr. 195-198, art. 918) sunt următoarele:


Articolul 4Organele administraţiei publice centrale
în care activează ofiţeri de urmărire penală


„(1) Ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.
(2) Sistemul organelor de urmărire penală include, după caz, departamente, direcţii generale, direcţii, secţii, servicii sau birouri de urmărire penală constituite în cadrul instituţiilor menţionate la alin.(1) şi al subdiviziunilor teritoriale ale acestora.
(3) Constituirea, reorganizarea şi lichidarea organelor de urmărire penală de toate nivelurile se efectuează, în condiţiile legii, de către conducătorii instituţiilor menţionate la alin.(1).
(4) Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin.(1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.”


ÎN DREPTA. Argumentele autorului sesizării


10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că, potrivit Codului de procedură penală, urmărirea penală se efectuează de către procuror şi ofiţerul de urmărire penală.
11. În acelaşi timp, potrivit art. 2 alin. (4) din Codul de procedură penală, normele juridice cu caracter procesual din alte legi pot fi aplicate doar cu condiţia includerii acestora în Cod.
12. În pofida acestor reglementări, Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală prevede posibilitatea conferirii atribuţiilor de ofiţer de urmărire penală şi altor angajaţi din subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie sau Serviciului Vamal prin emiterea unei ordonanţe de către procuror.
13. Prin urmare, autorul susţine că, în lipsa unei prevederi similare în Codul de procedură penală, normele contestate nu pot fi aplicate.


B. Aprecierea Curţii


14. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum au fost interpretate prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, rezolvarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor legislative ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
15. Curtea statuează că prerogativa de a soluţiona cazurile excepţionale de neconstituţionalitate presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
16. Curtea constată că obiectul sesizării vizează corelaţia între normele cuprinse în Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală (art. 1 alin. (2) și art.4 alin. (4)) şi normele Codului de procedură penală, în ceea ce privește condițiile în care angajaţii organelor de drept pot avea atribuții de ofițer de urmărire penală.
17. Curtea reține că autorul excepției de neconsti-tuționalitate a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1, 23 şi 25 din Constituţie.
18. Curtea menționează că, prin Decizia nr. 8 din 9 noiembrie 2015, a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr. 41g/2015 privind excepția de neconstituționalitate cu un obiect similar.
19. Curtea a reținut că, în lipsa incidenței normei constituționale asupra normei contestate, sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
20. Curtea stabilește că, întrucât obiectul sesizării nr. 10g/2016 este identic cu obiectul sesizării nr. 41g/2015 și nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele expuse în Decizia nr. 8 din 9 noiembrie 2015 sunt valabile şi în prezenta cauză.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale și pct. 28 lit. d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională


D E C I D E:


1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1 alin. (2) şi articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                  Alexandru TĂNASE