Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în cadrul şedinţei publice din 23 decembrie 2015, a aprobat Decizia nr. 43/215, prin care a aplicat un şir de sancţiuni unor întreprinderi pentru derogări de la art. 27 alin. (1) lit. e) şi d) din Codul audiovizualului.
În contextul celor menţionate mai sus, art. 27 alin. (1) lit. e) şi d) din Codul audiovizualului stipulează: „Consiliul Coordonator al Audiovizualului poate retrage licenţa de emisie doar în cazul în care: e) titularul a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţă mai mult de 45 de zile din cauze de natură tehnică şi mai mult de 72 de ore din orice alte cauze; d) titularul nu începe difuzarea serviciului de programe de cel mult un an de la data eliberării licenţei”. Totodată, alin. (2) al art. 27 prevede: „Consiliul Coordonator al Audiovizualului aplică retragerea licenţei de emisie, în conformitate cu procedura şi cu modul stabilite de prezentul cod şi de alte acte legislative, doar după ce a epuizat celelalte modalităţi de sancţionare prevăzute la articolul 38”.
Astfel:
prin pct. 1 al Deciziei nr. 43/215 din 23 decembrie 2015, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aplicat amendă în valoare de 1800 de lei întreprinderii „A. Video-Content” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune cu emisie prin satelit „A. Film”, pentru derogări repetate de la art. 27 alin. (1) lit. e) din Codul audiovizualului şi pct. 3.1 lit. a) din Licenţa de emisie seria AC nr. 000009 din 13.06.2013, în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului;
prin pct. 2 al Deciziei nr. 43/215 din 23 decembrie 2015, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aplicat avertizare publică întreprinderii „SHOW-STIL” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „Stil TV”, pentru derogări de la art. 27 alin. (1) lit. d) din Codul audiovizualului şi pct. 3.1 lit. a) din Licenţa de emisie seria AA nr. 082900 din 25.03.2013, în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului;
prin pct. 3 al Deciziei nr. 43/215 din 23 decembrie 2015, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aplicat avertizare publică S.C. „Status Marketing” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „OTV”, pentru derogări de la art. 27 alin. (1) lit. d) din Codul audiovizualului şi pct. 3.1 lit. a) din Licenţa de emisie seria AA nr. 082895 din 23.05.2012, în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.
Prin pct. 4 al Deciziei CCA nr. 43/215 din 23 decembrie 2015, posturile de televiziune sancţionate au fost obligate să prezinte, în termen de 15 zile, din momentul aducerii la cunoştinţă a deciziei, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului, la data de 5 ianuarie 2016, prin scrisoarea recomandată nr. 11, a expediat Decizia nr. 43/215 din 23 decembrie 2015 spre a lua cunoştinţă administratorilor întreprinderilor nominalizate.
Conform avizelor de recepţie, „A. Video-Content” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune cu emisie prin satelit „A. Film”, a recepţionat scrisoarea la 28.01.2016; „SHOW-STIL” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „Stil TV” – la 11.01.2016, iar S.C. „Status Marketing” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „OTV” – la 27.01.2016.
„A. Video-Content” S.R.L. urma să prezinte, pînă la data de 12 februarie 2016, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate şi confirmarea achitării amenzii (pct. 5 al Deciziei nr. 43/215 din 23 decembrie 2015). Pînă în prezent, în adresa CCA nu a parvenit nici un răspuns din partea întreprinderii vizate, însă la 16 februarie 2016 a fost prezentat ordinul de plată nr. 14 din 11 februarie 2016, act ce confirmă achitarea amenzii.
„SHOW-STIL” S.R.L. urma să prezinte, pînă la data de 26 ianuarie 2016, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate. Pînă în prezent, pe adresa CCA nu a parvenit nici un răspuns din partea întreprinderii vizate.
S.C. „Status Marketing” S.R.L. urma să prezinte, pînă la data de 11 februarie 2016, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate. Pînă în prezent, la CCA nu a parvenit nici un răspuns din partea întreprinderii vizate.
Este de menționat că în cadrul ședinței publice, administratorul „A. Video-Content” S.R.L., Irina Argint, a afirmat că începînd cu 14 martie 2016, postul de televiziune „A. Film” va fi retransmis prin rețelele de cablu ale „BAS-DIGITAL” S.R.L. și „CIMIȘENI” S.R.L.
În conformitate cu prevederile art. 27, 38-41 din Codul audiovizualului nr. 260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, ale art. 27 din Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobate prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A aplica amendă în valoare de 1800 de lei „SHOW-STIL” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „Stil TV”, pentru derogări repetate de la art. 27 alin. (1) lit. d) din Codul audiovizualului şi pct. 3.1 lit. a) din Licenţa de emisie seria AA nr. 082900 din 25.03.2013, în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului (PRO – (9) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).
2. A aplica amendă în valoare de 1800 de lei S.C. „Status Marketing” S.R.L., fondatoarea postului de televiziune „OTV”, pentru derogări repetate de la art. 27 alin. (1) lit. d) din Codul audiovizualului şi pct. 3.1 lit. a) din Licenţa de emisie seria AA nr. 082895 din 23.05.2012, în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului (PRO – (9) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).
3. Posturile de televiziune sancţionate vor prezenta, în termen de 15 zile din momentul aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate.
Datele bancare pentru achitarea amenzilor:
Cod fiscal: 1006601000037
Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Adresa băncii: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase , 7
Codul IBAN: MDXXTR G AAA 143111 LLLL 0000
„XX” – codul de control, care se formează conform Anexei nr. 4 la Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 157 din 1 august 2013 „Regulamentul cu privire la Transferul de credit” (cod numeric);
„LLLL” – cod ce descifrează codul localităţii conform CUATM (cod numeric).
4. Posturile de televiziune „Stil TV” şi „OTV” vor prezenta, în termen de 15 zile din data aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii, confirmarea achitării amenzii.
5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia licenţiere şi autorizare şi Direcţia control şi digitalizare.
6. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI Dinu CIOCAN