Advanced Search

cu privire la transmiterea unor bunuri


Published: 2016-04-08
Read law translated into English here: https://www.global-regulation.com/translation/moldova/5965890/cu-privire-la-transmiterea-unor-bunuri.html

Subscribe to a Global-Regulation Premium Membership Today!

Key Benefits:

Subscribe Now for only USD$40 per month.
    În temeiul art.6 alin.(1) lit. a) şi art.14 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, art.8 alin.(2) din Legea nr.523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art. 611), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1.  Se transmit, cu titlu gratuit, cu acordul Consiliului sătesc Nemţeni, raionul Hînceşti:
bunurile proprietate publică a statului, aflate în gestiunea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, în domeniul public al satului Nemţeni, raionul Hînceşti, străzile din cartierul nou al satului în valoare de 6 158 505,30 lei;
bunurile proprietate publică a statului, aflate în gestiunea Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în domeniul public al satului Nemţeni, raionul Hînceşti, după cum urmează:
a) străzile din cartierul nou al satului în valoare de 19 056 577,43 lei;
b) drumul local spre cartierul nou al satului, în valoare de 8 391 280,00 lei.
2. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”), în comun cu Consiliul sătesc Nemţeni, raionul Hînceşti, va institui comisiile de transmitere a bunurilor menţionate, asigurînd transmiterea lor, în termen de 60 de zile, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 901 din 31 decembrie 2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.1, art.2).
3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru şi Consiliul sătesc Nemţeni, raionul Hînceşti, va asigura operarea modificărilor necesare în documentaţia cadastrală, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

PRIM-MINISTRU                                                   Pavel FILIP